solutio eparchiae

          Desfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române din Germania

Până spre sfârşitul anului 1992, spiritele s-au mai liniştit. Schimbări radicale s-au produs doar în două parohii (Nürnberg şi München), ca urmare a hotărârii preoţilor de a se retrage din Eparhie - redintegratis viribus.
Astfel, credincioşii ortodocşi  români din parohia Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din Nürnberg/Fürth - începând din luna septembrie 1992 -  nu i-au mai îngăduit Părintelui Alexandru Câmpeanu să mai slujească în biserica, pusă la dispoziţia lor de grecii ortodocşi de aici.
O parte din românii ortodocşi, din parohia Buna Vestire din München (păstorită de Părintele Simeon Felecan), au respins trecerea sub jurisdicţia Patriarhiei Române şi s-au constituit într-o nouă parohie, cu hramul, Învierea Domnului, având ca Preot-Paroh pe Părintele Protoiereu Dumitru Em. Popa.
În urma repetatelor cereri, din partea credincioşilor de la cele două parohii - Nürnberg/Fürth şi München -, Părintele Popa a delegat privizoriu pe autorul acestor rânduri, cu slujirea celor sfinte pentru credincioşii de aici investindu-l şi cu vrednicia administrativă de Preot-Paroh.

I.P.S. Augustin - Mitropolitul Germaniei hp 2Faptul, că hotărârea Sinodală şi Patriarhală din -16 iunie 1992- prevedea transferul parohiilor ortodoxe române sub jurisdicţia mitropolitului Augoustin al Germaniei, fără a aminti, nici măcar cu un cuvânt, de existenţa Eparhiei, l-a determinat pe Părintele Dumitru Popa, să facă o nouă încercare, să „salveze” Episcopia, pe care o înfiinţase cu atâta trudă – ca să nu spunem „cu mult zel, dar fără pricepere”.
Într-o scrisoare către Mitropolitul Augustin (acest document nu se află în arhiva bisericii noastre) a făcut întrebare, dacă în loc de Vicariat, n-ar fi mai potrivită totuşi titulatura Episcopie.
Părintele a  apelat şi la Părintele Protoiereu Radu Constantin Miron, ca să-i sprijine întrebarea în faţa Mitropolitului.
Părintele Radu Constantin Miron era deja atunci, unul dintre secretarii Mitrpoliei, căruia Mitropolitul Augoustinos îi  încredinţase şi grija pentru problemele parohiilor româneşti.

Î.P.S. Augoustinos Labardakis - Mitropolitul Germaniei
şi Exarh al Patriarhiei Ecumenice pentru Europa Centrală



Din scrisoarea către Părintele Popa reiese, că Părintele Miron întrebase pe  avocatul Mitropoliei, în ce condiţii se poate şterge Eparhia de la Freiburg, din registrul asociaţiilor.
La 8 decembrie 1992, Părintele Radu Constantin Miron confirma Părinteleui DumitruPopa, primirea celor două srisori şi la rândul său, îi împărtăşea următoarele ştiri şi impresii personale:

Prot. Radu Constantin Miron hp 1
Prea Cucernice Părinte,

am primit scrisoarea Sfinţiei Voastre şi am transmis-o Î.P.S. Mitropolit. Să sperăm că totul va ieşi bine.
I-am transmis Î.P.S. Mitropolit şi gândurile Sfinţiei Voastre, în ceea ce priveşte menţinerea aşa-zisei episcopii, ca persoană juridică. Răspunsul Î.P.S. Sale a fost clar şi precis: cu numele de <episcopie> <<„nu poate să existe în continuare, deoarece nu este episcopie.>>
Alăturat Vă trimit deci, textul scrisorii avocatului Mitropoliei, pe care-l transmit şi părinţilor Mehedinţu şi Petcu.De asemenea Vă trimit şi pastorala de Crăciun a Î.P.S. Mitropolit.
Primiţi, Vă rog, urările mele cele mai sincere de Sfintele Sărbători. Cu dragostea de totdeauna 
P.R.C. Miron”

