2014 -triumphales imagines

                             
Medalie de la 10 Mai 1881Medalie de la 1877 hp
                   
Fragment epic                    de George Coşbuc

                Iar pe lumea cealaltă scoborând acum flăcăii
                Cei căzuţi la Vid pe dealuri şi pe şesuri la Vidin,
                Câţi sosesc pe rând în stoluri, adunaţi în gura văii
                 Stau s-aştepte alte gloate câte se vedeau că vin.
                 Unii şterg de iarba udă câte-o sabie-ncruntată,
                Din pulpana hainei, alţii sângele duşman îl storc,
                                         Şi se laudă cu toţii şi vorbesc cu toţii-odată
                                         Precum fac biruitorii din războaie când se-ntorc.
Nicolae Grigorescu Atacul de la Smardan hp 2
 
                      Când văzur-această gloată, toţi acei ce-nduşmăniră
                      Pe români de-a lungul vremii, plini de spaim-au tresărit
                      Resfirându-se prin noapte, precum fumul se resfiră,
                      Şi din margini mai spre margini se topeau necontenit.
                      Cu genunchii plini de tremur şi cu gheaţa morţii-n gură,
                      Morţi erau de-a doua oară, ca-ntr-al Orcului noian
                      Luptătorii din Mikene când îngălbeniţi văzură
                      Strălucind prin noapte coiful comandantului troian.

                        Dar ai noştri morţi de veacuri, câţi pieriră prin războaie,
                        Apărând a lor credinţă şi pământul românesc,
                        Stau cu ochii ţintă-n noapte şi-al lor mijloc îl îndoaie
                        Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zăresc:
                        Văd români, şi-aud cuvinte româneşti! De-ai lor cu toţii!
                        Umilit venea, iar astăzi ce trufaş acest popor

                        Şi-ndrăznind dintâi o seamă, vin sfioşi să-şi vadă soţii,
                        Tot mai mulţi, cu toţii-n urmă s-au pornit din noaptea lor.

                        Şi precum în neastâmpăr păsări grabnice cu zborul
                        Se tot strâng de pretutindeni toamna ca să plece stol,
                        Astfel s-adunau românii şi sporea mereu poporul
                        Celor morţi umplând de vuiet câmpul meu-nainte gol.
                        S-a mişcat acum de-a valma toată lumea-n locuinţa
                        Umbrelor, sunând ca marea şi-ntr-un zbucium neîntrerupt,
                        Iar de-atâta nor de duhuri ce-şi vădea prin glas fiinţa
                        Se părea că-i românească toată lumea dedesubt.

                        Străbătând genuni cu mersul, nesfârşită li-e venirea,
                        Ca potopul de puternici şi nebiruiţi ca el

                        Câţi pieriră făr de urmă copleşiţi de năvălirea
                        Asiei, şi-arcaşi cu glugă din câmpiile lui Gel,
                        Câţi au înroşit cu sânge râuri mari şi-ascunse plaiuri.
                        Când prin văile bulgare Ioniţ-avea locaş,
                        Şi frumosul grai al nostru printre bâlbâite graiuri
                        Şi-l păstrau, murind sub steagul ducilor de Făgăraş.

Radu Voda Negru Basarab 1372 - 1382   Iată-i, înşişi vin în frunte cei ce-au cârmuit norodul,
   Principii din munţi şi banii cu viteze fiare-n scut,
   Şi cu Negru-vod- alături vine Dragoş voievodul,
   Unul fost la Olt de pază, celălalt străjer la Prut.Alexandru cel Bun 1401 - 1433
   Şi Alexandru al cărui nume şi-astăzi codrii-l mai îngână
   Tânăr şi părând ca Hector cel cu coif fluturător,
                            Când cu suliţa-i grozavă, falnic răsucind-o-n mână,
                             Sare-n mândru-i car şi umple câmpii Troiei de omor.

                            Trăsnet al mâniei noastre, Mircea, tu iuţeşte-ţi paşii,Mircea cel Batran 2
   Adă-ţi gloatele ce-n clipa bine-potrivitei vremi
   Prins-au fulgerul cu palma! Braţ, ce pustiind vrăjmaşii,
   Dunărea ca soţ de luptă, munţii te-ai trudit să-i chemi.
   Ce vei fi gândit tu, Mircea, când vedeai pornit cum vine
   Peste munţi şi peste ape, ca furtuna, Ilderim?
   Vai, putem noi azi pricepe sufletul ce-a fost în tine,
   Mai avem simţire-n inimi ca-ndeajuns să te slăvim?


Mihai Viteazul 1593 - 1601     Iar dincolo vine-n goană cel ce-n numărate zile
    A clintit temeiul lumii şi-a oprit şi vremea-n loc,
    Cel cu nume sfânt de Arhanghel cu-al tău nume, Mihaile,
    Tot ca tine de puternic şi cu sabie de foc.
     Munţii se retrag din cale-i, iar protivnica sa bardă
     Intră-n fier ca-n lemnul putred, pui din oltenescul leu!
     Foc de n-ar mai fi, şi lege, ca nimic să nu mai ardă,
     Foc ar naşte iar pe lume ochii-acestui Prometeu.

