Parodii din refugiu

Paşa şi Beduinul*   de Dumitru Em. Popa
                                                
Popa Dumitru - portret hp 3
La Paşa vine pe’nserat
Un Beduin, îngândurat,
Cu păr gălbui şi chipul blând.
- Venit-am Paşă, ca să-ţi vând
Un foto – aparat.

Nemţoaicele stau ca pe jar
Şi’n jurul meu se strâng şi sar
Şi toate ca să-l aib’ar vrea.
Şi l-aş fi dat, pe-onoarea mea,
Dar eu nu sunt samsar.

L-am luat ieri de la Rodion
Şi m’aş fi dus să-l vând la Bonn.
Dar vreau, Paşă, să fiu cinstit
Şi drept la tine am venit,
C’ăi marca Zeiss-Ikon.

Să mă despart de el mi-e greu
Şi ştie numai Dumnezeu
Ce se petrece’n mine-acum.
Dar n’aş vrea să rămân pe drum
Şi fără nici un leu.

Cred c’ai aflat, ţi s’o fi spus,
Tâlhari pingelile mi-au pus,
Mi-au dat ţigări cu rumeguş
Că-mi vine rău, ah! mă’năbuş,
Trăsni-i-ar Cel de Sus!

Obrazul, vezi, mi s’a uscat
De-atâta chin şi alergat.
Vezi, rătăcesc ca un nebun,
Un bănişor ca să-mi adun,
Să nu mai fiu argat.

Paşa privi cu ochi isteţi.
Ştia că lucrul e de preţ.
Cu gestul lui de vechi boier,
Îl aruncă într’un ungher
Aşa, cam cu dispreţ.

- Opt mii de mărci pe el primeşti?
- O, Paşă! Ce zgârcit mai eşti!
Dar unde dracu să mă duc?!
Tu nu eşti Paşa lui Coşbuc,
Că prea prost îmi plăteşti!

De-aici, eu n’am nici un câştig.
La ce mai hoinăresc prin frig?!
Din munca asta, ce’nţeleg?
Că la sfârşit nu mă aleg
Nici c’un covrig.

N’am vrut de nimenea s’ascult.
Credeam c’ai să-mi plăteşti mai mult.
Îmi pare rău că ţi l-am dat,
Mă bucur însă c’am scăpat
De-al străzilor tumult.

De-acum n’am să mai fiu zevzec.
Dă-mi banii, Paşă, ca să plec,
În linişte să mă gândesc
La darul tău împărătesc
Şi să înghit în sec.

-Astăzi nu-ţi dau! Aştepţi în van.
Ce, tu nu crezi că’s la aman?
De vii poimâine vei lua
Întreagă socoteala ta,
Toată pân’într’un ban

A treia zi, sus pe platou,
Şedea Paşa-n Cazinou
De gât c’un foto-aparat.
Când, apăru neanunţat
Cel vânzător din nou

- Prea luminate! am  venit
Să-mi dai creiţarii ce-am vorbit.
- Nu am nimic! Ce caţi acu?
În plata Domnului te du
Şi nu mai fii trăsnit.

Aşa că, iar fu amânat
Şi amărât, el a plecat
Cu capu’n jos, ca un golan,
Făr’ să primească nici un ban
Şi fără aparat.

* * *  *  *  *  *  *  * *  *  *  *  *  *  *  *
Da’n goana trenului, un sol
Din Immenstadt, cu capul gol,
Coboară’n München supărat
Căci nevestica a’ncercat,
Să-l facă mototol.

Din Pasing porni voinicul iar
Cu sufletul cuprins de jar.
Părea că nu e pe pământ
Şi se ducea mânat de vânt,
În dreapta  lui c’un par.

Pe drum el se gândea mereu:
Săracul aparatul meu!
Să vadă cel ce l-a făcut
Pe mâna cui a încăput,
Nu ştiu ce-ar face, zău!?

O! cât e el de amărât!
Să stea la Paşa după gât,
Să pună mâinile pe el
Turcoaicele, toate la fel,
Ce obicei urât!

Să-mi dai Paşă, neapărat,
Pârdalnicul de aparat.
Nu mai vreau bani! rămân sărac.
Dar cu C…** cum să mă’mpac?
Ce, nu-i adevărat?

Tu eşti bogat, ai tot ce vrei,
Dar de la mine ce să iei?
Alerg mereu pe-acelaşi drum,
Pe care am venit acum,
Să-mi capăt banii mei!

