castigatio


                          “ Nu răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu te asemeni şi tu cu el.Răspunde nebunului
                  după nebunia lui, ca să nu se creadă înţelept în ochii lui”
Pildele lui Solomon 26 (4-5)

Cartea cu pana hp 1
                      INCOMPETENT!

În pagina (facebook) noii parohii ortodoxe române Sfântul Mina din Freiburg dl. Dumitru Ionescu întreabă retoric:
« De ce există două parohii românești în Freiburg?» după care dă nişte lămuriri lipsite de obiectivitate care produc tulburare, confuzie şi dezbinare, o stare cu care comunitatea ortodoxă română din Freiburg, în cei şaptezeci de ani de existenţă nu prea s-a confruntat. De data aceasta este evident că se urmăreşte dezbinarea sau chiar desfiinţarea parohiei române de aici.
Având în vedere această situaţie, un  comentariu obiectiv la opinia d-lui Ionescu este imperios necesar, deoarece el aduce în prim plan cu bună ştiinţă şi cu rea voinţă neadevăruri şi inexactităţi, pe care românii ortodocşi din Freiburg şi din toată lumea se cade să le afle şi de care să se ferească.
Fapt este că această aşa-numită a 2-a parohie ortodoxă română la Freiburg, pe care el o consideră binevenită, nu a luat fiinţă în decembrie 2014, cum afirmă dl. Ionescu, ci deja în anul 2011, lucru confirmat în scris chiar de către Mitropolitul Serafim Joantă, motivând că parohia condusă de Preotul Sorin Petcu nu s-a distanţat vădit de convingerile politice ale întemeietorilor ei (citeşte legionari) şi continuă politica războiului rece, „ceea ce pentru românii stabiliţi mai de curând în Freiburg şi pentru studenţi nu  este de acceptat”(sic), părere care d-lui Ionescu nu-i este nicidecum străină, dacă nu chiar dânsul a vehiculat-o până la urechea mitropolitului! Fapt este, şi dl. Ionescu ştie că în biserica română din Freiburg nu s-a făcut şi nu se face nici un fel de politică!
Argumentele pe care dl. Ionescu le construieşte, spre a se face credibil în a justifica necesitatea acestei a doua parohii pe teritoriul celei existente aici de şaptezeci de ani sunt  lipsite de temei şi înainte de toate false, precum afirmaţiile  cu privire la preotul Petcu: “Cu atât mai mult cu cât Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel cât şi Înalt Prea Sfințitul Părinte Mitropolit Serafim de la Nürnberg au invitat în nenumărate rânduri parohia de la Freiburg să redevină parte a bisericii noastre strămoşeşti. Din păcate, Părintele Paroh Sorin Petcu a refuzat sau ignorat toate aceste chemări, în ciuda faptului că ele au fost sincere și pline de dragoste şi de duhovnicie. »
Preotul Petcu a fost întrebat de către noi cum stau lucrurile, el fiind singurul în măsură să vorbească despre ele. Aşadar, Preotul Petcu a vorbit o singură dată la telefon, înainte de 1994, cu un român, pe numele-i Joantă, aflat în trecere prin Freiburg, pe care nu-l cunoştea. Rostul telefonului: îşi căuta un coleg, oaspetele preotului Petcu. După ce acela (Joantă) a devenit Mitropolitul românilor din Germania (1994), l-a întâlnit personal cu ocazia unei conferinţe a preoţilor ortodocşi, unde în afară de « bună ziua » nu a avut loc un alt schimb de cuvinte.
Pe Patriarhul Daniel, preotul Petcu l-a vizitat aproape la fiecare călătorie a Domniei sale în România. Ştie dl. Ionescu despre ce a vorbit Patriarhul cu Pr. Petcu? Preotul Petcu spune că Patriarhul nu i-a cerut niciodată să treacă cu parohia sa sub  jurisdicţia Mitropolitului Serafim, considerînd că aceasta este problema pe care credincioşii şi preotul lor trebuie să o rezolve la faţa locului, la timpul pe care ei îl vor considera oportun.
