turbulenta contio

                Adunarea Generală Bisericească - Freiburg 13 iunie 1992


Adunarea Generală Bisericească a fost convocată, conform cu Regulamentul de organizare şi funcţionare a Eparhiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală, la data de 11 aprilie 1992, pentru ziua de 13 iunie 1992, orele 9.00 ,la Freiburg în Breisgau, având pe ordinea de zi următoarele puncte:


1. Integrarea formală a parohiilor, înfiinţate după întrunirea ultimei Adunări Generale ordinare, din 04 octombrie 1987, precum şi a preoţilor veniţi din România: Probleme interne cu caracter disciplinar;
2. Raportul de activitate din viaţa Eparhiei;
3. Raportul financiar;
4. Descărcarea organelor de conducere ale Eparhiei urmată de noi alegeri;
5. Diverse.

Pentru a înlesni cititorilor o imagine clară, despre oamenii angajaţi în acest proces de “conciliere”, despre principiile, după care urma să se realizeze aceasta şi despre metodele folosite (nu întotdeauna “ortodoxe”), am preferat să redau nu doar rezultatele convorbirilor, ci Procesul-Verbal complet, în varianta originală, întocmit în timpul şedinţei.

Sunt prezenţi opt preoţi şi doisprezece mireni

Preoţi: P. C. Pr. Protoiereu Radu Constantin Miron (reprezentantul Î.P.S. Augoustinos, Mitropolitul Germaniei şi Exarhul Patriarhului Ecumenic de la Constantinopol),
P.C. Pr. Protoiereu Dumitru Popa (Vicarul Eparhiei), P. C. Pr. Dr. Viorel Mehedinţu,
P.C. Pr. Sorin Petcu, P.C . Pr. Liviu Dărăban, P. C. Pr. Alexandru Pop, P. C. Pr. Mitu Lazăr, P.C . Pr. Simion Felecan.
Mireni: Dl. Dr. Teol. Petre Vălimăreanu, Dl. Dr. Constantin Nagacevschi, Dl. Calamfir Spânachi, Dl. Eugen Popescu, Dl. M. Malciu, Dl. Alexandru Petre, Dl. Emil Frumosu, Dl. Gheorghe Lazăr, D-na Maria Vălimăreanu.

După rugăciunea în comun, P.C. Pr. Popa desemnează pe Părintele Petcu cu întocmirea Procesului-Verbal, după care deschide şedinţa de lucru.

Ţinând seama de scrisoarea Părintelui Patriarh Bartolomeu (Patriarhul Ecumenic din Constantinopol s.n.), din 22 aprilie 1992, prin care s-a adus la cunoştinţa Î.P.S. Augoustinos -Mitropolitul Germaniei şi Exarh al Patriarhului Ecumenic  -şi P.C. Pr. Protoiereu D. Popa, decizia Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, de a supune Parohiile Ortodoxe Române de pe teritoriul R.F. a Germaniei  -până acum aflate sub jurisdicţia Î.P.S. Arhiepiscop Georg Wagner, Întâistătătorul Arhiepiscopiei Ortodoxe Ruse din Franţa- sub oblăduirea canonică a Î.P.S. Sale Augoustinos -Mitropolitul Germaniei şi Exarhul Patriarhiei Ecumenice, P. C. Părinte Popa aduce la cunoştinţa celor prezenţi, că Adunarea Generală de azi are caracter extraordinar, astfel că ordinea de zi, precum şi celelalte norme prevăzute de regulamentul Bisericesc nu vor mai fi respectate, din cauza schimbării esenţiale, întâmplată în sistemul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române din Germania.
După această comunicare, Părintele Dumitru Popa roagă pe P.C. Preot Radu Miron să ia cuvântul, în calitate de delegat al Î.P.S. Mitropolit, la Adunarea Generală Bisericească de azi.
P. C. Pr. Radu Miron, după ce se prezintă, adresează Adunării Generale Bisericeşti un cuvânt explicativ.
După Cuvântul rostit de P.C. Pr. Radu Miron, Părintele Popa dă cuvântul P.C. Pr. Sorin Petcu.
Părintele Petcu roagă pe cei prezenţi să participe la discuţii, cu toată inima şi în mod obiectiv, „pentru ca la sfârşit să mergem la casele noastre cu pace în suflet şi între noi”, apoi face următoarea referinţă:

„Multe lucruri esenţiale, prevăzute spre comunicare aici, au fost deja subliniate în Cuvântul rostit de Părintele Miron.
În legătură cu hotărârea Sfântului Sinod de la Constantinopol, privind Biserica Românilor Ortodocşi din Germania, se cuvine să reamintim următoarele aspecte:
La 20 mai 1992, au fost convocaţi la Mitropolie -în Bonn, P.C. Pr. Protoiereu Dumitru Popa, P.C. Pr. Dr. Viorel Mehedinţu şi P.C. Pr. Sorin Petcu, pentru a li se aduce la cunoştinţă, de către Î.P.S. Mitropolit Augoustinos -personal, hotărârea Sfântului Sinod.
Au fost convocaţi numai preoţii recunoscuţi canonic de Patriarhia Ecumenică.
Î.P.S. Mitropolit Augoustinos le-a comunicat personal hotărârea Sfântului Sinod şi a accentuat necesitatea, ca Biserica Ortodoxă Română din Germania să primească
„un nou acoperiş, de mare preţ, pentru ca să poată să se organizeze mai bine şi, la timpul oportun,
să-şi primească un episcop care să-i poarte de grijă”.

Î.P.S. Mitropolit Augoustinos a precizat:
„În Comunicatul Sfântului Sinod, purtând data de 22.04.1992, este vorba numai de parohiile ortodoxe româneşti, aflate în prezent sub jurisdicţia canonică a Î.P.S. Arhiepiscop Georg Wagner, de la Paris, statutul parohiilor româneşti, de sub jurisdicţia Patriarhiei Române, precum şi al celorlalte parohii ortodoxe neromâneşti, nefiind afectat cu nimic de către hotărârea sinodală.”
Î.P.S.  Sa a delegat pe Părintele Radu Constantin  Miron, să discute cu cei trei preoţi români, problemele esenţiale cu privire la noua situaţie, urmând ca rezultatul convorbirilor să fie analizat în comun, în prezenţa şi cu participarea Î.P.S. Sale.
Pr. Sorin Petcu menţionează, că într-o convorbire avută ulterior (după hotărârea Sf. Sinod n.n.) cu Î.P.S. Arhiepiscop Georg Wagner de la Paris, l-a întrebat de eventualele motive, pentru care numai parohiile româneşti din Germania
(în Germania mai existau şi există şi alte parohii ortodoxe, neromâneşti şi slave, sub jurisdicţia Arhiepiscopiei de la Paris n.n.) au fost supuse Exarhului din Germania.
Î.P.S. Wagner i-a răspuns, că Sfântul Sinod a ţinut seama -probabil -de modelul comunităţilor din Belgia, mai devreme sub jurisdicţia Î.P.S. Sale, care -între timp- au fost supuse mitropolitului grec din acea ţară. Pe de altă parte, la Arhiepiscopia Ortodoxă Rusă din Paris, s-a pus foarte adesea întrebarea:
„Cum se întâmplă, că în cadrul Arhiepiscopiei este inclusă şi Biserica Românilor, care nu este de tradiţie slavă?” Este foarte probabil, a spus Î.P.S. Sa, că Sf. Sinod a ţinut seama şi de tradiţia slavă a celorlalte parohii ortodoxe din Germania.

