Limba noastră de Pr. Alexandru Mateevici
Pentru extensiune
daţi „Klick” pe imagini
Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc, ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunza verde,
Zbuciumul din codrii veşnici;
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Al luceferilor sfeşnici.
Limba noastră-s vechi izvoade,
Povestiri din alte vremuri,
Şi citindu-le-nşirate,
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slavă-n ceruri,
Să ne spue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastră-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plâng şi care-o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.
Înviaţi-vă dar graiul
Ruginit de multă vreme,
Ştergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării-n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare,
Ce din soare se aprinde,
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea cât e de darnic
Graiul Ţării noastre dragă.
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată.
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Preotul Alexandru Mateevici
(1888-1917)