Episcopia

                            
                      Înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române din Germania
               Congresul Bisericesc de la Frankfurt am Main;  19-21 Octombrie 1979
 

 
1. Lucrările pregătitoare

La 20 Mai 1979, după Sfânta Liturghie săvârşită de către părintele Dumitru Popa în biserica evanghelică Sfântul  Matei Matthäuskirche în Frankfurt/Main, a avut loc o şedinţă consultativă, la care au participat 14 persoane: Părintele Dumitru Popa, Aurica Popa, Dr. Dumitru Amzăr, Dr. Augustin Bidian, Radu Roşeanu, soţia domnului Roşeanu, Caranfil Spânachi, Maria Spânachi, Eugen Popescu, Dr. Coriolan Brad, Felicia Brad, Doru Brad, Tatiana Miron, Dr. Mihail Fotin Enescu  - delegaţi din parohiile române din Freiburg, Frankfurt, şi Düsseldorf – cu scopul, de a discuta şi decide asupra necesităţii, datei, locului şi condiţiilor în care urma să se ţină Congresul bisericesc român, anunţat cu aproape un an înainte. Din această comisie făcea parte doar un singur teolog (Dl. Dr. Teol. Augustin Bidian din Mainz).
Membrii comisiei a constatat necesitatea congresului bisericesc şi au hotărât:
- Congresul Bisericii Ortodoxe Române din Germania Federală şi Berlinul de Vest va avea loc în zilele de 19 – 21 octombrie 1979, în oraşul Frankfurt, în sala de şedinţe a Bisericii Evanghelice Sfântul Evanghelist şi Apostol Matei -Matthäuskirche-, din Freidrich Ebert Anlage Nr. 39, care va fi amenajată prin grija Comunităţii Ortodoxe Române Maica Domnului din Frankfurt/Main;

 - S’a format o comisie pregătitoare a Congresului Bisericii Ortodoxe Române din Germania, compusă din: Părintele Dumitru Popa, Eugen Popescu şi Caranfil Spânachi, care se va ocupa de organizarea Congresului şi va trimite invitaţiile de participare;

- La Congres vor participa câte 7 delegaţi din fiecare parohie constituită oficial (adică înregistrată la oficiul juridic, cu statut de organizare şi funcţionare ca „asociaţie sau organizaţie religioasă  - Verein) , cum erau de pildă, parohiile din Frankfurt, Freiburg, Düsseldorf etc.,  câte 3 delegaţi din celelalte parohii româneşti în curs de constituire oficială, de pe tot cuprinsul Germaniei Federale: Stuttgart, Köln, Hannover, Salzgitter, Hamburg, Berlinul de Vest, Saarbrücken, Heidelberg, München, Baden (Elveţia), câte 2 delegaţi ai parohiilor din Austria (Salzburg, Linz, Viena) şi câte 2 delegaţi din alte două parohii (Köln şi München), care se separaseră de Biserica Ortodoxă Română din Germania şi ţineau de Eparhia Ortodoxă Română din Franţa (Părintele Vasile Boldeanu), sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate, cu sinodul la New-York;

- Urmau să fie invitate, la recomandarea preoţilor slujitori,  personalităţi române ortodoxe din Exil, care se evidenţiaseră cu diferite activităţi, spre folosul şi în interesele Bisericii româneşti din Eexil: doi reprezentanţi ai Comisiei Ecumenice din München, alţi doi reprezentanţi ai Bisericii Evanghelice din Frankfurt, un reprezentant din partea Ministerului de Interne din Landul Hessen (Wiesbaden) şi  un reprezentant al Primăriei oraşului Frankfurt, presa locală.

S’au formulat principalele puncte de pe ordinea de zi a Congresului, urmând ca aceasta să se completeze până la data când acesta va avea loc, „şi cu alte probleme şi subiecte care interesează Ortodoxia românească din Exil”:

- Prezentarea istorică a Bisericii Ortodoxe Române din Germania;
- Înfiinţarea şi organizarea parohiilor ortodoxe române, de pe teritoriul
  Germaniei Federale şi din Berlinul de West;
- Posibilitatea instruirii de noi „cadre” preoţeşti şi cântăreţi de strană;
- Formarea şi instruirea corurilor  bisericeşti;
- Reeditarea şi tipărirea cărţilor de muzică bisericească;
- Obţinerea mijloacelor financiare (cotizaţii şi subvenţii);
- Obţinerea definitivă a locaşurilor de închinăciune, în oraşele
   cu parohii ortodoxe române înregistrate;
- Ecumenismul local (relaţiile cu celelalte confesiuni);
- Jurisdicţia bisericească;
- Referinţe cu privire la Sinodul Pan-Ortodox, care urma să aibă loc
   în anul următor (1980).

