restitutio ordinis

                                        “Noi, Vartolomeu I….

Aşa cum s-a menţionat mai devreme hoc sperans ut, după scrisoarea din 17 aprilie 1989 către Patriarhul României, Sfântul Sinod a făcut un  pogorământ.
 Scrisoarea din 1 august -acelaşi an (1989), către Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol hoc sperans ut..., a rămas aproape trei ani fără răspuns, din motive necunoscute nouă. Ceea ce ştim este, că scrisoarea noastră a fost luată în consideraţie, abia în urma evenimentelor întâmplate după 1990 -pe plan bisericesc şi politic la Constantinopol, în România şi în mai toată Europa de Răsărit.
La Constantinopol, Patriarhul Ecumenic Dimitrios -după 19 ani de slujire (16 iulie 1972-2 octombrie 1991) - s-a săvârşit din această viaţă.
La 22 octombrie 1991, Sfântul Sinod a ales ca întâistătător al Patriarhiei Ecumenice pe actualul Patriarh Vartolomeu I.

Bartholomeu I Patriarhul Ecumenic hp 1Părintele Patriarh Vartolomeu s-a născut la 29 februarie 1940, în Imbros (insulă apaţinând teritoriului Turciei).
Instrucţia şcolară (laică) a primit-o în Imbros şi Instambul. După absolvirea Facultăţii de Teologie din Halki (insulă care aparţine teritoriului Turciei), a fost hirotonit Diacon (1961).
A urmat studii de teologie (specialitatea Dreptul canonic bisericesc) la universitatea din München şi la cea din Roma şi a obţinut titlul academic de doctor în teologie, la Universitatea Papală Gregoriană din Roma, în aceeaşi specialitate (Dreptul canonic bisericesc), subiectul tezei de doctorat fiind: Codificarea  Sfintelor Canoane şi Constituţiile Canonice în Biserica Ortodoxă. Lucrarea a fost publicată în 1970, în Atena.
Patriarhul Vartolomeu I cunoaşte şi vorbeşte 7 limbi.
În 1970 a fost hirotonit preot. După ce l-a ridicat în treapta de arhimandrit,  Patriarhul Dimitrios I l-a numit (1972) Administrator (secretar) al Cabinetului Patriarhal.
În 1973, Sfântul Sinod l-a numit şi ales Mitropolit de Philadelphia, mai târziu (1990) - Mitropolit de Calcedon.
Titulatura oficială, completă, a Patriarhului Ecumenic este: Arhiepiscopul  Constantinopolului, al Noii Rome şi Patriarh Ecumenic.
Părintele Vartolomeu este -ca şi înaintaţii săi- arhiepiscopul vechii capitale a Imperiului Bizantin, întemeiată de Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi Patriarhul Ecumenic, în înţelesul de “primus inter pares” (întâiul între egali), în relaţiile cu întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale (Rusă, Română, Bulgară, Sârbă, Ierusalim).
Sub jurisdicţia directă a Patriarhului Ecumenic, se află diocezele ortodoxe greceşti din cele două Americi, din Europa, din Australia, în cadrul acestora fiind integrate şi alte unităţi bisericeşti ortodoxe (vicariate), de diferite naţionalităţi (ruşi, români, ucraineni, germani, sirieni etc.).
                                                  ***
În România, situaţia politică şi bisericească devenise -după revoluţia populară din anii 1989/1990- într-o oarecare măsură stabilă şi „transparentă”, iar raporturile dintre Stat şi Biserică se aflau într-un înaintat stadiu de clarificare şi redefinire.

Din izvoare neoficiale am aflat, că mare i-a fost mirarea Patriarhului Vartolomeu, când i s-a prezentat „moştenirea” rămasă de la înaintaşul său -o mulţime de documente, care de ani de zile aşteptau o rezoluţie sau o rezolvare, printre acestea aflându-se şi scrisoarea noastră, din 1 august 1989.
Aceasta a fost pusă pe ordinea de zi a proximei şedinţe a Sfântului Sinod, după care Patriarhul ne-a adus la cunoştinţă hotărârea luată, cu privire la organizarea bisericească a românilor ortodocşi din Germania, prin „Gramata Patriarhală” din 16 iunie 1992 (în limba greacă), al cărei conţinut îl reproducem aici, în traducere românească.


† Vartolomeu,
din mila lui Dumnezeu
Arhiepiscopul Constantinopolului,
al Noii Rome şi  Patriarh Ecumenic

Protocol Nr. 396

Prea Cucernicului Protoiereu Dumitru Em. Popa, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române din Germania, şi Cucernicului Sorin Petcu, secretar, fiilor iubiţi în Domnul şi devotaţi Smereniei Noastre,

HAR ŞI PACE DE LA DUMNEZEU!

