modestior epistula


Preot Sorin Petcu                                                              7840 Müllheim, 27 aprilie 1992
                                                                                                                           05 mai     1992
                                                                                                                        Zunzingerstr. 6
                                                                                                                        Tel. 07631 14829

 
Părinte Felecan,

Prin prezenta Vă aduc la cunoştinţă, că la
<<consfătuirea preoţească>>, pe care P. C. Voastră aţi convocat-o pentru zilele de 1-2 Mai a. c. insolenter, n-am participat din următoarele motive:
- Această
<consfătuire>, ca dealtfel şi cea din ziua de 29 Februarie a.c. la Köln, precum şi la München, din martie 1991, când aţi luat hotărâri, privind viaţa şi organizarea Bisericii Ortodoxe Române din Germania, nu a avut loc cu aprobarea premergătoare a Adunării Eparhiale, aşadar, nu cu asentimentul credincioşilor, pe care-i păstorim.
- Adunarea Eparhială nu a împuternicit până în prezent pe nimeni cu mandatul, de a convoca astfel de
<consfătuiri> separate, cu caracter <<pregătitor>>, şi nici nu şi-a luat obligaţia, de a accepta ulterior hotărârile luate.
- Însuşi scopul urmărit, anume
<<înfiinţarea unei singure Arhiepiscopii româneşti pentru toată Europa occidentală>>, înseamnă pentru mine un impediment, atât timp cât nu am încuviinţarea I.P.S. Arhiepiscop, sub a cărui oblăduire canonică mă aflu în calitate de preot.
Consider, că şi ceilalţi P.C. Părinţi invitaţi, care aparţin jurisdicţional Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate, vor fi având nevoie în acest sens de binecuvântarea episcopului eparhiot, bineînţeles, dacă intenţia participării corespunde într-adevăr scopului propus de susnumita consfătuire.