Răspunsul mitropolitului: <<„cu numele de <episcopie> nu poate să existe în continuare, deoarece nu este episcopie>>, nu era nicidecum o decizie a lui, ci numai o părere personală.
Mitropolitul Augoustin – deşi ar fi fost îndreptăţit - n-a dispus personal, în virtutea funcţiei sale de episcop eparhiot, desfiinţarea Episcopiei române de la Freiburg.
A lăsat pe mai marii săi, adică Sinodul Sfintei Patriarhii de la Constantinopol, să decidă acest lucru.
În acest  scop, a încredinţat Părintelui Miron întocmirea unui referat către Sfântul Sinod, care -în cele din urmă- a hotărât desfiinţarea Eparhiei române de la Freiburg, conform cu normele statutare şi juridice.
Hotărârea Sfântului Sinod  i-a fost comunicată Mitropolitului Augoustin, de către Patriarhul Vartolomeu personal, după cum urmează:

Bartholomeu I Patriarhul Ecumenic hp 1
† Vartolomeu

Din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Constantinopolului, al Noii Rome şi Patriarh Ecumenic
Nr. Protocol: 1693/1992

Înalt Prea Sfinţite Mitropolit al Germaniei, Exarh al Europei Centrale, în Sfântul Duh iubit frate şi coliturghisitor al Smereniei Noastre, domnule Augustin, har să fie cu Înalt Prea Sfinţia Voastră şi pace de la Dumnezeu.
În urma scrisorii Smereniei Noastre (nr. prot. 1584) din 8 decembrie 1992, în legătură cu anumiţi preoţi români, din cuprinsul eparhiei Î.P.S. Voastre, care doresc să treacă sub Sfânta Biserică a României, Vă sfătuim să procedaţi, cum urmează:
- Având în vedere referatul protoiereului Constantin Miron, care face parte din clerul eparhiei Voastre, să aveţi grija necesară pentru organizarea parohiilor româneşti, după ordinea canonică şi după cerinţele credincioşilor, ca să se evite şi mai multe pierderi;         
- Să cereţi la tribunalul din Freiburg desfiinţarea formală a aşa-zisei <episcopii româneşti ortodoxe a Patriarhiei Ecumenice>, care de fap,t nu există, expunând argumentele necesare şi urmărind printr-o persoană special-împuternicită această problemă, şi
- Să informaţi în mod regulat Biserica-Mamă despre mersul lucrurilor.
Şi harul Domnului nostru întrupat şi mila Lui să fie cu Înalt Prea Sfinţia Voastră.
14 ianuarie 1993
† Vartolomeu al Constantinopolului, iubit frate în Hristos


Bartolomeu I, scrisoarea din 14 ianuarie 1993 hp 1 

Scrisoarea Patriarhului Ecumenic Vartolomeu I, din 14 ianuarie 1993, către Mitropolitul Augoustinos al Germaniei

