Pr. Emilian Vasiloschi - Necrolog

                   Părintele Emilian Vasiloschi*

Oricât de firesc deznodământul, mai ales la această vârstă, moartea neaşteptată a părintelui Vasiloschi ne-a zguduit pe toţi, făcându-ne să simţim şi mai amarnică singurătatea, izolarea într’o străinătate de care nu ne putem lipi, într’un destin ce pare tot mai fără întoarcere.
Era ca o pavăză, ca o protecţie a generaţiei părinţilor, acea generaţie care a trăit din plin febra speranţelor naţionale cele mai legitime şi a ajuns să înfăptuiască o Românie Mare, cu hotarele cele mai larg permise de împrejurările de după primul război mondial.
Pr. Emilian Vasiloschi hp 2Părintele Vasiloschi a văzut lumina zilei în “vesela grădină” a lui Alecsandri, în Sinăuţii de Sus, la 29 Octombrie 1886, descinzând dintr’o familie de preoţi, dârza tagmă care, alături de învăţătorime, a ţinut aprinsă, în provinciile înstrăinate ca şi în ţară, făclia conştiinţei şi aspiraţiilor româneşti.
Vechiul Regat, care parcă-şi modelase anume conturul, ca să poată păstra îmbrăţişate ţinuturile smulse, continuă a rămâne farul românismului şi după ce, în prima fază a războiului de întregire, fusese redus la o Moldovă îmbucătăţită. În acea fază dureroasă, cu aliaţi îndepărtaţi şi şovăielnici, şi bolşevismul la fereastră, ne-a venit mângâierea Basarabiei; în acel „triunghi al morţii”, care nu lăsa speranţei mari justificări, continuau a se scurge Români ce se puteau salva din regiunile robite. Aşa a sosit, în toamna anului 1917, şi tânărul Emilian Vasiloschi, licenţiat al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, fost profesor la liceele din Câmpulung şi Rădăuţi.
Hirotonit de mitropolitul Pimen, preot pentru Lespezi, sfinţia sa se ocupă cu repararea bisericilor din „târg” şi din cătunul Bursuc, şi înfiinţează un cor de plugari şi târgoveţi, pentru concerte populare. La 1 Ianuarie 1920 e transferat la biserica Toma Cozma din Iaşi, zidită în 1807, şi numit revizor eparhial al Mitropoliei, unde a rămas circa 20 de ani. Aici înfiinţează „Ateneul Popular Păcurari”, cu bibliotecă de vreo 3000 volume şi săli de conferinţă, cor, şezători, lectură; ia iniţiativa ridicării unei statui lui Eminescu, care se şi inaugurează în 1930; scoate revista „Daruri”, cu colaborarea celor mai de frunte condeieri ieşeni; restaurează biserica şi casele parohiale, cu sădiri de pomi, straturi de flori, garduri vii şi viţă de Cotnari; funcţionează ca profesor, de germană şi religie, la liceele Internat, Militar, Naţional, Ortodox de fete; e o vreme consilier comunal, ales de bisericile Iaşului; la „Manufactura – Fabrica de Tutun”, instalează o vastă bibliotecă cu sală de lectură, având într’un colţ un frumos altar cu vechi icoane ortodoxe, formează un cor al muncitorilor şi, tot dintre ei, o echipă de teatru, cu care se prezintă şi în alte localităţi dar mai ales la Iaşi şi în Bucureşti.
La 1 Februarie 1940, Părintele Vasiloschi e transferat la Biserica Icoanei din Capitală şi numit consilier patriarhal, referent la secţia culturală; dar aici nu stă mult, căci la 1 Ianuarie 1942 e numit preot la Berlin, în locul preotului Vascan. Reuşeşte şi aici să obţină, pentru Români, măreaţa „Jerusalemkirche”, unde înfiinţează un cor bisericesc, dirijat de Sergiu Celibidache, cu care dă mai multe concerte, dar biserica fu complet distrusă de bombardamentele din Februarie 1945.
Tăria sufletească a părintelui Vasiloschi s’a vădit mai ales în exil. Cu legăturile solide ce-l uniseră cu unii din noii demnitari, gen Sadoveanu, s’ar fi putut întoarce fără primejdie în ţară, unde, cu unele concesiuni, nici n’ar fi dus-o măcar rău. A preferat să rămână aici, alături de masa băjenarilor, locuind, după ce dispusese de adevărate palate în Iaşi şi Bucureşti, prin barăci şi alte umile adăposturi, străbătând Germania şi Austria cu timp şi fără timp, pe ger, pe ploaie ori zăduf, mergând oriunde era chemat, oriunde era nevoie de prezenţa sa.
„După prăbuşirea din 1945 – notează prof. Cârsteanu, în (ziarul) Der Süd-Ostdeutsche München, 15. Sept. 1966) – preotul Vasiloschi mergea din lagăr în lagăr, înfiinţa în multe lagăre capele şi făcea slujbe religioase în biserici ortodoxe şi evanghelice”. Nu l-am auzit nici măcar odată plângându-se de enorma „declasare”, totul se rezolva cu o reuşită glumă sau anecdotă.