Sunt şi eu neam de Beduin!
De azi, să ştii că nu mai vin!
Crezut-am în cuvântul tău
Dar te-ai făcut, Paşă, mai rău,
Mai rău decât Dobrin!

Şi chiar de-ar fi să mă faci praf,
Am scris acum un epitaf:
De-aci nu plec pân’ nu mi-am luat
Ori banii, ori cel aparat,
Ori să te fac pilaf!

Se scoală Paşa: “Eşti nebun?
Pe Zăvoianul vrei să-l pun
Să te dea câinilor bucăţi,
Cum a făcut şi’n alte dăţi
Sau să te fac tutun?

Pe Comănescu vrei să-l chem?
De el Spahiii chiar se tem.
S’apară doar pe coridor,
Îngheaţă toţi şi plâng în cor
Cadânele’n harem!

Iar tu, ce eşti cât un pigmeu,
Mă tulburi în imperiul meu?
Încearc’a te evapora,
Că va plânge de mila ta
Chiar bunul Dumnezeu!

Strângându-şi buzele’ntre dinţi,
Reamintindu-i de părinţi,
De Paşti şi fel de fel de zei,
Mai mari, mai vechi, mai mititei,
Şi fel de fel de sfinţi,

Luându-şi Beduinu-avânt,
Dădu cu Paşa de pământ!
Cât e Paşa de serios,
Se tăvălea de râs pe jos,
Purtându-şi barba’n vânt.

Îl învârtea ca pe scovergi,
Ca pe copii când îi dezmierzi...
Toţi Ienicerii se mirau,
Din ochii Paşii cum săreau
Scântei şi stele verzi!

Se tot dădea de-a berbeleac,
Sărea în sus ca un dovleac;
Fără turban, fără şalvari,
Nici unul din ghinărari
Nu-i mai dădea de leac!

- Allah! Vino-mi în ajutor!
- Să strigi cât vrei, tot te omor!
Dă-mi ce-am vorbit!
- Nu-ţi dau nimic.
- Atuncea na-ţi după tipic,
În pace şi onor!

Şi hora se’nvârtea în doi.
Sărea Paşa, cu păr vâlvoi,
Rămase fără ochelari.
Iar un taraf de lăutari
Cânta bătuta’n toi.

Dar nu se da nici unul rupt;
Iar un Vizir, cu chipul supt,
Privea cum se desfăşura:
Când Beduinul sus era,
Când Paşa dedesupt.

Şi Paşa-i meşter în război,
Când lupta e pe dinapoi.
Dar azi, văzu în Mureşan,
Adevărat Greco-Roman
Şi încă de-l de soi.

Îi încolţi un gând isteţ:
“Să-l prind, îşi spuse, de brâneţ;
Apoi o piedică să-i pun,
Cu iataganul să-l răpun,
Că prea fu îndrăzneţ“.

Al Paşii plan fu prea turcit,
Dar astăzi nu s’a potrivit.
Că Beduinul încercat
Ascunsul gând l-a şi aflat
Şi’ndată l-a pocnit.

De gât îl luă cu braţul drept,
Genunchiul i l-a pus pe piept.
-Te rog, Paşă, nu fii hain!
Ai milă de un Beduin!
Fii bun şi înţelept!
Nu mă lăsa aici să pier,
Te vede Mohamed din cer.

- A tale lacrămi m’au mişcat!
Răspunde Paşa’nduioşat,
Cu glasu-i de boier.
Mă doare suferinţa ta!
Ca să te las să pleci aşa,
S’ar supăra bunul Allah.
Ridică-te, pui de Valah,
Şi nu te speria!

Sunt şi eu om, nu am sticleţi,
Mă zbat între aceşti pereţi.
De-acum vreau să te văd bogat.
Na-ţi banii, astăzi m’ai băgat
În mii de sperieţi!”

Scăpat atunci de la aman,
Cu dreptul său pân’într’un ban,
Se depărta cu pas firav
De cortul Paşei, celui brav,
Sărmanul Laur-Jan.

*Bursa neagră - poezie publicată prima dată în anul 1947  în Vocea Refugiatului Naţionale (VRN) 1947
** - nume proprii care nu se pot descifra

Literare; Nostalgii literare; Gânduri de Crăciun; Rugăminte; Balul Carnavalului; Săracu, Ilie!;   Mărturisire; Înstreinare; De-ale Postului Mare; Imagni de toamnă; Pribeagul; Balada Linei din Dudeşti; Zis-a Domnu-n vremea ceea; Ferma;
E ziua ta; Imagini de toamnă

Cuprinsul/Inhaltsverzeichnis