Data, până la care ordinea de zi putea să fie completată sau prescurtată, a fost fixată pentru 15 Iunie 1979.
Un exemplar din procesul verbal urma să fie înaintat la Comisia Ecumenică de la München, spre luare la cunoştinţă.
Vrednic de reţinut este, că, atât în convorbirile preliminare la Comisia Ecumenică, cu privire la convocarea Congresului, cât şi în cadrul celor pregătitoare de la Frankfurt, nu este menţionată nici măcar intenţia de a comunica acest lucru oficial (în scris) forurilor superioare bisericeşti, adică Arhiepiscopiei din Paris şi Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, după cum nici invitaţia Arhiepiscopului titular George Tarasov, de la Paris, de a participa la şedinţele congresului.
Se pare, că iniţiatorii şi organizatorii s’au mulţumit cu  schimbul verbal de idei şi informaţii, dintre părintele Protoiereu Dumitru Popa şi Î.P.S. Arhiepiscop George Tarasov.
S’a justificat atunci (sau mai târziu?), că Arhiepiscopul oricum n’ar fi putut participa la congres, din motive de sănătate pe deoparte, dar poate şi pentru a aplana un conflict, ce s’ar fi putut dezlănţui între Patriarhia Ecumenică şi Patriarhia Română.
Cu toate acestea, chiar aşa să fi stat lucrurile, ţinând seama de disciplina bisericească şi din respect faţă de ierarhii, cu a căror binecuvântare, Biserica ortodoxă română din Germania, de 25 de ani funcţiona canonic, adică în comuniune cu întreaga Ortodoxie, aceste formalităţi trebuia îndeplinite.
Pentru că se intenţiona o temeinică organizare bisericească în viitorul imediat, a fost consultat şi Părintele Radu Constantin Miron -cu studii teologice la Bucureşti şi Atena-,  de curând hirotonit întru ale preoţiei, în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Greceşti din Germania.
Părintele Radu Miron –de bună credinţă şi ţinând seama, că este vorba de o organizaţie bisericească românească cu perspective de integrare în sânul Bisericii Ortodoxe din România, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat - le-a recomandat membrilor comisiei pregătitoare, ca sursă de orientare, Statutul de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, în care erau consemnate principiile, care, cu mici excepţii, de veacuri au fost şi sunt valabile în toată Ortodoxia. Susnumitul statut prevedea (şi prevede) însă, că orice iniţiativă în domeniul administrativ bisericesc se pune în aplicare numai cu binecuvântarea chiriarhului, adică cu aprobarea episcopului eparhiot, ori această binecuvântare nu se putea obţine după o zi pe alta nici de la Arhiepiscopul George Tarasov şi nici de la Patriarhul Ecumenic – sau poate că nici nu se dorea acest lucru– devreme ce se vehicula de mai mult timp şi ideea schimbării jurisdicţiei canonice.
În cele din urmă s-a renunţat la serviciile Părintelui Miron şi la utilizarea statutului cu pricina, pe motivul că „această carte este scrisă şi tipărită sub comunişti, de aceea nu poate fi folositoare”.

 2. Şedinţele Congresului

Congresul a avut loc, după cum se stabilise mai devreme, între19-21 Octombrie 1979, în Frankfurt.
Au participat 74 de persoane, majoritatea fiind delegaţi din parohiile româneşti din Germania: Frankfurt, Freiburg, Mainz, München, Düsseldorf şi Stuttgart, din Austria (Viena) şi Elveţia (Geneva şi Baden). De la Paris a participat românul macedonean Demostene Nacu în calitate de reprezent al Bisericii româneşti din Germania, pe lângă  Arhiepiscopia  Ortodoxă Rusă multinaţională (Patriarhia Ecumenică).
Tot aici (Frankfurt), cu această ocazie,  a avut loc o expoziţie de icoane ortodoxe româneşti pe lemn şi sticlă, organizată de pictorii de origine română: Elise Asavetei, Gheorghe Bossel şi Carol Schusching.