-
P.C. Voastră şi alţi câţiva Părinţi activaţi în Biserica românească din Germania, doar cu frăţeasca îngăduinţă a Părintelui Popa -Vicarul nostru- şi sub rezerva, că veţi putea fi preluaţi de Î.P.S. Arhiepiscop George. Doar la prima vedere s-ar părea, că nu aveţi nevoie de o astfel de binecuvântare, aşadar - cum am spus - doar la prime vedere, chiar dacă unii dintre P.C. Voastre aţi aruncat peste bord autoritatea episcopului şi a Sfintelor Canoane ale Bisericii.
- Dealtfel P. C. Voastră ştiţi, că însăşi
numirea P.C. Voastre ca preot, pentru Biserica Românilor din Germania, contravine principilor canonice ale Bisericii dintotdeauna iar activitatea P.C. Voastre se desfăşoară doar în baza unui contract de lucru, încheiat exclusiv între Părintele Popa şi P. C. Voastră. Acest contract nu include nici pe departe reglementarea statutului canonic al P.C. Voastre şi nu obligă nici pe Episcop, să Vă recunoască necondiţionat, adică fără ca premizele obligatorii să fie îndeplinite. Mai mult, sunt cunoscute cazuri similare -cu puţini ani în urmă-, când astfel de contracte au fost anulate, în condiţiile în care au fost încheiate...
- Interpretând liber normele bisericeşti, P.C. Voastră, nefiind în posesia aşa numitei
cărţi canoniceam putea afirma, fără să greşim, aţi aparţinut şi aparţineţi încă Bisericii Ortodoxe Române, adică Patriarhatului Român.
Că P.C. Voastră Vă osteniţi, să Vă reglementaţi situaţia canonică, este lucru bun şi dorim să Vă susţinem, dar Vă rugăm, să nu ne cereţi să acceptăm, fără discernământ, orice cale şi oricare mijloc aflat la îndemână, ca nu cumva să se creadă, că în Biserica noastră au întâietate interesele personale şi mai apoi ale comunităţii.
- Iniţiativa P.C. Voastre, de a înfiinţa o arhiepiscopie, pe lângă faptul, că din afară arată ca o rebeliune, prin care aţi urmări preluarea conducerii (ca să nu-i citez pe cei ce spu
n
<putere>),
dă naştere la conflicte de ordin juridic bisericesc, în care sunt implicate Patriarhia Ecumenică, Biserica Ortodoxă Rusă din afara frontierelor, Patriarhia Română, la mijloc aflându-se Biserica Românilor din Franţa şi Germania.
- Înfiinţarea unei singure Arhiepiscopii pentru Europa Occidentală, cu două vicariate (episcopii?), înseamnă mai întâi, desfiinţarea sau anularea parţială (?) a actualelor organizaţii bisericeşti.
- În planul P.C. Voastre aţi inclus numai comunităţile din Franţa, Germania şi Elveţia, fără să ţineţi seama şi de celelalte comunităţi din Italia, Spania, Anglia, Austria etc., care aparţin încă tot la Europa, cărora nu le-aţi adresat acest apel şi despre care nu ştim, dacă vor da urmare acestei chemări, indiferent de la cine vine, deşi P.C. Voastre vorbiţi foarte clar,  de
<<marele pas, unii pentru alţii, mai ales că e vorba de un pas care nu vizează scopuri personale, ci binele şi cauza Bisericii şi Neamului nostru>>.
Mai la vale spuneţi, că <<noi înşine nu mai ştim care sunt oi şi care sunt capre>>, de unde s-ar înţelege, că o triere după modelul biblic o consideraţi necesară (dacă nu cumva e deja stabilită), urmând ca cei care nu sunt invitaţi să stea de vorbă cu noi, ca şi ceilalţi, din partea <stângă>, să se împace cu soarta şi să se mângâie cu lectura din Evanghelia după Matei, cap. 25....
- Aşa cum am spus mai sus, înfiinţarea unei noi Arhiepiscopii presupune mai întâi, anularea actualei organizări canonice a Bisericii Române din Germania.
- P.C. Voastre Vă este cunoscut, că această Biserică s-a constituit în timpul imediat de după războiul ultim, aşadar dup
ă <ora zero>, sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Ecumenice.
Tardiva înfiinţare a parohiilor româneşti, sub jurisdicţia canonică a Sfintei Patriarhii de la Bucureşti, a însemnat de drept o încălcare a jurisdicţiei Patriarhiei Ecumenice.
Împotriva acestui
abuz au protestat doar unii Români din Exil, fiind motivaţi politic, fără să fi ştiut, să amintească şi aspectul canonic-juridic.
Nici Patriarhia Ecumenică n-a protestat, ţinând seama probabil şi de faptul, că Biserica din România a fost forţată să întreprindă astfel de activităţi. Dacă Patriarhia Română, înainte, n-a putut să respecte jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice, nu acelaşi lucru se întâmplă acum. Aşa s-a petrecut de pildă, cu ocazia vizitei Î.P.S. Nicolae de la Banat, în februarie a.c. -
libera legatio.
Deşi vizita Î.P.S. Sale în Germania a fost de natur
ă privată (aşa ne-a declarat I.P.S. Sa), a venit în mijlocul nostru, după ce mai înainte i-a adus la cunoştinţă Î.P.S. Mitropolit Augoustinos al Germaniei, ca fiind cel mai apropiat reprezentant al Patriarhiei Ecumenice.
Însuşi Părintele Popa l-a rugat, în timpul întrevederii avute cu noi, ca în viitor, dacă va reveni în mijlocul nostru, să ţină seama de normele canonice bisericeşti şi să-l anunţe şi pe Vlădica al nostru, rugăminte, pe care Î.P.S. Sa a promis, că în viitor o va lua în consideraţi.
Deci, Părinte, dacă cei mai mari ca noi în rang şi har respectă aceste principii, nu se cuvine oare, ca şi noi să arătăm aceeaşi smerenie?
Dacă admitem, că înfiinţarea Arhiepiscopiei s-ar realiza, cum veţi reacţiona P.C. Voastră faţă de o acţiune similară, venită sau dirijată dintr-altă parte?
Oare veţi apela la respectarea principiului jurisdicţiei, pe care acum
P.C. Voastră, conştient îl neglijaţi, creând prin aceasta un caz precedent?
- Tocmai pentru a evita oportunismul şi ambiţiile personale în rândul slujitorilor ei -de la lector şi până la Vlădică, Biserica a fixat aceste norme cuminţi şi înţelepte, care au fost şi sunt respectate cu sfinţenie de oamenii de bună credinţă.
- Nu consideraţi lipsă de smerenie, dacă-mi iau îngăduinţa, să-mi exprim părerea, că
soluţiile
-prin care intenţionaţi să realizaţi noua stare de lucruri- sunt tot aşa de insuficiente, ca şi cele de până acum. Unele nu sunt clare nicidecum, altele sună, ca şi când ar fi intenţionat construite alături cu realitatea lucrurilor, de parcă doriţi să faceţi impresie (sau să duceţi în eroare?) într-altă parte…..
-
În anul 1979 s-a iniţiat reorganizarea Bisericii Româneşti din Germania, prin ridicarea ei la rangul de Episcopie. Lucru bun la prima vedere, numai că, pe de o parte, s-au omis câteva lucruri esenţiale, iar pe de alta, s-au prevăzut altele, care n-au putut fi realizate până în zilele noastre.
Aşa de pildă, nu s-au purtat convorbiri cu Patriarhia Ecumenică, în vedere susţinerii acestei idei şi a prevenirii piedicilor inevitabile, care ar fi putut sta în calea recunoaşterii. Acestea au apărut la scurt timp după Congresul de la Frankfurt şi, în mare măsură, durează încă.
Nu s-a ştiut cu siguranţă, nici măcar dacă vom avea episcop şi -dacă da- cine va fi acela (ca şi de data aceasta, în perspectiva celor iniţiate de P. C. Voastre).

