Quo vadis?

                                              Consfătuirea de la Heidelberg - 27 Ianuarie 1990

După revoluţia din România, la sfârşitul anului 1989, s-au făcut schimbări  în mai toate domeniile vieţii româneşti; în politică, în economie, în cultură şi – împotriva aşteptărilor multora -  mai puţin în Biserică.
Cronicarii vremii consemnau în răbojul timpului, că, la 18 ianuarie 1990, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist s-a retras la pensie “din motive de sănătate şi vărstă înaintată - hotărâre fermă şi ireversibilă, de o impresionantă demnitate”, şi că rezolvarea treburilor  biserceşti - până la alegerea noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române - a fost încredinţată unei locotenenţe, formată din trei mitropoliţi în funcţie şi alţi doi episcopi: vezi revista Altarul Banatului, Anul I (40), ianuarie - februarie 1990, nr. 1-2 p. 105).
Pentruca ca treburile bisericeşti să nu dea greş, la 9 Ianuarie 1990, fost instituit şi un aşa numit “Grup de Reflecţie pentru înnoirea Bisericii, cu un atotcuprinzütor program, privind “înnoirea” Bisericii Ortodoxe Române.
“Retrageri”
asemănătoare au avut loc şi pe la unele episcopii.
Nu după mult timp însă, Patriarhul Teoctist a revenit la cârma Bisericii, întrucât „demisia din motive de boală n-ar fi fost canonică  (în Mitropolia Ardealului ?), adică necorespunzătoare legiuirilor bisericeşti, iar episcopii, care „în timpul Zaverei” se retrăseseră pe la mânăstiri, au revenit şi ei în scaunele lor.
Pentru românii ortodocşi din diaspora, organizaţi bisericeşte până atunci sub diferite jurisdicţii -unele canonice, altele mai puţin sau deloc-, se punea întrebarea, dacă nu ar fi venit vremea, ca Ortodoxia Românească din întreaga diasporă să revină sub jurisdicţia Patriarhiei Române.
Şi, pentru ca nu cumva, istoria să treacă pe lângă noi neobservată şi să fim arătaţi cu degetul şi învinuiţi, că am fi stat cu mâna în sân, PărinteleDumitru Popa a hotărât să facă primul pas cu un „sondaj de opinie”, mai întâi în rândul preoţilor şi al membrilor consiliilor parohiale.
La 04 ianuarie 1990, a convocat o Adunarea eparhială extraordinară, pentru sâmbătă 27 ianuarie 1990, la Heidelberg, la care au fost invitaţi şi preoţi şi credincioşi, de la parohiile româneşti din Germania, de sub jurisdicţia Patriarhiei Române, după cum urmează:

„Cucernice Părinte, Onorat Consilier Parohial,

„Cu frăţească dragoste, avem onoarea a Vă invita, să luaţi parte la lucrările Adunării Eparhiale extraordinare, care vor avea loc sâmbătă 27 ianuarie 1990, ora 11, la Heidelberg, Biserica Sf. Ana, Plöckstrasse.
În dorinţa, de a pune bazele unei discuţii frăţeşti între comunităţile ortodoxe româneşti din Europa de Vest spre unitate spirituală şi de acţiune, Vă facem invitaţie de a participa personal, împreună cu doi delegaţi ai parohiei, pe care o conduceţi.
Punctul 3 din ordinea de zi a lucrărilor este: „Discuţii frăţeşti spre unitate”, propus tuturor participanţilor.
Surprinzătoarele evenimente, ce-au avut loc în Europa de Răsărit, şi în special, sângele pe care Românii l-au vărsat pentru libertatea ce le-a fost încătuşată, din momentul când comunismul s’a instalat în România, sânge, care a curs în valuri şi care este cald încă, ne obligă şi pe noi, ca măcar acum, în acest ceas, să contribuim la uşurarea durerilor fraţilor noştri.
Dacă barierele dintre „Blocuri” şi „Sisteme” s’au prăbuşit, cele dintre noi, e strigător la cer, să mai persiste, mai ales, că toţi avem acelaşi ideal.
În acest scop, participanţii sunt rugaţi, să vină cu propuneri concrete, realizabile şi eficiente.
Vă aşteptăm cu toată dragostea şi tragerea de inimă, de care avem nevoie în aceste moment.
Al Dumneavoastră frate de  credinţă şi neam

Protoiereu Dumitru Popa”.