                              Şi cu el Fărcaş şi Stoica, şi învârtindu-şi buzduganul
                              Doi Buzeşti, ducând şi spaimă şi-al pieririi-ngheţ cu ei!
                              Spună Neajlovul, Sinane, câte oşti pierdu sultanul,
                              Şi Şelimberul să spună cum ţi-a fost, nebune-Andrei?
                              Amurat, ţi-aduci aminte cum sosi grăbit odată
                              Şi era să-ţi spargă poarta ca să-ţi intre-n Ţarigrad?
                              Şi ce cale-avea să facă! Dar s-a tânguit vreodată
                              Fulgerul că-i drum departe de la nor până la brad?
Stefan cel Mare si sfant 1457 - 1504
                        Iată-l însă cel din cuibul pus de-oştenii teutonici,
                        Ştefan, turnul de-apărare al românilor, venind
                        Suflet mânios şi-n toată strălucirea câtă-n cronici
                        Scrisă e c-a fost pe vremea când el ţara străjuind,
                        A făcut din oase-un munte şi a-nhăţat şi regi de plete
                        Şi, arând de ciudă câmpul, puse-n jug duşmanii lui
                        Pe mănunchiul spadei sale mâna lui tot caldă stete,
                        Căci el nu ştiuse-n viaţă cum s-anină spada-n cui.

                        El şi-aici e-ntreg în arme şi purcede-aprins pe cale,
                        Parc-a pururi vede-n faţă Racova şi Podul Înalt,
                        Iar de vuietul mulţimii şi de coifuri şi de zale
                        Tremură, răzbit de spaimă, tot tărâmul celălalt.
                        El şi-aici e vântul iernii, şi duşmanii săi sunt pleava!
                        Urcă munţi fără de plaiuri, trece Dunări fără pod
                        Faceţi loc! Sosesc ca râul luptătorii din Suceava,
                        Trec voinicii cei năprasnici ai lui Ştefan voievod!
Ioan Voda cel Cumplit 1572 - 1574
                        Şi Ion Cumplitul vodă, jalnic schilăvita strajă
                        A Moldovei, scut puternic al poporului de rând,
                        Şi neînfricoşatul Ţepeş, Petru Rareş a lui Majă
                        Vin cu toţii de prin noapte, gloate-n urmă-le-aducând.
                        Şi hatmani şi capi de oaste daţi-mi voi acum o sută
                        De vieţi, ca să am vreme să-i numesc aici pe toţi!
                        Şi tu, neam român, tu astăzi stai cu inima pierdută,
                        Fără de zei te crezi pe lume şi pustiu tu te socoţi.

                        Iată-ţi gloria de veacuri! Umbre mari din lumea moartă,
                        Ah, că n-am eu glas de tunet ca să pot să le rechem
                        Ne avem şi noi Olimpul, şi pe-a veşniciei poartă
                        Am intrat şi noi; şi-ntr-însul zei fără de moarte-avem!
                        Ce-ţi aluneci plini de jale ochii umezi pe ruine,
                        Neam al nostru, ca să judeci drumul schimbătoarei sorţi?
                        Soarele din noapte iese, din mormânt puterea vine:
                        Naşterea cea viitoare ne e-n lumea celor morţi.

                       
Rugăciune pentru osândiţii căzuţi         de Andrei Ciurunga

                              
Primeşte, Doamne, fumul rugăciunii
                         ce se înalţă tremurând în grai
                         şi urcă până sus, pe scara lunii,
                         spre scaunul pe care ştim că stai.

                         Îngenunchiaţi pe lanuri secerate,
                         rugămu-ne, Stăpâne de apoi,
                         să-i vindeci cu azur şi bunătate
                         pe duşii prea devreme dintre noi.

                         Ei au plecat cu rănile deschise
                         de sub înalte maluri ce se rup,
                         cu visele din gând făcute trup,
                         cu rănile din trup făcute vise.

                         Şi până ieri i-am tot avut alături,
                         au stat aici, cu noi, pe vagoneţi,
                         au dat tribut aceloraşi lopeţi
                         şi-au ars de friguri sub aceleaşi pături.

                         La masa cu castroane uniforme
                         au luat şi dânşii ciorbele la rând,
                         dar prăbuşiţi sub cizme şi sub norme,
                         s-au desfăcut de lanţuri mai curând.

                         Primeşte-i, Doamne, cum primeşti tămâia
                         - şi dacă-i culci în raiul Tău cu flori,
                         să pui, ca pe morminte, doi bujori
                         pe-obrajii storşi şi galbeni ca lămâia.

                         În ochii goi, plecaţi fără lumină,
                         sădeşte câte-un pui de viorea.
                         Ei pot stropi toată grădina Ta
                         cu cât au plâns aici, pe rogojină.

                         Şi gurilor care-au strigat în stradă
                         că vin blesteme mari peste norod,
                         mai caută-le, Doamne, prin livadă
                         câte-un cireş întârziat sub rod.

                         Flămânzi au lunecat spre cele sfinte
                         şi de ruşine poate nu ţi-au spus,
                         de-aceea te rugăm să-i laşi, Părinte,
                         să bea din calea laptelui de sus.

                         Iar dacă n-ai cumva destulă pâine,
                         în loc de mămăligă ai putea
                         să le împarţi la masă luna Ta
                         - şi să zideşti o altă lună, mâine.

                         Iar sfintelor căzute-n rugăciune:
                         mame, surori, logodnice, soţii,
                         poartă-le paşii către morţii vii
                         să le găsească gropile comune.

                         Şi dă-le tot alintul, toată mierea
                         din fagurii nescriselor scripturi
                         - izvoarele, pe frunte, din păduri,
                         şi din adânc, în suflete, puterea.

                         Îngenunchind pe lanuri secerate
                         sau la troiţe scunde de trifoi,
                         se roagă, Doamne, într-un glas cu noi
                         un neam întreg de frunţi însângerate.

                         Sărută rana ţării cu senin
                         şi miluieşte-i cu odihnă blândă
                         pe cei ce-au dus a crucilor osândă
                         şi dorm sub dâmburi fără cruci. Amin.


      2014 - de Ziua Eroilor Români
     2014 - Dr. Mihai Neagu - allocutio
      Cuprinsul/Inhaltsverzeichnis