Pentru cei care încă nu ştiu, Părintele Petcu precizează, că Mitropolia Ortodoxă Greacă din Germania, ca şi celelalte Mitropolii şi Arhiepiscopii ortodoxe din străinătate -de pildă Arhiepiscopia Rusă din Franţa, păstorită de Î.P.S. Arhiepiscop Georg Wagner -se află sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Ecumenice.
Cu privire la alte motive, care ar fi determinat Sfântul Sinod să ia hotărârea despre care este vorba, Părintele Petcu aminteşte de o primă scrisoare a Părintelui Dumitru Popa, din anul 1976, prin care solicita trecerea Bisericii Ortodoxe Române din Germania, sub oblăduirea canonică a Exarhului de atunci pentru Germania -Î.P.S. Mitropolit Irineu.
O altă scrisoare -asemănătoare primei -a fost înaintată Sfântului Sinod în anul 1989, în care s-a solicitat Sfintei Patriarhii ajutorul, în rezolvarea problemelor grele cu care Biserica noastră era confruntată;  de pildă lipsa de preoţi, candidaţi la preoţie, care nu puteau fi hirotoniţi, preoţi veniţi din ţară, fără „carte de despărţire” (carte canonică n.n.), fără de care nu puteau fi recunoscuţi de Episcopul nostru, propaganda antiortodoxă declanşată de Părintele Msgr. Octavian Bârlea (superiorul Misiunii Bisericii Unite n.n.) de la München.
Rugăminţile Părintelui Dumitru Popa nu au fost luate în seamă la Constantinopol, pentru a se evita un conflict deschis cu Patriarhia Română, care  -dacă din proprie iniţiativă sau forţată de Conducerea Statului, noi nu ştim– a îngrădit, pe cât i-a stat în putinţă, libertatea de organizare şi funcţionare a Bisericii Românilor din Germania, cu excepţia acelor comunităţi româneşti, care au solicitat şi au primit statut canonic de la Patriarhia Română (sau care se aflau sub alte jurisdicţii, de pildă sub jurisdicţia Episcopiei de la Paris, care aparţine Bisericii Ortodoxe Ruse din afara graniţelor n.n.).
Una din aceste măsuri de “îngrădire” a fost, de pildă, protestul împotriva înfiinţării şi a eventualei recunoaşteri a Episcopiei Române, înfiinţată în 1979, cu ocazia Congresului Bisericesc de la Frankfurt, precum şi împotriva hirotoniei candidaţilor la preoţie sau eventual la episcopat.
Până în anul 1979 au fost hirotoniţi trei  preoţi, pentru parohiile româneşti din Germania: P.C. Pr. Dumitru Em. Popa, P.C. Pr. Dr. Viorel Mehedinţu şi P.C. Pr. Traian Văleanu.
Părintele Văleanu a emigrat în America, spre dezamăgirea credincioşilor şi a episcopului.
Abia după 10 ani s-a revenit asupra acestei hotărâri, când Patriarhia Ecumenică, în urma cererii şi a recomandării Părintelui Dumitru Popa şi cu sprijinul deosebit al Î.P.S. Mitropolit Augoustinos, a aprobat hirotonia P.C. Părinte Sorin Petcu.
Nici recunoaşterea, de către episcopul nostru, a preoţilor veniţi fără carte canonică, nu a fost posibilă.
După 1985, un număr considerabil de preoţi au venit din România şi au solicitat aprobarea, de a sluji în parohiile deja existente sau în parohiile înfiinţate ulterior.
Aceşti preoţi, neavând carte canonică, n-au fost recunoscuţi oficial de Arhiepiscopul nostru, dar, cu ştirea acestuia, au putut sluji în baza recomandării Părintelui Popa -Vicarul nostru, recomandare care s-a făcut către autorităţile civile şi bisericeşti locale, în vederea obţinerii unor înlesniri (ajutor financiar, locaş de închinăciune etc.), fără însă a avea caracterul unei numiri, în adevăratul sens canonic al cuvântului, o astfel de numire ţinând exclusiv de competenţa episcopului.
Nici Î.P.S. Arhiepiscop Georg Wagner nu  fost  entuziasmat de rugăminţile Părintelui Popa, ca aceşti preoţi să fie recunoscuţi.
Teama, de a nu fi cauza unui conflict între Patriarhia Ecumenică şi cea Română l-a împiedicat să ia o iniţiativă în această problemă.
Cu ocazia unei Conferinţe teologice la Geneva, a întâlnit şi delegaţi ai Patriarhiei Române. Doi ierarhi români l-au mustrat, pentru că protejează Biserica Românilor ortodocşi, “dizidenţi” - nulla res.
Dar, chiar dacă ar fi dorit episcopul să ajute acestor preoţi, n-ar fi putut face nimic, pentru că, atâta vreme cât aceşti preoţi nu prezintă „cartea de despărţire”, din partea episcopului sub oblăduirea căruia au păstorit în România, nu numai Î.P.S. Georg Wagner, dar nici alt episcop ortodox nu-i poate primi în Episcopia lui,  numai dacă acesta nu respectă sau nu vrea să respecte Canoanele Bisericii, care interzic categoric acest lucru.
P.C. Părinţi aici de faţă şi -poate că şi -alte persoane prezente, vor fi citit cu ani în urmă în periodicele bisericeşti din România, listele cu preoţii caterisiţi (suspendaţi din funcţie n.n.), care, mai apoi şi în prezent, păstoresc în străinătate. Tot acolo se află enumerate şi pedepsele prevăzute de canoane pentru Episcopul, care primeşte pe aceşti preoţi sau pe preotul care coliturghiseşte cu aceştia.
Se ştie, că această restricţie se extinde sau include şi pe clericii,
care şi-au părăsit turma mergând în altă eparhie sau parohie.
Cele publicate în periodicele româneşti au fost interpretate ca un avertisment dat tuturor celor în cauză, inclusiv nouă, ca Biserică Românească din Germania.
Arhiepiscopul va fi avut poate şi o reţinere, ştiind că în Germania erau prezenţi mult mai mulţi preoţi români. Unii dintre dânşii, ignorând prezenţa şi funcţia Părintelui Popa, de întâistătător al Bisericii Române de aici, se adresaseră lui -Arhiepiscopului,  sau Mitropolitului Augoustinos de la Bonn sau amândurora, spre a fi recunoscuţi.
După cum se ştie, Î.P.S. Mitropolit Augoustinos nu s-a amestecat absolut deloc în treburile şi viaţa Bisericii noastre, decât numai atunci când l-am rugat şi numai cu îngăduinţa Arhiepiscopului nostru de la Paris. Cei, care l-au cercetat cu astfel de rugăminţi, au fost îndrumaţi la Părintele Popa, iar când aceştia au refuzat o relaţie cu Părintele Popa, s-au îndreptat la Î.P.S. Arhiepiscop Georg Wagner, care, la rândul său -aşa cum se cuvine- l-a informat tot pe Părintele Popa, mai înainte de a da un răspuns sau a lua o hotărâre.
Starea de imposibilitate în care se găsea Arhiepiscopul, de a nu putea recunoaşte preoţii fără carte canonică, precum şi de a hirotoni alţi candidaţi la preoţie, a determinat pe câţiva preoţi şi mireni, să propună trecerea Bisericii noastre sub jurisdicţia Sfântului Sinod Rus din Străinătate, ca astfel să fie asigurată prezenţa unui episcop în mijlocul credincioşilor şi totodată şi rezolvarea problemelor actuale, adică recunoaşterea preoţilor şi hirotonia celorlalţi candidaţi.
Soluţia jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate a fost acceptată numai de Parohia română de la Düsseldorf, motivată însă şi de aparenta lipsă de autoritate a Părintelui Popa, faţă de actele de indisciplină din partea preotului, care a slujit o vreme acolo: nulla res
Tot în acea vreme (1988) a produs mare nelinişte şi Chemarea Părintelui Msgr. Octavian Bârlea, adresată tuturor Românilor ortodocşi din Germania, de a trece la Biserica Unită.
Atunci am cerut sfatul şi ajutorul Î.P.S. Mitropolit Augoustinos, pentru ca să depăşim criza în care se afla Biserica noastră, iar dânsul ne-a promis, că va face tot ce-i va sta în putinţă, spre a ne fi de folos, de pildă, atunci ne-a promis că va raporta Patriarhului Ecumenic despre situaţia grea a Bisericii Române din Germania, ceea ce a şi făcut -şi cu rezultate bune, dacă ne gândim, că a reuşit să obţină îngăduinţa de a hirotoni un preot pentru Români (e vorba de autorul acestor rânduri, hirotonit diacon, la 26 decembrie 1989, în biserica ortodoxă greacă Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, din Wesseling şi preot, la 11 februarie 1990, în biserica ortodoxă Maria Schutz, din Freiburg n.n.), după o aşteptare şi restricţie de zece ani.
În 1989, Părintele Popa s-a adresat din nou, în scris, Sfintei Patriarhii de la Constantinopol, cu rugămintea de a veni în ajutor Bisericii noastre: hoc sperans ut...
Înainte de a se lua acolo o hotărâre (între timp -2 octombrie 1991- Patriarhul Ecumenic Dimitrios se săvârşise din viaţa aceasta), a urmat revoluţia din România, când toată lumea a sperat şi a crezut, că se vor produce schimbări radicale în viaţa politică şi bisericească a Românilor.
Majoritatea Românilor din străinătate  -mulţi vor fi fost şi vor fi cercetat la faţa locului– au ajuns la concluzia, că în România nu s-au produs schimbările aşteptate, de aceea au considerat iniţiativa unui dialog, în vederea integrării „Bisericii de exil” în sânul Bisericii-Mame „prea timpurie”, sfătuindu-i pe cei care încercau să grăbească acest lucru, „să mai aştepte”.
Au existat însă persoane, îndeosebi preoţi refugiaţi politic în Germania Federală, care, deja la începutul anului 1990, plănuiau „discuţii la masa rotundă” cu Patriarhia Română. Ba chiar s-a şi reproşat Patriarhiei Rumâne, că nu iniţiază un dialog cu Biserica Românilor din exil, lucru pentru care, Patriarhia s-a conformat imediat, trimiţând delegaţi, care să discute cu reprezentanţii comunităţilor.
S-a întâmplat, că reprezentanţii Sfintei Patriarhii (Române) au deschis şi continuat discuţiile, nu cum ar fi fost normal şi de aşteptat, cu Vicarul legitim al Bisericii noastre -Părintele Dumitru Em. Popa, ci cu acei preoţi, care nu aveau nici un statut canonic şi nici nu fuseseră împuterniciţi de către Adunarea Generală Bisericească cu delegaţie, ca să poarte aceste discuţii în numele credincioşilor.
Abia după ce Părintele Dr. Viorel Mehedinţu a semnalizat această lipsă de respect, faţă de un principiu fundamental de disciplină bisericească, din partea reprezentanţilor Sfintei Patriarhii de la Bucureşti, au fost cooptaţi în dialog şi ceilalţi trei preoţi cu statut canonic (Dumitru Em. Popa, Dr. Viorel Mehedinţu şi Sorin Petcu), în luna februarie a.c., fiind cercetaţi şi sfătuiţi de însuşi Î.P.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului; dar şi de data aceasta, fără ca Î.P.S. Sa să fi înştiinţat şi să fi cerut încuviinţarea Î.P.S. Arhiepiscop Georg Wagner de la Paris, lucru de care, a fost rugat de Părintele Popa, să ţină seama în viitor.
Fără ca să ia în consideraţie părerea multor credincioşi, fără ca să fi primit un mandat corespunzător din partea Adunării Bisericeşti şi neglijând organizaţiile deja existente, P.C. Preoţi  -fără carte canonică- au iniţiat un program de „reorganizare” a Bisericii Române din diaspora, au convocat „conferinţe preoţeşti”, fără încuviinţarea premergătoare din partea Vicarului, la care însă nu au fost invitaţi toţi preoţii, de pildă la întrunirea de la Regensburg -în August 1990, München -în Martie 1991, Köln -în Februarie 1992 -Aachen, în Mai 1992.
P.C. Părinţi  (fără statut canonic) propun printre altele înfiinţarea unei Arhiepiscopii, deşi în prezent există una- şi alte două Episcopii, modificarea Statutului şi alegerea unui nou vicar, deşi vicarul nu este ales de preoţi, ci numit de episcop.
Se poate să fie bună intenţia P.C. Preoţi, dar pentru faptul că dânşii ignoră până şi normele elementare de disciplină bisericească,  fără să ţinem seama şi de forma confuză în care ni se prezintă lucrurile, nu putem s-o luăm în serios.
Această acţiune pare iniţiată şi încurajată de Sfânta Patriarhie de la Bucureşti, deşi Î.P.S. Mitropolit Nicolae, cu ocazia vizitei la Freiburg - în Februarie trecut, i s-a spus fără reţineri, că integrarea Bisericii noastre în sânul Bisericii-Mame nu se poate încă realiza, fără a ţine seama de factorul cel mai important din Biserică, anume de voinţa credincioşilor.
Noi am crezut, că Î.P.S. Nicolae a înţeles că i-am vorbit sincer, după cum şi noi l-am crezut, că a venit la noi nu numai „ca persoană privată” -cum ne-a spus-, ci şi cu inima deschisă.
 Scrisoarea cu caracter de circulară, trimisă aproape tuturor preoţilor (nu toţi preoţii ar fi primit-o), ne-a creat impresia, că vizita Î.P.S. Sale a avut totuşi un caracter oficial, mai ales că însuşi Părintele Patriarh Teoctist (la propunerea Sf. Sinod?) a dat urmare unei dorinţe exprimate din partea noastră şi l-a invitat pe Părintele Popa la Bucureşti, cu toate că o astfel de dorinţă n-a fost exprimată; cel puţin nu din partea noastră -argumente.
E adevărat, că Î.P.S. Nicolae ne-a declarat, că Sf. Sinod de la Bucureşti doreşte, să contribuie la  reglementarea situaţiei Bisericii Româneşti din Germania, adică a întregii Biserici, fără a ridica pretenţii de extindere a jurisdicţiei, ca până acum, asigurând prin aceasta posibilitatea ,ca preoţii şi credincioşii să hotărască singuri sub a cărui oblăduire canonică va sta Biserica lor în viitor.
Tot în legătură cu acest aspect, Î.P.S. Sa ne-a comunicat de întâlnirea Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe la Constantinopol, în Duminica Ortodoxiei (Duminica I-a din Sfântul şi Marele Post) în acest an, unde Patriarhul României va fi avut ocazia, să discute cu Patriarhul Ecumenic şi asupra situaţiei Bisericii româneşti din Germania.
Î.P.S. Nicolae şi-a exprimat faţă de noi încrederea, că Sfântul Sinod va fi de acord cu <<oricare soluţie acceptată de preoţii şi credincioşii români din diaspora>>, dacă aceasta va duce la realizarea unităţii bisericeşti. Ca primă măsură, în vederea facilitării acestui plan, Sfântul Sinod ar fi hotărât retragerea I.P.S. Arhiepiscop Adrian Hriţcu de la Paris; aşa ne-a declarat Î.P.S. Sa.
Aceasta a fost starea generală a lucrurilor în Biserica noastră, până la data de 20 mai a.c., când cei trei preoţi cu statut canonic (Dumitru Popa, Dr. Viorel Mehedinţu, Sorin Petcu) au fost convocaţi la Sfânta Mitropolie la Bonn.
Î.P.S. Mitropolit Augoustinos ne-a adus la cunoştinţă hotărârea Sfântului Sinod de la Constantinopol şi condiţiile noi, în care Biserica Românilor din Germania va fi organizată şi îşi va desfăşura activitatea.
„Se cuvenea demult a spus Î.P.S. Sa, ca şi Biserica Românilor din Germania să primească un acoperiş nou, gata făcut, de aceea de nepreţuit. Suntem convinşi, că se vor ivi discuţii şi speculaţii, cu privire la această hotărâre a Sfântului Sinod, dar noi trebuie, mai întâi de toate, să ţinem seama de realitate. Starea critică în care se află Biserica Dumneavoastră şi lipsa de disciplină din partea unor preoţi, m-a determinat să mă angajez, să Vă ajut să ieşiţi din acest impas. Anul trecut, cu ocazia unei întâlniri la Constantinopol, am avut o convorbire cu Părintele Patriarh Teoctist al României, de faţă fiind şi Mitropolitul Moldovei (Daniel Ciubotea, azi   Patriarh al României n.n.), cărora le-am descris cu toată seriozitatea starea lucrurilor din Biserica Dumneavoastră şi cărora le-am oferit, în mod sincer şi dezinteresat, ajutorul de a organiza Biserica Românilor din Germania, pentru ca la momentul oportun, să aibă platforma necesară, să poată fi în stare, nu numai să-şi aibă episcopul ei, ci să şi funcţioneze ca Biserică după toate rânduielile.
V-am invitat aici, ca să Vă aduc personal la cunoştinţă hotărârea Sfântului Sinod, şi să-mi exprim bucuria, că voi putea să dau un ajutor substanţial Bisericii Dumneavoastră.
Pentru ca lucrul bun să-l începem bine, am rugat pe Î.P.S. Georg Wagner, să ne pună la dispoziţie arhiva Bisericii Dumneavoastră.
Vă rog să comunicaţi credincioşilor Dumneavoastră, să nu interpreteze hotărârea Sfântului Sinod ca o „anexare” a Bisericii româneşti la Biserica grecească, deoarece, în structura existentă a Bisericii Dumneavoastră nu se schimbă nimic, cu excepţia unor lucruri, care de la început n-au fost în conformitate cu Canoanele Bisericii, de pildă înfiinţarea unei episcopii de către laici.”