S-a întâmplat, ca Părintele Dumitru Popa, din motive de sănătate, să nu poată participa la consfătuire. Parohia de la Freiburg a fost reprezentată de autorul acestor rânduri, nu demult  hirotonit diacon (26 decembrie 1989) de către Î.P.S. Mitropolit Augoustin al Germaniei în biserica ortodoxă greacă „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Wesseling.
Deşi oraşul Heidelberg îmi era bine cunoscut, am ajuns la întrunire cu întârziere (aprox. 45 min.), datorită faptului, că accesul maşinilor în oraşul vechi era interzis, iar garajele de parcare erau complet ocupate, astfel că am fost nevoit să  revin la periferia oraşului, unde am lăsat maşina şi de acolo, să vin la locul de întâlnire cu tramvaiul, care -duminica- circulă după un program mai „aerisit”.
Numărul participanţilor a fost oarecum considerabil.
Era prima întâlnire de acest fel, la care participau preoţi şi credincioşi, de la parohii aflate sub jurisdicţii bisericeşti diferite, care -până atunci- rămăseseră la distanţă apreciabilă unii de alţii sau nici nu se cunoşteau.
Nu ştiu, cine -dintre preoţi şi laici- a vorbit mai devreme. După sosirea mea, au mai vorbit Părinţii: Dr. Dan Miron de la Hamburg, Gabriel Cernăuţeanu de la  Freiburg, Simeon Felecan de la München şi câţiva participanţi laici, de ale căror nume nu-mi mai amintesc.
S-a vorbit despre toate şi cu foarte mult patos.
Tema predominantă a discuţiilor a fost desigur, „alungarea Patriarhului Teoctist” , în locul căruia trebuia să vină un alt ierarh „curat şi nepătat”, de persoana şi trecutul căruia, urma să fie condiţionată realizarea unităţii bisericeşti a românilor din diaspora, de care depindea şi eliberarea mult doritelor cărţi canonice, pentru preoţii refugiaţi în ultimii ani din România.
Spre admiraţia şi plăcuta bucurie a participanţilor, Părintele Simeon Felecan întocmise chiar şi un proiect de organizare bisericească în Germania, pe care l-a prezentat cu această ocazie.
După planul Părintelui Simeon, noul centru administrativ bisericesc (eparhial) trebuia să fie la Baden–Baden, unde se află Capela Ortodoxă Română cu hramul „Sfinţi Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi casa parohială, ctitorite de principele moldovean Mihail Sturza, consemnată şi în harta turistică a oraşului, sub denumirea „Rumänische Kapelle Michail Stourdza”.
Am rămas surprins, cu câtă uşurinţă Părintele Simeon vorbea de nişte lucruri, pe care nu le cunoştea şi pe lângă aceasta, promitea ceva, care nu se putea realiza.
I-am venit în ajutor cu câteva precizări, în legătură cu biserica prinţului Mihail Stourdza din Baden–Baden, al cărei statut îmi era bine cunoscut, din anii când am slujit acolo în calitate de cântăreţ bisericesc (1975-1978).
Ştiind  că vin cu o bursă oferită de Conferinţa Episcopilor Germani, la studii -la Facultatea de Teologie din Freiburg- Patriarhul Justinian Marina, în ziua, când -după tradiţie- mi-am luat rămas bun de la dânsul, m-a rugat: „Vezi, dacă eşti la Freiburg, nu locuieşti departe de Baden–Baden. Acolo se află biserica lui Sturza, unde slujeşte Părintele Vasile Ştefan. În prezent nu are cântăreţ să-l ajute la slujbă. Du-te, te rog, şi-i fii de ajutor!”
La Baden–Baden am sosit la 22 sau 23 ianuarie 1975. Aici am cunoscut pe venerabilul Părinte Vasile Ştefan (Ianuarie 1975), Superiorul Capelei şi pe soţia sa, prezbitera Lucreţia. Erau nişte oameni minunaţi.

