2017, de Ziua Eroilor Români

Medalie de la 10 Mai 1881Medalie de la 10 Mai 1881 verso hpPelerinaj

de Ziua Eroilor Români, la Cimitirul militar român de la Soultzmatt în ziua de 27 mai,  a. D. 2017


Cu vrerea lui Dumnezeu, enoriaşii de la parohia ortodoxă română Naşterea Maicii Domnului din Freiburg au mers şi în acest an în pelerinaj la Cimitirul militar român de la Soultzmatt, să împlinească datoria faţă de Eroii Neamului Românesc de pretutindeni şi din toate timpurile, mireni şi clerici, căzuţi pe toate câmpurile de luptă pentru apărarea credinţei, a gliei strămoşeşti, pentru neatârnare, pentru întregirea Neamului, pentru libertate.

2017 Soultzmatt foto Petcu 50Pelerinajul la Cimitirul militar de la Soultzmatt din acest an a fost pregătit din vreme, după obişnuitul program religios-cultural şi familial, întocmit minuţios de către preotul paroh şi colaboratori apropiaţi. Părintele Sorin Petcu l-a făcut cunoscut enoriaşilor prin publicarea în programul slujbelor din luna mai.

Orele 10:30 – plecarea cu autobuzul de la biserică;
Orele 12:00 – sosirea la cimitir;
Orele 12:30 – depunerea coroanei la crucea-monument;
Orele 13:00 – slujba de pomenire;
Orele 13:30 – programul cultural;

Soultzmatt 2017 5


Călătoria s-a făcut cu autobuzul închiriat de la firma Balint – Reisen din Freiburg, condus de către domnul Ion Nimerenco.
Startul de plecare de la biserică, stabilit pentru orele 10:30, s-a dat româneşte, adică la orele 11:30, din motive de neluat în seamă, fapt pentru care însă am ajuns cu întârziere la destinaţie, la orele 12:20, puţin înainte de ora stabilită pentru slujba Parastasului.

Soultzmatt 2017 4 a
Întrucât printre pelerini se aflau şi persoane care mergeau prima oară în acest pelerinaj, în timpul călătoriei spre Soultzmatt, Preotul Sorin Petcu a  vorbit despre însemnătatea pomenirii Eroilor Români din tradiţia bisericească şi naţională a românilor în general şi, îndeosebi, despre istoricul şi rostul pelerinajului organizat de către românii din Exil, la Cimitirul militar român de la Soultzmatt.

A fost un act de înţelepciune când Biserica Ortodoxă Română, după primul război mondial, a urmat pilda Bisericii din primele veacuri creştine şi a rânduit pomenirea eroilor români în Joia Praznicului Înălţării Domnului.
Pomenirea Eroilor în Joia Înălţării Domnului este una dintre tradiţiile specifice Bisericii Ortodoxe Române cu caracter naţional şi are ca temei  credinţa  în Învierea şi Înălţarea Domnului Iisus Hristos.
Soultzmatt 1986 c hpRomânii din exil în Europa de Vest au păstrat vie această tradiţie şi au cultivat-o ca pe o datorie sfântă faţă de cei care au murit pentru Neam şi pentru Ţară, precum şi pentru cei care s-au străduit la înfăptuirea visului naţional – România Mare.
Întrucât în Biserica Ortodoxă spiritualitatea ortodoxă, data Sfintelor Paşti nu se calculează după Calendarul Gregorian, ci după Calendarul Iulian (nereformat), sărbătorile legate de sărbătoarea Sfintelor Paşti nu cad în fiecare an concomitent,
ci doar odată la patru ani. Discordanţa aceasta face ca Joia Înălţării Domnului, în Calendarul Iulian nereformat, să fie pentru toţi creştinii ortodocşi zi de lucru.

Soultzmatt 1986 hp 8În anul 1978, spre a înlesni o participare mai numeroasă din partea conaţionalilor, după tradiţie, iniţiatorii  au hotărât pomenirea eroilor în biserică, de Ziua Eroilor, după Dumnezeiasca Liturghie a Praznicului Înălţării Domnului, iar mergerea în pelerinaj la cimitirele militare, în care sunt înmormântaţi ostaşi români din Europa de Vest - Franţa, Germania, Austria, să fie în sâmbăta imediată de după Praznicul Înălţării Domnului.

Soultzmatt 1e hpAşa se face că enoria ortodoxă română Naşterea Maicii Domnului din Freiburg, începând din anul 1978, a organizat neîntrerupt slujba de pomenire a Eroilor Români în Cimitirul militar român de la Soultzmatt, numită de către românii din exil succint „Pelerinaj la mormintele Eroilor Români de la Soultzmatt”, denumire folosită şi de către românii stabiliţi în vremurile mai din urmă în partea aceasta de lume.

Pelerinajul la Soultzmatt a fost gândit şi înţeles de către românii din exil ca o chemare spre rugăciune şi pomenire a Eroilor Români din toate timpurile şi din toate locurile, aşa cum se făcea în fiecare an, în fiecare biserică din România, de Ziua Eroilor, în Joia Înălţării Domnului.
Iniţiatorii Pelerinajului l-au gândit şi considerat un act simplu de rugăciune şi de închinăciune, la mormintele celor care au murit pentru Neam şi pentru Ţară. Nu s-au aşteptat însă ca Pelerinajul să devină un fel de Valea Plângerii, căci aici, ani la rând, au venit fraţi români băjenari exilaţi de pe toate continentele, să se roage pentru Eroii Români de pretutindeni şi din toate timpurile, pentru ei înşişi, pentru ţara sfârtecată şi împilată sub dictatura comunistă, să facă schimb de idei, de experienţe din viaţa de exil, să-şi împărtăşească reciproc bucuriile şi necazurile, succesele, decepţiile etc.