Mitropolitul Serafim nu s-a arătat zelos în privinţa aceasta, până când n-a fost solicitat de câţiva răzvrătiţi împotriva rânduielilor bisericeşti şi a preotului, printre ei numărându-se şi dl. Ionescu, să le trimită preot care să-l înlocuiască pe Petcu. Mitropolitul însă nu s-a arătat interesat de o convorbire de taină cu preotul Petcu, la nivel de slujitori ai lui Dumnezeu şi ai oamenilor, ca să ştie de la sursă sigură despre ce este vorba, cine şi ce fel de enoriaşi sunt petiţionarii, deşi pe unii dintre aceia ii cunoştea foarte bine (!!). Le-a venit în întâmpinare neglijând cu bună ştiinţă existenţa unei parohii române la Freiburg, păstorită de către un preot cu preoţie lucrătoare. A preferat să demonstreze aceeaşi forţă, cum a  mai demonstrat şi faţă de alte parohii româneşti încă nesupuse jurisdicţiei sale, ţelul fiind cel de demult, destabilizarea şi luarea acestei parohii cu japca sau desfiinţarea ei - vezi: Non licet, ut omnes unum sint şi pendulus status
Având în vedere aceste neadevăruri exprimate de către dl. Ionescu, ele trebuie infirmate fără echivoc.
Mulţi s-au ostenit de-a lungul timpului din toate puterile şi prin toate mijloacele să ştirbească prestigiul acestei biserici, respectiv al comunităţii româneşti din Freiburg. Unul dintre detractorii de demult a recunoscut în repetate rânduri că „mult rău am făcut acestei biserici”. În prezent este unul dintre stâlpii (!) noii parohii, dar de năravul cel de demult, după cum se aude, nu s-a dezbărat.
Deşi a fost expusă multor defăimări, biserica noastră a rămas neclintită în verticalitatea ei morală, învăţătura de credinţă moştenită din strămoşi – o încăpăţânare sănătoasă, căci vremurile sunt tulburi, iar oamenii schimbători.
Pentru dl. Ionescu vechimea comunităţii româneşti din Freiburg nu impune nici respect, nici bunăcuviinţă, nici luare-aminte, nici gândire mereu trează -  continuă stare de trezvie, aşa cum au făcut cei care au clădit-o, înfrumuseţat-o, susţinut-o şi iubit-o - oameni de aleasă cinstire şi pioasă aducere aminte. Dl. Ionescu o nivelează cu tăvălugul naţionalismului găunos, folosind o limbă de lemn, pe care ne-am fi aşteptat să nu o fi posedat sau de care să se fi dezbărat!
Or noi am învăţat la Freiburg să ne cinstim toţi înaintaşii, de la care am aflat drumul cel bun şi curat în faţa lui Dumnezeu. Este firesc să fim legaţi de această biserică, cum e firesc a ne adăpa din izvorul cu apă vie al înţelepciunii divine. Mulţumim lui Dumnezeu că am învăţat să discernem între ceea ce se cade şi nu se cade. vezi: Non licet, ut omnes unum sint şi pendulus status
Dacă dl. Ionescu se pretinde teolog, s-ar fi cuvenit să ştie că nu e lucru creştinesc să continue şi să tulbure făţiş pacea bisericii şi a comunităţii române din Freiburg.
Cei care-l cunosc mai îndeaproape ştiu şi spun că în cei peste treizeci de ani în Freiburg nu s-a integrat nici pe departe în viaţa religioasă a comunităţii româneşti de aici. Dimpotrivă. N-a obosit în a denigra biserica şi preoţii slujitori, cum face şi în articolul cu pricina, ca să nu mai spunem de felul de a privi de sus  pe conaţionalii săi de aici, ceea ce un creştin cu frică de Dumnezeu şi ruşine de oameni n-ar face nici în ruptul capului.
Dl. Ionescu consideră anacronică „plasarea unei parohii ortodoxe româneşti sub canonicitatea unei mitropolii greceşti”. Altfel spus, dl. Ionescu nu ia în considerare semnificaţia şi rolul Patriarhiei de Constantinopol pentru Biserica Ortodoxă Română din Germania, “pentru preoţii şi credincioşii ei în toate deceniile trecute, nu numai în anii când Biserica din România nu putea să-i ajute pe credincioşii români ortodocşi din Germania,  ci şi după 1989, când aceştia puteau să-şi păstreze în continuare într-o biserică liberă, identitatea religioasă şi naţională fără pericolul provincialismului”, cum spunea Părintele Protoiereu Radu Constantin Miron. vezi: pendulus status
Faptul că la Dumnezeiasca Liturghie celebrată în cele aproape 7 decenii de existenţă de până acum a bisericii române din Freiburg, sunt pomeniţi Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu, respectiv Mitropolitul  Augustin de la Mitropolia Greacă din Germania, sub a cărei jurisdicţie canonică se află şi Vicariatul parohiilor ortodoxe române din Germania (căci sunt mai multe şi de mai multe naţionalităţi), şi nu Patriarhul României, respectiv Mitropolitul Serafim de la Nürnberg, nu înseamnă nici necanonicitate, nici lipsă de comuniune cu biserica ortodoxă din România. Parohia Naşterea Maicii Domnului  întemeiată prin dragostea şi sacrificiul unor oameni de cuvioasă aducere aminte, Părinţii Emilian Vasiloschi şi Părintele Dumitru Popa, iar în prezent păstorită de către preotul Sorin Petcu, cel care i-a stat mereu aproape Părintelui Popa şi vrednic urmaş al acestuia, este în mod netăgăduit canonică, adică în rânduială cu legile bisericeşti din toată Ortodoxia, şi totodată legată duhovniceşte de biserica ţării unde ne avem obârşia. Cu ajutorul lui Dumnezeu, anul viitor ea va deveni septuagenară.