Pe ordinea de zi au fost prevăzute următoarele teme principale:

1. Istoria şi situaţia actuală a Bisericii Ortodoxe Române din Germania (Preotul Dumitru Popa – Freiburg în Breisgau);
2. Relaţiile Bisericii Ortodoxe Române din Germania cu celelalte Biserici  (Preotul Dr. Theol. Viorel Mehedinţu – Eppingen);
3. Jurisdicţia Diasporei ortodoxe, după Canonul 28 al Consiliului Ecumenic  -Calcedon 451- (Dr. Phil. Dumitru C. Amzăr – Wiesbaden);
4. Biserica naţională în Exil – conflictul dintre Ierarhie şi Biserica adevărată a poporului în Ţară (Ing. Duiliu Vinograschi – Düsseldorf)
5. Ortodoxia în timpul lui Petru Movilă (Dr. Theol. Petre Vălimăreanu – Freiburg în Breisgau);
6. Măsuri pentru înfiinţarea de noi comunităţi ortodoxe-române pe întreaga Germanie (Ing. Eugen Popescu – Frankfurt/M.);
7. Măsuri pentru pregătirea de preoţi, cântăreţi de strană, coruri bisericeşti etc. (Pr. Dr. Theol. Viorel Mehedinţu – Eppingen);
8. Probleme financiare ale Bisericii Ortodoxe Române din Germania (Maior Alexandru Păunescu – Freiburg în Breisgau);
9. Poziţia în Europa a Bisericii Ortodoxe Române din Germania (Demostene Nacu – Paris);
10. Istoria Bisericii creştine româneşti, greutăţile din trecut şi prezent (Învăţătoare Elisabeta Popescu – Kermel din Düsseldorf);
11. Poporul român şi credinţa creştină (Ing. Valerian Dobrescu - – Düsseldorf);
12. Modificări în Statutul Bisericii Ortodoxe-Române din Germania;
13. Alegerea consiliului bisericesc competent pentru toate parohiile româneşti din Germania.

Dintre referenţii menţionaţi mai sus, numai doi erau teologi: Dr. Petre Vălimăreanu şi Pr. Dr. Viorel Mehedinţu.
Lucrările Congresului au fost deschise, după oficierea slujbei de Te- Deum.
Din prezidiu au făcut parte: Eugen Popescu (preşedinte şi moderator), Pr. Dumitru Em. Popa, Pr. Dr. Viorel Mehedinţu, prezbitera Valeria Vasiloschi din Düsseldorf (soţia fostului Pr. Emilian Vasiloschi),  Dorina Gabor- Bălăşoiu din Viena, Demostene Nacu din Paris şi Drd. Theol. Sorin Petcu din Würzburg (secretar de şedinţă).

Cuvântul de deschidere a fost rostit de Părintele Protoiereu Dumitru Em. Popa.
Referatele prezentate au avut nu numai un profund caracter informativ, ci şi militant. S’a criticat regimul comunist totalitar din România, ierarhia română, în frunte cu Patriarhul de atunci Iustin Moisescu, cu a cărui bună ştiinţă şi încuviinţare, Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa fusese „îndepărtat” de la Seminarul Teologic din Bucureşti, arestat, judecat şi închis.