Soultzmatt 1986 aaa
Numărul impresionant de mare al românilor din exil pe toate continentele, prezenţi an de an în cimitirele militare, precum cel de la Soultzmatt,  a făcut ca Pelerinajul la Cimitirul militar de la Soultzmatt şi slujba de pomenire să capete de fiecare dată caracter de sărbătoare pascală, ortodoxă şi românească.



Pentru cei mai puţin sau chiar deloc familiarizaţi cu istoria românilor, Părintele Sorin Petcu a considerat oportun să menţioneze câteva evenimente semnificative din  ultimii 151 de ani în România, precum şi numele a doi regi ai României, care au marcat istoria românilor în contextul civilizaţiei şi culturii europene:
Carol I de Hohenzollern–Sigmaringen (*1839), rege al României (1881-1914) şi Ferdinand I de Hohenzollern–Sigmaringen (*1865), rege al României (1914 −1927).
Deşi nu erau de origine română, şi-au însuşit soarta şi idealurile naţionale ale românilor şi anume independenţa naţională faţă de Poarta Otomană şi realizarea României Mari, prin readucerea provinciilor româneşti înstrăinate prin curţile vecinilor, la sânul patriei.
Carol I, Regele RomâniaiLa 10 mai 1866, Principele Carol I de Hohenzollern–Sigmaringen a depus jurământul de credinţă poporului român, iar la 10 mai 1877, a declarat independenţa Principatelor Unite faţă de Poarta Otomană. 
La 10 mai 1881, Principatele Unite au devenit Regat, iar Principele Carol a  devenit Regele Carol I al României (foto dreapta).
Deşi german de neam, Carol I s-a identificat cu poporul român, destinul supuşilor săi fiind şi destinul său. Românii care au trăit mai aproape de vremurile  în care s-au petrecut acele măreţe fapte, care auziseră mai îndeaproape de faptele şi de cuvintele regelui lor, păstrau chipul lui în camera cu icoana sau icoanele casei şi povesteau din cele auzite despre el, că în clipa în care a făcut primul pas pe pământ românesc, ar fi spus: „Din acest moment eu sunt român!”. Şi s-a dovedit a fi fost într-adevăr bun român.

Nicolae Grigorescu Atacul de la Smardan hp 2
În vremea domniei lui Carol I, soldaţii români şi-au jertfit vieţile într-un război crâncen, ca ţara lor să devină independentă.
Regele Carol I  a mijlocit şi a încurajat România să-şi deschidă porţile în faţa civilizaţiei, culturii şi tehnologiei europene.
La începutul secolului trecut, în Balcani se confruntau naţiunile conlocuitoare constituite în urma dezmembrării  imperiului turc.

În anul 1883, România a aderat la Axă sau Tripla Alianţă, formată din Germania, Austro-Ungaria şi Italia, cu drepturi egale, în contextul acordului diplomatic austro – german. Ea se afla într-un  litigiu mai vechi şi cu ţările vecine, din cauza românilor din provinciile româneşti: Ardeal, Banat şi  Bucovina, aflate sub dominaţia Austro-Ungariei şi a Rusiei, şi pe care România le-a revendicat dintotdeauna. Aşa se face că, îniulie-august 1913, România se afla - alături de Sârbi şi de Greci -  în război cu Bulgaria.
În august 1914  a izbucnit Primul Război Mondial. Regele Carol I, cu toate că era rudă cu  împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei, n-a intrat în război alături de vărul său, cum acela s-a aşteptat, ci a declarat neutralitatea României.
Ferdinand I, Regele Romaniei 1După moartea lui Carol I (1914), succesorul său, Regele Ferdinand I (foto dreapta),  deşi se simţea mai aproape de cauza Aliaţilor, constituiţi în Antanta sau Tripla Înţelegere (Franţa, Anglia, Rusia), împreună cu prim-ministrul Ion Brătianu, au respectat  neutralitatea României declarată de către defunctul Carol I.
În anul 1915, Antanta a promis românilor să-i susţină în revendicarea dreptului legitim, de a recupera cele trei  provincii româneşti – Transilvania,  Banatul şi Bucovina, revendicate de către ei de secole, desigur nu pe cale paşnică, nici imediat, ci prin război, după încheierea ostilităţilor. 
La 17 august 1916, România a semnat tratatul de alianţă cu ţările aliate ale Antantei şi, zece zile mai târziu, a declarat război  Austro-Ungariei.
La 28 şi 30 august şi la 1 Septembrie, Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Turcia şi Bulgaria) au declarat război  României. Deşi pe frontul din Bulgaria, trupele române fuseseră zdrobite de către cele bulgare şi germane în luptele de la Turtucaia, armata română, România, sub conducerea guvernului Ion I. C. Brătianu, a declanşat ofensiva în Transilvania, dar, fără ajutorul eficient din partea Rusiei, subminată de revoluţia bolşevică, astfel că trupele române au fost învinse, în urma unui atac covârşitor al celor trei Aliaţi Centrali.
Mackensen, August von, GeneralSpre sfârşitul anului 1916, la 6 decembrie (1916 n.n.), trupele germane, sub comanda mareşalului August von Mackensen (1849-1945, foto dreapta), au pătruns în România prin Dobrogea, au ocupat Oltenia şi Muntenia, apoi au ocupat Bucureştii în ziua de 6 decembrie.
Regele, Parlamentul şi Guvernul au luat drumul pribegiei şi s-au instalat la Iaşi, iar rămăşiţele armatei române s-au repliat în Moldova pe poziţii de apărare.
Lipsită de materialul de război şi împuţinată, armata română a fost reorganizată de către şeful misiunii militare franceze în România, generalul Henri Mathias Berthelot (1861-1931, foto jos, dreapta), şi înzestrată cu armament şi material de război, adus în România din Franţa şi din Anglia prin  portul Arhangelsk, astfel că, în vara anului 1917, a putut obţine câteva victorii în Moldova.
Berthelot Henri Matthias, GeneralDupă ce Rusia Ţaristă a ieşit din război datorită revoluţiei comuniste din 1917, România a fost izolată de aliaţi. Singură în faţa forţelor Puterilor Centrale a fost nevoită să înceteze ostilităţile şi să semneze armistiţiul din 9 decembrie 1917.
La 7 mai 1918, la Bucureşti,  s-a semnat Tratatul de pace (Pacea ruşinoasă de la Buftea n.n.), care însă nu a fost ratificat de Rege şi de Parlament.
Tratatul de pace conţinea următoarea clauză: Germania urma să primească petrol românesc pe  o durată prevăzută până în 1948 şi îşi rezerva dreptul exclusiv asupra exporturilor româneşti de cereale, carne, furaje, până în anul 1926.
La sfârşitul anului  1917, efectivul militar român era de 400 000 de soldaţi. În toamna anului 1918, aliaţii au fost victorioşi pe frontul din Răsărit. Bulgarii, Turcii, Austriecii şi Ungurii au capitulat. Armata franceză de la Dunăre, sub comanda generalului Matthias Berthelot, a intervenit pe frontul din România, împotriva Germaniei. Armistiţiul din 11 Noiembrie 1918 a pus capăt ostilităţilor şi pe frontul românesc, de unde armata germană, înfrântă,  s-a retras. Tratatul de pace de la Bucureşti (Buftea, 7 mai 1918 n.n.) a fost anulat. La 1 decembrie 1918, unităţile militare franceze şi române au intrat în Bucureştii eliberaţi. Regele Ferdinand şi regina Maria şi-au făcut intrarea solemnă în Bucureşti.
În anul 1918, la sfârşitul războiului, în timpul Regelui Ferdinand, supranumit Întregitorul, prin revenirea provinciilor româneşti (Basarabia, Transilvania, Banatul şi Cadrilaterul) la sânul Patriei−Mame, sub Coroana Română, s-a realizat România Mare şi odată cu aceasta, împlinirea visului năzuit de secole –Întregirea Neamului Românesc. Noua situaţie geo-politică a fost ratificată prin tratatele de la Saint Germain en Laye şi Trianon, în anii 1919 şi 1920.