Î.P.S. Mitropolit Augoustinos a delegat pe Părintele Radu Constantin Miron –azi prezent în mijlocul nostru, să-l reprezinte la Adunarea noastră bisericească şi să discute toate punctele principale, în legătură cu noua schimbare, urmând ca să-i comunicăm Î.P. Sale rezultatul, la care am ajuns.
După o convorbire de trei ore cu Părintele Radu Constantin Miron, ţinând seama de Sfintele Canoane ale Bisericii, am putut comunica
Î.P.S. Sale următorul rezultat:
1. Hotărârea Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice are caracter intern-administrativ, de aceea priveşte numai parohiile ortodoxe române din Germania, până acum sub jurisdicţia Î.P.S. Arhiepiscop Georg Wagner, de la Paris;
2. Statutul canonic n-a suportat nici o modificare, deoarece Biserica noastră rămâne, ca şi până acum, sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice, urmând ca în viitor, pentru problemele noastre bisericeşti, să ne adresăm Î.P.S. Mitropolit Augoustinos, de la Bonn, Exarhul Patriarhiei Ecumenice, pentru Europa Centrală;
3. În viaţa religioasă şi culturală a comunităţilor româneşti vor avea prioritate, -ca şi până acum- şi vor fi respectate şi în viitor:
a. Identitatea naţională;
b. Folosirea limbii române (la sfintele slujbe);
c. Păstrarea şi cultivarea continuităţii Tradiţiei Româneşti;
4. Titlul de „episcopie” nu se va mai folosi, deoarece Episcopia nu a fost întemeiată conform cu Sfintele Canoane şi nici n-a fost recunoscută de Sfânta Patriarhie şi de nici o altă Biserică;
5. Parohiile româneşti vor constitui, ca la început, un Vicariat, condus de un Vicar român, pe care-l va numi Mitropolitul:
Denumirea „Vicariatul Parohiilor Ortodoxe Române din Germania” va fi preluat în Titulatura Mitropoliei, care este recunoscută în Germania ca (persoană juridică n.n.) - Körperschaft des Öffentlichen Rechtes, avantaje de care în viitor şi Biserica noastră poate să profite;
6. S-a întocmit lista parohiilor ortodoxe române, aflate în prezent sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice;
7. Delegaţiile eliberate de Părintele Dumitru Popa, P.C. Preoţi (fără statut canonic n.n.) de a sluji în parohiile româneşti, sub rezerva că vor fi recunoscuţi de Arhiepiscop, îşi pierd valabilitatea.
Preoţilor slujitori (şi în prezent şi fără carte canonică n.n.) şi celor care vor mai veni, li se oferă două alternative: de a înainta cerere de recunoaştere de către Mitropolit, însoţită de recomandarea vicarului, sau de a renunţa să mai slujească în forma de până acum.
Recunoaşterea se va acorda numai după cercetarea fiecărui caz în parte şi numai dacă nu există impedimente, aşa cum prevăd Sfintele Canoane. În caz că unii dintre preoţi refuză să ceară recunoaşterea, trebuie să li se pună de la început în vedere, că în viitor nu vor mai putea sluji într-una din parohiile, care în prezent se află sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice;
8. Părintele Dumitru Popa a fost rugat, să comunice numele preoţilor activi în prezent în parohii, precum şi al acelora, despre care se ştie mai îndeaproape, pe unde se găsesc şi cu ce se ocupă, spre a putea fi luaţi în seamă, în cazul că ar cere să fie recunoscuţi, ca să poată să preia una din parohiile existente sau din cele care se vor înfiinţa.
A fost înaintată lista cu numele următorilor P.C. Preoţi:
Simion Felcan, Alexandru Pop, Mitu Lazăr, Liviu Dărăban, Alexandru Câmpeanu, Gabriel Cernăuţeanu, Lucian Pârjol, Ieromonahul  Gheorghe Ciobanu.
9. La Sfintele Slujbe, se va pomeni numele Î.P.S. Mitropolit Augoustinos şi al Părintelui Patriarh Ecumenic Bartolomeu, desigur, cu respectarea ordinei ierarhice.
Aceste nouă puncte enumerate aici, le-am comentat încă odată în prezenţa Î.P.S. Mitropolit, care s-a declarat de acord cu ele, adăugând următoarele precizări:
1. Administraţia Vicariatului Român va fi organizată şi va funcţiona separat de Administraţia Mitropoliei, pentru a nu se crea impresia, că Exarhul Patriarhiei „a preluat parohiile româneşti din motive financiare, ca să le exploateze”;
2. Î.P.S. Mitropolit Augoustinos susţine şi aplică (preoţilor Mitropoliei n.n.) principiul paulin: „Preotul care slujeşte la Altar, acela se cuvine să şi mănânce de la Altar”, de aceea promite, că se va strădui, ca şi preoţii români să poată să primească un ajutor financiar de la Biserică, după modelul organizat de Mitropolie pentru preoţii greci din Germania. Pentru a putea realiza acest lucru, trebuie să ne dăm împreună osteneala şi să angajăm şi pe credincioşii noştri, să susţină material nevoile Bisericii noastre.
Î.P.S. Sa a găsit foarte potrivită organizarea unei „Săptămâni Româneşti”, în programul căreia, să fie inclusă şi viaţa Bisericii noastre;
3. Pentru a se evita speculaţiuni, cu privire la hotărârea Sfântului Sinod, trebuie întocmită o pastorală, care să fie trimisă la toate parohiile româneşti şi pretutindeni, unde se crede de cuviinţă. Întocmirea proiectului de pastorală i-a fost încredinţată Părintelui Dr. Viorel Mehedinţu;
4. Se vor întocmi de asemenea,  scrisori de mulţumire către Părintele Patriarh Bartolomeu de la Constantinopol şi către Î.P.S. Arhiepiscop Georg Wagner, de la Paris;
5. Î.P.S. Mitropolit ne-a asigurat încă odată, că această nouă situaţie a Bisericii  noastre este doar provizorie şi va dura, până când Biserica noastră va avea platforma necesară, ca un episcop român să poată prelua această Biserică şi să o poată păstori, fără mari dificultăţi. „Desigur că Patriarhia Română – a spus Î.P.S. Sa – ar putea trimite în orice moment un episcop în Germania, dar, având în vedere situaţia prezentă aici, nu cred că acesta va reuşi să se menţină multă vreme. Acest lucru l-am spus şi Patriarhului Teoctist şi cred, că dânsul  e înţelept şi a înţeles cum stau lucrurile”;
6. Hotărârea Sfântului Sinod se va aduce la cunoştinţa credincioşilor în parohii. Având în vedere, că Adunarea bisericească din 13 iunie, de la Freiburg, se va ocupa în mod deosebit de această hotărâre,
Î.P.S. Sa a întrebat, dacă socotim necesar, să trimită ca delegat al
Î.P.S. Sale la Adunarea noastră de azi, pe Părintele Radu Constantin Miron. Ar fi venit personal în mijlocul nostru, dacă nu ar fi fost deja planificat, să fie prezent în altă parte;
7. Î.P.S. Sa a mulţumit P.C. Părinte Vicar Dumitru Em. Popa, pentru străduinţa, cu care a purtat pe umeri aproape 30 de ani, nu numai jugul preoţiei, ci şi sarcina plină de grea răspundere a conducerii şi administrării Bisericii Românilor din exil, sarcină, pe care, nu fiecare poate s-o poarte cu demnitate şi fără osteneală un timp aşa de îndelungat, urându-i, ca Dumnezeu să-l învrednicească de ani mulţi de sănătate.
După expunerea făcută de Părintele Sorin Petcu, Părintele Dumitru Popa deleagă pe Părintele Mehedinţu, să prezideze lucrările Adunării Bisericeşti.
Se înscriu la cuvânt: Părintele Alexandru Pop şi Părintele Simion Felecan.
Părintele Alexandru Pop roagă pe Părintele Mehedinţu, să-şi exprime părerea cu privire la hotărârea Sfântului Sinod, care „ne-a surprins nepregătiţi.”
Părintele Simion Felecan întreabă, în ce calitate a operat Patriarhul de la Constantinopol, fără ca să întrebe pe nimeni, întrucât se pare că s-a lucrat şi acum ca şi la 1700  (anul în care s-a înfăptuit unirea cu Roma, a unei părţi a românilor ortodocşi din Transilvania n.n.) şi la cererea cui a convocat Mitropolitul Augoustinos pe cei trei preoţi şi de ce numai pe cei trei preoţi, iar pe ceilalţi nu.
De foarte multă vreme s-a aşteptat ajutorul Patriarhiei Ecumenice, care a întârziat să vină, atunci când aveam nevoie de el, iar acum, când noi avem şansa să realizăm unitatea bisericească din toată diaspora românească, prin noi înşine, tocmai acum Sfântul Sinod, fără să ne ceară consimţământul, ne ia de la Episcopul Georg şi ne dă la greci, ca şi când noi n-am fi în stare să avem episcopul nostru, care să fie român şi să vorbească credincioşilor româneşte.”