Luând în consideraţie cererea Voastră de mai demult, care a fost supusă Bisericii Mame spre  aprobare prin memoriul Vostru de la 1 august 1989, Sfântul Nostru Sinod a hotărât în unanimitate, ca parohiile ortodoxe româneşti

Bartolomeu I, scrisoarea din 16 iunie 1992 hp 1
din binecuvântata ţară a Germaniei, care până acum erau supuse jurisdicţiei Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Gheorghe al Eudociadei, întâistătătorul parohiilor ortodoxe ruseşti în Europa de Vest aflate sub Preasfântul Nostru Scaun Ecumenic, ca şi ceilalţi credincioşi români fără dependenţă canonică, să treacă de acum înainte sub jurisdicţia singurului ierarh recunoscut al Patriarhiei Ecumenice în Germania, adică a Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Augustin al Germaniei.
Vă comunicăm această decizie a Patriarhiei Ecumenice cu bucurie şi Vă îndemnăm, să luaţi legătura cu Înalt Prea Sfinţia Sa, supunându-Vă Înalt Prea Sfinţiei Sale ca Părintelui Vostru duhovnicesc canonic, care veghează pentru sporirea şi creşterea voastră în credinţa noastră ortodoxă neîntinată, dorindu-Vă totodată să creşteţi şi să fiţi întăriţi în Domnul şi în puterea tăriei Lui, sporind în orice faptă bună, bineplăcută Lui.
Împărtăşindu-Vă tuturor, fii iubiţi în Domnul, binecuvântarea Noastră părintească şi patriarhală, Vă urăm din toată inima cel bune de la Dumnezeu, al Cărui har şi milostivire nemăsurată să fie cu Voi.
16 iunie 1992  Bartholomaeus al Constantinopolului, rugător fierbinte către Dumnezeu


Răspunsul Patriarhului ne-a ameţit de trei ori; mai întâi, pentru că răspunsul a venit, când nimeni nu se  mai aştepta la o reacţie pozitivă din partea Patriarhiei Ecumenice, în vederea rezolvării „problemei româneşti”, mai apoi, pentru că Patriarhia ne oferea ceea ce noi nu cerusem (trecerea de la o jurisdicţie la alta sau - cum explica Părintele Dumitru Popa pe înţelesul celor ce nu puteau(!) să înţeleagă -„trecerea dintr-un buzunar în alt buzunar al aceleiaşi haine”) şi în cele din urmă, pentru că problemele noastre bisericeşti rămâneau -cel puţin la prima vedere- ca şi mai înainte, nerezolvate.
Patriarhul ne-a scris, că Sfântul Sinod a hotărât în unanimitate, ca parohiile ortodoxe româneşti din Germania, care până la data respectivă se aflaseră sub jurisdicţia canonică a I.P.S. Arhiepiscop (Ghorghe) George (Wagner) al Eudociadei de la Paris, precum şi credincioşii români fără dependenţă canonică, să treacă de acum înainte sub jurisdicţia Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Augustin al Germaniei -Exarhul Patriarhiei Ecumenice pentru Europa Centrală.
Sfântul Sinod nu face nici o menţiune sau diferenţiere, cu privire la preoţii români slujitori şi la statutul lor (cu sau fără carte canonică). Nici nu-i aminteşte măcar. Această „trecere sub tăcere” va fi fost timp de 40 de ani (din 1953), unul din aspectele „purtării de grijă” a Patriarhiei Ecumenice, faţă de preoţii şi parohiile româneşti din Germania, pe care le-a acceptat sub jurisdicţia ei, nu din dorinţa sau cu reaua intenţie, a de a le „acapara”, cum în chip ruşinos s-a afirmat (şi se afirmă), ci din consideraţie pentru situaţia politică din România, de după al doilea război a toată lumea.
Faptul, că Patriarhia Ecumenică - în anii de după Congresul bisericesc de la Frankfurt (1979) Episcopia - s-a distanţat de „problemele românilor din Germania”, a fost justificat cu teama acesteia, de un conflict deschis cu Patriarhia Română, lucru cunoscut nouă şi confirmat chiar de reprezentanţii celor două Patriarhii strădanii zadarnice
Dar iată, că -doi ani după evenimentele din 1989 din România- Patriarhia Ecumenică considera, că starea politică de excepţie de până atunci devenise întrucâtva stabilă şi transparentă, astfel că nici ea(Patriarhia Ecumenică) nu mai este îndreptăţită, să tolereze pe preoţii români, care-şi puteau reglementa situaţia canonică, fără vreo oprelişte.
După cum se va arăta, Sfântul Sinod nu-i va recunoaşte pe preoţii români refugiaţi din ţară, pe care i-a tolerat până acum din motivele amintite mai sus, dar nici nu-i va refuza categoric, ci le va oferi libertatea şi posibilitatea, să-şi redobândească statutul canonic, după dorinţa şi preferinţa fiecăruia.
Dacă nu doresc să se întoarcă la Biserica Mamă din România şi preferă să slujească şi în viitor în parohiile româneşti din Germania, îi va îndemna, să se adreseze individual Î.P.S. Mitropolit Augustin al Germaniei, în vederea rezolvării situaţiei canonice.
Hotărând astfel, Sfântul Sinod şi Patriarhul considerau, că prin această alternativă, vor reuşi să contribuie la restabilirea ordinii în parohiile româneşti din Germania.

Prot. Sorin Petcu, în Mai, a.D. 2008

Continuare în: convocatio consilii
Cuprinsul/Inhaltsverzeichnis