După cum vedeţi, şi atunci
<a mers carul înaintea…>.
Recunoaşterea a fost solicitată abia după ţinerea Congresului.
Prea târziu! Între timp, Sfântul Sinod de la Bucureşti fusese forţat, să protesteze la Constantinopol împotriva unei eventuale recunoaşteri a acestei Episcopii. Pentru a evita un conflict între cele două Biserici, Patriarhia Ecumenică a amânat această hotărâre.
Iată aşadar cauza, pentru care Biserica noastră din Germania -poate spre deziluzia iniţiatorilor de la Frankfurt 1979- şi astăzi încă este consemnată în actele Sinodului Ecumenic, nu ca Episcopie - la care iniţial au aderat câteva parohii - ci ca
<Biserica Ortodoxă Română din Germania>, aşa cum a fost de la început organizată şi recunoscută, ca fiind canonică.
- P.C. Voastră propuneţi înfiinţarea unei singure Arhiepiscopii pentru toată diaspora (românească), cu două vicariate  - în Franţa şi Germania, ca mai apoi să vorbiţi de <<singura Episcopie românească din occident cu autonomie deplină>>. Mai la vale Vă preocupă problema <<gingaşe>>, privind locul de reşedinţă a viitoarei Arhiepiscopii, deşi pe noi ne-ar interesa mai mult, să aflăm ceva concret despre Sinodul, sub a cărui jurisdicţie se va afla noua Arhiepiscopie şi despre candidaţii la scaunul de arhiepiscop şi episcop, lucru -consider eu- mai important decât locul de reşedinţă, de unde aceşti vlădici ne vor împărtăşi binecuvântările, desigur -cum potrivit spuneţi- nu tuturor, ci doar celor care merită
- E adevărat că ne promiteţi, că vom fi informaţi la <<timpul oportun>>.
Nu ştim când va fi acesta. Dacă nu ne este dat să ştim vremurile, descrieţi-ne măcar semnele, după care să ne orientăm.
Dealtfel tot aşa s-a procedat şi în 1979.

