Pentru extindere
daţi Klick pe imagini
Părintele Protoiereu Dumitru Em. Popa
Câţi, dintre cei care l-au cunoscut pe părintele Dumitru Popa, au ştiut că acesta a fost talentat şi în cele ale scrisului? Din cele povestite de el ştim, că după liceu, ar fi dorit să meargă la facultatea de teatru, dar tatăl – Emanoil s-a împotrivit, deşi cred, că n-ar fi fost lipsit nici de acest talent.
Sejurul în lagărele de la Rostock şi Buchenwald i-a oferit prilejul, nu să-şi realizeze visul, ci doar să-l probeze, prin iniţierea şi înfiinţarea unei echipe de teatru, după cum reiese dintr-o notiţă rămasă de la el, care însă nu vrea să se lase descifrată cu de-amănuntul:
„Aşa am început scamatoriile în refugiu. Era o seară frumoasă de septembrie. Vântul bălţii cânta în frunzele veştede ale pădurii ce înconjura terenul din jurul …..? Maestrul Gh. Stoica scotea din struna-i ce-l însoţea în pribegie sunete, ce ne purtau cu gândul înapoi pe meleagurile plaiurilor carpatine. Ghimbăşanu spunea glume, iar la îndemnul lui ….? şi Ionel Cristea îmi dau şi eu arama pe faţă, şi aşa s-au pus bazele teatrului – Vorbesc cu profesorul. – Parcă-l văd. I se umeziseră ochii de bucurie. Elemente aveam. În primul rând republica. Peste câteva zile dl. Cd. Pătraşcu mă cheamă la dânsul…” (aici se întrerupe relatarea).
În 1942, în lagărul de la Buchenwald, a editat revista „Bomba”, considerată „poate prima revistă a exilului românesc, cu un pronunţat caracter umoristic şi mai mult în versuri” (dr. med. M. Neagu). Din ea s-a păstrat doar un singur fascicul, din primul număr.
Dumitru Em. Popa
(1913 – 2004)
„Bomba”
Din timpul petrecut în cele două lagăre, s-au păstrat numeroase „încercări literare”, majoritatea în versuri (parodii, epigrame), unele pline de romantism, multe cu caracter satiric de nuanţă politică, greu a le înţelege adevăratul sens, pentru noi, cei de acum.
În materialul de arhivă preluat de la Părintele, am găsit şi următoarea notiţă: „Am făcut parte din Divizia românească, ce s’a format la Viena, în urma arestării mareşalului Ion Antonescu, şeful Statului român, la 23 August 1944 şi predat Ruşilor, de către Regele Mihai I al României.
Această divizie s’a format la Kaufholz, în Austria, lângă oraşul Allensteig. Regimentul 1 lupta pe Oder, la Sud de Stettin, iar la terminarea ostilităţilor, cei ce se mai găseau încă la Kaufholz au adunat Arhiva toată a Diviziei, au băgat-o în câteva lăzi de campanie, au mers cu ele la cimitirul din Allensteig şi cu ajutorul administraţiei cimitirului le-au îngropat într-un cavou cu gândul, ca după război, odată cu revenirea liniştei în lume să vină şi să le ia în primire, mai ales că pe lângă arhiva militară a Diviziei, erau şi lucruri personale ale membrilor ei şi care erau angajaţi pe front. Dar după cum bine ştiut este, liniştea în lume n’a venit. Cel care a dus lucrurile acolo, sau cei care le-au dus au plecat în America, şi dacă în mormântul cu pricina se mai găseşte ceva e problematic. Totuşi o încercare nu cred că strică, căci acolo aveam şi eu un manuscris, şi dacă nu l-au mâncat şoarecii sau intemperiile vremii, cine ştie?”.
Părintele a continuat să scrie chiar şi pe front fiind; din această perioadă s–a păstrat „Jurnalul de pe front” şi frânturi de poezie (fără titlu), unele, compuse nu cu mult înainte de a pleca pe front (1945):
„Un bucium de veacuri prin codrii răsună
Şi’n triluri de doină se pierde.
Viteaza oştire română s’adună
Sub flamura steagului verde.
Ca vântul străbate masive stâncoase
Şi râuri roşite de sânge,
Că geme ţărâna albită de oase
Iar ţara’i pustie şi plânge.
În cripta din Putna, Ştefan Voievodul
Îşi strânge în pumni buzduganul.
E semnul de luptă! S’adună norodul
Şi’n frunte-i măreţ Căpitanul.
Din temniţe, din ocne, din lagăre grele,
Ca viforul ies legionarii,
Croind cu-a lor spadă drum nou prin reţele,
Spre vechile noastre fruntarii”.
