coniuratio sacerdotum

                   Consfătuirile preoţeşti de la Regensburg şi München

   I. Consfătuirea de la Regensburg (13 Octombrie 1990)

La Adunarea Generală  Eparhială din 30 iunie 1990, nu s-a ajuns la un consens, cu privire la viitorul statut canonic al Eparhiei. Hotărâri în acest sens nu s-au luat, întrucât acest lucru nu fusese prevăzut pe ordinea de zi.
După cum am precizat în capitolul anterior omni festinatione, obiectivul întrunirii a fost doar un sondaj de opinie, în perspectiva reorganizării bisericeşti a diasporei româneşti.

La 13 octombrie 1990, a avut loc o a doua întrunire a Adunării Eparhiale la Regensburg (cu titlul de Consfătuire!), gazda fiind Parohia ortodoxă română Sfânta Treime din acest oraş, al cărei Preot-Paroh este Părintele Alexandru Câmpeanu.
Se cuvine menţionat, că susnumita Adunare Eparhială nu a fost convocată oficial de Consiliul Eparhial, nici din iniţiativa acestuia şi nici cu încuviinţarea sau recomandarea Părintelui Dumitru Popa. Iniţiativa a avut-o cu mare probabilitate Părintele Simion Felecan, încurajat şi susţinut de P.C.Părinţi Alexandru Pop, Alexandru Câmpeanu şi Mitu Lazăr, aflaţi în aceeaşi situaţie ca şi dânsul, adică fără statut canonic.
În arhiva bisericii noastre nu se află actul de convocare şi nici ordinea de zi a şedinţei, dar se păstrează Procesul-Verbal al Consfătuirii,  semnat (numai) de Părintele Simion Felecan.
La Consfătuire au participat cei patru preoţi amintiţi mai sus şi opt mireni, reprezentanţi ai parohiilor româneşti din München, Köln, Aachen, Nürnberg şi Regensburg.
În Procesul-Verbal este menţionat, că: „Participanţii şi-au exprimat încă de la început, nemulţumirea şi regretul pentru neparticiparea celorlalţi membrii – preoţi şi mireni -; aceasta, cu atât mai mult cu cât, întrunirea a fost anunţată din timp (subl.n.).”

Din Procesul-Verbal reiese, că cele mai importante puncte prevăzute pe ordinea de zi au fost:
- Salarizarea preoţilor şi
- Constituirea unei Comisii eparhiale de reprezentare în afară.


În legătură cu salarizarea preoţilor s-a propus, ca fondul pus la dispoziţie de Comisia Ecumenică să fie repartizat numai preoţilor, care au parohie înregistrată la autorităţi -ca persoană juridică şi care slujesc cu regularitate, în fiecare duminică şi sărbătoare.
Drept urmare, preoţii, care nu erau întâistătătorii unei parohii înregistrată oficial, chiar dacă slujeau cu regularitate, în fiecare duminică şi sărbătoare, erau excluşi de la a se împărtăşi din acest infim sprijin material.
„S-a căzut de acord, cu propunerea (subl.n.) făcută în cadrul Adunării Eparhiale de la Freiburg, cu privire la instituirea unei comisii speciale, care să reprezinte Eparhia în toate problemele de natură bisericească, în relaţiile cu alte eparhii şi Biserici autocefale, precizându-se îndeosebi faptul, că <<dialogul>> cu Biserica Mamă (trebuie)  să se facă conform condiţiilor fixate în Adunarea Eparhială  de la Freiburg. 
După cum se poate constata însă din capitolul precedent omni festinatione, la Adunarea Generală de la Freiburg din (30 iunie 1990) s-a vorbit doar în principiu de necesitatea înfiinţării unei astfel de comisii. Aceasta însă,  n-a putut fi constituită şi nici niscaiva „condiţii” nu s-au fixat, deoarece nu fuseseră prevăzute pe ordinea de zi.
Ţinându-se cont de gama posibilităţilor de care dispunea Parohia din München s-a hotărât, ca sediul acestei Comisii să fie la München, iar din Comisie să facă parte Pr. S. Felecan, Dr. Nicolae Stroescu-Stânişoară, Pr. Alexandru Câmpeanu, Dr. George Ciorănescu, Prof. Cristian Istrătescu şi Pr. Dr. Viorel Mehedinţu.
Părintele Mehedinţu nu a participat la Consfătuire. A fost însă cooptat în comisie, fără să fi fost consultat în prealalbil.

 
           II. Consfătuirea de la München (23 Martie 1991)

Cinci luni după „Adunarea Eparhială” de la Regensburg (13 Octombrie 1990), a avut loc la 23 martie 1991 -la München- „Consfătuirea preoţilor şi a consilierilor parohiali”.