La
<timpul oportun> s-a <făcut> şi Episcopia, fără episcop, alegerea şi sfinţirea acestuia, trecându-se sub rezervă.
- Bun lucru doriţi şi cu autonomia, pe care o avem şi de care ne bucurăm în prezent, dar care nu întotdeauna ne fereşte de intervenţii singulare, cum este a P.C. Voastre în prezent.
Autonomia bisericească se obţine prin ieşirea parţial şi condiţionat dintr-o stare de supunere administrativă, dar nu şi spirituală.
Deci, pentru ca să avem o Arhiepiscopie autonomă, trebuie să stăm mai întâi pe picioarele noastre (adică să ne hrănim noi înşine şi să avem minte şi smerenie, să ne putem chivernisi cu înţelepciune) sub oblăduirea cuiva şi abia după aceea, dacă nu cădem la examen, urmează
slobozenia.
- Ţinând seama de tactica strategică pe care o adoptaţi -înfiinţarea Arhiepiscopiei, pentru a determina Patriarhia Română, să-şi retragă episcopul de la Paris, s-ar putea uşor interpreta, că doriţi ca în viitor Biserica noastră să aparţină juridic Patriarhatului Român, lucru bun dealtfel, împotriva căruia nimeni n-ar avea de obiectat ceva, dacă - pentru acest pas - ar fi pregătiţi toţi Românii din toată diaspora.
P.C. Voastră condiţionaţi
<retragerea Episcopului> de la Paris, de înfiinţarea Arhiepiscopiei.
Cum să ne explicăm, că - până în prezent - nici Arhiepiscopie, nici Arhiepiscop şi nici Episcop nu avem şi totuşi Sfântul  Sinod al B.O.R. a hotărât, deja în luna ianuarie, vacantarea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală, cu reşedinţa la Paris, începând cu data de 30 aprilie a.c., urmând ca Î.P.S. Sale Adrian să i se încredinţeze altă funcţie, în calitate de ierarh, membru al Sfţntului sinod al B.O.R.
Despre această hotărâre a Sinodului Român, aflasem deja de la I.P.S. Nicolae, când ne-a cercetat şi ne-a vorbit
- libera legatio.
În scrisoarea pe care ne-a expediat-o tuturor preoţilor, după vizita făcută în Germania, Î.P.S. Sa numeşte această hotărâre a Sfântului Sinod <<prima măsură>>, pentru ca să ne uşureze nouă posibilităţile, de a decide unde vom aparţine bisericeşte, fără a mai aminti de cele ce ne-a spus însăşi Î.P.S. Sa, în timpul convorbirii din luna februarie, când a menţionat foarte clar cererea Î.P.S. Arhiepiscop Adrian - de la Paris, către Sfântul Sinod, încă din timpul imediat de după 1989 (Revoluţie), prin care solicita binecuvântarea, de a fi eliberat din această funcţie, spre a se putea întoarce acasă.
În baza acestei cereri, Sfântul Sinod a hotărât vacantarea Arhiepiscopiei, şi nu suspendarea Arhiepiscopului, cum s-a auzit deunăzi, aici la noi…
- Dacă ţinem seamă de lucrurile petrecute în realitate şi de propunerile P.C. Voastre, avem impresia, că încercaţi voit să ne prezentaţi lucrurile puţin sucit, ca şi când Sfântul Sinod ar lua hotărâri, în funcţie de indicaţiile noastre.
- Dacă ni se spune de o
<primă măsură>, pe care Sf. Sinod a luat-o în ianuarie, ţinând seama şi de noi, înseamnă că vor urma şi altele, înseamnă că discuţiile preliminarii s-au purtat mai înainte.
Aţi putea să ne spuneţi, cine vor fi fost purtătorii de cuvânt în numele Bisericii noastre şi -mai ales- ce fel şi cât de mari promisiuni s-au făcut Sfântului Sinod al B.O.R.?
Părinţii sinodali vor fi ştiut fără-ndoială ceva mai mult, decât ştim noi cei mici, la ora actuală, căci o hotărâre, cu o atât de mare greutate şi poate cu urmări neprevăzute pentru unii, nu cade din cer întâmplător. Dacă şi celelalte măsuri, care ar putea să urmeze după prima - mai sus amintită, au fost luate, ţinându-se seama şi de noi, acest lucru s-a petrecut, fără ca mai înainte să se fi stat de vorbă şi cu noi, preoţii şi îndeosebi credincioşii, astfel că ne simţim luaţi prin surprindere; şi să nu surprindă pe nimeni reacţiile neobişnuite ale celor amintiţi aici, la urmă.
- Poate că P.C. Voastră ştiţi mai multe amănunte, având în vedere că - după evenimentele din 1989 - aţi fi fost expus unei adevărate avalanşe a
<<fel de fel de indivizi sosiţi din Ţară, cu fel de fel de intenţii, mai mult sau mai puţin curate>>.