Soultzmatt 1918 soldati eliberati hp 1Împlinirea acestui deziderat n-ar fi fost posibilă fără devotamentul până la sacrificiu al miilor de ostaşi români. Unii dintre ei au căzut în luptă sau prizonieri de război, alţii au murit de boală, de frig, de foame şi nu mai puţin în urma tratamentului inuman la care au fost supuşi în lagărele germane de prizonieri.
Ei sunt cei care, an de an, de Ziua Eroilor, ne cheamă la mormintele lor, să ne amintim de ei, să ne rugăm pentru ei şi pentru noi, să le cântăm în versuri actele de vitejie şi jertfelnicie, să le mulţumim pentru moştenirea naţională, pentru care ei şi-au jertfit vieţile.

Părintele Petcu a făcut cunoscut şi programul religios şi cultural întocmit şi stabilit de către doamna Silvia Tătaru – de la Şcoala românească din Freiburg, împreună cu domnul Mihai Dragoş Cernea– dirijorul corului de la Biserica română Acoperământul Maicii Domnului din Freiburg, care s-a ocupat de partea muzicală.

Orele 12 :30
a. Imnul Eroilor (versuri de I. Dormidont; muzica de Gh. Brătianu)
b. Depunerea coroanei
c. Imnul Eroilor

Orele 13 :00
a. Slujba de pomenire (Sorin Petcu, preot paroh);
b. Cuvânt de bun venit şi de mulţumire adresat pelerinilor prezenţi şi oranizatorilor (Sorin Petcu, preot paroh);
c. Alocuţiune (Dr. med. Michael Neagu, Directorul Bibliotecii Române din Freiburg).

II. Programul cultural

1.Deschiderea cu Imnul Eroilor
2. Imnul 10 mai, versurile de Vasile Alecsandri, muzica de V.I.Popovici
3. Poezia Bucură-te, Ţară!,  versurile de Vasile Militaru
4. Imnul Treceţi batalioane române Carpaţii
5. Poezia Noi nu suntem morţi, versurile de Zorica Laţcu
6. Imnul Pe-al nostru steag e scris Unire!, versurile de Andrei Bârseanu,muzica de Ciprian Porumbescu
7. Închiderea cu Imnul Eroilor

La sosire am fost întâmpinaţi de către alţi conaţionali din Freiburg, München, Strasbourg şi de la Paris, veniţi aici cu propriile automobile. Prezenţa lor a sporit întrucâtva numărul pelerinilor prezenţi la ceremonia de comemorare.

Soultzmatt 1986 a hpAu fost ani în care, în această zi plină de sfinţenie şi pietate, erau prezenţi aici sute de români veniţi de pretutindeni din Europa, din cele două Americi, Australia, Canada, să participe la slujba de pomenire a soldaţilor români, jertfiţi pe altarul Patriei, pentru întregirea Neamului şi pentru reaşezarea graniţelor teritoriale tradiţionale.
În acest an, deşi numărul pelerinilor români a fost puţin mai mare decât în ultimii 6-7 ani, a fost inferior comparativ cu  mulţimea pelerinilor prezenţi aici, cu mulţi ani în urmă de Ziua Eroilor Români. Avem înţelegere pentru cei care nu pot participa, fiind obligaţi să se ostenească pentru pâinea cea de toate zilele. Celor nepăsători, dar părtaşi în egală măsură la moştenirea naţională pentru care soldaţii români au luptat şi au murit, li se potriveşte, cred, aforismul enunţat de către scriitorul francez Stčphane Mallarmé (1842-1898):  „Prezenţa celor puţini, dar distinşi, poate înlocui absenţa celor neimportanţi”, sau în cuvinte prozaice: lipsind ei, locul rămas neocupat i-a suplinit irevocabil!