Scrisoarea Patriarhului este concisă şi clară.
Patriarhul menţionează pe preoţii români -deşi (încă) nerecunoscuţi- ca aparţinând mitropoliei greceşti, dar care
„doresc să treacă sub Sfânta Biserică a României”.
Patriarhul nu le interzice să părăsească jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice, dar nici nu-i îndeamnă să rămână sub oblăduirea ei, probabil şi pentru a dezminţi acuzaţiile care i se aduceau, că Patriarhia Ecumenică intenţionează, să „acapareze parohiile româneşti din Germania -appellare ad imperatorem
Grija Patriarhului se îndreaptă, nu spre cei care pleacă de bună voie şi nesiliţi de nimeni, ci spre cei care rămân.
El recomandă
„organizarea parohiilor româneşti după ordinea canonică şi după cerinţele credincioşilor, ca să se evite şi mai multe pierderi”. Expresia „să se evite mai multe pierderi” nu se referă nicidecum la preoţii şi parohiile româneşt,i care „doresc să treacă sub Sfânta Biserică a României”, ci vizează pe acei preoţi ortodocşi români şi parohiile, lor rătăcitori sub jurisdicţiile unor episcopi, în afara comuniunii liturgice cu întreaga Ortodoxie.
Aceste parohii şi jurisdicţii le-a menţionat Părintele Dumitru Popa, în scrisoarea din 17 iunie 1993 <Către, Credincioşii ortodocşi români de pretutindeni>,
cu care se încheie acest capitol.
Decizia Sfântului Sinod nu mai lăsa loc la vreo a
ternativă. Episcopia trebuia desfiinţată ca persoană juridică, prin îndeplinirea formelor legale, conform  regulamentului de funcţionare şi legilor în vigoare. Ori se ştie, că în Germania, pe cât de simplă este înfiinţarea unei asociaţii -ori de ce natură şi cu oricare scop ar fi ea-, pe atât de complicată este procedura ştergerii acesteia din registrul de asociaţii.
Lucrul acesta l-a ştiut foarte bine profesorul de drept canonic, Dr. Carl-Gerold Fürst, în anul 1980, când a întocmit Regulamentul de funcţionare al Eparhiei.
Desfiinţarea Eparhiei era de competenţa Congresului Eparhial.
Acesta putea să hotărască, fără a lua în consideraţie numărul membrilor prezenţi şi abţinerile de la vot.
Convocarea Congresului Eparhial s-a făcut la 29 ianuarie 1993 şi a avut loc la 3 aprilie 1993, orele 9.00, în biserica Maria Schutz din Freiburg, în şedinţă extraordinară, conform § 10, 11. 12, 13 şi 14 din Statutul de organizare şi funcţionare al Eparhiei, având prevăzut pe ordinea de zi un singur punct:
Desfiinţarea Eparhiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală.
Au fost prezente 16 persoane, dintre care 11 au reprezentat parohiile membre fondatoare din Freiburg, Frankfurt şi Stuttgart. 
Pe lângă cei trei preoţi ai Vicariatului: Dumitru Em. Popa, Dr. Viorel Mehedinţu şi Sorin Petcu, a participat şi Părintele Radu Constantin Miron, în calitate de reprezentant al mitropolitului Augoustinos al Germaniei.
Şedinţa Congresului a fost condusă de Părintele Dumitru Em. Popa, în calitate de vicar şi preşedinte al Consiliului Eparhial.
Întocmirea Procesului -  Verbal i-a fost încredinţată Părintelui Sorin Petcu (secretarul Eparhiei).
Părintele Dumitru Em. Popa a făcut o prezentare generală a situaţiei Eparhiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală, de la constituire până la data respectivă (3 aprilie 1993), menţionând că:
- Eparhia Ortodoxă Română pentru Europa Centrală nu a fost şi nu poate fi recunoscută de autoritatea bisericească superioară, adică de Sinodul Sfintei Patriarhii de la Constantinopol;
- Eparhia Ortodoxă Română pentru Europa Centrală a funcţionat 13 ani fără episcop titular;
- Numărul parohiilor membre fondatoare s-a redus, prin retragerea de bunăvoie din Eparhie a următoarelor parohii: Viena (1981), Düsseldorf (1989), München 1992.
Întrucât unele parohii şi-au încetat activitatea sau se află sub jurisdicţia altor episcopi, au pierdut calitatea de membri ai Eparhiei, conform § 5, b din Statutul Eparhiei;
- Cu trecerea parohiilor româneşti sub jurisdicţia Mitropoliei greceşti di
n Germania, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice, din 22 aprilie 1992 -restitutio ordinis, sunt îndeplinite toate premizele necesare, pentru organizarea bunei desfăşurări a vieţii bisericeşti a românilor ortodocşi din Germania;