Au răspuns pe rând, complementar, Părintele Mehedinţu, Părintele Miron, Părintele Popa şi Părintele Petcu precizând că:
Hotărârea Sfântului Sinod are caracter intern, -aşa cum am auzit din cele spuse şi de Părintele Miron- şi este răspunsul la repetate cereri ale Părintelui Popa, adresate Sfintei Patriarhii de la Constantinopol, de a pune Biserica noastră sub jurisdicţia Exarhului din Germania, hotărâre de care, noi n-avem decât să ne bucurăm, pentru că a fost luată spre binele Bisericii noastre. Nu putem spune, că aceasta ne-a luat prin surprindere sau că Sf. Sinod a luat o hotărâre fără ştirea noastră (la întocmirea scrisorii din anul 1989, către Patriarhul Ecumenic, Dimitrios I, contribuise şi Părintele Felecan n.n).
Au fost convocaţi la Centrul Mitropolitan de la Bonn, numai  preoţii cu statut canonic, adică cei recunoscuţi de Episcop (şi de Patriarhia Ecumenică n.n.), la iniţiativa Mitropolitului şi nu la cererea lor, aşa cum vrea să se lase impresia azi, aici.  Întrucât ceilalţi Cucernici Părinţi nu au un statut canonic reglementat, n-au fost invitaţi.
Hotărârea Sfântului Sinod nu trebuie interpretată, ca un act de anexare a Bisericii Româneşti la Biserica grecească, pentru că Mitropolitul grec nu este reprezentantul Bisericii Greciei, ci Exarhul Patriarhiei Ecumenice, iar scopul urmărit este tocmai acela - evidenţiat şi mai devreme, de a ajuta Bisericii noastre, să se organizeze temeinic, pentru ca la timpul potrivit, să putem şi noi să avem episcop român pentru nevoile noastre spirituale, lucru pe care, credem că îl doreşte fiecare dintre noi, dorinţă pe care însă, nu putem s-o realizăm în stadiul în care ne aflăm.
Desigur, unii dintre noi privesc această problemă mai mult din punct de vedere etnic, considerând, că -dacă suntem Români- trebuie necondiţionat să aparţinem ca Biserică la Biserica din România, dar nu trebuie să scăpăm din vedere realitatea de la faţa locului, care, de pildă în cercurile bisericeşti de la Bucureşti, nu se cunoaşte şi în necunoştinţă de cauză, se aşteaptă de la noi lucruri mari, pe care noi nu le putem realiza aşa repede, mai ales dacă ţinem seama şi de voinţa credincioşilor. Unitatea bisericească, pe care, dealtfel toţi o dorim şi o susţinem, nu se realizează aşa, dintr-o dată, cum câte cineva încearcă să ne convingă, că ar fi posibil.