Soultzmatt 2017 60
Deşi timpul era destul de înaintat, ceremonia s-a desfăşurat corespunzător programului stabilit, după ce doamnele gospodine au împodobit mesele cu ofrandele tradiţionale pentru slujba de parastas: colivă, vin, ouă roşii, cozonac etc.

Soultzmatt 2017 7



Ceremonia a început cu Imnul Eroilor,  interpretat de corul parohiei, sub conducerea domnului Dragoş Mihai Cernea, în timp ce doamnele românce –Viorica Bud şi Florica Kelif, înveşmântate  în costume naţionale (din Maramureş şi din Ardeal), au depus la   crucea – monument o coroană de flori în trei culori, aranjate în ordinea corespunzătoare culorilor steagului românesc: albastru, galben, roşu.
2017 Soultzmatt foto Petcu 7.Slujba de pomenire a fost săvârşită de către cucernicii părinţi Protoierei Sorin Petcu de la parohia ortodoxă română Naşterea Maicii Domnului din Freiburg şi Vasile Molnar de la parohia ortodoxă română din Strasbourg.

Soultzmatt 2017 26





Venirea noastră, azi, aici, la mormintele Eroilor Români exprimă credinţa noastră în nemurirea sufletului şi în învierea morţilor. Totodată însă împlinim cu aceasta şi datoria sfântă faţă de moşii şi strămoşii noştri, faţă de Eroii Români din toate timpurile şi din toate locurile, care, cu preţul ostenelilor de tot felul şi nu mai puţin cu preţul vieţii, ne-au lăsat moştenire o ţară plină de bogăţii materiale şi spirituale de mare valoare, cu o Biserică de credinţă ortodoxă, cu un popor cuminte şi dreptcredincios.
Mormintele Eroilor sunt pentru noi pietrele de temelie pe care, acum o sută de ani,  s-a zidit România Mare; sunt altare, în faţa cărora Neamul Românesc, cu teamă sfântă şi adâncă recunoştinţă faţă de idealurile pentru care ei s-au jertfit, îşi pleacă genunchii pentru rugăciune. Cineva spunea: «Un ideal este o credinţă într-un adevăr şi într-o dreptate mântuitoare». Martirii creştinătăţii, din toate timpurile şi din toate locurile, s-au remarcat prin credinţă statornică şi erau pătrunşi de convingerea că apărând credinţa şi urmând lui Hristos, apără adevărul şi dreptatea.
Luând în considerare împrejurările şi idealurile pentru care Eroii Neamului Românesc s-au jertfit, înţelegem cât de grăitoare este asemănarea jertfei lor cu moartea martirilor creştini şi că procesiunea noastră la mormintele lor nu vine doar dintr-un simţământ de pioasă recunoştinţă sau din ideea că prin aceasta împlinim o oarecare datorie cu rosturi educative, ci din credinţa sfântă şi statornică în nemurirea sufletului şi în învierea morţilor.
Strămoşii, moşii şi părinţii noştri au cinstit întotdeauna pe eroii lor, pătrunşi de credinţa că ei, deşi îşi dorm somnul de veci în morminte, trăiesc în viaţa de dincolo de această lume, că «sărbătoarea pomenirii lor are loc şi în cer, unde şi eroii sărbătoresc împreună cu ei; bucurându-se sau întristându-se, după cum îşi văd moştenirea încredinţată urmaşilor, în stare înfloritoare sau ofilită şi încovoiată».
2017 Soultzmatt foto Petcu 9
Aceasta era credinţa moşilor şi strămoşilor noştri, aceasta este şi credinţa noastră, cei de azi şi din această parte de Europă, credinţă care ne luminează şi ne îndreaptă paşii la mormintele Eroilor Neamului nostru, spre a  le aduce prinosul nostru de pioasă recunoştinţă prin rugăciuni de pomenire, spre a ne împărtăşi din duhul şi din jertfa lor, pentru că numai datorită jertfei lor ne-am păstrat neştirbită componenţa esenţială a identităţii noastre şi anume că suntem români creştini de confesiune ortodoxă.
Prin slujbele de pomenire la mormintele celor plecaţi din lumea aceasta, arătăm că nu i-am uitat, că ei au rămas  vii  în viaţa noastră, urmaşii lor.
Un scriitor  român a formulat o normă de conduită de mare bun simţ, pe care tot românul cu minte întreagă, dacă vrea, o înţelege şi şi-o asumă:„Când nu mai îngenunche nimeni deasupra unui mormânt, atunci cel ce se odihneşte într-însul e dus cu adevărat de pe lume. Căci amintirea e şi ea o fiinţă, şi atâta vreme cât în sufletul cuiva chipul tău trăieşte, trăieşti şi tu” (Emil Gârleanu, Mormintele).  Meditând la aceste cuvinte înţelepte, ne întrebăm: oare ce poate să fie mai trist în lumea de dincolo, decât să fii uitat în lumea de aici?!
Ca în fiecare an, în cadrul slujbei de pomenire, se rosteşte aşa-zisul Pomelnic de la Soultzmatt, a cărui menire, unii dintre pelerinii prezenţi pentru prima dată la Soultzmatt în anturajul enoriaşilor români de la Freiburg nu prea l-au înţeles. Pomelnicul de la Soultzmatt a fost întocmit în anul 1980, de către vrednicul de pomenire părinte – Protoiereul Dumitru Em. Popa. În el sunt înscrise numele acelor personalităţi marcante din viaţa politică şi bisericească din România, cu a căror jertfă şi contribuţie s-a realizat întregirea idealului naţional român şi s-a hotărât destinul României.
Se începe cu Ferdinand I, Regele României, supranumit de către români Întregitorul, şi cu Maria – Regina României, şi se continuă cu întâistătătorii celor două Biserici Române din vremea aceea – Ortodoxă (Patriarhul Miron Cristea) şi Unită (Cardinalul Iuliu Hosu),  cu militari cu diferite grade (de la caporal până la mareşal), cu „cei 800.000 de eroi căzuţi jertfă pe altarul Patriei în cel de-al doilea Război mondial, pentru întregirea idealului naţional”.
Sunt pomenite şi personalităţi din viaţa politică românească, şaisprezece la număr, şapte dintre aceştia cunoscuţi mai tuturor românilor de vârstă mai înaintată şi iubitori de istorie naţională: Ion C. Brătianu, Iuliu Maniu, Take Ionescu, Ion Mihalache, Dr. Constatnin Angelescu şi Octavian Goga.
Se pomeneşte şi numele mareşalului Antonescu,„împreună cu ostaşii români căzuţi pe câmpurile de luptă în al doilea Război Mondial”, precum şi „toţi eroii români căzuţi jertfă la revoluţia română din anul Domnului 1989”.
Ca nu cumva să fie daţi uitării, se aminteşte şi de „toţi martirii neamului românesc –mireni şi clerici – omorâţi în închisorile comuniste din România, precum şi de „toţi românii trecuţi la Domnul în exil, departe de patria şi de familiile lor”.
Pomelnicul de la Soultzmatt întocmit de către Părintele Dumitru nu are nici pe departe pretenţia de a fi complet. Nu i se poate refuza însă funcţia de simbol al recunoştinţei noastre faţă de toţi eroii neamului românesc, de la strămoşii daci, până la tinerii români, care şi-au jertfit viaţa în revoluţia română din iarna anului 1989. Spunem de la strămoşii daci, deoarece istoria românilor s-a scris deja din vremea lor, şi nu mai târziu, cum lasă unii să se înţeleagă, începând cam de pe la 1877, 1918, 1944, sau de când s-au născut ei încoace!
De un lucru trebuie să fie conştient tot românul, indiferent pe care continent trăieşte, indiferent de cetăţenia consemnată în paşaportul său, că atâta vreme cât nu-şi va cunoaşte în întregime istoria şi tradiţia neamului din care se trage, cu toate înălţimile şi coborâşurile lor, va fi într-o continuă criză de identitate, că niciodată nu va ştii cine este, de unde vine, încotro merge. În starea aceasta de incertitudine, la primul prilej este gata să se înstrăineze, să renunţe la ceea ce ar trebui să-i aparţină prin origine − credinţă, cultură, limbă, obiceiuri − şi să-şi însuşească o identitate străină sufletului său.
Soultzmatt 2017 88După încheierea slujbei de pomenire, domnul Dr. med. Mihai Neagu Basarab a rostit o alocuţiune, în care a amintit de condiţiile inumane în care au trăit şi au murit soldaţii români în lagărele germane de prizonieri de război.
De la contemporanii de atunci s-au păstrat mărturii despre locuitori din oraşul Soultzmatt (ei înşişi sub ocupaţie germană n.n.), care, din puţinul lor  aduceau prizonierilor câte ceva de mâncare, cu riscul de a fi împuşcaţi de către paznicii lagărului.

