1953-1963 - Biserică de exil I

            Sub Jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol
           1. Dependenţa de Mitropolia Ortodoxă Greacă din Anglia 1953 – 1963


Aşa cum am spus în capitolul precedent - Biserică în refugiu 1945-1953 -, Biserica românilor ortodocşi de pe teritoriul Germaniei Federale funcţiona, începând din anul 1950, corespunzător legilor civile, însă mai puţin corespunzător Dreptului Canonic al Bisericii Ortodoxe.
La început a existat ideea şi dorinţa, ca Biserica românilor din Germaniasă fie aşezată sub oblăduirea canonică a Mitropolitului Visarion Puiu, care, în 1945, la Viena, proiectase înfiinţarea unei Mitropolii ortodoxe române pentru românii refugiaţi: Biserică în refugiu.
Faptul, că ierarhul român nu mai funcţiona corespunzător normelor Dreptului Canonic, întrucât ieşise de sub ascultarea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, a fost ignorat de cei mai puţin iniţiaţi în “rânduielile bisericeşti”.
Părintele Emilian Vasiloschi a ştiut acest lucru, fapt pentru care, nu a dat urmare propunerii Mitropolitului Visarion Puiu, să colaboreze la organizarea Bisericii românilor din refugiu: Biserică în refugiu 1945-1953
Pentru a clarifica această situaţie confuză, motivat poate şi de faptul, că în 1953 Sinodul Român a caterisit şi a depus din treaptă pe Mitropolitul Visarion Puiu,  părintele Vasiloschi a solicitat Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol,  primirea Bisericii românilor ortodocşi din Germania Federală sub jurisdicţie canonică.

Atenagora I Patriarhul Ecumenic hp 1
În Scaunul Patriarhiei Ecumenice se afla în vremea aceea Patriarhul  Athenagoras I, despre care se credea că ar fi fost chiar de origine aromână.
 Nu ştim dacă aşa va fi fost, ştim doar, că, faţă de Români în general şi îndeosebi pentru Biserica românească din Germania, Patriarhul s-a dovedit foarte binevoitor.
Părintele Vasiloschi a formulat de la bun început, adică deja mai înainte ca Sfântul Sinod să primească sau să respingă cererea, următoarele două condiţii fundamentale:

1. Biserica ortodoxă Română din Germania să se bucure de autonomie bisericească (eventual sub oblăduirea unui Sinod Ortodox Român în exil);

2. Bisericii Ortodoxe Române din Germania să i se acorde libertatea, de a reveni sub ascultarea canonică a Patriarhiei Române, când împrejurările vor permite acest lucru („după eliberarea ţării şi a Bisericii româneşti de condiţia unei unelte a regimului sovieto-comunist”).

Athenagoras Kavadas of Thyateira 1

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a aprobat cererea, ţinând seama şi de cele două condiţii. Aceasta s’a consimţit într-un acord bilateral scris (al cărui conţinut nu ni s-a păstrat).
Prin scrisoarea din 28 Noiembrie 1953, Mitropolitul Athenagoras Kavadas,  Arhiepiscopul Thyateirelor (1951 - 1962), exarhul Patriarhiei Ecumenice pentru Europa de Vest şi centrală (deci şi pentru Germania), cu reşedinţa la Londra, comunică  părintelui Vasiloschi, că Sfântul Sinod de la Constantinopol a aprobat cererea de primire a  Bisericii Ortodoxe Române din Germania, sub jurisdicţia Sfintei Patriarhii Ecumenice, acordându-i totodată şi libertatea de opţiune, fie direct sub oblăduirea Sfintei Patriarhii, fie subordonată Mitropoliei ortodoxe greceşti din Anglia. Sfântul Sinod l-a împuternicit pe Mitropolit,  să ia sub protecţia sa toate comunităţile ortodoxe de după Cortina de Fier, în cazul Bisericii românilor din Germania, aceasta fiind de la această dată sub jurisdicţia Mitropolitului Athenagoras de Thyateira şi ca urmare a acestei hotărâri, în viitor, părintele Vasiloschi va pomeni numele Mitropolitului Athenagoras la Sfânta Liturghie şi la oficierea Sfintelor Taine. Totodată Mitropolitul îl numeşte pe părintele Vasiloschi reprezentantul lui (vicar) pentru toţi românii, care trăiesc pe teritoriul german şi fac parte din jurisdicţia lui, cu libertatea de a organiza comunităţi, acolo unde este nevoie şi să apeleze la ajutorul lui, ori de câte ori va fi nevoie.
Redăm mai jos conţinutul scrisorii, tradusă din limba greacă în limba engleză.