Cucernicii Părinţi: Felecan, Pop, Mitu şi Dărăban consideră, că discuţiile se ţin pe o temă străină de ordinea de zi, prevăzută pentru Adunarea generală de azi. Cucerniciile lor doresc să li se răspundă, dacă astăzi a fost convocat Congresul Bisericesc, aşa cum este prevăzut în Statutul Eparhiei şi dacă se respectă punctele, prevăzute pe ordinea de zi.
Părintele Petcu aminteşte de precizarea Părintelui Popa, la deschiderea şedinţei de lucru, că astăzi ne-am întrunit într-o adunare generală bisericească, convocată conform cu ordinea de zi, prevăzută în Statutul Eparhiei.
Întrucât Eparhia noastră, canonic, n-a existat niciodată, ţinând seama şi de hotărârea Sfântului Sinod, cu privire la Episcopie (aşa cum s-a precizat mai înainte), Statutul nu mai are în prezent nici o valoare pentru noi.
Convocarea Adunării bisericeşti (Congresului bisericesc) s-a făcut la o dată, când nimănui dintre noi nu-i era cunoscută intenţia sau hotărârea Sfântului Sinod de la Constantinopol. Trebuie însă să recunoaştem greşeala de formă, din partea Conducerii Bisericii, că nu a făcut o nouă convocare, cu o nouă ordine de zi.

Cei patru Cucernici Părinţi amintiţi mai sus îşi exprimă nemulţumirea, că nu se respectă Statutul Eparhiei, ordinea de zi şi mai ales că sunt obligaţi, să discute o problemă, asupra căreia n-au fost informaţi la vreme, motive, care îi împiedică să se declare de acord cu hotărârea Sfântului Sinod.
Dl. Dr. Constantin Nagacevschi conclude, că astăzi ne aflăm puşi în faţa unui fapt împlinit, care nu mai poate suporta nici o schimbare, deoarece schimbarea s-a produs în mod automat, fără ca să fi fost şi noi informaţi sau fără ca să fi fost nevoie şi de adeziunea noastră.
Dorinţa noastră este să realizăm şi să păstrăm unitatea bisericească,
să avem un episcop român, care să conducă biserica noastră, dorinţă care, în momentul de faţă, nu pare a fi realizabilă, astfel că suntem nevoiţi, să apelăm la Exarhul Constantinopolului (Mitropolitul Augoustinos n.n.), care a preluat deja pe cei trei preoţi recunoscuţi.