Viteaza oştire română…. Ianuarie 1945 – Kaufholz
Altele, aşternute pe un petec de hârtie în tranşee, în pauza dintre un atac (sau contraatac) şi altul:
„Luna plină se înalţă peste-a bălţilor oglindă,
Vrând în palida-i lumină, orizontul să-l cuprindă.
Pe colinele umbroase, printre crengi trosneşte gerul
Când şi când rachete roşii, şuierând brăzdează cerul.
Limbi de flăcări uriaşe au cuprins în a lor pară….”
Dumitru Em. Popa
(1913 – 2004)
Dumitru Em. Popa
(1913 – 2004)
Poeziile Părintelui – unele rămase neterminate, cum sunt cele de mai sus – cântă nostalgia dorului de ţară (Înstreinare, Pribeagul); în altele, autorul face „haz de necaz” (Ferma) sau descrie cu lux de amănunte evenimente şi împrejurările în care acestea s-au petrecut într-adevăr (Balul Carnavalului).
Unele dintre poeziile sale sunt marcate de o profundă notă de romantism, îndeosebi cea intitulată Mărturisire sau cele patru strofe, fără titlu, scrijelite pe un petec de hârtie:
„E ziua ta.
Vezi cum se strâng
În juru-ţi florile din crâng?
Nu simţi parfumul lor uşor?
N’auzi al păsărilor cor
Şi codrii cum se frâng?
Priveşte câmpu’n lung şi lat,
Lan lângă lan, tot grâu curat;
Flăcăi şi fete mari se’ntrec
Şi ziua întreagă şi-o petrec
Voioşi, la secerat.
Iar un taraf de lăutari,
Urmaşi ai vechilor slătari,
Aşteaptă, ca’ntr’o zi de Mai
Să te conducă cu alai,
Mireasă la altar.
La braţul mirelui dorit,
Să te întorci spre răsărit,
Apoi să laşi în urma ta
O cale albă, ca de nea,
Şi flori de mărgărit”.
În lagărul de prizonieri de la Lüneburg (Münster) a „restituit” (probabil a rescris), notează Părintele, ceea ce scrisese şi publicase mai devreme (1943), în cele două reviste editate (primele numere scrise cu mâna, într–o ireproşabil de frumoasă grafie), cu titluri semnificative: Vocea Refugiatului Naţionale şi Vocea Dimocratului Naţionale, Tribună de luptă Dimocrată, cu câte o pagină specială care cuprindea „de toate şi amestecate” sau „anecdote răsuflate”.
În cele două reviste şi-a publicat propriile încercări literare, dintre care s-au păstrat: Mărturisire, Pribeagul, De-ale prigoanei, Şi-a găsit Ţiganul naşul, Brigadirii, Din retragere, Înstreinare.
Dumitru Em. Popa
(1913 – 2004)
Dumitru Em. Popa,
„Autoportret”,
preluate din revista
Vocea Refugiatului Naţionale
După eliberarea din prizonierat a lucrat în agricultură, la ţăranul Hoogen, din Üdemerfeld, până la plecarea definitivă la Paris.
Din această perioadă s–au păstrat: Mărturisire, Parodii din Rfugiu (Bursa neagră) sau Paşa şi Beduinul (o parodie la poezia El Zorab de G. Coşbuc, după o întâmplare adevărată redată tot în versuri, sub titlul Boeru şi Săracu), Porcul şi berbecul (publicat în Vocea Dimocratului Naţionale, nr. 19, 1947, 18 aprilie 1947), Zis-a Domnu’n vremea ceea, Ştiu fiule, ştiu, Fantoma (titlu înlocuit mai târziu cu: La mormântul unui artist, poezie compusă „În amintirea lui Kurt Horst, actor dramatic de la Opera din Rostock, mort în toamna anului 1943, în ajunul premierei Operei Bohema”, Se cerne frunza teilor târzii, Imagini de toamnă, Simfonie’n „r” final, Coţcăria Şoimului, Balul Carnavalului (publicat în Vocea Dimocratului Naţionale, nr. 2 1947, martie 25), Săracu Ilie!, sau poezia compusă de dr. I. Scriitoru – Crăciun de surghiun „ dedicată lui Dumitru Popa”.
Până să devină preot, a semnat corespondenţa cu prietenii de inimă, adăugând numelui şi domeniul în care lucra. Când lucra la ţăran, spre cele ale vieţii zilnice, adăuga numelui şi titlul academic corespunzător îndeletnicirii de moment, de pildă Porcarul. La Paris semna Mitică Popa, vagabond prin Europa, iar după ce a fost numit şi ales dascăl şi consilier la biserica română din Paris, şi-a adăugat şi titlul ţârcovnic.