Cred că este vorba de nişte ierarhi, de vreme ce  -în contextul acestei declaraţii- îl citaţi pe Î.P.S. Nicolae, care - după cum am amintit - ne-a cercetat şi pe noi - libera legatio.
Fără-ndoială, că - prin contactele avute cu <indivizii>, pe care spuneţi că voit nu i-aţi evitat -aţi putut <<afla gândurile şi sentimentele celor din Ţară, faţă de noi>>.
Să ni le împărtăşiţi şi nouă la proxima Adunare Generală.
Am fi dorit totuşi, ca faţă de aceşti
<indivizi>, să fi fost prezentată nu doar poziţia P.C. Voastre şi a câtorva credincioşi din apropierea P.C. Voastre, ci şi a noastră, a tuturor Românilor, avându-se în vedere, că problema aflată în discuţie ne priveşte pe noi - toţi Românii din diasporă.
Nu credeţi că e mai potrivit, ca -la timpul şi locul cuvenit- să vorbim toţi obiectiv, aceeaşi
limbă, ţinând seama şi de cel mai mic dintre noi?  P.C. Voastră credeţi că vom fi luaţi în consideraţie, dacă fiecare întreprinde acţiuni singulare sau prezintă o singură realitate
cu două feţe, după cum bate vântul, pentru sau contra intereselor noastre?
- Vă grăbiţi să osândiţi pe fraţii P.C. Voastre. Dreptul Canonic al  Bisericii Ortodoxe nu prevede nicăieri, că un preot -chiar cu merite deosebite- ar fi îndreptăţit să hotărască modul şi criteriile, după care episcopul să se orienteze în treburile eparhiei.
P.C. Voastră Vă asumaţi acest
privilegiu.
Mai întâi subliniaţi dreptul şi cinstea noastră - clerici şi mireni, de a ne alege Arhiepiscopul nostru, după care acesta va proceda la curăţenie generală, prin <<confirmarea dreptului de a sluji, preoţilor care merită sau retragerea acestui drept, celor care nu merită>>.
Criteriul, după care se va conduce noul Vlădică -spuneţi P.C. Voastră-, va fi <<situaţia reală a parohiilor>>, p
e care acesta (Vlădica) o va cunoaşte şi va proceda ca atare.

Aşadar putem înţelege, că nu noi -prin înseşi faptele noastre- putem cădea din cinstea slujirii preoţeşti, ci credincioşii pe care-i păstorim sunt piatra de poticneală, de care lovindu-ne, cădem din starea de demnitate, astfel că suntem scutiţi de orice responsabilitate, urmând să ne împăcăm cu soarta…..
- P. C. Voastră spuneţi că această intervenţie aţi prezentat-o la consfătuirea de la Köln -
instabilis gressus.
Dacă într-adevăr aşa s-a întâmplat şi n-aţi scris aceste rânduri, pentru a face impresie într-altă parte, cum se face că nici un Părinte dintre cei de faţă nu V-a cerut o explicaţie mai clară, a ceea ce intenţionaţi să spuneţi?
- După ce aţi înscris în planul de lucru al episcopului
curăţenia generală, subliniaţi ideea principală a punctului prim, anume <<unitatea noastră spirituală sub o singură jurisdicţie>>, fără să vă luaţi timp, să reflectaţi la ceea ce se va întâmpla sau ce vor face <nemerituoşii>.
Aceşti
<nemerituoşi> vor fi preferaţi, probabil şi în viitor, de enoriaşii lor şi nimic nu-i va împiedica să organizeze o altă diasporă lângă cea existentă, astfel că planurile realizării unităţii spirituale, pe care V-aţi propus s-o realizaţi dintr-o dată, se vor dovedi zadarnice, dezbinarea din urmă dovedindu-se mai ireparabilă decât cea dintâi.
Cum veţi proceda P.C. Voastră, dacă enoriaşii - dacă nu toţi, cel puţin o parte -, nefiind de acord cu planurile P.C. Voastre,  nu mai frecventează biserica unde slujiţi şi preferă pe alt preot?

- P.C. Voastre Vă simţiţi chemaţi, să <<scoateţi carul din mocirlă>>, adică să faceţi rânduială în treburile Bisericii noastre, ca prin aceasta să se schimbe imaginea Neamului şi Ţării, în faţa lumii (!)….
Folosiţi fraze pompoase, Părinte, şi Vă scapă din vedere realitatea. Preoţii noştri nu cunosc nici o meserie, fiind nevoiţi să-şi asigure existenţa, aşteptând cu mâna întinsă la diferite instituţii caritative sau de ajutor social, pentru că nici o parohie nu-i în stare, nu spun să întreţină, dar nici măcar să ajute un preot.
Ori P.C. Voastră doriţi dintr-o dată Arhiepiscopie! Şi când veţi avea Arhiepiscop şi Episcop, unde veţi apela, ca să fie întreţinuţi, pentru că Biserica Mamă nu mai poate, ca mai demult, să finanţeze diaspora, mai puţin pe noi - care ne vrem autonomi.