Consfătuirea a fost convocată de Părintele Simeon Felecan, „în baza mandatului pe care Adunarea Eparhială în şedinţa ţinută la Freiburg în 1989, l-a dat părintelui Simion Felecan, pentru a se ocupa de problemele interne ale Eparhiei”.
Trebuie precizat, că Părintele Simeon şi-a însuşit cu de la sine putere această vrednicie, de „a se ocupa de problemele interne ale Eparhiei”. La amintita Adunare eparhială, Părintele Simeon a fost ales printre membrii Consistoriului eparhial şi nimic mai mult.
La Consfătuirea de la München au participat 6 preoţi (unul fără parohie) şi 8 mireni.
- Participanţii au solicitat: „să se caute soluţiile cele mai potrivite, pentru rezolvarea cât mai urgentă a situaţiei preoţilor din Eparhie. Este momentul să ne gândim serios la alegerea unui episcop român, care să ne cunoască propriile interese şi să ne reprezinte în faţa autorităţilor bisericeşti şi laice; conform hotărârii de la Freiburg (sic), să se constituie o comisie permanentă a Eparhiei, care să aibă mandatul ,de a lua în orice împrejurare contact cu alte Biserici, dacă va fi cazul ,chiar cu Biserica-Mamă”.
Cititorii acestor rânduri îşi reamintesc, că la AdunareaEparhială de la Freiburg din 30 iunie 1990, s-a făcut doar o propunere în perspectiva constituirii unei astfel de comisii, fără însă a se lua o hotărâre unanimă şi a se desemna şi membrii acesteia.
Din Procesul-Verbal al şedinţei Adunării Eparhiale” (!), din 13 octombrie 1990 -la Regensburg  reiese, că aceasta a fost de acord cu propunerea făcută la Freiburg (30 iunie 1990) şi a hotărât constituirea acestei comisii ,formată din 6 membrii (vezi mai sus).
Dacă lucrurile s-au petrecut întocmai,  cum se poate explica propunerea din 23 martie 1991, cu privire la constituirea aceleiaşi comisii?
- S-a evidenţiat lipsa dragostei creştine şi a spiritului de colaborare şi ajutor reciproc, între preoţii Eparhiei, şi îndeosebi dezamăgirea generală că cei trei preoţi Popa, Petcu şi Mehedinţu (cu statut canonic) nu participă la aceste întruniri.
- Conducerea Eparhiei să facă cunoscut cât mai urgent Regulamentul şi Statutul Eparhiei.
-
Fiecare parohie are nu numai dreptul, ci şi obligaţia să cunoască normele după care funcţionează Eparhia din care face parte;
- Să se solicite episcopului nostru Deciziile de numire şi recunoaştere a preoţilor;
- Eparhia să emită actul de recunoaştere a parohiilor nou înfiinţate – Aachen, Regensburg;
- Dotarea parohiilor cu Antimise;
- Prezentarea deschisă a situaţiei financiare;
- Fondul disponibil să fie repartizat preoţilor cu parohii care slujesc în fiecare duminică;
Alegerea unui episcop nu era considerată  încă „de strictă actualitate” , mai ales că între preoţii Eparhiei lipsea unitatea de acţiune, iar Eparhia însăşi nu era îndeajuns de consolidată.
S-a propus să se facă noi alegeri eparhiale, „întrucât actuala formă de conducere nu se dovedeşte a fi eficientă şi nici măcar activă”. „În acest moment, când parohiile au ajuns, cât de cât la un nivel mulţumitor, în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionare lor… prezenţa conducerii eparhiale trebuie să fie şi mai evidentă…”
Procesul-Verbal a fost întocmit şi semnat de Părintele Simeon Felecan. În acesta sunt menţionate următoarele hotărâri care s-au formulat cu această ocazie:

- Convocarea Adunării eparhiale până la 15 iunie 1991;
- Şedinţa Adunării să ţină două zile;
- Să fie invitaţi toţi preoţii Eparhiei cu sau fără parohie;
- Pr. Mehedinţu să ia legătura cu episcopul Georg Wagner şi să prezinte răspunsul acestuia: în cât timp şi în ce condiţii consideră, că este posibil, ca parohiile pe care le are în subordine canonică să le doteze cu antimise, să emită acte de recunoaştere preoţilor;
- Convorbiri cu autorităţile Bisericii Ortodoxe Române în contextul situaţiei actuale: „Ni se pare absurd, ca episcopul nostru să întreţină relaţii frăţeşti cu Biserica din România, iar Eparhia noastră să nu cunoască aceste relaţii şi să se situeze în afara lor”;
- Eparhia să trimită de urgenţă acte de recunoaştere, parohiilor nou înfiinţate, care
şi- au înaintat actele legale de constituire;
- Raportul anual, pe care Eparhia are obligaţia să-l prezinte Adunări Generale, va cuprinde în detalii situaţia celor trei sectoare: administrativ, cultural şi economic;
- Prezentarea obiectivelor principale ale Eparhiei pe anul în curs şi în perspectivă: „P. C. Vicar Dumitru Em. Popa, în calitate de conducător al Eparhiei, este chemat să dea curs acestor propuneri, ţinând con,t că ele sunt exprimate şi dorite de un număr majoritar  de membrii Eparhiei (adică 4 preoţi necanonici şi 8 mireni n.n.) şi, că problemele puse, sunt extrem de importante şi de strictă necesitate şi actualitate”.