Dumitru Em. Popa,
„Autoportret”,
preluate din revista
Vocea Refugiatului Naţionale
Dumitru Popa Vagabond prin
Europa – proprie caricatură
Părintele Popa a fost înzestrat şi cu talentul desenului, în mod deosebit desenul caricatură, pe care nu l-a ascuns sub obroc. Multe dintre compoziţiile literare sunt împodobite cu desene corspunzăoare, din care imaginea unui oarecare, cu şuviţa de păr căzută pe frunte spre stânga şi cu un smoc de mustaţă pătrat sub nas (ce asemănare!!!), nu poate să treacă neobservată.
Dacă părintele Popa va fi fost înzestrat cu talent literar, ar putea să spună numai un specialist în domeniu – un critic literar, dar nu cred, că o autopsie literară l-ar ridica sau l-ar coborî pe părintele Dumitru mai mult sau mai puţin, în inimile şi amintirea celor care l-au cunoscut.
Faptul, că – după ce a fost hirotonit întru cele ale preoţiei – a încetat să mai compună, nu se poate explica decât cu greu sau poate deloc.
Părintele Popa a fost înzestrat şi cu talentul desenului, în mod deosebit desenul caricatură, pe care nu l-a ascuns sub obroc. Multe dintre compoziţiile literare sunt împodobite cu desene corspunzăoare, din care imaginea unui oarecare, cu şuviţa de păr căzută pe frunte spre stânga şi cu un smoc de mustaţă pătrat sub nas (ce asemănare!!!), nu poate să treacă neobservată.
Congresul Presei
Dumitru Em. Popa
(1913-2004).
Dacă părintele Popa va fi fost înzestrat cu talent literar, ar putea să spună numai un specialist în domeniu – un critic literar, dar nu cred, că o autopsie literară l-ar ridica sau l-ar coborî pe părintele Dumitru mai mult sau mai puţin, în inimile şi amintirea celor care l-au cunoscut.
Faptul, că – după ce a fost hirotonit întru cele ale preoţiei – a încetat să mai compună, nu se poate explica decât cu greu sau poate deloc.
Am trăit în preajma lui mai mult de 25 de ani, dar niciodată nu mi-a oferit prilejul şi bucuria, de a mă delecta cu creaţiile-i literare din tinereţe, pe care le înmagazinase în pivniţa apartamentului din Auwaldstrasse – în Freiburg, într-un loc greu accesibil, unde au rămas uitate (adesea spunea: „despre asta am scris şi eu mai demult, dar nu mai ştiu unde se află, cred că s-a pierdut, cine mai ştie!!”).
Jurnalul de front ar oferi unui talentat scriitor, un preţios fundament pentru un roman sau unui istoric militar, date pentru o documentaţie despre aşa numita Armată Naţională – desigur dacă s-ar putea descifra în întregime.
În viitorul apropiat, în semn de preţuire şi recunoştinţă, voi face loc în pagina noastră, câtorva din compoziţiile literare, ieşite de sub pana părintelui Dumitru Popa.
Pentru că peste câteva zile serbăm Naşterea Domnului, deschidem seria publicaţiilor cu poezia Gânduri de Crăciun.
Pagina din ziarul
Vocea Refugiatului Naţionale
Dumitru Em. Popa
soldat în Armta Naţională
Ca preludiu, am preluat din pagina specială următoarele epigrame:
Unui mire, care împodobise sala de petrecere cu coarne (trofee de vânătoare etc.)
Te’nhămaşi la carul vieţii,
Dar vezi să nu se răstoarne!
Ia’npriveşte! Toţi pereţii
Sunt astăzi ornaţi cu coarne.
Unui domn din Heidelberg, care mi-a pus pielea la vânzare
Mi-ai pus pielea la bătaie.
Crezi că este de vulpoi?
Nu face nici o lescaie!…
Dă-mi te rog pielea’napoi.
Unuia care-i plăcea să tragă la măsea
Un beţiv dintre aceia, ce n’au pus apă pe limbă,
Ce, cu sticla subţioară, crâşmă după crâşmă schimbă,
Într’un şanţ dormea ţinându-şi căpătâi opt sticle goale ,
Iară ochiu’nchis afară, înăuntru dă târcoale.
Vede cum din beci crâşmarul, încărcat cu tulburel,
Ţanţoş urcă scara’ngustă şi s’apropie de el.
C’un gest larg îi pune’n faţă o suavă damigeană,
Plină toată pân’ la buze, cu vin vechi după sprânceană.
Îi ardea uscat gâtlejul, iar a beciului mireasmă
Se’nălţa încet spre ceruri, ca şi duhul din aghiasmă…….
Prot. Sorin Petcu, Müllheim, decembrie 2007
Dumitru Popa
soldat în Armata Natională