- Nu cred că noua Arhiepiscopie va schimba imaginea Neamului şi a Ţării, mai repede şi mai bine, decât se întâmplă în prezent. Dacă aţi citi ziarele (în limba Germană), aţi afla amănunte despre starea jalnică de acasă. Foarte adesea se vorbeşte de copii, care escortează convoaiele cu ajutoare cerşind, copii HIV-pozitiv, părinţi care-şi vând copiii etc. etc… Dacă aţi merge prin căminele de refugiaţi, aţi avea ocazia să întâlniţi realitatea, din care noi ne-am refugiat la vreme, realitate, care -fără deosebire de rasă şi naţionalitate - aici în Vest este considerată, ca fiind românească.
Să nu uităm, Părinte, că lumea pe care doriţi s-o impresionaţi, va ţine seama de realitatea cea mai apropiată, începând cu ziarul, radioul, televizorul şi terminând cu numărul copleşitor al refugiaţilor din Ţară.
- Să nu considerăm această atitudine, lipsită de logică. Şi noi am pretins mai înainte lumii de aici, să creadă că spunem adevărul despre realitatea din România şi acest lucru îl facem şi astăzi…..
- Mă surprinde iniţiativa luată de P.C. Voastră, de a pune lucrurile în bună rânduială în Biserica noastră, adică de a scoate
<<carul din mocirlă>> - cum spuneţi.
Această Biserică este păstorită de mai bine 25 de ani, de către Părintele Popa. În acest loc găsesc de cuviinţă să Vă reamintesc, că Vicarul legitim al acestei Biserici este Părintele Popa, numit în această funcţie de către Arhiepiscop.
De mai bine de 14 ani i-am fost alături şi îndrăznesc să afirm, că multe aspecte din viaţa acestei Biserici îmi sunt cunoscute, mai bine şi cu mult înainte, de a Vă fi hotărât P.C. Voastră să Vă părăsiţi rosturile şi credincioşii din România, (într-un timp, când Neamul şi Ţara, Poporul şi Biserica noastră se aflau într-o situaţie mult mai grea, decât cea pe care o menţionaţi P.C. Voastră acum
-Intervenţia P.C. Voastre, p. 2, al. 2), pentru a veni în Germania, ca <să salvaţi sufletele Românilor pribegi> (citat liber din predica pe care aţi ţinut-o în biserica din Freiburg, octombrie 1988).


Freiburg 1988 Pr. Simion Felecan hp 1
Freiburg în Breisgau; Părintele Simion Felecan predică în biserica Maria Schutz. În al doilea plan se poate distinge  imaginea Părintelui Dumitru Popa

Să nu ne ispitească duhul mândriei şi să ne subliniem superioritatea faţă de Părintele Popa, într-adevăr necunoscător într-ale Teologiei, modest, cum cu aleasă fineţe spuneţi P.C. Voastră înşivă, neuitând să precizaţi, că nu cei modeşti, ci cei cu pregătire excepţională şi cu experienţă bogată sunt chemaţi, să lucreze în viitor, pentru folosul Bisericii şi al Neamului.
Dacă Părintele Popa n-a putut predica Evanghelia lui Hristos cu cuvinte înalte, a dat în schimb dovadă de devotament pentru treburile Bisericii. Pentru a sluji Bisericii a ignorat legiuirile bisericeşti şi V-a aşezat pe P.C. Voastră şi pe ceilalţi Părinţi Preoţi pe la parohiile româneşti, căutând să asigure comunităţilor asistenţa religioasă şi ajutându-Vă totodată şi pe P.C. Voastre, să Vă faceţi un rost aici, ori chiar această
numire
a preoţilor fără carte canonică şi fără încuviinţare oficială a Episcopului - deci nerespectarea canoanelor -
l-a compromis în faţa celorlalţi preoţi şi ierarhi, chiar dacă această învinuire este formulată în prezent, numai cu jumătate de gură.
- Am fost martor, când P.C. Voastră înşivă apelaţi la respectarea canoanelor. Vă amintiţi de cazul Părintelui Crăciunescu? P.C. Voastră înşivă îl sfătuiaţi pe Părintele Popa, cu ocazia hramului la München, 1989, să intervină, să i se ia comunităţii de la Düsseldorf dreptul de a sluji în biserică, pentru că Părintele Crăciunescu şi comunitatea au trecut sub jurisdicţia P.S. Mark, ca şi când nu aţi fi fost şi P.C. Voastră printre cei, care iniţial au optat pentru o schimbare de jurisdicţie, prin trecerea sub oblăduirea Sinodului Ortodox Rus din Străinătate...
Dacă am fi ţinut seama de sfatul P.C. Voastre, am fi fost şi mai dezbinaţi. Astăzi ne răspundem cel puţin la bună ziua.