Dl. Dr. Constantin Nagacevschi solicită pe cei patru Cucernici Părinţi (Felecan,  Mitu, Lazăr şi Dărăban) ,să-şi spună şi dânşii părerile, rugându-i totodată, să respecte prezenţa persoanelor de faţă “folosind un limbaj civilizat” (!).
Numiţii Părinţi au răspuns, că dânşii, în principiu, sunt împotriva hotărârii Sfântului Sinod, care a făcut ca Biserica noastră să fie supusă Grecilor, care nu întotdeauna sunt gata, să ofere Românilor ajutorul solicitat; de pildă, Părintele Dărăban de la Siegen a solicitat aprobarea de a sluji în biserica grecilor, dar nu i s-a aprobat cererea.
Cucernicii Părinţi ar fi de acord, să accepte să ceară recunoaşterea din partea Î.P.S. Mitropolit Augoustinos, dar numai după ce Românii din diaspora vor fi realizat unitatea bisericească, după care să se procedeze la alegerea unui episcop român, pentru toată diaspora română, care să satisfacă nevoile spirituale ale credincioşilor, vorbindu-le în limba lor, adică româneşte (Pr. Felecan şi dl. Emil Frumosu).
Părintele Viorel Mehedinţu consideră, că răspunsul dat este confuz, deoarece, din cele spuse nu reiese clar, sub jurisdicţia cărui episcop vor rămâne Cucerniciile lor, de acum înainte. Starea aceasta de „suspensie” nu va fi tolerată, nici de noi şi nici de Mitropolit, astfel că dânşii trebuie să se decidă, unde vor aparţine în viitor şi pentru episcopul, pe care îl vor pomeni la Sfintele Slujbe.
Părintele Miron şi Dl. Calamfir Spânaci solicită celor patru preoţi, să explice, cum cred dânşii că vor putea rezolva problema alegerii unui episcop şi a înfiinţării unei arhiepiscopii „autonome”, sub aspect canonic, devreme ce dânşii neagă ajutorul şi dependenţa de Patriarhia de la Bucureşti, de cea de la Constantinopol şi de oricare altă Biserică (ideea aceasta fusese exprimată şi discutată în cadrul întrunirilor preoţeşti, iniţiate de „grupul celor 7 (preoţi)”, la Regensburg -19 octombrie 1990, la München - 23 martie 1991, la Köln -29 februarie 1992 şi la Aachen/Köngswinter -1/2 mai 1992).
Observaţia Părintelui Viorel Mehedinţu este interpretată mai întâi ca o ameninţare şi mai apoi respinsă, ca neîntemeiată.
Cucerniciile lor se declară hotărâţi, de a rămâne în continuare la decizia (după cum au declarat puţin mai târziu*) deja luată,: „Noi vrem să încercăm o soluţie prin noi înşine. Noi vom alege şi vom numi un episcop pentru noi, prin aceasta rezolvând şi problema autonomiei bisericeşti, prin aceea, că noi hotărâm de cine va ţine acesta (Pr. Simion Felecan).
Iar la Sfintele Slujbe, nu mai pomenim pe nici un episcop, cum dealtfel, nici până acum n-am pomenit, decât numai „pe toţi Episcopii Ortodocşi” (Pr. Alexandru Pop).
I se reproşează d-lui. Caramfil Spânaci, că a contribuit la separarea parohiei de la Düsseldorf, care a trecut sub jurisdicţia P.S. Mark (Biserica ortodoxă Rusă din afara frontierelor, cu Sinodul la New- York n.n.), de unde nu se ştie, dacă va mai avea posibilitatea să plece, în caz, că ar dori acest lucru, iar azi (dl. Spânachi n.n.), cere lămuriri cu privire la canonicitatea viitoarei arhiepiscopii.
Dl. Caranfil Spânachi respinge afirmaţia Părintelui Pop. Despre neînţelegerile, pe care comunitatea (de la Düsseldorf) le-a avut cu Părintele Pop, nu doreşte să vorbească azi, aici. Dl. Spânachi menţionează, că între comunitatea de la Düsseldorf şi P.S. Episcop Mark există un document întocmit în scris, în care sunt prevăzute toate condiţiile, în care aceasta (comunitatea) a fost preluată de P.S. Episcop Mark, până la restabilirea vieţii politice şi religioase în România, fiind prevăzut chiar şi dreptul, de a decide singură, când va părăsi jurisdicţia actuală.
Dl. Alexandru Petre roagă pe participanţi -în mod deosebit pe Cucernicii Părinţi,  ca în hotărârile pe care le vor lua, să ţină seama de rolul, pe care Biserica noastră l-a avut în trecut, pentru Românii din exil, „care nu şi-au părăsit Patria nemaiputând de bine, ci din cauza urgiei comuniste”, cum dealtfel -Domnia Sa crede- şi Cucernicii Părinţi, din aceleaşi motive sunt prezenţi azi printre noi.
De asemenea, să se ţină seama şi de Părintele Dumitru Popa, care de foarte mulţi ani, a alergat prin toată Europa de Vest, ca să le fie de folos tuturor. Biserica noastră a fost şi rămâne o Biserică de exil, care de la început a fost „cu Constantinopolul”, fiind prin aceasta păzită de o influenţă din partea comuniştilor, pericol care şi astăzi persistă. În concluzie, Domnia Sa propune, ca Biserica noastră să rămână şi în viitor tot sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice.

Dl. Eugen Popescu (unul dintre iniţiatorii şi organizatorii Congresului Bisericesc de la Frankfurt -1979 şi susţinător al înfiinţării Eparhiei,
între timp emigrat în America, de câţiva ani decedat n.n.) îşi exprimă nedumerirea, că, din discuţiile de aproape două ore, câţiva dintre noi încă n-au înţeles, că -de fapt- hotărârea Sfântului Sinod nu a produs nici o schimbare în starea de până acum a Bisericii noastre. Dacă până acum, Biserica noastră a fost supusă jurisdicţional Patriarhiei Ecumenice, prin Exarhatul de la Paris -Arhiepiscopul Georg Wagner, acum este supusă  aceleiaşi Patriarhii, urmând ca preoţii să stea în legătură cu Mitropolitul Augoustinos, de la care cei fără carte canonică să ceară recunoaşterea.
În privinţa relaţiilor cu Patriarhia Română, nu ştim în ce măsură acest lucru ar fi posibil în prezent. În America, patriarhia Română s-a opus, ca preoţii caterisiţi să fie recunoscuţi de episcop.