Pentru dl. Ionescu e de mare importanţă ştampila românească pe un act de stare civilă, fără a ţine seama că efigia instituţiei bisericeşti - română sau greacă sau oricare alta – pusă pe un certificat de botez sau de căsătorie, nu-l face pe posesor nici mai mult nici mai puţin român şi ortodox, şi nici nu-i schimbă conştiinţa, nici caracterul.
Dl. Ionescu ştie, dar trece cu rea intenţie sub tăcere faptul că primul îndemn la revenirea Bisericii române din Germania sub jurisdicţia Patriarhiei Române a fost rostit de către Părintele Popa, lucru care din păcate nu s-a putut înfăptui cu slujitorii de atunci în condiţiile lipsite de discernământ impuse de aceştia. Deoarece carul trebuia să meargă înaintea boilor, Părintele şi cei câţiva slujitori conştienţi de misiunea lor de preoţi au preferat să rămână în starea veche şi anacronică, pe care o deplânge dl. Ionescu acum – vezi: Quo vadis? Am dori totuşi să ne răspundă la întrebarea: unde a fost dl. Ionescu în acei ani tulburi şi  în ce măsură s-a implicat în viaţa comunităţii româneşti din Freiburg, ca acel deziderat să se înfăptuiască?
Dar a se lua aminte !!! « lipsa de comunicare nu înseamnă lipsa comuniunii în duh, adevăr şi simţire ». Cităm din chiar cele declarate de Pr. Sorin Petcu în site-ul bisericii noastre: « Pe Înaltul Serafim l-am întâlnit o singură dată, la o conferinţă. Ne-am salutat reciproc şi doar atât. Alte ocazii n-am mai avut. Dar lipsa de comunicare nu înseamnă lipsa comuniunii în duh, adevăr şi simţire. Nu înseamnă însă că Î.P.S. nu se bucură de cinstea şi respectul care i se cuvin unui arhiereu. Î.P.S. Sa ştie că noi, cei şase preoţi (Popa, Mehedinţu, Miron, Molnar, Sporea şi semnatarul acestor rânduri), pe nedrept contestaţi de aproape 20 de ani, pentru că am rămas sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice, nu ne-am însuşit opiniile cele multe şi negative, puse în circulaţie de păstoriţi şi nu mai puţin de  înşişi preoţii de sub jurisdicţia Î.P.S. Sale, nici nu ne-am înregimentat în rândul celor câţiva slujitori - „grupul celor şapte”, care îi porunceau să facă greva foamei la poarta preşedintelui republicii (Germania), pentru ca statul german să dea simbrie preoţilor români – vezi: infestae declarationes I şi infestae declarationes II
Nu ne-am pus numele pe listele întocmite de către preoţii pe care-i păstorea deja, nici n-am încurajat cererea acestora şi a altor români din diasporă către Sinodul Român, ca episcopul (Mitropolitul Serafim n.n.) pe care şi-l aduseseră să-i păstorească şi să le dea „binecuvântare în limba română”, să fie retras din Germania. » vezi: Non licet
Potrivit este ca dl. Ionescu să nu mai facă afirmaţii, dacă nu cunoaşte lucrurile în deplinătatea şi adevărul lor sau dacă nu cumva intenţionat nu le menţionează, ca să devină, vezi Doamne, autoritate competentă credibilă!!!