Pr. Vasiloschi hp 2 2
Cum nu l-am auzit plângându-se de teribila tragedie a familiei, cu un copil rătăcitor prin ţară şi alţi trei în pământ, dintre care unicul fecior, Florin, ofiţer aviator, a căzut în Rusia (1943), iar Oltica, apreciată pictoriţă, jertfită în primăvara anului 1960, pentru a înlesni înmugurirea unui nou lăstar de viaţă, Florinuţ.


Duesseldorf - 1963 -  Pr. Vasiloschi la mormantul fiicei Oltea hp 1
S
ingura durere ce nu putea ascunde era cea provocată de neînţelegerea şi răutatea oamenilor – durere care i-a grăbit, probabil, şi sfârşitul. Dar a ştiut să menţină Biserica română din Germania în afara învălmăşelii, ferind-o de neorânduielile din alte părţi.


Pomenirea ei, din neam în neam!” Slujbă de pomenire la mormântul fiicei Oltica în cimitirul din Düsseldorf/Wersten. În prim plan presbitera Vasiloschi, la stânga Părintele Dumitru Popa în funcţia de dascăl bisericesc, Dr. Petre Vălimăreanu, Nicu Moşoiu şi alte persoane necunoscute.

Norocul părintelui Vasiloschi, aş zice marele noroc, în lunga-i viaţă, i-a fost soţia. E un noroc pe care singur şi l-a făcut, alegându-şi tovarăşă de viaţă din aceeaşi sănătoasă tagmă, fiică de preoţi din neam în neam. L-a sprijinit cu multă dragoste, cu vrednicie, demnitate şi multă, foarte multă discreţie. Fie-mi îngăduit a afirma, poate nepotrivit cu momentul, că la puţini logodnici am văzut atâta abnegaţie, şi mai ales atâta afecţiune, ca la bătrânii Vasiloschi. Aceeaşi delicată atenţie pentru cei străini de familie: uşa mai mult decât modestei lor locuinţe a fost mereu deschisă, tuturor, la vreme de masă şi odihnă.

Să rugăm pe Dumnezeu să odihnească în pace pe preotul nostru; iar Dumneavoastră Doamnă, care Vă despărţiţi după o vrednică convieţuire de peste o jumătate de veac, să ştiţi că nu rămâneţi singură. Toţi cei ce V’au cunoscut, toţi câţi V’au apreciat şi iubit, - în această teribilă încercare Vă stau alături.

Dr. Petre Vălimăreanu

*Necrolog publicat în revista”Vatra”, Nr. 104, Iulie - Decembrie 1966, p. 25-26

 Părintele Iconm Stavrofor
Emilian Vasiloschi - Biografia
Cuprinsul/Inhaltsverzeichnis