Baden-Baden Capela M Sturza Preotul Vasile Stefan hp2
Părintele Vasile se afla la capătul uni lung pelerinaj pastoral.
Născut la 27 decembrie 1904, în comuna Manoleasa – Botoşani, absolvent al Seminarului teologic Veniamin Costache  din Iaşi şi al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, bibliotecar la Ateneul Român, preot paroh la diferite biserici din Moldova: Stroeşti-Botoşani, Cristeşti-Baia, Golia-Iaşi, Spiritual la Seminarul Veniamin Costache din Iaşi.
După transferul la Bucureşti, a fost Consilier la Arhiepiscopia Bucureştilor şi preot la biserica Sfântul Ilie – Hanul Colţei şi Sfântul Elefteriee din Bucureşti, de aici transferat la la Capela Română „Michail Stourdza„ din Baden – Baden (1 martie 1968).
În 1944 îl însoţise pe Mitropolitul Visarion Puiu în Croaţia, unde acesta era invitat să participe (oficieze?) la hirotonia unui Vlădică pentru sârbii ortodocşi de acolo.
Ocazional menţiona, cu o oarecare undă de mândrie, că a slujit „supt trei Patriarhi” (Miron, Nicodim, Justinian) şi că o prietenie veche şi trainică îl leagă de Mitropolitul Moldovei de atunci -Iustin Moisescu- care, după moartea Patriarhului Justinian Marina,  întâmplată în 1977, a fost ales al 4-lea Patriarh al României.
Părintele Vasile Ştefan se dovedise a fi şi la Baden–Baden „omul potrivit la locul potrivit”. Era înzestrat cu deosebit talent diplomatic. Se bucura de un respect deosebit din partea tuturor.  Întreţinea relaţii frumoase cu autorităţile germane locale, se cunoştea bine cu Dr. Hans Filbinger, preşedintele consiliului de miniştrii al Landului Baden–Württenberg, făcuse parte din delegaţia care l-a însoţit pe Preşedintele Republicii Gustav Heinemann, în vizita făcută în şi prin România (ctitoriile domneşti din Moldova), înfiinţase la Baden–Baden Asociaţia de lucru Prietenii Capelei Stourdza”, din care făceau parte personalităţi din diferite domenii: politic, cultural, economic, care l-au încurajat şi sprijinit (în mod deosebit financiar), ca într-un timp de numai doi ani, să repare şi să modernizeze biserica şi casa parohială (în ultimii 50 de ani -înstrăinate, ruinate de vreme şi pustiite de alte neamuri) şi să le reaşeze, sub imediata grijă duhovnicească a Mitropoliei Moldovei, aşa cum fusese ultima dorinţă a ctitorului.
Într-una din zile m-a rugat, ca „în timpul vacanţei şi cu plată, cum se cuvine”, să întocmesc inventarul bisericii şi al casei parohiale, pentru că „de la Sturza încoace nu s-a mai făcut, iar cel vechi nu mai corespunde.”
Într-una din seri, i-am prezentat cele două inventare, de care a fost bucuros şi mulţumit. Câteva zile mai târziu mi-a mărturisit, că de fapt intenţionează să se întoarcă acasă cât de curând, „pe picioarele lui” şi nu “în coşciug de tablă”, cum fusese adus un an mai devreme Pr. Prof. Gheorghe Moisescu, Superiorul Bisericii române din Viena. Mi-a mai spus, că a hotărât să meargă în România chiar în toamna aceluiaşi an, ca să participe la festivităţile aniversării a 50 de ani de Patriarhat. Părintele se gândise şi la situaţia capelei, după ce se va întoarce definitiv în ţară. Voia să fie sigur, că ceea ce realizase la Baden-Baden rămâne „pe mâini bune”.
Întrucât mă considera pe mine, chipurile „priceput într-ale gospodăriei”, mi-a spus, că la Bucureşti fiind,  îi va propune Mitropolitului Iustin şi Patriarhului Justinian, să mă numească şi să fiu hirotonit preot, pentru Capela din Baden–Baden.
Părintele Vasile era sigur, că planul este bun şi va fi acceptat de toate părţile. A fost foarte decepţionat când i-am spus, că nu sunt îndeajuns de pregătit să-mi asum o răspundere aşa de mare, iar întoarcerea lui în ţară se mai amâna o vreme. 
Spre sfârşitul aceluiaşi an (1975) m-a rugat să-i fiu de ajutor la tehnoredactarea Almanahului pe anul 1976, la 110 ani de la sfinţirea Capelei Mihail Sturdza (1866-1976). Ştia, că făcusem câteva luni „ucenicie” la Tipografia cărţilor bisericeşti, din cadrul Administraţiei Patriarhale (biroul de corectură). Considera, că aş avea ochi mai buni decât dânsul şi că aş fi chipurile mai priceput. N-a apucat să vadă Almanahul tipărit, dânsul săvârşindu-se din viaţă la 20 ianuarie 1976, astfel că redactarea şi tipărirea cărţii a rămas numai în seama subsemnatului.
Până să fie numit şi până să se îndeplinească toate formalităţile, pentru ca alt preot să poată veni la Baden-Baden, Patriarhul Justinian m-a rugat, să preiau şi să administrez biserica şi casa parohială de aici. În vremea aceea, viza de şedere -ca preot român slujitor la Capela Sturza din Baden-Baden- nu se elibera la tot pasul şi oricui, mai ales că acesta venea dintr-o ţară comunistă.
S-a mai întâmplat, ca în acea vreme să ajungă în circulaţie şi zvonul, că ar exista şi alte alternative (mai puţin româneşti) cu privire la ocuparea postului de preot la Baden-Baden, dacă condiţiile înscrise de Sturza, în versiunea iniţială a actului fondator, s-ar fi interpretat într-un înţeles mai larg, unde ctitorul a hotărât, că preotul slujitor la Capelă trebuia să fie de credinţă ortodoxă şi de naţionalitate greacă sau moldo-valahă.
Baden-Baden Capela M Sturza  Preotul Mihai StefartaCând a venit Părintele Vasile Ştefan la Baden-Baden, a găsit aici pe Părintele Mihail Ştefârţă (foto stânga) -preot român din Basarabia-, care slujea în ctitoria lui Sturza cu ştiinţa şi îngăduinţa Marchizului de Baden, încă din timpul primului război mondial.
Părintele Vasile povestea, ce i se spusese şi lui în legătură cu împrejurările, în care Părintele Ştefârţă venise  la Baden-Baden.
Din cele relatate de Părintele Vasile am reţinut, că Marchizul de Baden şi-ar fi exprimat dezamăgirea, că are în oraşul de reşedinţă două biserici ortodoxe -una rusească şi una românească- dar nici un preot ortodox, care să slujească în ele.