Cât priveşte descrierea necesităţilor pastorale ale enoriaşilor ortodocşi români la Freiburg, aceasta nu este de competenţa d-lui Ionescu, chiar dacă se pretinde teolog. Dânsul nu este în măsură să cunoască  starea şi viaţa comunităţii  ortodoxe româneşti de la Freiburg, deoarece de la începutul anilor ’80, când  s-a stabilit la Freiburg, nu s-a implicat şi nici nu s-a integrat in viaţa comunităţii româneşti de aici, nici măcar atunci (2003), când preotul Petcu i-a solicitat colaborarea. Prefera să participe la slujbă nu de la locul unde stau enoriaşii de rând, ci în altar, spre nedumerirea multora, care nu înţelegeau rostul prezenţei lui în altar, în timpul Sfintei Liturghii, el nefiind nici măcar un slujitor cu oarecare sfinţire, şi nici nu îndeplinea serviciul paracliserului.
După 2006, din motive neelucidate, a reluat şi continuat campania de odinioară de destabilizare şi de dezbinare a parohiei, pe care o dusese tot din motive neelucidate, pe vremea şi împotriva Părintelui Popa. O vreme a fost împreună cu mama sa oaspete frecvent în casa şi la masa Părintelui Popa, ca mai apoi ei să pornească şi să întreţină o campanie murdară de denigrare la adresa Părintelui şi a familiei sale.
Nu s-a dat înapoi să povestească pretutindeni şi tuturor despre Părintele Popa că nu este preot după rânduielile bisericeşti, că nu are cultură teologică, că este preot legionar. La toate aceste defăimări, Părintele Popa concluziona cu năduf: « Mult necaz îmi face această femeie ! » Aceeaşi procedură se aplică în prezent şi împotriva preotului Petcu, după ce acesta a refuzat să se lase cenzurat şi dirijat de către ei: „Dumneata trebuie să faci aşa”, „Profesorul cutare mi-a spus să-ţi spun să procedezi aşa”,etc.
Din momentul în care preotul Petcu le-a spus: „dacă cineva are de spus ceva privitor la viaţa şi activitatea parohiei, să mi se adreseze personal şi nu prin intermediari”, i-au întors spatele. Ca primă reacţie n-au mai frecventat slujbele, nici el nici mama lui, dar au declanşat împotriva şi la adresa preotului o campanie infectă de ponegrire, afirmând printre multe altele că : „în biserica din Freiburg se face erezie (sic). Preotul Petcu nu respectă canoanele Bisericii. Parohia este orientată politic spre dreapta (citeşte legionară)”.
Au uitat şi poate că nici nu vor recunoaşte că, în anul 2003, l-au recomandat personal pe preotul Petcu Mitropolitului Augustin al Germaniei ca fiind preotul cel mai potrivit pentru biserica din Freiburg.
D-lui Ionescu nu-i este străină pagina de internet administrată din Freiburg, în care românii ortodocşi din acest oraş erau îndemnaţi să invite pe preotul român de la Mulhouse (nota bene!) să le oficieze servicii religioase, neglijându-se prin aceasta  cu bună ştiinţă, prezenţa preotului de la Freiburg. Dumnealui publica în pagina respectivă (poate că era chiar pagina lui). Ca teolog care ar fi putut deveni preot, nu se cuvenea oare să le spună celor care administrau pagina că nu acestea sunt rânduielile bisericeşti? A ştiut, dar a tăcut. Şi să spui că aceasta, chiar prin tăcere,  nu e instigare şi încurajare la dezbinare? Dar nu din partea unui oarecare creştin de rând, ci de la cineva care, cum am spus, ar fi putut deveni preot!
Dacă dl. Ionescu afirmă : «noua parohie românească nu este nicidecum un act de dezbinare între românii din Freiburg, ci o completare necesară şi firească», în contextul încercărilor din ultimii cinci ani, de a destabiliza şi dezbina comunitatea ortodoxă română din Freiburg, nu este nimic altceva decât praf aruncat în ochii celor fără putere de discernământ -  LINKvezi: Non licet şi ut omnes unum sint
Este de netăgăduit că a crescut numărul românilor în Freiburg, spre bucuria tuturor, dar nu este adevărat că parohia Naşterea Maicii Domnului, cum insinuează dl. Ionescu, nu mai poate face faţă, prin singurul ei preot, solicitărilor credincioşilor.
