instabilis gressus

                 Consfătuirea preoţească de la Köln (29 Februarie 1992)
                                       

 C
onsfătuirea preoţească, pe care ne-o anunţase I.P.S. Mitropolit Nicolae, cu ocazia vizitei sale la Freiburg libera legatio, a avut loc la Köln, la 29 februarie 199 .
„Având în vedere că în anul 1991 nu a avut loc consiliul Eparhial, conform statutului Eparhiei § 15”,  a avut loc la Köln în sala oficială a bisericii Sântul. Marcu, din Herbigstrasse Nr. 20 a 2-a „Consfătuire” a preoţilor Eparhiei.
Comitetul de organizare l-au format Cucernicii Părinţi: Mitu Lazăr (Köln), Liviu Dărăban (Siegen) şi Alexandru Pop (Aachen).
Invitaţia de participare, semnată de Părintele Alexandru Popp, a fost expediată – cum este menţionat chiar în invitaţie – la următorii 13 preoţi: Dumitru Popa (Freiburg), Viorel Mehedinţu (Neckargemünd), Simion Felecan (München), Sorin Petcu (Müllheim), Liviu Dărăban (Siegen),  Mitu Lazăr (Köln), Lucian Pârjol (Berlin), Gabriel Cernăuţeanu (Freiburg), Alexandru Câmpeanu (Regensburg), Alexandru Pop (Aachen), Mihai Costandache (Paris), Mircea Coşofreţ-Zmeu (Liege) şi Ioan Hodoş (Köln).
Pe ultima pagină a referatului („intervenţia”) Părintelui Simeon Felecan, prezentat în cadrul Consfătuirii, este imprimată o altă listă, cu numele a opt preoţi români şi al unui laic, toţi cam de prin toată Europa şi chiar mai departe: Valentin Brătan (Paris), Damian Ionescu (Lausanne), Gheorghe Borca (Skarhlmen), Petre  Popescu (Montreal),  Michael Broos-Crăciunescu (Düsseldorf), Dan Miron (Hamburg), Gheorghe Ursache (Geneva), Arhim. Irineu Crăciun (Dublin) şi Profesorul Octavian Marc (Düsseldorf).
Dacă interpretăm bine explicaţia de pe pagina a 4-a a invitaţiei oficiale, cei opt preoţi şi un laic au fost „invitaţi la Consfătuirea cu preoţii:” adică cu cei treisprezece preoţi, menţionaţi în actul oficial de convocare.
Dintre preoţii Eparhiei a participat: Mehedinţu, Felecan, Lazăr, Pîrjol, Cernăuţeanu, Câmpeanu şi Pop.

Pe ordinea de zi, au fost prevăzute următoarele 8 teme de discutat:

1. Unitatea Bisericii Ortodoxe Române a exilului românesc din Europa;
2. Data şi locul Consiliului sau Congresului Eparhial 1992;
3. Ordinea de zi a Congresului Eparhial;
4. Modificări de Statut;
5. Salarizarea tuturor
(subl.n.) preoţilor slujitori din Eparhie;
6. Revista Eparhială;
7. Dialogul cu Patriarhia Română;

8.) Analiza situaţiei Eparhiei – relaţiile dintre preoţi.