Comunicatul final a cuprins 27 declaraţii, cu privire la organizarea bisericească în viitorul apropiat, dintre cele mai importante fiind următoarele 16:
1. Biserica Ortodoxă Română din Germania să rămână şi în viitor sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, până când împrejurările vor permite ca să aibă propriul sinod ortodox român în Exil;
2. Să fie reprezentată la şedinţele Sinodului Pan-Ortodox;
3. Să colaboreze la constituirea unui sinod ortodox român „valabil în Exil”;
4. Să solicite ajutorul celorlalte Biserici din Germania, în acţiunea comună pe lângă guvernul român, în vederea punerii în libertate a preotului Gheorghe Calciu-Dumitreasa;
5. Declaraţia oficială de solidaritate cu Biserica greco-catolică din România, desfiinţată în chip abuziv de guvernul comunist din România, precum şi cererea de repunere acestei Bisericii în drepturile ei fireşti;
5. Declaraţia că „românii din exil nu s-au separat de Biserica Ortodoxă din România, ci doar de ierarhia acestei Biserici, care s-a pus în slujba unui guvern ateu”;
7. Organizarea şi angajarea tineretului român din R. F. a Germaniei, Berlinul de Vest şi Austria,  la acţiuni cu caracter naţional, în cadrul comunităţilor româneşti. Comunităţile sunt rugate să sprijine pe românii care solicită azil politic;
8. Tinerilor români care doresc să devină preoţi, li se recomandă urmarea şi absolvirea studiilor teologice la Institutul Teologic St. Serge din Paris, care funcţionează sub oblăduirea Arhiepiscopiei Ortodoxe Multinaţionale din Paris, sub a cărei jurisdicţie canonică se află şi Biserica românilor din Germania iar pregătirea profesională a cântăreţilor şi instruirea corurilor bisericeşti au fost trecute în grija preoţilor, teologilor şi maeştrilor cunoscători ai muzicii bisericeşti;
9. Fiecare credincios este solicitat să contribuie la întreţinerea comunităţilor ortodoxe româneşti cu minimum 5 DM lunar, urmând, ca parohiile să fie înscrise ca asociaţii religioase, pentru ca membrii donatori să beneficieze de scutire de impozit, pentru sumele achitate în contul parohiilor;
10. Modificarea titulaturii din statutul de organizare şi funcţionare, în viitor numindu-se: Biserica Ortodoxă Română din Republica Federală a Germaniei, Berlinul de Vest şi Austria;
11. Angajarea credincioşilor din comunităţile româneşti din Germania, în realizarea unei Biserici ortodoxe unitare în Europa unită. prin organizarea de Episcopii încadrate în Arhiepiscopia Ortodoxă Multinaţională de la Paris, sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice, “până la constituirea unui Sinod românesc valabil în Exil”;
12. Înfiinţarea „Eparhiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală” (E.O.R.E.C.), cu reşedinţa la Freiburg în Breisgau, cu dependenţă canonică de Arhiepiscopia Multinaţională de la Paris - respectiv de Patriarhia Ecumenică.
Până la alegerea şi hirotonia unui episcop, în funcţia de Vicar-Eparhial a fost ales Părintele Protoiereu Dumitru Popa, urmând, ca sub îndrumarea lui să se întocmească documentaţia, în vederea recunoaşterii Episcopiei de către forul bisericesc superior (Patriarhia Ecumenică) şi de autorităţile juridice locale;
13. Constituirea comitetului şi consiliului eparhial. Au fost  aleşi şapte membri în comitetul eparhial şi alţi nouă în consiliul eparhial, urmând, ca de la parohiile care n-au fost reprezentate la congres precum şi cele care se vor constitui în viitor, să fie numiţi 2-3 membri în susnumitul consiliu. Comitetul şi consiliul eparhial se vor ocupa cu întocmirea Statutului de organizare şi funcţionare a Eparhiei, care va fi supus votului la următoarea şedinţă a celor două organe de conducere eparhiale;
14. Înfiinţarea Cărţii de Aur a Eparhiei, în care să fie consemnate numele acelora, care într-un fel sau altul, au contribuit la  organizarea şi bunul mers al Bisericii românilor din Germania;
15. Scrisori de mulţumire autorităţilor de stat şi bisericeşti din Germania;
16. Programarea următorului Congres bisericesc, pentru anul 1982.