ΙΕΡΑ ΜΗΤΡΟΠΟΛΙΣ ΘΥΑΤΕΙΡΩΝ
Archibishofic of Thyateira Exarchate of W.& C. Europe,
8. Dawson Place, London, W.2.
28th November 1953

Rev. Father Vasiloschi,

I received your letter of the 13th instant, together with the copies of your two credentials.
The letter is a petition so that you would be subordinated either to His All Holiness the Ecumenical Patriarch directtly, or through myself.
Athenagoras al Thiatirelor -Gramata din 1953 hp 1
I am happy to inform you that His All Holiness the Ecumenical Patriarch wrote to me one year ago, and gave me the authority to accept under my protection any Orthodox Clergyman, whose country is beyond the Iron Curtain, and is a refugee in any part of Europe.
In accordance with the above, I accept your petition and inform you that henceforth, you are considered as one of the Clerymen of the Metroplis of Thyateira and Exarchate of Western and Central Europe. You will mention my name in your Liturgies and in performing Holy Sacraments, and other services.
In addition, I appoint you as my representative for all the Romanians who live within the German territory of my jurisdiction, with the right to organise the communities, if needed, and refer to my Office if any necessity arises.
Yours with blessings
Archbishop Athenagoras

Justinian Marina Patriarhul Romaniei hp 4
Se cuvine a fi menţionat în acest loc, că în vremea aceea Patriarhul României era Justinian Marina şi că nici Patriarhul şi nici Sfântul Sinod nu a intervenit cu vreo scrisoare de protest, ca să oblige pe Patriarhul Ecumenic şi Sfântul Sinod, să nu acorde acoperire canonică Bisericii românilor din Exil, lucru care însă se va întâmpla 26 ani mai târziu, după  Congresul bisericesc de la Frankfurt/M. - în octombrie 1979.
Sfatul Mitropolitului Athenagoras, de a organiza comunităţi româneşti ortodoxe, acolo unde trăiesc români pe teritoriul Germaniei, venea tocmai la timp şi justifica ostenelile părintelui  Vasiloschi de până atunci, dacă ţinem seama că în 1963 existau deja comunităţi ortodoxe româneşti în Düsseldorf, Porz/Westhofen, Freiburg, München, Salzgitter/Lebenstedt, în Germania şi altele în Austria - la Salzburg, Linz şi Viena, chiar dacă aceste comunităţi nu erau înregistrate oficial ca „asociaţii religioase”, aşa cum prevedeau şi prevăd legile germane, de mai bine de 30 de ani încoace.
Singurele izvoare de informaţii, cu privire la viaţa bisericească a românilor ortodocşi din Germania, sunt câteva documente sau menţiuni sporadice în presa românească a exilului, precum şi datele din registrele de botezuri şi cununii; ţinând seama, că părintele Vasiloschi şi după el, părintele Popa, au preferat centralizarea datelor (botezuri, cununii şi în mai mică măsură decesurile) în registre comune pentru toate centrele parohiale.
Un confrate, de altfel de bună credinţă, susţinea cu  câţiva ani în urmă – ba era chiar ferm convins (poate că încă mai este) – că în anul 1972 (când a venit el la München), aici nu exista parohie ortodoxă românească. Confratele avea dreptate doar în sensul, că parohia -de mulţi ani existentă aici- nu era înregistrată ca „asociaţie de cult”, după modelul altor asociaţii (în limbajul obişnuit
“Vereine”– Cluburi) de fotbal, de şah etc. (slăbiciunea germanilor pentru „Vereine”, ori de ce natură ar fi acestea, este arhicunoscută!), dar o comunitate ortodoxă românească exista aici deja de peste 20 de ani, după cum este menţionat în Cuvântul Studenţimii Nr. 2-3/1952, Organ al Federaţiei Studenţilor români din străinătate, p.46, că în primăvara anului 1950 „la München slujeşte regulat Cuviosul Flaviu Popan.”
Cine era şi de unde venea acest cuvios părinte Flaviu Popan, dacă era ortodox sau unit, nu ştim, numele şi activitatea lui nu sunt menţionate de alte documente din vremea aceea sau de mai târziu.
Se pare, că lipsa asistenţei pastorale i-a determinat pe românii refugiaţi în Austria, să apeleze la părintele Vasiloschi, să-şi extindă „jurisdicţia” şi dincolo de graniţele Germaniei.
 Ştim însă, că le-a fost de ajutor pe cât i-a stat în putinţă, ajutându-i cu sfatul, cercetându-i cu cuvântul, sfinţindu-i şi prohodindu-i, iar când n’a putut merge la ei personal, le-a trimis pe altcineva.
Din acea vreme s’a păstrat o delegaţie, dată de părintele Vasiloschi părintelui protosinghel (mai târziu arhimandrit n.n.) Graţian Radu, de a merge la românii de la Viena şi împrejurimi, ca să slujească în biserica lor, în lunile Noiembrie şi Decembrie 1959, cu următorul conţinut:

Jurisdicţiunea Sf. Patriarhii Ecumenice a Constantinopolei
Cancelaria Arhipresvitericească a Bisericii Ortodoxe Române pentru Germania şi Austria: Düsseldorf Rath, Franziskstr. 179

Preotul delegat pentru Austria
Protosinghel Radu Graţian
Wiena III, Salesianergasse 2/3.