Procesul-Verbal al „Consfătuirii” (dacă se va fi întocmit) nu se află complet, după cum se va arăta mai la vale, în arhiva bisericii din Freiburg, ci numai un Proces-Verbal, întocmit exclusiv la punctul 5 (salarizarea preoţilor) de pe  ordinea de zi.
Informaţiile menţionate aici sunt preluate din conţinutul invitaţiei şi din referatele prezentate acolo, care se află şi în arhiva noastră.
Scopul Consfătuirii trebuia să fie cât mai amplu: cunoaşterea reciprocă, interesele parohiale şi cele personale, dacă este posibilă -unitatea tuturor preoţilor din diaspora, sub o singură conducere eparhială, pregătirea unei Consfătuiri a preoţilor Eparhiei din Germania, cu preoţii Eparhiei de la Paris (în acest sens au fost invitaţi P.C. Părinţi: Mihai Costandache de la Paris, Mircea Coşofreţ-Zmeu de la Liege şi Ioan Hodoş de la Köln – supuşi jurisdicţional Sinodului Ortodox Rus de la New-York n.n.).
Consiliul Eparhial trebuia să se întrunească, conform § 15 din Statut în fiecare an.
Cu referinţă la § 14 din Statut, urma să se propună convocarea Congresului Eparhial, în şedinţă extraordinară, „ca urmare a situaţiei nou create în cadrul, atât al Eparhiei noastre cât şi în raport cu Patriarhia Română.”
Nu ştim despre ce fel de „situaţie nouă” creată în Eparhie putea fi vorba.
Urma să se facă „propuneri concrete privind posibilitatea salarizării tuturor preoţilor slujitori din Eparhie ţinându-se seama de fondul de ajutorare oferit Eparhiei noastre
(cca. 100.000 DM anual) de Comisia Ecumenică”
.
Cucernicii Părinţi din Germania au acordat punctului 5 de pe ordinea de zi („Salarizarea tuturor preoţilor”) o foarte deosebită atenţie. Discuţiile purtate la acest subiect au fost consemnate separat într-un Proces-Verbal, care a fost înaintat Părintelui Dumitru Popa şi Comisiei Ecumenice, spre luare la cunoştinţă şi executare.
Cucernicii Părinţi solicitau, ca -în viitor- distribuirea ajutorului financiar primit de la Comisia Ecumenică, să se facă ega,l în funcţie de numărul slujitorilor în serviciul Eparhiei. Până la această dată, cu suma respectivă se acoperiseră cheltuielile de salarizare a trei preoţi (Popa, Mehedinţu şi Felecan).
Salarizarea preoţilor mai figurase pe ordinea de zi a două întruniri: „Adunarea Eparhială” de la Regensburg (13 octombrie 1990) şi Consfătuirea de la Karlsruhe (1 decembrie 1990).
De fiecare dată s-a hotărât şi solicitat aplicarea principiului enunţat şi la Köln, şi de fiecare dată, nu a avut loc nici o modificare în acest sens.
La Köln s-a hotărât, ca fondul de ajutorare acordat de Comisia Ecumenică să fie distribuit în mod egal (10.000 DM anual) preoţilor slujitori, care au parohii înregistrate la autorităţi, conform Statutului Eparhiei şi slujesc în fiecare duminică şi sărbătoare; aşadar nu mai este vorba de mult promiţătoarea salarizare a tuturor preoţilor, enunţată pe ordinea de zi comunicată în invitaţie. Diferenţa rezultată la sfârşitul anului, între suma pusă la dispoziţie de Comisia Ecumenică şi cea repartizată preoţilor, urma să fie „împărţită egal preoţilor slujitori” (adică aceloraşi preoţi beneficiari), cu titlul de „ajutor de Crăciun”.
Părintele Mehedinţu, care a participat la Consfătuire, nu s-a declarat de acord cu hotărârea aceasta, în schimb Părintele Felecan a propus „ca fondul de ajutorare să fie repartizat egal preoţilor care au parohie înregistrată”.
Cititorul ar putea fi impresionat de gestul jertfelnic al Părintelui Felecan, care renunţa de bună voie la o parte destul de substanţială din leafa anuală, în favoarea anumitor confraţi slujitori.
Din documentaţia „Consfătuirii” reiese clar, că nici pe departe nu a fost vorba de un gest mărinimos, ci de o vicleană strategie.
Este inexplicabil, că anumite observaţii, dealtfel foarte inteligente şi obiective, făcute de Părintele Alexandru Pop, referitor la acest subiect, au aterizat în urechi surde; de pildă, Părintele Pop a subliniat „jocul dublu” al D-lui Dr. Constantin Nagacevschi – vechi camarad şi prieten al Părintelui Popa şi reprezentantul Eparhie,i pe lângă Comisia Ecumenică.
La Consfătuirea de la Regensburg (13 octombrie 1990) Dr. C. Nagacevschi a făcut cunoscută hotărârea Comisiei Ecumenice, ca fondul alocat Eparhiei să fie distribuit preoţilor cu parohii înregistrate, ba chiar a semnat şi Procesul-Verbal, încheiat cu această ocazie.
La Consfătuirea de la Karlsruhe, din 1 Decembrie 1990 (fără Proces-Verbal?),  Dr. C. Nagacevschi a susţinut hotărârea luată la Regensburg, dar la Consfătuirea de la München (23 martie 1991), acelaşi Dr. C. Nagacevschi a adus o corectură opiniei de până atunci, declarând, că „repartizarea fondului de ajutor nu poate fi hotărâtă de preoţi… astfel că „salarizarea preoţilor a rămas pe planul secund… de fapt -conchide Părintele Pop- s-a urmărit neaplicarea dispoziţiilor Comisiei Ecumenice din 25 iunie 1990”… iar „înţelegerea mutuală între preoţii cu salarii şi Prof. C. Nagacevschi, precum şi buna cuviinţă a celorlalţi preoţi, duce în continuare la păstrarea salarizării numai a celor trei preoţi ilegal şi neprincipial”.
Ori tocmai aceşti doi factori importanţi -„jocul dublu” sau înţelegerea mutuală” a d-lui Nagacevschi şi „buna cuviinţă” a preoţilor-  îi erau bine cunoscute Părintelui Simeon, ca să fie sigur, că hotărârea luată nu va fi respectată niciodată, cum dealtfel s-au şi petrecut lucrurile.
Procesul-Verbal a fost semnat de 7 dintre cei 8 preoţi participanţi (Pop, Dărăban, Câmpeanu, Pîrjol, Lazăr, Felecan,  Cernăuţeanu) şi trimis celor trei preoţi „lefegii” (Popa, Mehedinţu, Felecan) însoţit de scrisoarea cu următorul conţinut:

 „Prea Cucernice Părinte,
Ca urmare a hotărârii Consfătuirii cu preoţii, Vă comunicăm că începând cu data de 1 martie 1992, salariul Dumneavostră. se modifică conform tabelului cuprins în Procesul-Verbal al Consfătuirii
(sic), pe care-l înaintăm alăturat.”

Hotărârea aceasta a fost comunicată şi Comisiei Ecumenice de la München, care -după cum era de aşteptat-  n-a luat-o în consideraţie din simplul motiv, că -potrivit Statutului respectivei Comisii- nu-i este îngăduit să se amestece în problemele interne ale Bisericilor Ortodoxe membre.
Participanţii la Consfătuire urma să-şi exprime opinia, cu privire la „necesitatea şi stringenţa unei publicaţii Eparhiale” şi să propună constituirea unui grup redacţional (erau prevăzuţi Pr. Dr. V. Mehedinţu şi Pr. S. Felecan) ,privind „relansarea revistei eparhiale” (era vorba probabil de revista „Zori de Zi” iniţiată la începutul anilor 1980 de către Părintele Dumitru Popa).
Pentru Dialogul cu Patriarhia Română, fusese deja (subl. n.) delegat Pr. Simion Felecan, care urma să prezinte „o informaţie detaliată cu propuneri pentru viitor (în scris)”, ceea ce a şi făcut.
Consfătuirea urma să se încheie cu analiza situaţiei Eparhiei - şi a relaţiilor dintre preoţi - şi să se găsească răspunsuri şi explicaţii la cauzele „răcelii”, necolaborării şi suspiciunii între preoţii mai vechi din exil şi ceilalţi preoţi (tot din exi,l dar mai noi n.n.) şi să se găsească soluţii de “`îndulcire a relaţiilor dintre noi, atât în avantajul nostru personal cât şi al unităţii Eparhiei”.
Din documentaţia Consfătuirii preoţeşti de la Köln, se păstrează - în arhiva bisericii de la Freiburg- numai  Procesul-Verbal la punctul 5 de pe ordinea de zi şi referatul („intervenţia”) Părintelui Simeon Felecan, prezentat în cadrul întrunirii -de fapt o dare de seamă asupra stadiului pregătirilor „Dialogului cu Patriarhia Română”,, care i se încredinţaseră deja (fireşte, nu de Adunarea Eparhială), şi  în care Părintele expune următoarele puncte de vedere personale:

„Sfinţiile Voastre ştiţi, că imediat după evenimentele din 1989, au sosit din Ţară fel de fel de indivizi, cu fel de fel de intenţii mai mult sau mai puţin curate. În faţa acestei avalanşe, noi ne cunoaştem drumul, iar poziţia noastră era (este?) cât se poate de clară.
Ea nu poate fi alta, decât a unei comunităţi care a trăit decenii dea-rândul în exil.
De aceea, în contactele pe care le-am avut, şi pe care n-am vrut să le evit, am lăsat să se înţeleagă clar ce gândim şi ce vrem noi în viitor, căutând în acelaşi timp să aflu care sunt gândurile şi sentimentele celor din Ţară, faţă de noi.
De fiecare dată mi s-au adus aceleaşi argumente pe care parţial le găsesc justificate, şi anume că, Biserica mamă păstrându-şi vechea structură administrativă – în parte contestată – nu putea veni cu propunerea de dialog sau apropiere pentru a nu se interpreta că, autoritatea bisericească se impune din nou asupra diasporei. <<… Recunoscându-ne cu profund regret, smerenie şi amărăciune în suflet marile şi multele greşeli pe care le-am făcut, noi n-am mai avut curajul să venim cu nici o iniţiativă pentru a nu fi interpretaţi greşit. Dar, vă asigur că suntem gata să acceptăm orice condiţii pe care ni le veţi pune numai să fie spre binele Neamului şi Bisericii noastre>> - l-am citat pe Î.P. S. Mitropolit Nicolae Corneanu…”


Interesant este faptul, că Părintele Felecan îl citează pe Î.P.S. Mitropolit Nicolae Corneanu -  fără-ndoială unul dintre indivizii” veniţi din ţară „cu fel de fel de intenţii mai mult sau mai puţin curate”, la 29 Februarie 1992, adică 7 zile mai devreme ca ierarhul român să redacteze „circulara” arhierească trimisă, preoţilor români din diasporă, în urma întâlnirilor şi convorbirilor aşa zise “private” avute cu dânşii.
În scrisoarea din 6 Martie 1992, Î.P.S. Nicolae spune, că a raportat P.F. Patriarh Teoctist despre cele văzute şi constatate pe la noi, după care, în aceeaşi scrisoare subliniază „disponibilitatea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru orice formulă canonică dorită de cei în cauză” - libera legatio. Ori “citatul” reprodus de Părintele Simeon după Î.P.S. Nicolae, nu se află în scrisoarea Mitropolitului din 6 martie, ceea ce ar  înseama, că Părintele Simeon era în posesia unei alte corespndenţe cu ierarhul român,  cunoscută, fireşte, numai celor „iniţiaţi”.
Din punctul de vedere al Părintelui Felecan, o nouă definire a Bisericii Românilor din diasporă era dorită, dar nu sub orice condiţie şi nu imediat, ci la timpul oportun” şi : „… indiferent dacă vom ajunge sau nu să ne unim cu Biserica-Mmamă – este să ne  unim toată diaspora din Europa într-o singură Arhiepiscopie.  Spun Arhiepiscopie şi nu Episcopie din mai multe motive pe care le voi prezenta la timpul oportun.
Până atunci
(la timpul oportun n.n.), cele două centre eparhiale se pot uni într-o singură Arhiepiscopie cu două vicariate: Paris şi Freiburg, eventual fiecare ţară să aibă un vicar. În acest fel determinăm (sic) Patriarhia să-şi retragă episcopul de la Paris.
La rândul nostru, ne putem alege un Episcop, în acest fel devenind singura Episcopie românească în occident, cu autonomie deplină. Episcopul, cunoscând situaţia reală a parohiilor, va putea confirma dreptul de a sluji preoţilor care merită, sau de a retrage acest drept celor care nu merită.”

“Intervenţia” Părintelui Felecan nu era nicidecum întru totul originală, căci în ea devine transparentă “circulara” Î.P.S. Mitropolit Nicolae -de pildă „disponibilitatea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru orice formulă canonică dorită de cei în cauză”, - libera legatio, ceea ce ar fi însemnat premiza fundamentală pentru “singura Episcopie românească în occident, cu autonomie deplină”. Până “la timpul oportun”, Arhiepiscopia Română din Franţa şi Eparhia din Germania, urma să “fuzioneze”, devenind ”o singură Arhiepiscopie cu două vicariate: Paris şi Freiburg, eventual fiecare ţară să aibă un vicar”.

Părintele Felecan a propus formarea unei „comisii mixte” sau „unionale”, care să coordoneze această lucrare, să stabilească condiţiile de funcţionare, să întocmească un proiect de statut, să stabilească reşedinţa Arhiepiscopiei şi în mod deosebit să mijlocească realizarea unei atmosfere frăţeşti şi o colaborare şi informare reciprocă.

Protoiereu  Sorin Petcu, Müllheim, Februarie a.D 2008

Continuare în: insolenter
Cuprinsul/Inhaltsverzeichnis