- Ţinând seama de cele enunţate mai sus, Părintele Popa a întrebat pe delegaţii parohiilor, dacă rămân la hotărârea exprimată unanim la Congresul Eparhial (Adunarea Bisericească) din 13 iunie 1992, de la Freiburg, ca Eparhia să fie desfiinţată turbulenta contio.
Delegaţii au votat unanim  menţinerea hotărârii, exprimate deja la 13 iunie 1992, care prevedea desfiinţarea Eparhiei ca persoană juridică.
La data respectivă (3 Aprilie 1993), Eparhia nu dispunea de bunuri materiale (bani, obiecte bisericeşti (de valoare) etc.).
Părintele Popa şi autorul acestor rânduri au întocmit formalităţile cuvenite şi -la 7 iulie 1993- le-au înaintat autorităţilor juridice şi fiscale competente din Freiburg, prin care se aducea la cunoştinţă
„desfiinţarea Eparhiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală, începând cu data de 3 aprilie 1992”.
Şi iată, că ceea ce a hotărât Mitropolitul Visarion Puiu  la 1 aprilie 1958 la Paris - desfiinţarea Eparhiei Ortodoxe Române din Franţa -  se repeta întocmai după 35 de ani, aproape la aceeaşi dată -şi anume 3 Aprilie 1993, la Freiburg- desfiinţarea Eparhiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală din Germania, amândouă înfiinţate cu multă trudă, dar şi cu multă tragere de inimă, amândouă desfiinţate, datorită factorilor politici şi bisericeşti din afară, dar şi a nepriceperii, a slavei deşarte, a mândriei, a orgoliului, a ambiţiilor şi a slăbiciunilor omeneşti, conjugate toate împreună şi măiestrit mânuite în „războiul cel dintre noi”, care timp de 50 de ani, a marcat şi a otrăvit profund viaţa religioasă şi politică a românilor ortodocşi din exil.
Patriarhia Ecumenică, prin decizia sinodală din 14 ianuarie 1993, care prevedea desfiinţarea Eparhiei române de la Freiburg, a creat condiţiile canonice, pentru constituirea câtorva parohii româneşti din Germania într-o organizaţie bisericească, de rangul unei Mitropolii.
Decizia Sfântului Sinod de la Constantinopol a fost dovada şi nu mai puţin trebuia să fie văzută şi ca dezminţire a afirmaţiilor tendenţioase şi militante, consemnate de presa românească din Germania, România şi de altundeva, că Patriarhia Ecumenică
„intenţionează să acapareze parohiile româneşti din Germania” appellare ad imperatorem.
O lună mai târziu,  la 8 mai 1993, Î.P.S. Mitropolit Augustin a fost încunoştinţat oficial,  că o zi mai devreme, la 7 mai 1993, „câţiva preoţi români ortodocşi şi parohiile lor din Europa, în majoritate din Germania, s-au constituit într-o Mitropolie Ortodoxă Română pentru diaspora europeană. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut această mitropolie, în şedinţa sa din 22/23 ianuarie 1993, cu titulatura: <Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania şi Europa Centrală>”.
Cronologic privind lucrurile, se constată că susnumita mitropolie a fost recunoscută de Sfântul Sinos trei luni mai devreme (22/23 Ianuarie 1993), ca aceasta să fi luat fiinţă (7 Mai 1993).
În scrisoare este menţionat clar, că susnumita Mitropolie este autonomă şi are sub jurisdicţie parohiile româneşti de la Aachen, Berlin, Hamburg, Köln, München, Regensburg, Salzgitter şi Siegen, adică opt la număr, dintre care numai două (Hamburg şi Salzgitter) nu ţinuseră -până la 13 iunie 1992- de Eparhia de la Freiburg.
Scrisoarea către Mitropolitul Augustin al Germaniei este semnată de Mitropolitul Nicolae Corneanu -de la Banat, în calitate de locţiitor al mitropolitului, care urma să fie ales, şi de Părintele Alexandru Pop, în calitate de Vicar.
Cititorul trebuie avizat din vreme, că înfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe Române din Germania (circumstanţele, procedura juridică şi canonică etc.) nu poate fi inclusă în pagina de faţă, din două motive esenţiale: incompetenţa autorului acestor rânduri şi lipsa oricărei documentaţii obiective.
Există însă patru studii documentare analitice, scrise cu deplină obiectivitate de Părintele Dr. Ioan Dură, de la Bruxelles şi de Părintele Dr. Mircea Basarab, de la München, amândoi cu studii teologice înalte în ţară şi în străinătate, amândoi de bună credinţă şi slujitori în parohii româneşti, cu dependenţă canonică de fosta Arhiepiscopie Ortodoxă Română pentru Europa Centrală cu reşedinţa la Paris, sub jurisdicţia Patriarhiei Române.
Putem spune, că cei doi Cucernici Părinţi autori vorbesc de lucruri petrecute în “propria casă”.
Iată numele autorilor şi titlurile studiilor menţionate:

Pr. Dr. Ioan Dură, Arhiepiscopia ortodoxă română pentru Europa Centrală şi Occidentală, cu sediul la Paris, de la 1 ianuarie 1990 până la 1 aprilie 1993 şi perspectivele acesteia, Bruxelles - Aprilie 1993 (în continuare citat: Dură, Arhiepiscopia, p.);
Pr. Dr. Ioan Dură,  File din istoria prezentă a diasporei române europene în comuniune canonică cu Biserica Ortodoxă Română. Realităţi şi constatări de încălcări grave a rânduielii canonice şi regulamentelor bisericeşti, Bruxelles, 1995 (în continuare citat: Dură, File, p.);
Pr. Dr. Ioan Dură, Realităţi din Diaspora Ortodoxă Română a Europei Occidentale, în: Mărturie Ortodoxă, Revista Comunităţii ortodoxe Române din Olanda, Haga, 1997 (în continuare citat: Dură, Realităţi, p.)
Pr. Dr. Mircea Basarab, Contribuţii la istoria organizării Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania şi Europa Centrală, München 2002.
Studiul Părintelui Basarab a fost publicat în volumul omagial: Slujitor al Bisericii şi al Neamului, Părintele Prof. Univ. Dr. Mircea Păcurariu, membru corespondent al Academiei Române la împlinirea vârstei de 70 ani - Volum tipărit cu binecuvântarea I.P.S. Bartolomeu Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului , Editura Renaşterea, Cluj 2002. p. 615-629 (în continuare citat: Basarab, Contribuţii, p.)
Cele trei studii documentare amintite mai sus, le-am folosit ca material informativ la întocmirea capitolului infestae declarationes.
Motivat de o îndreptăţită incertitudine a credincioşilor din parohii, după înfiinţarea unei mitropolii ortodoxe române - pe care ei, fie că n-au cerut-o sau au auzit de dânsa, după ce aceasta exista deja - în locul Eparhiei ştiută de ei, la Freiburg, - Episcopie, care  până la desfiinţarea ei oficială, în ziua de 3 aprilie 1993,  pentru optimişti oficial existentă dar încă nerecunoscută, pentru cei care n-au avut sau nu mai aveau nevoie de dânsa „episcopie fantomă” - insolenter, întrucât chipurile nu avea episcop, care să le dea binecuvântare în limba român, şi în sfârşit pentru cei care erau competenţi să decidă existenţa sau menţinerea ei, considerată „piatră de poticneală” şi motiv de discordie, în relaţiile dintre Patriarhia Română şi Patriarhia Ecumenică - Părintele Dumitru Em. Popa a găsit potrivit, să facă în scris o cuminte trecere în revistă a evenimentelor mai importante din viaţa religioasă a românilor din exil, de la înfiinţarea parohiei române de la Berlin -1938, până la desfiinţarea Eparhiei pentru Europa Centrală, pe care a trimis-o tuturor românilor de pretutindeni, cu scop informativ, ca să ştie şi dânşii, cum s-au desfăşurat lucrurile în parohiile lor.
Iată ce credea Părintele Dumitru, că trebuie să ştie credincioşii români de pretutindeni:

Către
Credincioşii ortodocşi români de pretutindeni
Protoierul Dumitru Popa (1913-2004) hp 1
Noi, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române din Germania, de sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, facem cunoscut românilor de pretutindeni următoarele schimbări, petrecute în ultimii doi ani în structura şi viaţa Bisericii româneşti din Germania:

- Biserica Ortodoxă Română din Germania s’a constituit în anul 1938, cu reşedinţa la Berlin, sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române.
- În anul 1945 (?), s’a reorganizat sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Ecumenice dela Constantinopol, pentru nevoile religioase ale românilor din exil, fapt pentru care, i s’a spus în mod curent <Biserica de Exil>.
În această formă funcţionează şi astăzi.
S’a renunţat la jurisdicţia Bisericii Mame, aceasta fiind obligată, să supravieţuiască în noile condiţii politice şi sociale, impuse după război în România. Supunerea sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Ecumenice a fost singura cale posibilă, care era în conformitate cu Sfintele Canoane, adică cu Dreptul Bisericesc.
Patriarhia Ecumenică a acordat Bisericii româneşt
i (din Germania n.n.) protecţia spirituală, la început prin Sf. Arhiepiscopie a Tiatirelor dela Londra, apoi prin Arhiepiscopia Ortodoxă Rusă pentru Europa Centrală cu reşedinţa la Paris, condusă în ultima vreme de Arhiepiscopul George Wagner;
- Cu conducerea administrativă a treburilor bisericeşti a fost desemnat mai întâi Pr. Emilian Vasiloschi apoi Pr. D. Popa, ambii în calitate de Protoierei-Vicari;
- Până în anul 1970, a existat o singură Biserică Ortodoxă Românească în Germania, aceasta fiind integrată Arhiepiscopiei Ruseşti din Paris, care la rândul ei se află şi azi sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice;
- După 1970, Patriarhia Română a întreţinut continuu un proces de dezbinare şi învrăjbire a românilor din străinătate, prin înfiinţarea de parohii româneşti, dar nu numai acolo, unde ar fi fost necesar, ci şi acolo unde exista deja o biseric.ă. A preferat să dezbine pe credincioşi, pentru a înfiinţa o parohie alături. Această procedură însemna- în acelaşi timp, şi o încălcare a jurisdicţii Patriarhiei Ecumenice, lucru împotriva căruia, nimeni n’a protestat;
- Tot cam în acest timp, Episcopia dela Paris, condusă de Pr. V. Boldeanu, la rândul ei sub jurisdicţia Sinodului bisericii Ortodoxe Ruse din străinătate, îşi extinde sfera de activitate şi printre românii ortodocşi din Germania. Cu vremea s’au constituit parohii româneşti sub jurisdicţia Bisericii Ruse
(din afara frontierelor n.n.);
- Pentru parohiile româneşti din Germania au fost hirotoniţi -în străinătate, patru preoţi: Dumitru Em. Popa, Dr. Viorel Mehedinţu, Traian Văleanu (azi în America) şi Sorin Petcu;
- Din România au venit următorii preoţi: Simion Felecan, Alexandru Pop, Alexandru Câmpeanu, Mitu Lazăr, Liviu Dărăban, Lucian Pârjol. Cu excepţia Pr. Dărăban ,preoţii amintiţi aci au părăsit pe credincioşii lor din România, venind şi rămânând în Germania, ca refugiaţi politic. Tuturor li s’a încredinţat, una sau mai multe parohii româneşti, cu buna ştiinţă a episcopului nostru.
Întrucât aceşti preoţi, nu posedau Cartea Canonică, adică scrisoarea de concediere
(sau despărţire n.n.) din partea episcopului, sub a cărui jurisdicţie slujiseră în România, n’au putut fi recunoscuţi oficial de episcopul nostru, bucurându-se de o stare de toleranţă, până când se va ivi un moment potrivit, ca şi ei să intre în posesia Cărţii Canonice, pentru a putea fi recunoscuţi şi preluaţi oficial de către Patriarhia Ecumenică;
- În anul 1979 ,parohiile româneşti din Germania s’au constituit intr-o Episcopie. Patriarhia Română a protestat şi s’a opus constituirii şi recunoaşterii Episcopiei, de către Patriarhia Ecumenică;
- După evenimentele din anul 1989 în România ne-am pus şi noi întrebarea, destul de îndreptăţită, dacă nu este timpul potrivit, ca şi Biserica românească din Germania să se integreze în sânul Bisericii Mame din România.
La Adunarea Bisericească din 30 Iunie 1990 în Freiburg -de faţă fiind toţi preoţii Eparhiei omni festinatione , s’a ajuns la concluzia, că nu toţi românii ortodocşi doresc integrarea imediată a parohiilor, adică trecerea sub jurisdicţia Patriarhiei Române. Pentru a nu se primejdui unitatea bisericească a românilor, s’a luat hotărârea, ca să se rămână la forma veche de organizare, adică sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice dela Constantinopol.
Din partea Patriarhiei Române veniseră deja persoane -cu sau fără mandate- ca să discute cu noi problema unităţii bisericeşti sub acelaşi păstor, adică Patriarhul României. Acestora şi celor care au urmat lor li s’a spus, că această unitate nu se poate realiza încă, având în vedere, că românii nu doresc acest lucru, atâta vreme cât în România nu s’au produs schimbările aşteptate pe plan politic şi bisericesc;
- Împotriva hotărârii luate la 30 Iunie 1990, preoţii fără statut canonic au luat şi întreţinut legătura cu Patriarhia Română, în vederea trecerii parohiilor sub jurisdicţia Patriarhiei Române. Din proprie iniţiativă, susţinuţi -se pare şi de câţiva laici, au organizat conferinţe şi congrese preoţeşti, în vederea înfiinţării unei Mitropolii Româneşti pentru Europa;
- În anul 1992, la 22 aprilie, Sf. Sinod dela Constantinopol a hotărât transferarea parohiilor ortodoxe româneşti din Germania, sub jurisdicţia Mitropoliei Ortodoxe Greceşti din Germania, condusă de Î.P.S. Mitropolit Augustin al Germaniei, Exarh al Patriarhiei Ecumenice pentru Europa Centrală. Actul transferării este un act administrativ intern al Patriarhiei Ecumenice şi s-a produs la repetata cerere a noastră, adică a parohiilor;
- la 20 mai 1992, a avut loc convorbirea între Î.P.S. Mitropolit Augustin al Germaniei şi cei trei preoţi cu statut cannic; Popa, Mehedinţu şi Petcu, privind condiţiile “noi”, în care parohiile româneşti îşi vor desfăşura activitatea în viitor, în cadrul Mitropoliei.