3. Înscrierea oficială la autoritatea juridică

Prima şedinţă a comitetului şi consiliului eparhial a avut loc la 18 octombrie 1980, în Freiburg.
Se împlinea exact un an de la înfiinţarea Eparhiei. O zi mai târziu, a avut loc în cadrul unui act festiv, încredinţarea bisericii Maria Schutz (Acoperământul Maicii Domnului) din Freiburg „Asociaţiei de lucru  Bisericile Răsăritene (Arbeitsgemeinschaft Ostkirchen) pentru a fi dată spre folosire comunităţilor ortodoxe (română, greacă, rusă şi sârbă) din Freiburg.
Această asociaţie luase fiinţă un an mai devreme, cu sprijinul celor două mari Biserici (Catolică şi Evanghelică) din Freiburg, având printre membrii consiliului de conducere, pe Domnul Carl - Gerold Fürst  - Profesor de Drept Canonic la Facultatea de Teologie de aici  şi pe Părintele Karl-Heinz Schirmer – Decanul Şcolii Evanghelice - doi sinceri prieteni ai românilor şi buni cunoscători de teologie ortodoxă.
Cât privea întocmirea statutului de organizare şi funcţionare a Episcopiei Române de aici, se adusese în discuţie deja la Congresul de la Frankfurt, preluarea Statutului Bisericii Ortodoxe Române din America, păstorită în acea vreme încă de către I.P.S. Episcop Valerian Trifa. Între timp, statutul acesta fusese deja tradus în limba germană, numai că nu corespundea întru totul legislaţiei germane, cu privire la asociaţiile de cult (religioase), astfel că a fost necesară prelucrarea şi adaptarea lui la legile germane. Munca de prelucrare şi de adaptare i-a fost încredinţată Profesorului Carl - Gerold Fürst. Acesta a întocmit un statut, după care parohiile româneşti din Germania, Elveţia şi Austria urma să se organizeze administrativ – bisericesc şi împreună, să formeze Episcopia Ortodoxă Română pentru Europa Centrală, cu reşedinţa la Freiburg în Breisgau din Germania
Freiburg 1980 - Prezentarea Statutului Episcopiei  hp 1
Freiburg, 18 octombrie 1980 Prezentarea Statutului Episcopiei: în prim plan: Pr. D. Popa, Prof. Dr. Carl Gerold Fürst, PresbiteraValeria Vasiloschi, Calanfir Spânachi.

La 18 octombrie 1980, Părintele Vicar Dumitru  Popa a prezentat Adunării Eparhiale spre aprobare  statutul, după care Eparhia trebuia să se organizeze. După ce i s-au adus câteva corecturi şi completări, statutul aprobat de către membrii comitetului şi consiliului eparhial a fost înaintat organelor juridice din Freiburg, în vederea înregistrării şi recunoaşterii Eparhiei ca „Asociaţie” (cu scopuri religiose).
La 1 iunie 1982, cu adresa Nr. 1386, Judecătoria din Freiburg – Sectorul Asociaţii a comunicat recunoaşterea  Eparhiei ca organizaţie religioasă cu drept de funcţionare, conform cu legislaţia germană.
Din documentele vremii de care dispunem, se poate vedea că Profesorul Fürst i-a fost sfetnic bun Părintelui Dumitru Em. Popa în ostenelile acestuia, cu îndeplinirea tuturor formalităţilor necesare, cu privire la recunoaşterea Episcopiei, nu numai de către autorităţile juridic-administrative locale, ci şi de însăşi Patriarhia Ecumenică.
Nu ştim, în ce măsură canonistului Fürst îi era cunoscut de la bun început, că înfiinţarea Eparhiei avusese loc fără ştirea Patriarhiei Ecumenice. În scrisoarea din 9 Octombrie 1981, către Patriarhia Ecumenică, Profesorul Fürst descrie situaţia BOR din Germania, Austria şi Elveţia, care, datorită creşterii considerabile a numărului de credincioşi, a fost determinată să se organizeze în Episcopie sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice. Această hotărâre a fost luată în cadrul Congresului Bisericesc din Octombrie 1978, în Frankfurt/Main, iar Statutul de organizare şi funcţionare a fost supus discuţiilor şi aprobat, în cadrul Congresului Bisericesc extraordinar din 1980, la Freiburg, în baza căruia a şi fost recunoscută şi de autorităţile juridice locale. Ceea ce mai lipsea era recunoaşterea de către Patriarhia Ecumenică şi binecuvântarea acesteia, de a se proceda la numirea şi alegerea episcopului titular.
Prof. Fürst considera, că Patriarhia Ecumenică ar trebui să ia o hotărâre favorabilă, privitor la situaţia Bisericii Ortodoxe Române din Germania; în cazul că cererea românilor nu va fi rezolvată pozitiv, nu este exclus, ca aceştia să întreprindă o acţiune ireparabilă, apelând la o altă jurisdicţie „de care în prezent din păcate nu se simte lipsă.”

Nu ştim, dacă Prof. Fürst a primit vreun răspuns la această scrisoare. Ştim însă, că Patriarhia Ecumenică nu a recunoscut Episcopia ca atare, după cum se va vedea mai la vale.

Protoiereu Sorin Petcu, Müllheim - 2007

Continuare în capitolul Strădanii  zadarnice

Cuprinsul/Inhaltsverzeichnis