Către Fraţii Români-Creştini aflători în Viena şi împrejurimi

„De aş grăi în limbi omeneşti şi îngereşti, iar dragoste n’aş avea, aş fi aramă sunătoare şi chimval răsunător…” (1, Corinteni, 13, 1-2)

Fraţi Creştini,

În numele acestei dragoste şi cu inima plină de această dragoste am primit misiunea de-a Vă aduce cuvântul Domnului, care a spus: „Eu sunt lumina Lumii, Calea, Adevărul şi Viaţa…”
Cu această dragoste şi bucurie în suflet Vă anunţ că toată luna Noiembrie şi Decembrie voi fi la Viena şi voi săvârşi Sf. Liturghie în fiecare Duminică, precum şi în cele trei zile ale Naşterii Domnului!
În numele aceleiaşi dragoste Vă rog să participaţi fără preget la Jertfa cea fără de sânge a Domnului Nostru Iisus Hristos, iar pentru ca plata voastră să fie şi mai mare, în numele aceleiaşi dragoste, Vă îndemn să Vă faceţi trâmbiţe ale acestei Bune Vestiri, anunţând pe toţi prietenii şi cunoscuţii ale căror adrese nu le-am avea, ca împreună să ne rugăm, să lăudăm pe Dumnezeu glăsuind: „Slavă Ţie Părinte Ceresc, dătătorul tuturor bunătăţilor…”
Sfânta Liturghie va începe în fiecare Duminică la orele 10,30 şi va fi oficiată în Salesianergasse 2/3. Wien III (partere, uşa a 3-a stânga, Tramvaie E2,G2,H2, Staţia Eislaufverein).
În fiecare Duminică după Sf. Liturghie se vor oficia Parastase şi alte rugăciuni cerute de credincioşi.
Cei ce doresc să se împărtăşească cu Sf. Taine o pot face la fiecare Sf. Liturghie! Pentru pregătire – Mărturisire, pot veni mai de dimineaţă – la orele 9,30.
Darul Domnului să fie cu Voi toţi,
Protosinghel RADU Graţian, Viena, 11 Noembrie 1959,      
Wien III, Salesianergasse 2/3.”

Arhim. Gratian Radu (stanga) , Pr. Vasile Boldeanu hp 1
Arhimandritul Graţian Radu (stânga)
şi Preotul Vasile Boldeanu în biserica Română din Paris săvârşind Taina Sfântului Botez


Din scrisorile primite la redacţia revistei Vatra  -editată de Dr. Teol. Petre Vălimăreanu- şi publicate în Nr. 104, Iulie - Decembrie 1966, imediat după ce părintele Vasiloschi s’a săvârşit din viaţă, reiese că Părintele a mers adesea şi în Anglia, chemat de credincioşii români ortodocşi de acolo, pentru anumite slujbe religioase. Aici, se va fi întâlnit -poate-  şi cu chiriarhul lui, arhiepiscopul  Athenagora.
E greu de explicat faptul, că Părintele Vailoschi nu şi-a rămas credincios obiceiului, de a face notiţe despre activitatea de toate zilele, şi în privinţa acelor călătorii şi întâlniri cu ierarhul său, după cum nu aminteşte nicăieri de participarea lui la Conferinţa Comunităţilor Ortodoxe din Europa de Vest, în anul 1951, în Baden-Baden, organizată din iniţiativa Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Geneva.

Baden-Baden 1951 hp 1

 S’au păstrat însă din vremea aceea două fotografii: una cu participanţii la conferinţă (imaginea de sus), în care îl recunoaştempe Ppărintelui Emilian Vasiloschi (în prim plan central, în picioare, cu capul descoperit) şi o a doua (imaginea jos în dreapta) -publicată de ziarul german Bruchsaler Rundschau din 15 Iunie 1951, cu soborul slujitorilor la Sfânta Liturghie, în Capela ortodoxă română „Mihail Sturza” din acest oraş, fără ca să putem afirma cu siguranţă, dacă preotul din prim plan este părintele Vasiloschi, preotul de atunci al capelei  -Mihail Ştefârţă, sau alt coliturgisitor.

Baden-Baden 1951 Capela M Sturza  imagine de la slujba hp 1
Cât de mult a fost stimat şi iubit de enoriaşii săi şi în ce măsură părintele

„s’a făcut tuturor toate”  r
eiese din scrisorile acestora către el, fie cerându-i ajutorul într-un chip sau altul, fie mulţumindu-i pentru tot ce a făcut pentru dânşii.
Lectura acestor scrisori este nespus de impresionantă, pentru că fiecare scrisoare descrie un aspect sau altul din viaţa (destinul) unui om, al unei familii, al unei comunităţi.
Dependenţa canonică a Bisericii Ortodoxe din Germania, de Mitropolia Ortodoxă din Anglia a luat sfârşit în anul 1963, după moartea Arhiepiscopului  Athenagoras, după care, la cererea părintelui Vasiloschi către Sf. Sinod al Sf. Patriarhii Ecumenice, a fost pusă sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Ortodoxe Ruse din Franţa, cu reşedinţa la Paris, la rândul ei şi aceasta, tot sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol.

Proroiereu Sorin Petcu, Müllheim, Martie 2006

Continuare în: 1963-1992 - Biserică de exil II
Cuprinsul/Inhaltsverzeichnis