Dl. Ionescu se erijează încă o dată expert în munca pastorală a preotului,  deşi nu este nici una nici alta, pentru că niciodată n-a avut habar şi nu l-a interesat viaţa religioasă a enoriaşilor români, respectiv a parohiei române din Freiburg. Câteva aspecte le-am menţionat în treacăt mai sus. Ar mai fi şi altele de spus. Fiind în totală necunoştinţă de cauză, dl. Ionescu este incompetent să afirme cele de mai sus. Nu se poate vorbi de completare şi îmbunătăţire, căci nu este nimic de îndreptat şi nu lipseşte nimic, în afară de un locaş de închinăciune românesc, de evlavie şi multă, multă smerenie, adică de mult bun simţ! Or, când e vorba de mândrie şi slavă deşartă, de care autorul & Co. se pare că nu duc lipsă, celălalt n-are nevoie de mult efort ca să facă dezbinare.
Dl. Ionescu  diferenţiază între membrii mai vechi şi mai noi ai comunităţii româneşti din Freiburg, dar nu înţelegem care-i rostul acestei diferenţieri. Frica de Dumnezeu şi bunul simţ ar trebui să fie măsura comportamentului tuturor românilor din Freiburg. Şi dacă tot pomeneşte de respect şi apropiere, cum rămâne cu injuriile şi minciunile proferate pe toate drumurile la adresa Pr. Petcu de către „stâlpii” celei de a 2-a parohii, care a luat fiinţă prin „ostenelile” unor oameni iubitori de vrajbă, certăreţi, fără frică de Dumnezeu şi fără ruşine de oameni, mânaţi însă de orgolii, mândrie şi duhul zavistiei, adulmecători de slavă deşartă? – vezi: Non licet şi ut omnes unum sint
Care este atitudinea lui faţă de ceilalţi detractori ai vechii parohii? Care este atitudinea lui, ca teolog de data aceasta, faţă de invitaţia obscură postată undeva pe facebook, care nu credem să-i fie străină d-lui Ionescu: „veniţi la biserica noastră unde este credinţa cea adevărată!” (sic)
Dl. Ionescu menţionează dreptul românilor ortodocşi din Freiburg de a avea o parohie „care să ne reprezinte şi să ne amintească în fiecare zi de sărbătoare de locurile de unde venim, unde ne-am născut şi pe care le purtăm în suflet. » Ignorăm crosna de lemne din frază, ne ocupăm de sensul formulei: „să ne reprezinte”, căci dl. Ionescu nu spune în faţa cui şi în ce calitate trebuie să fie reprezentaţi. Să înţelegem că autorul & Co. nu se consideră parte componentă a comunităţii, ci un fel de autoritate tutelară undeva deasupra noii parohii,  autoritate care suferă de treizeci de ani de lipsa de reprezentare de către vechea parohie, adică altfel spus nu i s-au hrănit îndeajuns  mândria şi slava deşartă, de care se vede că nu duce lipsă?
Am spus deja în două rânduri până acum: dl. Ionescu a fost şi  este străin de viaţa parohiei române de la Freiburg şi de activităţile ei diverse şi deci, incompetent să-şi dea vreo părere. Din păcate!
Nefrecventând slujbele religioase şi neparticipând la viaţa religioasă şi culturală a comunităţii române din Freiburg, n-are de unde să ştie că parohia noastră, Naşterea Maicii Domnului, în ciuda vârstei înaintate, creşte şi devine pe an ce trece parcă mai tânără, mai frumoasă, mai atrăgătoare. Odată trecându-i pragul, ai un puternic simţământ de familiaritate, de « acasă ». Sufletul se răsfrânge din ea ca dintr-o grădină înflorită, puternic înmiresmată. Sună a declaraţie de dragoste, şi aşa şi este. Nici nu poate fi altfel. Aceasta o spun toţi românii care participă la Sfintele Slujbe oficiate de preotul nostru, S. Petcu, unii dintre ei parcurgând distanţe de mulţi kilometri (Pforzheim, Karlsruhe, Basel, Lörrach, St. Louis în Franţa, Zürich, Baden in Elveţia), pentru a fi în comuniune de rugăciune şi a se împărtăşi din minunatele daruri ale lui Dumnezeu.
Se cuvine ca dl. Ionescu să ştie că nu suntem înţepeniţi într-o formă de existenţă spirituală anacronică, învechită, fosilizată, cum lasă el se înţeleagă. Suntem şi rămânem ceea ce bunul simţ, frica de Dumnezeu, respectul pentru oamenii care ne-au ajutat, îndrumat şi sprijinit ne îndeamnă să fim. Suntem români ortodocşi în plenitudinea şi sublimul înţelesului.

Veria Popa & Silvia Tătaru                                        Freiburg, August 2015

Cuprinsul/Inhaltsverzeichnis


Unbenannt-Graustufen-02