Cititorii neavizaţi va fi poate impresionat de ostenelile Cucernicilor Părinţi şi va dezaproba lipsa de colaborare a celor trei preoţi (Popa, Mehedinţu, Petcu) la realizarea planului de reorganizare bisericească a Diasporei româneşti, plan, care în realitate a fost iniţiat nu de dânşii, ci de însuşi Părintele Dumitru Popa, prin convocarea celor două consfătuiri: 27 ianuarie la Heidelberg Quo vadis? şi 30 iunie 1990 la Freiburg omni festinatione.
Cu ocazia celor două consfătuiri s-a constatat, că majoritatea românilor din exil, care au fost informaţi pe deplin de intenţiile preoţilor lor, nu şi-au exprimat dorinţa, ca Biserica lor să revină de azi pe mâine şi fără anumite condiţii, sub jurisdicţia Patriarhiei Române. Pe de altă parte, preoţii care doreau cu orice preţ, nu atât unitatea bisericească, ci mai mult redobândirea statutului canonic (după cum se putea constata de aproape patru ani, ori de unde s-ar fi putut primi, chiar şi de la Biserica Ortodoxă Rusă din afara graniţelor - nulla res s-au dovedit şi aici de rea credinţă, faţă de instituţia pe care o slujeau, faţă de legiuirile bisericeşti, faţă de mai marii lor spirituali (episcop, vicar), faţă de credincioşi, pe care i-au exclus de la hotărârile cele mai de seamă şi definitive şi faţă de confraţii lor întru slujirea preoţiei, la toate acestea adăugându-se şi o destul de mare porţie de diletantism şi nesinceritate, cum se va dovedi şi în capitolele următoare infestae declarationes I. 
Din cele relatate în capitolul de faţă se constată, că Părintele Felecan şi-a asumat singur cinstea de a reprezenta Eparhia română din Germania, funcţie pe care n-a primit-o din partea vreunei Adunări Eparhiale, cum însuşi a menţionat în documentele, pe care le-a întocmit şi semnat personal.

În actele oficiale (Procesele-Verbale) se menţionează, propunerea constituirii unei Comisii de dialog, care să reprezinte Eparhia,  la o dată, când în realitate n-a fost propusă (30 iunie 1990), ci s-a discutat de necesitatea acesteia.
După ce comisia a fost într-adevăr constituită (13 octombrie 1990 la Regensburg), stabilindu-se totodată numărul şi numele membrilor, cinci luni mai târziu, consemnează în Procesul-Verbal din 23 martie 1991, că acea comisie a fost constituită!
Recomandarea „conducerea Eparhiei să facă cunoscut cât mai urgent Regulamentul şi Statutul Eparhiei” este o  evidentă lipsă de sinceritate şi obiectivitate din partea Cucernicilor Părinţi, faţă de credincioşii lor şi faţă de toată lumea.
Cititorul neavizat este ispitit să creadă, că Părintele Dumitru Popa considera Episcopia ca pe moşia proprie, pe care o conducea după legi făcute şi cunoscute numai de dânsul, iar P.C. Părinţi erau nişte supuşi lucrători la discreţia arendaşului, fără niscaiva drepturi şi obligaţii.
Realitatea era însă cu totul alta.
La data când Cucernicii Preoţi făceau recomandarea de mai sus, dispuneau de Regulamentul de organizare şi funcţionare al Eparhiei în limba germană.
La Consfătuirea preoţilor din 29 Februarie 1992 -la Köln, s-a propus printre altele modificarea Statutului, care a fost (era deja?) tradus şi în limba română (pe alocurea -§§ 4 şi 14  insuficient şi incomplet). Un exemplar în versiunea română, inclusiv propunerile (text nou sau completări la cel original §§ 6, 7, 9, 10, 15, 17, 22) „de modificare a Statutului Eparhiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală”, a fost trimis şi Părintelui Popa şi se află în arhiva bisericii din Freiburg.
Ori, dispunând de originalul în limba germană şi traducerea în limba română ,nu există nici cea mai mică îndoială, că Statutul Eparhiei nu le era cunoscut pe deplin Cucernicilor Părinţi.

Prtoiereu Sorin P e t c u, Müllheim, Mai a.D. 2008

Continuare în: libera legatio”
Cuprinsul/Inhaltsverzeichnis