Redăm aici câteva puncte mai principale, asupra cărora s’a căzut de comun acord:
- Trecerea parohiilor româneşti sub jurisdicţia Mitropoliei greceşti din Germania s’a făcut spre ajutorul Bisericii româneşti şi nu cu intenţia de a <acapara şi a domina> aceste parohii;
- Preoţii români au libertatea deplină, să ceară în orice timp Cartea Canonică, pentru a trece sub jurisdicţia unui arhiereu român;
- Administraţia parohiilor româneşti este separată de a celor greceşti;
- Eparhia înfiinţată în 1979, nu poate fi recunoscută în forma şi în condiţiile, în care a luat fiinţă. De aceea Biserica Ortodoxă Română din Germania va purta numele administrative de <Vicariatul Parohiilor Ortodoxe Române din Germania>;
- În Biserică românii îşi vor păstra identitatea naţională, limba liturgică, muzica bisericească şi tradiţiile caracteristice;
- Preotul Popa a fost confirmat în funcţia de vicar;
- Preoţii fără Carte Canonică trebuie să intre în rânduială, deci nu mai pot funcţiona, fără recunoaşterea Mitropolitului;
- Mitropolitului i-a fost înaintată o listă cu numele a opt preoţi, cu rugămintea ca să fie recunoscuţi. Mitropolitul a declarat, că este gata să-i recunoască pe aceşti preoţi, numai dacă aceştia prezintă Cartea Canonică şi numai după ce fiecare caz va fi fost cercetat amănunţit, deoarece nu se ştie, dacă toţi cei care prezintă documente şi poartă rasă, au şi preoţie validă.  S’ar putea ca unii să fie caterisiţi, adică opriţi de a săvârşi <cele sfinte>, alţii sunt divorţaţi sau trăiesc despărţiţi de soţii etc…
- În Februarie 1992, am primit la Freiburg vizita Mitropolitului Corneanu dela Banat. Acesta ne-a asigurat de tot sprijinul ca preoţii fără Carte Canonică să ceară şi să primească acest document fără greutate;
- La 13 Iunie 1993, a avut loc, la Freiburg, Adunarea Bisericească - turbulenta contio. Au fost prezenţi, dintre preoţi, patru canonici (cu statut canonic n.n.) (Miron – reprezentatul mitropolitului – Popa, Mehedinţu, Petcu) şi patru necanonici (Felecan, Lazăr, Pop, Dărăban), iar alţi trei (necanonici) au fost reprezentaţi prin delegaţie;
- S’au purtat discuţii asupra noii situaţii, create prin trecerea parohiilor româneşti sub Mitropolia Grecească.
Majoritatea participanţilor au fost de acord cu hotărârea Sfântului Sinod dela Constantinopol, mai ales că în acest sens îşi exprimaseră dorinţa şi participanţii la Adunarea Bisericească din 30 Iunie 1990 - omni festinatione. Numai cei patru preoţi necanonici
(prezenţi n.n.) au declarat, că nu sunt de acord cu hotărârea Sf. Sinod şi, că nu vor face cerere de eliberare a Cărţii Canonice şi -deci nici ca să fie recunoscuţi de Mitropolitul Augustin. Au declarat, de asemenea,  că nu vor trece nici cu Patriarhia Română. Scopul urmărit, au declarat dânşii, fiind realizarea unităţii bisericeşti a tuturor românilor din Europa de Vest. Cu toate acestea, li s’a dat timp de gândire, până la 1 septembrie 1992.
- La 27 Iunie 1992, preoţii necanonici au înaintat o scrisoare Mitropolitului Augustin, prin care îi aduc la cunoştinţă, că nu vor solicita recunoaşterea canonică (din partea lui n.n.), întrucât preoţii şi credincioşii români intenţionează, să ceară protecţia spirituală a Patriarhiei Române;
- În scrisoarea din 7 august 1992, către Comisia Ecumenică, aceşti preoţi declară, că ei rămân la vechea structură bisericească, adică la menţinerea Eparhiei pentru Europa Centrală sub jurisdicţia Arhiepiscopului George Wagner dela Paris. Şi întrucât Pr. Popa a trecut sub jurisdicţia Mitropoliei Greceşti, aşadar nu mai aparţine Eparhiei româneşti, <<Congresul preoţilor ortodocşi români, ai Eparhiei pentru Europa Centrală, a încredinţat conducerea Eparhiei, până la Congresul Eparhiei în septembrie1982,  preotului Simion Felecan……>>
- La 8 Mai 1993, Mitropolitul Nicolae Corneanu cumunică Mitropolitului Augustin al Germaniei, înfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe române pentru Germania şi Europa Centrală, sub jurisdicţia Patriarhiei Române.
La această mitropolie aparţin 8 parohii: Aachen (Pr. A. Pop), Berlin (Pr. L. Pârjol), Hamburg (Pr. Dr. D. Miron), Köln (Pr. M. Lazăr), München (Pr. S. Felecan), Regensburg (Pr. A. Câmpeanu), Salzgitter (Pr. Dr. V. Florea), Siegen (Pr. L. Dărăban).
Dacă ţinem seamă de informaţiile primite, reşedinţa Mitropoliei trebuia să fie la Berlin sau la München. În prezent este la Aachen.
 Nu există un mitropolit, în prezent locţiitor fiind Mitropolitul Nicolae al Banatului, iar Vicar Pr. Pop;
- Două caracteristici, cu totul deosebite are această mitropolie, care nu este ca oricare alta. În primul rând este AUTONOMĂ, ceea ce face ca Patriarhia Română să întâmpine greutăţi din partea celorlalte Biserici Ortodoxe. A doua caracteristică este aceea, că această mitropolie se suprapune cu altă unitate bisericească a aceleaşi Patriarhii dela Bucureşti, anume cu Arhiepiscopia Română dela Paris, astfel că în prezent, în Germania, sunt parohii care aparţin Arhiepiscopiei de la Paris -preoţii pomenind la slujbă pe Patriarhul Teoctis, şi parohii, care aparţin Mitropoliei nou înfiinţate -preoţii pomenind la slujbă pe Mitropolitul Corneanu;
- Credincioşii, acolo unde s’a ştiut ce intenţionează preoţii, au reacţionat prompt şi radical: Fie că au renunţat la serviciile preotului (Nürnberg), fie că au părăsit comunitatea, constituindu-se într’o nouă parohie, sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice (München) - redintegratis viribus, frecventând serviciile religioase în biserici neortodoxe, sau pur şi simplu, neglijând datoria de creştin;
- Unitatea bisericească, pe care Patriarhia Română, la îndemnul şi cu sprijinul preoţilor aşa zişi refugiaţi politic a vrut s’o înfăptuiască cu orice preţ, nu numai că nu s’a realizat, dar ne-a tulburat mai adânc, dezbinarea de pe urmă fiind mai adâncă şi mai dureroasă, decât cea dintâi.

