Gânduri de Crăciun

                             Gânduri de Crăciun
    Popa Dumitru - portret hp 2
    Lângă focul slab din sobă stau privind în noapte-afară
    Prin fereastra aburită, unde’n fiecare seară
    Furios aruncă vântul cu mărunţii stropi de ploaie
    Ce se scurg pe sticla rece într’o sută de şuvoaie.
    Poate-ar vrea să-mi intre’n casă să-mi mai spună vreo poveste
    Să-mi aducă de departe vreo scrisoare sau vreo veste
    Busuioc din căldăruşă să-l anine sus la grindă
    Şi să-mi cânte la ureche, de pe vremuri, o colindă.

    Iarna Peisaj hp 1Peste-al beznei întuneric plumbul norilor se cerne
    Şi în fulgi de păpădie neaua’ncepe a se aşterne
    În covor alb de mătasă îşi presară mărgăritul
    Îmbrăcând pădurea’n haină sclipitoare ca argintul.
    Printr’un pod întins de gheaţă, râul leag’a sale maluri,
    Marea geme furioasă zvârcolindu-se în valuri.

    Un ecou de glas de clopot se aude’n depărtare.
    Rezemându-mi fruntea’n palmă, am rămas tăcut pe gânduri
    Aş fi vrut în astă seară să-i scriu mamei două rânduri
    Şi să-i spun să nu m’aştepte, că nu vin cu Moş Ajunul,
    Că rămân şi de-astă dată prin străini să fac Crăciunul
    Calea-i grea, înzăpezită, lupii au ieşit la pradă
    Îi aud de-aici cum urlă intrând noaptea prin ogradă
    Răscolind cu deamănuntu ’ntunecoasele unghere
    Rânjind colţii plini de sânge şi răstoarnă cu putere
    Tot ce prind în a lor cale de cutremură pământul…

    Lucruri multe n’am a-i scrie… Aş fi rugat apoi vântul
    Să mi-o poarte peste nouri, peste pisc de zare-albastră
    Să o lase pe tăcute într’un colţ lângă fereastră.
    Când veni-vor vestitorii, ea să iasă să găsească
    Să scoale din somn pe tata’n miezul nopţii s’o citească
    Dar îmi e cu neputinţă… Fruntea-mi este’nfierbântată
    Pana mi s’a rupt în două, iar cerneala-i îngheţată.

    Vânt răscolitor de datini simt credinţi de mult visate
    Fă-te sabie-ascuţită, zidul vremii mi-l străbate
    Du-mă’n satul de sub măguri, peste lume du-mă’n goană
    Du-mă’n casa părintească unde mama la icoană
    Lângă candela nădejdii îşi îneacă’n suflet dorul
    Ascultând concert de îngeri vestind pe Mântuito
    rul!
    Lasă-mă lângă fereastră să’nalţ iarăş o colindă.Cu Ssteaua ca  la Aldeni hp 1
    Să aud cum se deschide’ncetişor uşa la tindă
    Din ungheru-i de tristeţe să o simt apoi cum vine
    Păşind rar prin neaua moale să se-apropie de mine
    Căutând prin întuneric s’o aud nerăbdătoare
    Întrebând: cine colindă? Dintre patru care-i oare?
    Să mă urc pe pragul prispei, ea de mână să mă prindă
    Lăcrămând de bucurie braţul ei să mă cuprindă
    Ca’n vremea copilăriei să-mi zâmbească cu blândeţe
    Să îmi ia traista din spate s’o’ncarce de colindeţe.

    Lângă vatră să dau fuga să mă scutur de zăpadă
    Să privesc tăciunii’n sobă cum se iau mereu la sfadă
    Şi pe drumuri troienite peste gerul ce se lasă
    Să alerg ca altă dată colindând din casă’n casă
    Frânt de-atât’alergătură, cu picioarele’ngheţate,
    Să mă’ntorc din nou la mama peste noaptea jumătate
    Ea s’arunce furca’n lături să mă ia ca să mă culce
    Povestind de ieslea sfântă şi Iisus, încet şi dulce,
    Iar eu obosit de cale să adorm cu capu’n poală
    Să tresar visând că iarăşi văd pe „domnul” de la şcoală.

    Du-mă vântule în codrii printre cetini să-mi sting dorul
    Printre stânci prăpăstioase să aud curgând izvorul
    Fă-te punte peste veacuri şi te’nvolbură’n istorii
    De ridică din adâncuri vremile scăldate’n glorii
    Să reverse peste măguri în lumini de curcubeie
    Ca un fulger să ţâşnească lumea toată să scânteie
    Şi’n această noapte sfântă pe un cer de lună plină
    Să-i văd steaua cum se’nalţă pe o rază de lumină.
    Ce urcând pe bolta-albastră se opreşte’n mânăstire
    Unde schivnici albi ca neaua cântă’n taină din psaltire
    S’aud clopotul cum sună, cum se pierde’n valuri, valuri
    Un ecou de sfinte datini încrustând din idealuri
    Peste-a cosmosului margini spre a veşniciei ţinte
    Mii de veacuri şi milenii ce-au trecut pe dinainte
    Să mă’nalţ încet spre culme din al sufletului haos
    Să apar pe nesimţite în al schitului pronaos
    Două-trei lumânărele s’aprind la iconostasuri
    Să aleg din uragane, doar a îngerilor glasuri
    Să’ndrept ochii către ceruri, să pătrund înalta-i taină
    Celui ce îmbracă totul în lumină ca’ntr’o haină
    Cu paşi firavi să m’apropii de a stareţului strană
    Picurând lacrimi de sânge din a sufletului rană
    Cu sihaştrii toţi de-arândul să înalţ o rugăciune
    Să mai pot să spun odată, Moş Crăciune, Moş Crăciune….

    Dumitru Em. Popa
    în lagăr la Rostock (sau Buchenwald) 1941-1945

    Literare; Nostalgii literare; Rugăminte; Balul Carnavalului; Săracu, Ilie!; Parodii din refugiu; Mărturisire; Înstreinare; De-ale Postului Mare; Imagni de toamnă; Pribeagul; Balada Linei din Dudeşti; Zis-a Domnu-n vremea ceea; Ferma; E ziua ta; Imagini de toamnă

    Cuprinsul/Inhaltsverzeichnis