Pentru extensiune
daţi Klick pe imagini
Cimitirul militar român de la Val du Pâtre(Valea Păstorului)
„Când nu mai îngenunche nimeni deasupra unui mormânt,
atunci cel ce se odihneşte într-însul e dus cu adevărat de pe lume.
Căci amintirea e şi ea o fiinţă, şi atâta vreme cât în sufletul cuiva
chipul tău trăieşte, trăieşti şi tu.” (Emil Gârleanu, Mormintele)
Cimitirul militar român de la Val du Pâtre este situat într-o zonă muntoasă, împădurită, din munţii Vosgi, în imediată apropiere de oraşul Soultzmatt, din Alsacia. Este singura şi cea mai mare necropolă militară românească din Franţa.
La cimitir se ajunge, venind fie din Franţa, pe autostrada A4 dinspre Colmar, fie din direcţia opusă, dinspre Belfort, până la vest de oraşul Rouffach. Din Germania se poate ajunge la est de Rouffach, venind pe la una din cele trei treceri de frontieră mai apropiate: Kehl/Strassburg, Freiburg/Bad Krozingen/Breisach, Neuenburg/Chalampé.
După – respectiv înainte – de oraşul Rouffach, de la intersecţie, se merge cca 20 km pe DN 18B spre Soultzmatt – Westhalten – Wintzfelden. La cca 1 km după ieşirea din oraşul Soultzmatt şoseaua se bifurcă. Indicatorul cu inscripţia Cimitirul militar român semnalizează direcţia spre stânga, pe şoseaua D5. După cca 3-4 km se ajunge la Cimitirul militar român.
Potrivit documentaţiei puse la dispoziţie de către Primăria oraşului Soultzmatt, cimitirul a fost amenajat în mijlocul pădurii, chiar pe câmpul pe care s-a aflat odinioară lagărul de prizonieri. Din documentaţie reiese că, în acest lagăr, de la 6 martie, până la 8 mai 1917, au murit fie torturaţi, fie de foame sau de frig, 120 de soldaţi români.
După mărturiile din vremea aceea, „prizonierii români erau atât de înfometaţi de către gardieni, încât erau reduşi la starea de schelete şi mureau ca şoarecii”.
La propunerea Comitetului pentru amenajarea şi îngrijirea mormintelor prizonierilor români din Alsacia şi după o temeinică chibzuinţă, la 30 august 1919, oraşul Soultzmatt a dăruit României platoul de la Val du Pâtre (Valea Păstorului), pe care odinioară fusese amplasat lagărul prizonierilor români, în care aceştia au cunoscut privaţiuni, torturi, frig şi foame, şi pe care a fost amenajat ulterior actualul cimitir militar român.
Se spune că, în privinţa alegerii locului, s-a ţinut seama şi de recomandarea lui Max Dellfus – un elveţian din Vevey (Elveţia). Dellfus a făcut parte din Comisia pentru soarta prizonierilor de război, cu reşedinţa la Geneva şi va fi fost cu mare probabilitate unul dintre membrii delegaţiei din partea Crucii Roşii, care s-a interesat de soarta prizonierilor români din lagărele germane, lucru pentru care a fost considerat prieten şi binefăcător al soldaţilor prizonieri români.
La 24 septembrie 1919, ziarul francez Alsacia făcea următoarea menţiune, cu privire la donaţia oraşului Soultzmatt, făcută guvernului român: „Prin deliberare, la data de 30 August 1919, consiliul municipal a decis ca localitatea Soultzmatt să pună la dispoziţia guvernului român un teren pentru înmormântarea soldaţilor români decedaţi în timpul prizonieratului lor în Alsacia. Comuna Soultzmatt a dăruit acest teren guvernului român”.
Lucrările de amenajare s-au făcut la iniţiativa şi cu sprijinul Comitetului pentru Mormintele Româneşti din Alsacia şi au fost definitivate în anul 1920.
Aici au fost (re)înmormântaţi 678 soldaţi români, luaţi prizonieri în Transilvania, care s-au stins unul după altul, din anul 1917 – până în anul 1918, în urma regimului inuman (privaţiuni, foame, tortură) impus de către germani. 553 de morminte sunt individuale, iar
în două morminte comune (de la unul lipseşte inscripţia de la baza crucii) se află osemintele a 125 de prizonieri („un întreg detaşament român”), care au murit de frig în noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1917, la Steinbrunn-le-Haut.
Legenda: În acest mormânt comun se odihnesc 71 de prizonieri de război români, toţi necunoscuţi & morţi în chip tragic la Steinbrunn (ul) de Sus la începutul anului 1917. Trupurile lor au fost strămutate în cimitirul de la Val du Pâtre în iulie 1924.