Dl. Dr. Constantin Nagacevschi consideră, că „în prezent nu există altă alternativă mai bună, decât ca şi preoţii nerecunoscuţi, dar totuşi în funcţie, să accepte hotărârea Sfântului Sinod şi deci, şi pe Î.P.S. Mitropolit Augoustinos.”
Propunerea este respinsă de cei patru preoţi, deoarece există*o hotărâre unanimă a Cucernicilor Părinţi, de a rămâne separaţi:
„Noi rămânem între noi” (Pr. Felecan). „Noi suntem îndreptăţiţi să decidem, deoarece constituim majoritatea preoţilor, care hotărăsc” (Pr. Pop), iar în cazul, că vom fi nevoiţi, să acceptăm jurisdicţia Mitropolitului Augoustinos, o vom face, numai după ce dânsul va recunoaşte şi va respecta condiţiile pe care le vom punem noi” (Pr. Mitu).
Dl. Dr. Teol. Petre Vălimăreanu precizează continuitatea neîntreruptă a Bisericii noastre cu Biserica-Mamă, pe care noi n-am părăsit-o şi n-am contestat-o niciodată, cu excepţia câtorva ierarhi, care s-au făcut de ocară. Până acum am aparţinut jurisdicţional de Constantinopol şi în prezent aparţinem tot acolo, cu deosebirea, că Exarhul Patriarhiei nu mai este la Paris, ci la Bonn.”
Dl. Dr. Petre Vălimăreanu roagă pe cei patru Părinţi, să justifice cauza, pentru care refuză jurisdicţia Patriarhiei Constantinopolului, tocmai acum, când de fapt şi până acum au fost tot acolo.
Dacă până acum era o greutate, ca preoţii fugiţi din Ţară să obţină cartea canonică, am înţeles, că acum acest lucru este posibil.
Însuşi Mitropolitul Banatului ne-a declarat aceasta, ba a dat şi în scris şi se obligă chiar, să se ocupe personal de cazurile, unde ar exista dificultăţi
- libera legatio.
Părintele Felecan subliniază hotărârea, de a susţine ideea alegerii unui episcop român iar cartea canonică n-au cerut-o (excepţie făcând Părintele Dărăban, care are carte de despărţire “în alb”) ”şi nici nu vor cere”.
Dl. Dr. Constantin Nagacevschi propune, ca să se citească scrisoarea Î.P.S. Nicolae Corneanu, trimisă unor preoţi, după vizita în Germania, în luna Februarie, anul acesta, unde se aminteşte şi de dorinţa Patriarhiei Române, de a le veni în ajutor Românilor dinafară, să-şi aleagă un episcop - libera legatio.
Părintele Dr. Viorel Mehedinţu -care n-a primit această scrisoare, dar îi cunoaşte conţinutul, atrage atenţia asupra scopului întâlnirii tuturor Întâistătătorilor  Bisericilor Ortodoxe, la Constantinopol, în Duminica Ortodoxiei, –consemnată dealtfel şi în scrisoarea Î.P.S. Mitropolit Nicolae, unul din acestea fiind cu siguranţă şi acela, de a organiza Ortodoxia în Diaspora, într-o formă mai unitară şi mai bine consolidată, sub un singur Patriarh. De aceea, noi trebuie să privim şi să înţelegem hotărârea Sfântului Sinod de la Constantinopol şi sub acest aspect.
Părintele Simion Felecan citeşte scrisoarea Î.P.S. Mitropolit Nicolae, fără a fi urmată de comentarii, demne de consemnat în prezentul Proces-Verbal.
Părintele Dr. Viorel Mehdinţu propune Cucernicilor Preoţi (S. Felecan, A. Pop, L. Mitu , L. Dărăban), să declare în faţa prezentei Adunări Generale Bisericeşti, dacă acceptă să ceară recunoaşterea din Partea Î.P.S. Mitropolit Augoustinos, ca să putem şi noi, la rândul nostru, să dăm răspuns clar delegatului Î.P.S. Mitropolit, Părintelui Radu Constantin Miron.
Părintele Felecan nu este de acord cu „trecerea sub Mitropolitul Augoustinos şi nici cu modul cum s-a procedat, prin faptul că s-au dus la Bonn numai cei trei preoţi recunoscuţi şi nici măcar atâţia, ci doar doi şi jumătate, pentru că Părintele Petcu, n-are parohie”.
Părintele Dr. Viorel Mehedinţu l-a întrerupt pe Părintele Felecan, rugându-l, să vorbească cuviincios.
Auzind de la Părintele Dumitru Popa, de numirea Părintelui Petcu la parohia din Freiburg, de însuşi Arhiepiscopul Georg Wagner şi că Părintele Petcu slujeşte şi în alte parohii, Părintele Felecan întreabă mirat: „De ce nu ne comunicaţi şi nouă aceasta, ca să ştim şi noi?”
După acest incident, Părintele Felecan revine la ideea susţinerii şi realizării unităţii bisericeşti a diasporei româneşti, prin alegerea unui episcop român şi pentru înfiinţarea unei episcopii autonome. „Acum este momentul – spune P. C. Sa, când Patriarhia de la Bucureşti a retras pe Episcopul Hriţcu de la Paris, să ne grăbim să ne alegem episcopul nostru. Dacă nu ne vom grăbi, ei îşi vor alege alt episcop şi atunci nu reuşim să realizăm nimic, din ceea ce ne-am propus. Noi trebuie să folosim strategia de moment şi acest moment potrivit este acum, când putem să învârtim această Biserică de acasă pe degete, s-o determinăm, să facă ce dorim noi, adică să ne alegem episcopul nostru, care să fie sfinţit şi totodată să ne fie recunoscută şi autonomia bisericească.”
Părintele Dumitru Popa întreabă dacă Părintele Felecan şi ceilalţi Cucernici Părinţi, fără statut canonic, intenţionează să treacă sub jurisdicţia Patriarhiei Române, deoarece, după cele declarate de dânsul în momentul de faţă, s-ar înţelege acest lucru.
Părintele Felecan declară: „Nu trecem nici cu Patriarhia de la Bucureşti şi nici cu cea de la Constantinopol”, iar Părintele Mitu adaugă „motivul explicativ”: Pentru că este acelaşi lucru; însuşi Patriarhul Teoctist de la Bucureşti se află sub jurisdicţia Patriarhului de la Constantinopol” (sic).
La auzul acestor declaraţii Părintele Radu Constantin Miron îşi exprimă părerea, că Cucernicilor Părinţi nu prea le este cunoscută învăţătura despre Biserică şi fiinţa ei, iar cât priveşte autonomia bisericească, îi roagă să prezinte o diferenţiere, între autonomia şi autocefalia bisericească, după învăţătura Dreptului Canonic al Bisericii Ortodoxe.
Din încercarea de răspuns a celor patru preoţi se constată, că dânşii nu ştiu să facă o diferenţiere între autocefalie şi autonomie bisericească, iar încercările Părintelui Miron, de a-i convinge, că Dreptul Canonic Bisericesc învaţă altfel de cum vorbesc dânşii, sunt zadarnice.
Propunerea Părintelui Felecan, de a folosi situaţia critică a Bisericii Române, care ar fi gata să încheie orice compromis, chiar şi în defavoarea ei şi împotriva Sfintelor  Canoane, nu-i luată în seamă de nimeni.
Dl. Dr. Constantin Nagacevschi propune, ca să ne pronunţăm, dacă suntem pentru ideea de unitate bisericească, dacă susţinem realizarea ei, desigur rămânând ca şi până acum sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice.
În acest sens, dânsul propune, ca din partea Adunării Generale Bisericeşti, să se întocmească o scrisoare către I.P.S. Mitropolit Augoustinos, în care să fie consemnate anumite condiţii, care trebuie să fie respectate, tocmai ca să nu fim stingheriţi în osteneala realizării acestei unităţi bisericeşti. Altă soluţie nu există în prezent pentru nimeni, nici măcar pentru preoţii care resping supunerea faţă de Mitropolitul Augoustinos. Şi dânşii trebuie să accepte aceasta, pentru ca să fim măcar noi uniţi.
Părintele Dr. V. Mehedinţu continuă ideea d-lui. Nagacevschi, atrăgând atenţia tuturor, că „atâta vreme cât noi nu rămânem uniţi” nici preoţii fără statut canonic nu vor fi preluaţi de nici un episcop,, nici măcar de Patriarhia Română.”
Părintele Alexandru Pop consideră această ultimă observaţie a Părintelui Mehedinţu o ameninţare, în sensul că dânşii vor trage consecinţe neplăcute, dacă rămân în „ilegalitate”, adică în afara Bisericii.
Părintele Alexandru Pop face, personal dar şi în numele celorlalţi trei preoţi, următoarea declaraţie: „Noi nu dorim nici un amestec cu Biserica Greacă. Noi nu putem accepta hotărârea Sinodului, pentru că noi dorim şi urmărim unitatea bisericească a Românilor, dar mai ales, noi nu putem să acceptăm propunerea Duneavoastră, pentru că nu avem încredere în conducerea Bisericii noastre -strigăte de indignare şi nemulţumire în sală, la auzul acestor cuvinte -  care ne-a invitat azi aici, ca să ne comunice, că Episcopia nu mai există şi Statutul nu mai are valabilitate.”
Părintele Mitu Lazăr consideră, că s-ar putea totuşi accepta noua jurisdicţie, dacă am avea dovezi scrise din partea Mitropolitului Augoustinos, că ne asigură libertatea deplină, de a face ce dorim şi cum dorim noi. De pildă, dacă noi dorim să ne întâlnim şi să discutăm, să nu trebuiască să cerem aprobarea Mitropolitului.”
Părintele Liviu Dărăban declară, că -în principiu- „nu este de acord cu Biserica Greacă”, mai ales după ce i s-a respins cererea de a putea sluji în biserica (grecească n.n.) de la Siegen, cerere de care ştia chiar şi Părintele Radu Constantin Miron şi, cu toate acestea, n-a fost aprobată.
Părintele Miron răspunde, că într-adevăr ştie cum au decurs lucrurile în legătură cu cererea cu pricina, dar îi mai sunt cunoscute şi alte aspecte, în legătură cu persoana Părintelui Dărăban, despre care s-a ferit să vorbească public. Dar acum, având în vedere noua situaţie, întreabă pe Părintele Liviu Dărăban, dacă e de acord, să se vorbească acum, aici, în prezenţa tuturor. Părintele Dărăban nu este de acord.