- Nimănui nu-i este îngăduit - P.C. Voastre şi celorlalţi Părinţi, cu atât mai puţin - să afirme, că Părintele Popa ar fi vinovat de starea - oricum nu aşa de jalnică, cum o prezentaţi P.C. Voastră, a Bisericii din Germania.
Dacă analizaţi mai atent starea lucrurilor, veţi vedea, că toate sunt în mare măsură bune şi cuminte aşezate.
L
ipsa de respect faţă de această rânduială vine din partea P.C. Voastre, considerându-Vă chemaţi, să dărâmaţi rânduiala cea veche şi să faceţi una nouă, mai bună, şi aceasta cât mai repede, ca şi când  n-am şti, că înainte de a alerga, trebuie mai întâi să mergem la pas…..
- Dacă vom voi să construim turn, nu vom începe cu acoperişul şi, dacă nu vom fi în stare să terminăm lucrarea începută, nu ne vom face oare de râsul lumii?


Părinte Felecan,

V-am scris aceste rânduri, spre a Vă întări încă odată impresia, că nu sunt de acord cu părerile P.C. Voastre.
Nu ştiu cum să fac să Vă conving, că eu întotdeauna am susţinut ideile bune, mai ales atunci când acestea slujesc Bisericii şi nu păgubesc pe nimeni.
V-am prezentat în linii mari realitatea din Biserica noastră, pe care nu avem voie s-o neglijăm, dacă dorim s-o scutim de pierderi substanţiale.
Dacă P.C. Voastră doriţi cu adevărat să Vă debarasaţi de prejudecăţi, să trăiţi şi să slujiţi în spiritul Evangheliei, dacă doriţi să Vă înarmaţi cu virtutea răbdării, a ascultării, a dragostei frăţeşti, lăsând la o parte tot ceea ce V-a ţinut departe de fraţi, dacă angajamentul P.C. Voastre nu vizează scopuri personale, depăşeşte interesele personale, urmărind doar binele şi cauza Bisericii şi Neamului nostru, aşa cum
P.C. Voastră înşivă pretindeţi de la noi, atunci îngăduiţi-mi sfatul frăţesc, să Vă osteniţi şi P.C. Voastră, să cultivaţi aceste virtuţi cu adevărat (nu-i de-ajuns să le propovăduiţi sau să le solicitaţi de la alţii), ba să-i îndemnaţi şi pe ceilalţi fraţi să facă asemenea, aşa cum ne străduim şi noi la rândul nostru, să nu
cădem la acest examen, adică din smerenie, fără ca să spunem, că prin aceasta am neglija treburile Bisericii.
Încercăm şi noi, ca şi Sf. Pavel
, <<pe acestea să le facem, şi pe acelea să nu le lăsăm>>,
iar pe cele care depăşesc puterile sau competenţa noastră, le lăsăm în grija celor mai mari decât noi, care au fost rânduiţi să le întocmească pe fiecare după rostul ei, iar noi să fim cuminţi şi să ne părăsim lucrarea încredinţată nouă, doar atunci când suntem chemaţi şi rânduiţi la o alta.
Reflectaţi bine şi cu toată puterea de discernământ la aceste rânduri, mai încercaţi să staţi de vorbă şi cu însăşi P.C. Voastră, pentru ca în timpurile care vin, să pot împărtăşi şi eu părerile P.C. Voastre, aşa ca de la frate la frate, în spiritul dragostei lui Hristos.
Cu toate doririle de bine pentru P.C. Voastră şi toată familia.


Pr. Sorin Petcu

Scrisoarea a rămas fără răspuns

Continuare în: appellare ad imperatorem
Cuprinsul/Inhaltsverzeichnis