Cineva i-a spus, că printre ruşii prizonieri de război, care lucrează la calea ferată, se află şi preotul militar, iar acesta era Părintele Mihail Ştefârţă.  “Legenda” este însă cunoscută şi sub o altă versiune, care s-ar putea să fie mai veridică.
Am avut cinstea de a-l cunoaşte şi eu pe Părintele Mihail Ştefârţă. Adesea, duminica după amiază, pe vreme frumoasă, urca muntele Mihail până la Capelă şi cu această ocazie, devenea oaspetele Părintelui Vasile, chiar dacă nu fusese în prealabil invitat, ştiind destul de bine, că nu deranjează, maica preoteasă fiind mereu pregătită, să poată primi şi oaspeţi neanunţaţi.
Părintele Mihail era născut la 24 iulie 1883,- fiu de preot, în satul Mateuţi din Basarabia. După absolvirea  Seminarului Teologic din Odesa, fusese hirotonit diacon şi preot (1909); funcţionase ca preot militar la Tiraspol şi mai apoi pe front,  în timpul primului război mondial.
A fost rănit şi luat prizonier de război de către germani. Vremea până la sfârşitul războiului a petrecut-o în lagărele din Prusia, din Cotbuz şi din Frankfurt pe Oder, de unde a fost adus de comunitatea ortodoxă rusă din Baden-Baden, ca preot al parohiei din acest oraş, la 15 martie 1921.
Mai târziu, a fost numit preot pentru toţi ortodocşii ruşi aflaţi în Landurile Baden şi Württenberg.
În anul 1926, a obţinut aprobarea de la Mitropolitul Pimen al Moldovei şi de la Eforia Fundaţiei “Mihail Sturdza” din Baden-Baden, să împlinească şi funcţia de Superior al Capelei române Mihail Sturdza, din acest oraş.
Iată aşadar cealaltă versiune, despre cum a ajuns Părintele Mihail Ştefârţă din Basarabia, să slujească, mai întâi la biserica rusă şi cu vremea, şi la cea română (la cea română până în anul 1968) - ambele în Baden-Baden-, fără o legătură directă cu Mitropolia Moldovei, sub a cărei jurisdicţie - după vrerea ctitorului- se afla capela română.
Revenirea Capelei sub jurisdicţia Mitropoliei Moldovei a avut loc în 1968, în urma intervenţiilor Mitropolitului Moldovei -Iustin Moisescu- la autorităţile oraşului Baden-Baden, prin mijlocirea reprezentantului afacerilor de comerţ, la ambasada germană din Bucureşti Graf Fürstenberg. Acesta  i-ar fi adus la cunoştinţă  primarului oraşului Baden-Baden în preajma sărbătorilor de Crăciun ale anului 1964, rugămitea mitropolitului Justin, de a înlesni posibilitatea numirii unui preot român la Capela prinţului Stourdza.
Încercări, de a obţine dreptul de folosire a bisericii şi a casei parohiale, făcuseră şi românii din exil, deja din timpul şi -se pare- chiar la iniţiativa Mitropolitului Visarion Puiu din Franţa.
În arhiva bisericii de la Freiburg, se află o copie a unei scrisori din 12 Ianuarie 1965 (AP/EB/25/B-B), adresată de comunitatea românilor din Freiburg, Ministerului de Interne al Landului Baden Württenberg, prin care se solicita punerea Capelei Michail Stourdza din Baden-Baden la dispoziţia şi în serviciul Bisericii Ortodoxe Române din Germania, cu condiţia, ca aceasta să respecte clauzele prevăzute în testamentul ctitorului şi renunţând la orice sprijin material, din partea Consiliului de Administraţie respectiv a Curatoriului (Proc/Păunescu. Scrisoarea din 12 Ianuarie 1965AP/EP/25/B-B). - Consiliul de Administraţie nu a dat curs acestor cereri.
Din anul 1962, până a trecut la cele veşnice, Părintele Mihail Ştefârţă a primit un ajutor financiar lunar de cca. 800 DM, din partea Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, ca recompensă pentru că s-a retras de la biserică şi din casa parohială fără a crea dificultăţi Părintelui Vasile Ştefan. Ajutorul financiar acordat de către Mitropolia Moldovei - desigur cu ştiinţa şi poate chiar la recomandarea Departamentului Cultelor din Bucureşti este consemnat în actele de contablilitate ale Capelei ca remuneraţie pentru serviciul de cântăreţ, ceea ce Părintele n-a fost nici măcar o zi, funcţia aceasta fiind îndeplinită de către tineri teologi români, veniţi la studii în Germania. Părintele Mihail s-a săvârşit din viaţă la 29 august 1979.
La 24 iulie, Părintele Mihail împlinise venerabila vârstă de  96 de ani, iar la 5 august sărbătorise un “şi mai puţin obişnuit” jubileu: 70 de ani de slujire preoţească, după care, la 19 august a săvârşit  singur Sfânta Liturghie, în biserica ortodoxă rusă din Baden-Baden.  NB Informaţii culese din Almanah 1980 editat de Capela Ortodoxă Română Mihal Sturza şi de Parohiile Ortodoxe Rpmâne din R. F. Germania, Freiburg 1980, p. 268 - 269.
În 1976, a fost nevoie de demersuri la nivel de ministere de externe, între România şi R.F. a Germaniei, ca administraţia oraşului Baden–Baden să aprobe viză de şedere preotului român numit de Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, în funcţia de Superior al Capelei ortodoxe Mihail Stourdza din Baden-Baden.
În iunie sau iulie 1976, ministrul de externe român -George Macovescu a vizitat pe omologul său -Dr. Hans Dietrich Gentscher din Germania, şi după vizită a venit şi la Baden-Baden, chipurile să viziteze Capela Mihail Sturza şi casa parohială, însoţit fiind de cei doi ambasadori -român şi german- şi de alţi membrii ai corpului diplomatic.
La Baden-Baden, Ministrul George Macovescu s-a întâlnit şi cu dl. Dr. Walter Carlein, Primarul general al municipiului Baden-Baden, care i-a fost oaspete la recepţia oferită de autorul acestor rânduri în casa parohială şi mai apoi, la masa de prânz servită la restaurantul Brenner Hotel din Baden-Baden.
Era mai mult decât limpede, că ministrul român nu venea la Baden- Baden din niscaiva motive pioase sau turistice.

