infideliter

                                   
                                  O scrisoare şi o întrebare rămase fără răspuns

Tulburările produse de activitatea oscilatorie a Părintelui Cizmaru -războiul cel dintre noi- l-au determinat pe Părintele Dumitru Popa, să bată la uşa episcopului român din America, P.S. Nathaniel, în numele şi cu aprobarea căruia, acesta justifica îndeletnicirile sale cu speranţa, că de acolo va primi răspuns lămuritor.


P.S. Sale
Nathaniel
Episcop al Eparhiei Ortodoxe Române din America
2522 Grey Tower Rd.
Jackson, Michigan

Prea Sfinţite Părinte,

Ar fi fost o bucurie deosebită pentru mine ca prin această scrisoare să aduc Prea Sfinţiei Voastre veşti mai bune despre desfăşurarea vieţii bisericeşti de prin aceste părţi de lume.
La greutăţile vieţii trăite departe de patrie, pe pământ şi printre oameni streini se mai adugă altele noi cauzate de duşmanul comun aflat la cârma Ţării, care şi-a făcut din Biserica-Mamă instrumentul politic de represalii împotriva tuturor organizaţiilor bisericeşti ale Românilor ortodocşi din lumea Vestului exceptând doar acele parohii ortodoxe aflate sub jurisdicţia canonică a Patriarhatului Român.
La aceste greutăţi se adaugă altele, cauzate de conaţionalii noştri. mireni şi preoţi, despre care adesea nu putem şti, dacă din rea voinţă, sau din neştiinţă, cu fapta şi cu cuvântul întreţin sau produc dezbinare în sânul comunităţilor româneşti de pe la noi.
Cazul cel mai recent îl reprezintă părintele Gheorghe Cizmaru, despre care eu am mai raportat Prea Sfinţiei Voastre.
Noi nu ştim în ce condiţii şi cu ce intenţii părintele Gheorghe Cizmaru şi-a părăsit parohia din ţară, ca să facă misionarism printre noi. În schimb am fost rugaţi de dl. Prof. Cezar Vasiliu, aflat atunci la Paris, să luăm pe părintele Cizmaru sub oblăduirea noastră şi să-l ajutăm, ceea ce am şi făcut, după câte ne-au fost cu putinţă şi am făcut acest lucru din spirit românesc, fiind convinşi că slujim cauza Bisericii noastre.
După primirea dreptului de şedere în Republica Federală Germania, părintele Cizmaru a început o activitate de misionarism printre Românii ortodocşi de aici. La început, a organizat o parohie la Köln, unde de fapt se mai află o parohie românească aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice şi deservită de preoţi ai Eparhiei noastre. Odată cu înfiinţarea Parohiei, P.C. Sa a declarat, că nu intenţionează să rămână sub jurisdicţia sub care se află Biserica Ortodoxă din Germania Federală, ci sub cea a Prea Sfinţiei Voastre, declarând, că în acest sens, are şi cuvenita Binecuvântare din partea Prea Sfinţiei Voastre, arătând chiar scrisoare, cu care l-aţi împuternicit să facă acest gol printre credincioşii noştri.
Din nenumăratele scrisori, pe care le-am primit din partea I.P.S. Valerian, ca şi din cea primită din partea P.S. Voastre, am putut afla, că Episcopia Ortodoxă Română din America face parte din Biserica Autocefală Americană, a cărei jurisdicţie nu se poate întinde decât asupra Bisericilor din Statele Unite şi Canada. Aşa se face, că Episcopia a trebuit să renunţe şi la parohia pe care o avea la Sydney, în Australia.
De aceea nu înţelegem, cum se face, că totuşi părintele Cizmaru a primit această acoperire canonică din partea Prea Sfinţiei Voastre?
Poate, că între timp Biserica Autocefală Americană şi-a schimbat Statutul de funcţionare şi e păcat, că acest fapt n’a fost adus la cunoştinţa tuturor, sau, că părintele Cizmaru e împuternicit din altă parte, de alţi factori, să facă tot ceea ce face şi V’am fi foarte recunoscători, dacă ne-aţi lămuri această dubioasă problemă.
Vă aducem la cunoştinţă starea aceasta de lucruri şi nu vrem ca din cele relatate de noi, să trageţi concluzia falsă, că noi am fi împotrivă, ca Episcopia Ortodoxă Română din America să-şi extindă graniţele jurisdicţionale şi în afara statului american, dar trebuie să privim lucrurile aşa cum sunt.
Până la hotărârea Sinodului Ortodox, a cărei ţinere nu mai poate fi departe, noi, Românii Ortodocşi din Germania Federală, Austria, Berlinul de Vest şi Elveţia, după orânduielile acelora care au fost înaintea noastră, ne aflăm sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice din Constantinopole, şi cred, că nu stăm chiar aşa de rău, din punct de vedere canonic, având deplină comuniune cu întreaga Biserică Ortodoxă.
Statului Român însă, nu-i convine această stare de lucruri, şi, prin intermediul Bisericii Mame, trimit fel de fel de elemente, mireni şi clerici, tocmai spre a semăna vrajba şi a încurca bunul mers al lucrurilor dintre noi.
În speranţa că această scrisoare Vă poate arăta starea de fapt pe care protejatul Prea Sfinţiei Voastre, părintele Cizmaru, o duce în lumea noastră ortodoxă de aici, în aşteptarea unui răspuns lămuritor, Vă rugăm, să primiţi respectul nostru de fii ai Bisericii Ortodoxe Române din Germania.
Protoiereu Dumitru Popa