Soultzmatt 1916-1918, rum. Kriegsgefangene 8 a
Din documentele păstrate în arhiva militară franceză, reiese că prizonierii români au fost supuşi unui regim aspru de exterminare;  de pildă, în noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1917, au murit aici degerați 71 de ostași români. Se ştie că din cei 80.000 de români luaţi prizonieri la 1 februarie 1917,  în luna octombrie 1918, mai erau în viață numai 28.000, iar peste 40% dintre cei aflați în Germania, majoritatea au murit în decurs de numai patru luni, în timp ce tot atâți belgieni au murit în decursul a patru ani.

Soultzmatt 1924 Familia Regala hp 3 1Domnul Dr. Mihai Neagu Basarab a menţionat că Cimitirul militar de la Soultzmatt a fost amplasat la iniţiativa Casei Regale a României, cu sprijinul Statului Francez, şi a fost sfinţit la 9 aprilie 1924, la ceremonia de inaugurare fiind prezenţi Regele Ferdinand I al României şi Regina Maria.
Soultzmatt 1924 Regina Maria la mormantul soldatillor romani hp 11


Soultzmatt 1924











Soultzmatt.Cimitirul militar roman 2011 a hp 1

Aici îşi dorm somnul de veci 687 militari români, dintre care, 556 în morminte individuale şi 131 în două morminte comune.
Vorbitorul a evocat jertfa celor 80.000 de soldaţi români, căzuţi în luptă în primul război mondial, „în schimbul întregirii ţării şi poate şi ca arvună de suferinţă românească, pentru ca România să poată supravieţui tranziţiei actuale, care durează de 27 de ani, impusă fiind de eşalonul al doilea al Partidului Comunist Român, care continuă să conducă România». 

Neagu Basarab Michael Dr. med.În încheiere vorbitorul şi-a exprimat speranţa că „cei  687 de martiri eroi îngropţi aici, împreună cu alte multe sute de mii de români morţi pentru patrie pe câmpuri de luptă sau în recluziune, continuă să apere România, întărindu-ne credinţa în Dumnezeu şi  nădejdea, că neamul nostru nu piere.”