Părintele Radu Constantin Miron continuă: „După aproape cinci ore, am constatat cu tristeţe, că Cucerniciile Voastre nu doriţi să ţineţi seama, nici de aspectul bisericesc, pentru că vreţi să ieşiţi din Biserică, vreţi să părăsiţi Biserica, spre a deveni <<independenţi>>; nu vreţi să ţineţi seama nici de partea omenească, prin acordarea respectului cuvenit Episcopului, care V-a îngăduit ca să slujiţi, şi Vicarului Dumneavoastră, acest Părinte, Dumitru Popa, care, de peste 25 de ani, păstoreşte Biserica aceasta şi care, cu riscul de a intra în conflict cu Episcopul lui, V-a dat Cucerniciilor Voastre <<hârtie la mână>> şi recomandare către credincioşi şi către autorităţile civile şi bisericeşti, ca să puteţi să slujiţi şi să Vă bucuraţi de sprijinul tuturor; ca mulţumire, Cucerniciile Voastre veniţi azi aici şi declaraţi, că <<nu aveţi încredere în Vicarul Dumneavoastră>>. În situaţia aceasta, Părintele Vicar este îndreptăţit, să comunice autorităţilor, că P.C. Voastre aţi ieşit din Biserică.”

Freiburg 1988 hp 2

Freiburg 29 octombrie 1988. Părintele Dumitru Popa (centru) slujind Sfânta Liturghie  în biserica Maria Schütz, în sobor cu preoţii  exilului, refugiaţi din România şi fără  carte canonică;De la stânga la dreapta: Pr. Lucian Pârjol, Pr. Mihai Mihai-Crăcinescu, Pr. Mitu Lazăr, Pr. Simeon Felecan. Pr. Alexandru Pop.

Dl. Dr. C. Nagacevschi propune, să se supună votului următoarele puncte:
a. Susţinerea iniţiativei, de a se realiza unitatea bisericească în diaspora românească;
b. Întocmirea unei scrisori către Mitropolitul Augoustinos, cu contribuţia tuturor preoţilor,  în care să fie cuprinse toate clauzele necesare, la care Mitropolia să răspundă în scris şi să ne confirme printre altele, că nu se va împotrivi, atunci când Biserica Română din Germania şi-ar reglementa raporturile cu Biserica Mamă, de a-i garanta libertatea deplină, spre a putea hotărî singură, unde va aparţine juridic;
c. Formularea unui punct de vedere comun, cu privire la persoana viitorului episcop.
Iniţiativa realizării unităţii bisericeşti în diaspora românească este aprobată de cei prezenţi în unanimitate.
Părintele Simion Felecan consideră, că această declaraţie, dată aici în colectiv, nu-i suficientă, atâta vreme cât cei trei (este vorba de preoţii: Popa, Mehedinţu şi Petcu) nu răspund la Apelul de unitate, lansat de curând (din proprie iniţiativă de către un anumit comitet „director”, din care fac parte Părinţii Pop şi Felecan, prezenţi aici.).
Părintele Alexandru Pop nu este de acord cu scrisoarea din partea Părintelui Vicar către Mitropolitul Augoustinos şi declară, că dânşii (cei patru preoţi n.n.) vor scrie separat Mitropolitului (ceea ce au şi făcut, la 2/22 iulie 1992) - hoc animo ad Augoustinum.
Se răspunde, că o astfel de scrisoare va fi trimisă înapoi la Părintele Vicar, spre rezolvare (Pr. C. Miron şi Pr. S. Petcu).

Dl. Dr. C. Nagacevschi propune, ca Părintele Felecan să întocmească această scrisoare, revine apoi şi propune, ca Părintele Sorin Petcu să întocmească acest proiect de scrisoare, care să fie comunicat tuturor preoţilor, înainte de a fi definitivat şi trimis la Mitropolie.
Propunerea este acceptată. Părintele S. Felecan insistă, ca proiectul de scrisoare să fie înaintat preoţilor, tradus în româneşte.
Dl. Dr. C. Nagacevschi propune, ca să se discute şi despre candidaţii potenţiali la scaunul de episcop, care ne-ar  putea sta la dispoziţie. Suntem rugaţi să comunicăm numele persoanelor,  care considerăm, că ar fi potrivite cerinţelor noastre.
Domnul Eugen Popescu recomandă, să se ia legătura cu un preot celibatar, pe nume Bibart, de fel din Banat, de cinci ani în America, cetăţean american, în prezent slujitor la parohia ortodoxă (română) din Los Angeles. Cine doreşte să ia legătura cu dânsul, poate afla adresa de la Părintele Dumitru Popa.
Părintele Alexandru Pop pronunţă numele Arhimandritului Irineu Crăciun, de fel de la Cluj, acum în Irlanda.

Părintele Mitu Lazăr pronunţă numele Părintelui Ioan Caraza, de la Bucureşti, cunoscut foarte bine şi aici în Germania.
Părintele Radu Constantin Miron solicită o precizare în legătură cu Părintele Ioan Caraza, pe care-l cunoaşte personal:
Părintele Mitu şi ceilalţi trei preoţi au declarat mai înainte, că nu doresc să facă parte dintr-o Biserică, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice, şi nici a Bisericii Mame, ci dintr-una independentă sau autonomă. Părintele Mitu şi Dumneavoastră ceilalţi credeţi, că Părintele Caraza ar fi de acord, ca -la propunerea Cucerniciilor Voastre- să iasă din Biserica Română, pentru a deveni „autonom”? Eu nu cred că Părintele Caraza se va gândi vreodată să iasă din Biserica Română.”
Se ia în consideraţie intervenţia obiectivă a Părintelui C. Miron şi numele Părintelui Ioan Caraza este şters de pe lista candidaţilor, fapt care a produs indignare Părintelui Pop, pe care şi-o exprimă zicând: „Vă feriţi de Biserica Mamă, ca Dracul de tămâie”, după care a întărit încă odată declaraţiile anterioare spunând, că Noi nu acceptăm compromisul încheiat de <<cei trei>>, noi nu trecem sub Greci, acţiunea noastră de realizare a unităţii este sigură, noi şi nu alţii, hotărâm asupra jurisdicţiei Bisericii noastre.”
Părintele Pop a vorbit în forma de plural „noi”, iar ceilalţi trei preoţi nu fac nici o obiecţie, în sensul că n-ar fi întocmai de acord  cu cele declarate de dânsul, astfel că cei prezenţi consideră aceasta, ca o declaraţie finală, colectivă şi definitivă a celor patru preoţi, de a nu primi să rămână sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice.
Părintele Radu Constantin Miron le recomandă totuşi, ca în această „perioadă de tranziţie”, până se vor hotărî definitiv, unde vor dori să aparţină, să pomenească la Sfintele slujbe pe I.P.S. Mitropolit Augoustinos.
Întrucât nu se mai înscrie nimeni la cuvânt, Părintele Dumitru Popa mulţumeşte participanţilor la Adunarea Generală Bisericească şi Părintelui Radu Miron, pentru osteneala de a veni azi  în mijlocul nostru, spre a ne fi de ajutor în ostenelile noastre, după care, încheie şedinţa Adunării generale.

Freiburg, 13 iunie 1992

Protoiereu Sorin Petcu - Müllheim, Ianuarie 2008

Cuvântrea P.C. Prot. Radu Miron în: sicut ante dictum est
Continuare în: secundum consilium
Cuprinsul/Inhaltsverzeichnis