Pr. Stefan Alexe
Două luni mai târziu  (septembrie 1976), a venit preot la Capelă -Părintele Prof. Dr. Ştefan Alexe, de la Institutul Teologic din Bucureşti, pe care îl cunoşteam încă din 1966, dânsul fiind pe atunci asistentul Părintelui Prof. Ioan Coman, la catedra de Patrologie şi lector de limba greacă şi latină, la susnumitul Institut.
Cu Părintele Ştefan Alexe făcusem câţiva ani la rând, examene bune şi mai puţin bune şi ne bucuram de o simpatie reciprocă, probabil şi pentru că amândoi eram născuţi, crescuţi şi educaţi în minunata “Grădină Buzoiană”.
Cu ocazia întocmirii inventarului Capelei şi al bibliotecii, am avut ocazia să studiez anumite documente mai vechi, printre acestea fiind şi Actul de întemeiere (Stiftungsurkunde), pe care „Alteţa Sa Principele Michael Stourdza şi Alteţa Sa Doamna Principesă Smaragda născută Priţesa Vogorides, l-au întocmit la 29 august 1867, în faţa notarului Wilhelm Grimm, de la Judecătoria Marelui Ducat din Baden-Baden.”

Capela Mihail Sturza Baden Baden hp 1
În actul de întemeiere, -pe lângă alte clauze cu caracter administrativ-   este clar formulat, că Familia Princiară Stourdza, după moartea fiului lor cel mai tânăr -Prinţul Michael Stourdza, întâmplată la 30 iunie 1863 -la Paris, pentru ca amintirea acestuia să rămână nestinsă, au cumpărat un teren în spatele Galeriei apelor de băut (Trinkhalle), cu o suprafaţă de 7 pogoane (Morgen), care se numea Friesenberg - azi  Michaelsberg (muntele Mihail, după cum s-a numit până în 1975 şi strada care ducea la capelă - Michaelstrasse), pe care au pus să se construiască o capelă (paraclis) cu numele Stourdza Kapelle, cu destinaţia de a servi Familiei Stourdza ca loc de odihnă (cavou), în care trebuie să se oficieze slujbe religioase în ritul ortodox – răsăritean („nach griechisch orientalischem Ritus”).