Soultzmatt 2017 fb 19




Părintele Protoiereu Vasile Molnar de la parohia ortodoxă română din Strasbourg a vorbit despre mormântul eroilor români de la Haltingen, în Germania.

Necropola de la Haltingen 8 hp

La iniţiativa românilor ortodocşi din parohia română de la Lörrach/Weil am Rhein, care, în anul 2008, cu sprijinul autorităţilor locale, au restaurat în localitatea Haltingen din Germania, mormântul comun în care sunt înmormântaţi 54 de soldaţi români din Primul Război Mondial.
Dacă în alte localităţi din Germania, prizonierii de război decedaţi, români, ruşi etc., au fost înmormântaţi în cimitirul satului sau al oraşului, în sectorul special rezervat numai pentru „cei căzuţi în război”, în rând cu mormintele soldaţilor germani, soldaţii români de la Haltingen au fost înmormântaţi  într-o groapă comună, la marginea localităţii, lângă o lizieră de pădure. Mormântul a fost însemnat cu o stelă din granit, pe care era încrustată inscripţia:
 Hier ruhen 54 rumänische Soldaten des 1. Weltkrieges, 1914-1918 914-1918
 Aici odihnesc 54 de soldaţi români din Primul Război Mondial, 1914-1918


Necropola de la Haltingen 3 hp
Arhiva Primăriei din Haltingen a pus la dispoziţie lista cu numele prizonierilor români decedaţi aici. La mormântul curăţit de vegetaţia ce-l făcuse de nerecunoscut, s-a ridicat o troiţă sculptată în lemn, în stil românesc. Pe două socluri din granit, aduse din Carpaţi, au fost montate două plăci de bronz, pe care sunt gravate numele celor 54 de soldaţi români.

Necropola de la Haltingen 4 hpCeremonia sfinţirii mormântului comun, nou amenajat, a avut loc la 7 iunie 2008, sâmbătă, după Înălţarea Domnului.
Am citit atunci un articol publicat într-un ziar local în legătură cu ceremonia de sfinţire a troiţei şi a mormântului. Autorul articolului a scris şi despre prizonierii români şi condiţiile în care au trăit şi au murit, de boală, de frig şi îndeosebi din lipsă de hrană.
A evidenţiat şi faptul că nici autorităţile civile, nici locuitorii nu le-au acordat prizonierilor români un minim de  ajutor umanitar, deşi aceştia se aflau deja dincolo de orice fel de ostilităţi; i-au tratat ca inamici!
Părintele Molnar a amintit şi de situaţia politică a României la începutul secolului XX, în  raport cu Marile Puteri din Europa de Vest. La 18 octombrie 1883, România semnase un Tratat secret defensiv cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), prin care România și Austro-Ungaria se angajau să-și vină în ajutor în cazul unui atac neprovocat.
Conţinutul Tratatului a fost făcut cunoscut în cadrul Consiliului de Coroană, întrunit sub preşedinţia Regelui Carol I, la data de 3 august 1914, la Sinaia, adică şapte zile după izbucnirea Primului Război Mondial (28 iulie 1914).
Consiliul a considerat că, prin războiul declanşat de către Austro-Ungaria împotriva Serbiei, s-a încălcat caracterul defensiv al Tratatului. Nici acel casus foederis, specificat la articolul 2, nu s-a putut lua în considerare, deoarece Austro-Ungaria nu era victima, ci agresorul care a încălcat Tratatul din 1883.
Prinţul moştenitor, viitorul Rege Ferdinand I, de educaţie germană şi influenţat de către Petre I. Carp, Titu Maiorescu şi alţi filogermani, înclina uneori, pentru intrarea României în Război alături de Puterile Centrale. Carol I, deşi german prin naştere şi credinţă, n-a împărtăşit această idee, în mai multe rânduri exprimându-şi dorinţa să abdice. S-a săvârşit din viaţă la 10 octombrie 1914.
Maria Regina Romaniei 1
Părintele Vasile Molnar a evidenţiat şi personalitatea Reginei Maria a României (* 29 octombrie1875 -
18 iulie 1938, foto dreapta), care a marcat politica României în acele clipe de restrişte pentru ţară.
Ea a convins pe soţul, prinţul moştenitor şi viitorul Rege Ferdinand, cât şi pe membrii Consiliului de Coroană, de oportunitatea ieşirii României din neutralitate şi de intrarea acesteia în război, de partea blocului politico-militar format din Franţa, Imperiul Britanic şi Imperiul rus, creat cu puţin timp înainte de Primul Război Mondial şi numit şi Antanta sau Puterile Antantei.
Maria va fi văzut în alianţa cu puterile Antantei posibilitatea reîntregirii teritoriale, prin revenirea provinciilor româneşti Transilvania, Bucovina şi Banatul sub Coroana Română.
În acele momente de deznădejde, în anul 1914,  i-a declarat deschis lui Ion G. Duca
(*20 decembrie 1879 – 30 decembrie 1933) de la partidul Naţional Liberal, opinia personală, cu privire la prezentul şi viitorul României şi al Dinastiei Române: «N-am venit în România, ca după 20 de ani să renunţ la Coroana României. Nu mi-am sacrificat tinereţea şi nu m-am ostenit să dau ţării aceşti moştenitori de coroană, ca să-i văd acum rătăcind prin lume ca principi germani în exil. Eu de ţara asta nu mă mai despart. Înţeleg aspiraţiunile ei şi le îmbrăţişez. De altminteri unde să merg? Eu germană nu sunt, la drepturile mele de principesă engleză m-aţi obligat să renunţ când m-am măritat, altă patrie decât România nu am. Dacă principele Ferdinand renunţă la coroană şi pleacă în Germania după unchiul său, eu divorţez şi stau aici».
Părintele Vasile a evidenţiat şi dispoziţia românilor (imigranţi) din America, marea majoritate emigraţi din provinciile româneşti de sub stăpânire străină, de a  se înscrie voluntari în armata americană, după ce, la 6 aprilie 1917, Congresul American a votat intrarea Statelor Unite ale Americii în război de partea Antantei. Vor fi sperat şi ei ca, după război, să se înfăptuiască visul românilor – România Mare. Este dovedit documentar că, în unităţile militare care au luptat în Europa de Vest, se aflau 32 000 de soldaţi voluntari de origine română, dintre care mulţi au luptat în corpul expediţionar din Franţa, majoritatea în Divizia 37 Ohio.
Părintele Vasile a reprodus şi declaraţia lui John Copper, membru în Congresul Statelor Unite, făcută la Adunarea Naţională  a românilor din Youngstown, din 9 martie 1918: «Românii  din America, în proporţie cu numărul lor, au dat armatei SUA mai mulţi soldaţi decât oricare alt popor din SUA», apoi a continuat cu întrebarea retorică: Oare am mai întâlni printre milioanele de imigranţi Români din zilele noastre un asemenea elan patriotic?
În încheiere Părintele Vasile a spus că şi-ar dori, cuvântarea sa să fie celor prezenţi o  edificare cu privire la trecutul nostru istoric şi, totodată, o invitaţie la un examen de conştiinţă adresată multora dintre românii contemporani, care se erijează în «fruntaşi ai poporului».
Soultzmatt 2017 67
Programul cultural a început cu Imnul Eroilor, interpretat de corul bisericii, dirijat de către domnul Dragoş Mihai Cernea (foto stânga).