Situaţia actuală a Bisericii Ortodoxe Române din Germania este următoarea:
- Sub jurisdicţia Mitropoliei Greceşti din Germania funcţionează următoarele parohii româneşti: Freiburg, Karlsruhe, Stuttgart, Frankfurt, Mannheim, München, Nürnberg.
Acestea sunt deservite de preoţii Popa, Mehedinţu şi Petcu.
Este vorba de continuitatea vechii formaţiuni bisericeşti, care a luat fiinţă acum 50 de ani;
- Mai există parohii sub jurisdicţia Arhiepiscopiei dela Paris (Episcop Adrian Hriţcu), azi vacantă, care, la rândul ei aparţine Patriarhiei Române;
- Parohiile care s’au despărţit de Biserica noastră, funcţionează sub jurisdicţia Mitropoliei dela Aachen (Berlin?, München?) fără Mitropolit;
- Există parohii româneşti, care funcţionează sub jursidicţia Bisericii Ortodoxe Ruse din străinătate, unele ţinând de Episcopul Mark dela München, altele de Episcopia dela Paris (fără episcop), condusă în prezent de Pr. Costandache.
Aceasta este situaţia actuală a Bisericii româneştidin Germania.

Protoiereu Dumitru Em. Popa,  Freiburg, 17 Iunie 1993

Prot. Dumitru Em Popa - Freiburg 2001- hp 1
Foto stânga: Freiburg a.D. 2001 -Protoiereul Dumitru Em. Popa  în  Biserica Maria Schutz (Foto: Anita Hohler)

Protoiereu Sorin Petcu, a.D. 2008

Continuare în: infestae declarationes I

Cuprinsul/Inhaltsverzeichnis