Capela Mihail Sturza din Baden Baden - interior hp 1
Capela ortodoxă română Mihail Stourdza din Baden - Baden (naos). În părţile laterale se află statuile ctitorilor din marmoră de Carara

Cu acest scop şi pentru ca locaşul de rugăciune să dăinuie la nesfârşit, Familia Princiară a hotărât fondarea unui aşezământ (ctitorie) şi întocmirea unui act testamentar (Stiftungsurkunde) obligatoriu pentru totdeauna (subl. n.), în care să fie consemnate dispoziţiile, după care să funcţioneze acest aşezământ.
La actul testamentar de întemeiere, Sturza a mai adăugat (în acelaşi an 1866) doi codicili. Într-unul sunt prevăzute cheltuielile de întreţinere: capela, casa parohială, personalul, îngrijirea parcului etc.
În celălalt codicil, ctitorul a prevăzut instrucţiuni, cu privire la îndatoririle preoţilor slujitori ai capelei şi a precizat, că “această capelă fiind mausoleu, să nu devină sub nici o formă biserică parohială a vreunei comunităţi religioase. La slujbele religioase săvârşite în ea însă, pot lua parte creştini ortodocşi şi se pot oficia pentru ei botezuri, cununii, înmormântări sau alte ierurgii.”
A fost constituit şi un Consiliu de administraţie subordonat autorităţilor statale superioare (Ministerul de interne).
Consiliul administrativ era împuternicit, după moartea ctitorului, a preotului sau a oricărui alt membru din personalul Capelei–Sturdza, de a angaja sau a concedia personalul deservent, cu condiţia categorică de a ocupa imediat cele două posturi ale slujitorilor (preot şi diacon) şi al dascălului cu alţi slujitori, care sunt de confesiune ortodoxă şi de naţionalitate greacă sau moldo-valahă (§ 8) (subl. n.).