Cernea Dragos








Copiii de la Şcoala Românească din Freiburg au cântat imnul
 10 Mai, de Vasile Alecsandri (1821-1890), pe care la şcoală, sub îndrumarea învăţătoarei lor, doamna Silvia Diana Tătaru, au învăţat nu numai să-l cânte, ci şi să-l rostească pe de rost.

Soultzmatt 2017 16Auzindu-l, cei mai înaintaţi în zile, vrând nevrând, am fost năpădiţi de amintiri, de oamenii şi timpurile de demult.  Copil fiind, o auzeam adesea pe mama cântându-l, în timp ce lucra prin casă. Mi-au rămas în memorie melodia şi primele patru versuri, pe care le fredonam adesea. Mai târziu, am aflat că poeziile şi cântecele în care era vorba de regii României erau interzise, deşi numele acelora şi toate câte au făcut ei, bune sau rele, rămân înscrise pentru totdeauna în paginile istoriei naţiei române.  Sunt în posesia unei cărţi de muzică bisericească şi de cântări calofonice (cântări înfrumuseţate sau frumos glăsuitoare), din care imnul „Trăiască Regele” este decupat din pagină cu foarfeca, destul de neîndemânatic.
Îmi amintesc şi de cărţile bisericeşti de la bisericile din comuna în care am văzut lumina zilei, editate până în anul 1945, în care părintele satului, având poruncă de sus, estompase cu creion chimnic (himic) noţiuni şi expresii de genul: „Împăratul”, „bine–credinciosul  nostru Rege” sau „biruinţă Regelui nostru”, înlocuindu-le cu termeni democratici precum: nu “se bucură Împăratul”, ci „poporul”, nu „biruinţă bine – credinciosului  nostru Rege”, ci „bine – credincioşilor creştini”. Nerespectarea dispoziţiilor venite de sus era interpretată ca uneltire duşmănoasă contra orânduirii sociale şi atrăgea după sine condamnarea preotului şi a dascălului la mulţi ani de temniţă grea.
Părintele profesor Ştefan Alexe povestea că, după reorganizarea teritorială din România după 1945, judeţele devenind regiuni, într-o biserică, ori de câte ori preotul rostea,  din ediţia mai veche a Liturghierului, ectenia în care era vorba de „răspuns bun la înfricoşătorul judeţ al lui Hristos” (azi, “la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos” n.n.), dascălul, înfricoşat, îi şoptea să  rostească “raion” în loc de judeţ: ”raion, Părinte, raion, nu judeţ!”
Doamna Tătaru i-a învăţat pe copii deocamdată numai imnul 10 Mai.  Le va vorbi mai târziu şi despre marele poet, dramaturg şi politician român, Vasile Alecsandri, despre contribuţia lui la descoperirea identităţii naţionale şi culturale româneşti în România secolului al 19-lea şi la unirea celor două provincii româneşti – Moldova şi Muntenia (24 ianuarie 1859).
Doamna Silvia Diana Tătaru a recitat poezia Bucură-te, Ţară! de Vasile Militaru, considerată de către mulţi români de pe aici încă actuală.
Născut în anul 1885, autorul a fost arestat în anul 1959, la vârsta de 74 de ani, din cauza trecutului său legionar şi a operei sale religioase. Carenţele acestea puteau să-i fie ignorate de către puternicii acelor vremuri, dacă ar fi primit propunerea lor de a-şi folosi talentul literar în slujba comunismului. N-a primit. A refuzat categoric, zicând: În poeziile mele niciodată nu va rima poporul cu tractorul. Tribunalul Militar din Craiova l-a condamnat la 20 de ani de temniță grea, pentru crimă de uneltire contra orânduirii sociale; la 12 ani de închisoare corecţională, pentru delictul de deţinere de publicaţii interzise; la 10 ani de degradare civilă, confiscarea totală a averii personale, plus obligaţia de a plăti 1000 lei cheltuieli de judecată. Manuscrisele găsite la domiciliul lui au fost arse. Urma să fie eliberat din închisoare la vârsta de 106 ani. A murit la 8 iulie 1959, în închisoarea Ocnele Mari.
Corul parohiei a intonat imnul Treceţi batalioane române, Carpaţii!, consemnat în cronica luptelor duse de ostaşii români în Transilvania în primul război mondial, dintre care unii au căzut  luptând, alţii au murit în lagărele de prizonieri şi îşi dorm somnul de veci în glie străină, precum este Cimitirul Militar român de la Soultzmatt.
Doamna Maria Tomescu a recitat poezia Noi nu suntem morţi, scrisă de către Zorica Laţcu, alias Maica Teodosia
(*17 martie 1917 - 8 august 1990).
Absolventă a Facultăţii de Filologie, Secţia Clasică, din cadrul Universităţii din Cluj, înzestrată cu talent literar, Zorica Laţcu a intrat în istoria literaturii române cu creaţii literare-mistice şi s-a afirmat prin înregimentarea în rândul mărturisitorilor din închisorile comuniste din România. În anul 1948 a îmbrăţişat haina monahală sub numele Teodosia, având metanie la mânăstirea Vladimireşti, unde a făcut parte din consiliul de conducere al mânăstirii, care, în anul 1955, a fost desfiiţată.
Maica Teodosia a fost arestată şi anchetată la Securitatea din Galaţi. Interogată până la extenuare, umilită şi bătută, s-a îmbolnăvit. A fost internată în spitalul închisorii Văcăreşti din Bucureşti, de unde urma să se înfăţişeze ca martor în procesul „capilor mânăstirii Vladimireşti”, ceea ce n-a fost cu putinţă, ea fiind foarte bolnavă. A fost însă eliberată pe caz de boală însă, un an mai târziu – 1956,  chemată în instanţă şi acuzată de „agitaţie publică” şi deţinere de „înscrisuri interzise”, apoi prin aplicarea Decretului 421/1955 a fost amnistiată de către Tribunalul Militar Bucureşti. 
Până în anul 1970 a locuit în domiciliu obligatoriu. A revenit în mânăstirea de metanie Vladimireşti, abia  în anul 1990, unde s-a şisăvârşit din viaţa aceasta în acelaşi an, în zi de  8 august.
Programul s-a continuat cu imnul Pe-al nostru steag e scris Unire!, cântecul patriotic închinat unirii Principatelor Române, Moldova şi Ţara Românească, înfăptuită în anul 1859.
Autorul versurilor este Andrei Bârseanu, iar partea muzicală îi aparţine lui Ciprian Porumbescu. Nu se cunoaşte motivul pentru care, imnul naţional al Albaniei este cântat pe melodia compusă de Ciprian Porumbescu.