Scrisoarea Părintelui Dumitru, păstrată în copie în arhiva bisericii române din Freiburg, nu este datată (un fenomen - citeşte obicei nefast - constatat frecvent şi la alţi  conaţionali de-ai noştri).
Deducem însă, dintr-o altă scrisoare a Părintelui Arhimandrit Radu Graţian din America, trimisă la data de 20 mai 1986 din Jackson -Mitscigan, unde Părintele păstorea parohia românească de acolo, că scrisoarea Părintelui Popa către P.S. Nathaniel a fost scrisă înainte de 9 aprilie 1986 - data scrisorii Părintelui Dumitru către Părintele Graţian, la care ataşase şi o copie a scrisorii Părintelui  către Vlădica Nathaniel.
La data respectivă, relaţiile Părintelui Graţian cu episcopul său nu erau nicidecum armonioase, după cum însuşi mărturiseşte, fără a numi niscaiva motive, în afară de criptica explicaţie: „desigur că poziţia lui (episcopului) faţă de mine i-a fost impusă de târgul cu alegerea sa ca episcop!”
Un răspuns din partea P.S. Nathaniel, la scrisoarea Părintelui, nu s-a putut descoperii în arhiva bisericii din Freiburg. Probabil, că Părintele nici nu va fi fost considerat vrednic de un răspuns. Câteva „lămuriri” a primit Părintele Popa de la prietenul său -Părintele Graţian, mai întâi prin intermediul unei scrisori din 24 martie 1986, despre evoluţia statutului Bisericii Ortodoxe din America, de la autonomie la autocefalie şi „graniţele” acesteia jurisdicţionale şi mai apoi cu scrisoarea din 20 mai 1986.
Părintele Graţian răspundea la data amintită (20 mai 1986) Părintelui Popa, la scrisoarea acestuia din 20 februarie 1986, în care acesta îl rugase probabil, să-i dea lămuriri cu privire nu numai la aria jurisdicţională a Episcopiei Române din America, dar şi la eventuala posibilitate, ca Biserica Română din Germania să treacă sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe din America.
În prima scrisoare, Părintele Graţian face mai întâi trimitere la periodicul Curierul din California – cu probabilitate un număr din anul 1982, de care dânsul este sigur, că se află şi la Biblioteca Română din Freiburg.
 Curierul i-ar fi publicat un interviu luat „pe bază de documentaţie”, iar Părintelui Dumitru îi reproduce doar o sinteză, după cum urmează:

„1. Autocefalia din America, numai Biserica Rusă putea s’o dea, fiindcă ea a trimis primii misionari pe acest continent, în Alaska – proprietatea lor, dar cu populaţie necreştină; când au vândut Alaska, procesul de convertire era aproape terminat, ba aveau şi o episcopie;
2. Înainte de Revoluţie, Biserica Ortodoxă din America avea o Arhiepiscopie şi se răspândea în restul Americii;
3. În scurta guvernare a lui Kerenski, s’a restabilit Patriarhatul de la Moscova, care fusese suprimat de Petru ăl Mare…….;
4. Patriarhul Moscovei, la îndemnul ministrului de Culte, care reînviase acest Patriarhat, a dat AUTONOMIE Bisericii din America, care purta titlul de Mitropolia Ortodoxă Rusă. Deci, de la Revoluţie, până în anul 1970, exista deja o Biserică Rusă Autonomă! Autocefalia dată în 1970 s’a discutat vre-o 10 ani!
5. Jurisdicţia Bisericii Autocefale din America este limitată la Statele Unite şi Canada! Am cetit protocolul care a premers autocefalia!
6. Episcopia Română de la Vatra face parte din Biserica Autocefală din America. Statutul ei iniţial era cu jurisdicţia pe cele două Americi şi Europa Occidentală. Dacă’ţi aduci aminte de groaza ce-o băgase în noi Boilă, cu gazeta lui, când Lucaci ajunsese episcop, cu ameninţările că <<Noul prelat va pune ordine şi la biserica din Paris...>>, el cetise vechile statute sau cele în vigoare, cari au fost modificate, după ce Trifa a fost ales episcop! Acum chiar de-ar modifica Statutul, Episcopia nu poate face nimic, fiindcă este ţinută de Jurisdicţia Autocefaliei, care prevalează! Este o singură soluţie: să se iasă din Biserica Autocefală locală, dar supt ce jurisdicţie să se aşeze. Plămădeală (e vorba de Mitropolitul Antonie Plămădeală n.n.) i-a propus lui Trifa ca să iasă din Sinodul American, că’l face mitropolit şi după aceea îi dau ei, Sinodul din Bucureşti, blagoslovenie, să reintre în Sinodul din America.
Auzi ce pricepuţi sunt? Ei n’au renunţat la aceste tricuri! Deci, stai cum eşti ,că nu eşti rău! Orice discuţie este apă de ploaie!......”


Nu ştim cine a intrat în posesia arhivei personale a Părintelui Graţian, în care se va fi păstrat poate şi corespondenţa acestuia cu Părintele Popa. Ne-ar putea confirma presupunerea cu privire la întrebarea sau intenţia Părintelui, de a transfera Biserica Ortodoxă Română din Germania, de la Patriarhia Ecumenică, la Episcopia de la Vatra din America. Căci cum altfel s-ar putea înţelege îndemnul-poruncă enunţat de Părintele Graţian mai la deal: „Deci, stai cum eşti că nu eşti rău!”
Părintele Graţian va aşeza acest îndemn încă odată în capul listei cu informaţiile trimise prin intermediul scrisorii din 20 mai acelaşi an: „Chestia cu jurisdicţia n-o mai dăm la tărbacă; stai cum te afli că eşti pe cea mai legală poziţie.”

Cu privire la „Cazul Părintelui Cizmaru”, Părintele Graţian nu are informaţii concrete, presupune însă, că acesta „produce confuzii şi zarvă în numele Episcopiei din America”, cu ştirea şi îngăduinţa P.S. Nathaniel, lucru dealtfel dovedit prin înscrisul episcopului, aflat în posesia Părintelui Cizmaru, pe care Părintele Popa – după cum însuşi a spus – l-a citit personal. Oare să se fi îndoit Părintele de autenticitatea actului respectiv, ca să solicite  informaţii suplimentare de la prietenul lui de încredere?
O scrisoare şi o întrebare rămase fără răspuns!

Protoiereu Sorin Petcu, Müllheim, luna lui Mai 2008

Continuare în: nulla res

Cuprinsul/Inhaltsverzeichnis