Capela Mihail Sturza din Baden Baden - cupola hp 1
Sfinţirea Capelei s-a făcut la 1 Noiembrie 1866, de către un arhimandrit venit de la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol.
Canonic, biserica a stat 16 ani  sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice.
La 20 august 1882, Prinţul Mihail Sturza a rugat pe Mitropolitul Moldovei, Iosif Naniescu, să ia capela de la Baden-Baden “în perpetuitate”, sub jurisdicţia sa canonică şi să aibă dreptul, după ce ctitorii se vor fi săvârşit din vaiţă, “de a recomanda şi numi în urma cererii comisiunii administrative din Baden-Baden, persoanele bisericeşti al căror post ar deveni vacant.”

Consiliul de administraţie avea obligaţia, de a supraveghea respectarea dispoziţiilor cu privire la Capela Mihail Sturdza şi în viitor, întocmai cum fuseseră respectate, când ctitorul era în viaţă şi oficierea slujbelor corespunzător instrucţiunilor (ctitorului) din 1 noiembrie 1866, care sunt parte integrală din testamentul aşezământului: (pentru informaţii amănunţite vezi Pr. Vasile Ştefan, Capela Ortodoxă Română “Mihail Sturza” de la Baden - Baden - 110 ani de la sfinţirea sa -, în:  Almanahuli pe anul 1976 la 110 ani de la sfinţirea Capelei Mihail Sturdza (1866-1976), Freiburg 1976 p 38 - 56).                
Oricât s-ar osteni, cineva nu va descoperi nici cea mai mică posibilitate de interpretare, care ar înlesni schimbarea destinaţiei Capelei române de la Baden-Baden, stabilită de ctitorii ei la 29 august 1867, adică să devină biserică de enorie, reşedinţă episcopală sau mitropolitană.
Cunoscând aceste amănunte despre destinaţia iniţială a Capelei Mihail Sturza şi a casei parohiale, din documente neîndoielnice, ştiind totodată, că mai demult  încercaseră şi românii din exil acelaşi lucru -dar fără succes, am considerat că se cuvine, să-l previn pe Părintele Simeon Felecan, să nu  promită oamenilor ceea ce nu va putea  oferi.
Căci, atâta vreme cât autorităţile oraşului Baden-Baden şi cele germane -în general- vor respecta cu consecvenţă testamentul lui Mihail Sturza, înfiinţarea unui centru eparhial la Baden-Baden este şi va rămâne numai o iluzie.
Părintele Simeon a considerat intervenţia mea -deşi obiectivă- un afront personal, un „atentat” la prestigiul Cucerniciei Sale, lucru care nu l-a uitat şi nu l-a iertat niciodată, după cum se va vedea mai la vale.
Cu toate că printre participanţi s-au aflat şi persoane competente, nimeni n-a fost inspirat, să dispună sau să întocmească un Proces- Verbal, al discuţiilor care au avut loc.
Peste câteva luni, cu ocazia altei Adunări generale eparhiale, la 30 Iunie la Freiburg, şi tot cu caracter extraordinar, Părintele Alexandru Pop, care a participat de la început la Consfătuirea de la Heidelberg, va pune retorica şi îndreptăţita întrebare: „Unde este  Procesul-Verbal de la Adunarea de la Heidelberg?”, omni festinatione cu toate că mai potrivit ar fi fost să întrebe deja la Heidelberg „cine întocmeşte Procesul – Verbal?”

Protoiereu Sorin Petcu, Müllheim, Ianuarie  2008

Continuare în:  omni festinatione
Cuprinsul/Inhaltsverzeichnis