2017 Soultzmatt foto Petcu 19A urmat ridicarea colivei (ofrandelor), însoţită de cântarea Veşnică pomenire, după care Programul cultural s-a încheiat cu Imnul Eroilor.
Părintele Sorin Petcu a mulţumit tuturor celor care s-au ostenit cu organizarea şi înfrumuseţarea Pelerinajului de Ziua Eroilor la Soultzmattşi anume: domnului doctor Mihai Neagu Basarab, pentru succintul discurs, Părintelui Protoiereu Vasile Molnar, doamnei Silvia Diana Tătaru, care a întocmit programul cultural-artistic, domnului Mihai Dragoş Cernea şi membrilor corului, pentru împreuna–slujire şi pentru foarte frumoasa contribuţie muzicală, copiilor de la Şcoala Românească, pentru imnul 10 Mai, pe care l-au învăţat pe de rost  şi l-au cântat cu entuziasm şi fără greş, gospodinelor, pentru pregătirile celor necesare la slujba de pomenire şi, în cele din urmă, enoriaşilor români prezenţi la această frumoasă sărbătoare religios-naţională şi românească.
Soultzmatt 2017 19Apoi a rugat pe participanţi să vină în faţa crucii, pentru o fotografie de grup, care este desigur  mai frumoasă şi mai interesantă decât tradiţionala fotografie de grup, înainte de îmbarcarea în autobuz şi plecarea spre casă.
În timp ce gospodinele au împărţit ofrandele tradiţionale: colivă, ouă roşii, cozonac, vin etc., băieţi destoinici au instalat pe pajiştea din vecinătatea cimitirului mesele pentru masa de prânz, la umbra deasă a copacilor.

Soultzmatt 2017 23În fruntea listei de bucate au stat „mititeii” româneşti, urmaţi de fripturi, frigărui, brânzeturi, salate şi multe alte „ispite” culinare, pe care comesenii le-au degustat cu poftă şi, din când în când, şi-au potolit setea, cu „apă plată”,  sau cu „udături ameţitoare”, băute  cu măsură.

Soultzmatt 2017 36



În timpul mesei, tinerii din parohie, studenţii şi studentele de la  Universitatea din Freiburg, au interpretat şlagăre din repertoriul românesc de muzică folk, acompaniaţi la chitară de către domnul Dragoş Mihai Cernea.
 La orele 20:00, după  fotografiile de grup,
ne-am îmbarcat în autobuzul condus de către domnul Ion Nimerenco.  La plecarea noastră, pajiştea a rămas la fel de curată, precum am găsit-o la prânz. Amsosit la Freiburg la orele 21:30.
În loc de epilog, se poate spune despre Pelerinajul la Cimitirul militar Român de la Soultzmatt, că şi în anul acesta a avut loc la înălţimea spirituală cuvenită, fiind însufleţit de duhul păcii, al dragostei, al înţelegerii şi al bunăvoinţei din partea tuturor, în egală măsură.
2017 Soultzmatt foto Petcu 68
Protoiereu Sorin Petcu,  Freiburg, a.D. 2017

Soultzmatt 2017, allocutio
Soultzmatt 2017, apotheosis
Home
Cuprinsul/Inhaltsverzeichnis