Regina Maria a României la mormintele prizonierilor din cimititul de la Val du Pâtre (Soultzmatt). Foto: A. Albietz, ex-aviateur DUCHENE – Mulhouse (Franţa).
Din documentaţia pusă la dispoziţie de către Primăria oraşului Soultzmatt reiese că sfinţirea cimitirului a avut loc la 9 aprilie 1922, în prezenţa Suveranilor României – Regele Ferdinand I şi Regina Maria.
În broşura editată de Ministerul Francez al Apărării este consemnată ca dată a sfinţirii „9 Aprilie 1924”, dată menţionată dealtfel şi în documentaţia Primăriei oraşului Soultzmatt, cu precizarea însă, că Suveranii României „au venit în pelerinaj la Cimitirul militar român de la Vale du Pâtre”, de unde s-ar îneţelge că, la 9 aprilie 1924, Regele Ferdinand I şi Regina Maria, veneau pentru a doaua oară în pelerinaj la Soultzmatt.
La una dintre aceste ocazii, cu mare probabilitate la 9 aprilie 1924, la baza crucii monumentale, la dorinţa Reginei Maria, au fost fixate patru plăci de marmoră, cu următoarele inscripţii în limbile română şi franceză:
„În amintirea celor 2344 de prizonieri de război români morţi în lagărele germane de internare din Alsacia şi din Lorena în (anii) 1917-1918. În amintirea Alsacienilor şi Lorenilor care i-au ajutat să supravieţuiască”.
„Comitetul pentru mormintele româneşti din Alsacia a fost împuternicit de către guvernul român să regrupeze în acest cimitir mormintele care (în anul 1919) erau răspândite în 35 de oraşe şi comune din Alsacia. El a dovedit că toţi cei înmormântaţi aici(soldaţii) au murit după suferinţe greu de descris” (traducere liberă).
„Cei 687 de prizonieri de război români care odihnesc în acest cimitir au murit aproape toţi din Ianuarie până la sfârşitul anului 1917. Au cunoscut foamea, lipsurile şi torturile. Cimitir întemeiat în anul 1920 de către Comitetul din Alsacia pentru mormintele româneşti”.
„Soldaţi Români! Departe de patria voastră pentru care voi v-aţi jertfit, odihniţi-vă în pace, aureolaţi de glorie, în acest pământ, care nu vă mai este străin”.
„Soldats Roumains! Loin de votre patrie pour laquelle vous vous ętes sacrifiés, reposez en paix, auréolés de gloire, dans cette terre qui ne vous est pas étrangère”. Maria, Regina României
La ceremonia din 9 aprilie 1924, a fost prezent şi Max Dellfus, prietenul şi binefăcătorul prizonierilor români în vremurile de restrişte.
În prezenţa Regelui Ferdinand I al României şi a Reginei Maria, Max Dellfus a declarat reporterului de la ziarul francez le Temps (Timpul): „Nu am fi putut realiza ceea ce s-a făcut, fără remarcabila generozitate a comunei Soultzmatt, care, fără a ezita, a dăruit în anul 1919 tot terenul necesar Românilor, fără a limita suprafaţa”.
Săptămânalul parizian l’Illustration, din 19 aprilie 1924, a descris pe larg vizita Familiei Regale Române în Franţa, unul dintre cele mai importante obiective fiind şi Cimitirul român militar din Vale du Pâtre, din apropierea oraşului Soultzmatt.
Pelerinajul Familiei Regale la mormintele soldaţilor români din Alsacia, purtarea de grijă şi ostenelile depuse pentru amenajarea acestei necropole militare româneşti, dar nu mai puţin jertfelnicia de care Regina Maria a dat dovadă în timpul războiului (a lucrat ca infirmieră în lazaretele militare) vor fi fost motivele, pentru care cimitirul militar român de la Vale du Pâtre a fost numit deopotrivă şi Cimitirul Regina Maria.
Vizita Regelui Ferdinand I al României şi a Reginei Maria la Cimitirul militar român Val du Pâtre. Momente din timpul ceremoniei religioase. Fotograf: A. Albietz, ex-aviateur DUCHENE – Mulhouse (Franţa).
În anul 1933, în partea de vest, a fost ridicată o statuie de bronz – o femeie în atitudine de veghe, rugăciune aşteptare, speranţă….
Statuia impresionează prin frumuseţea şi execuţia artistică desăvârşită.
În documentaţia primită de la Primăria oraşului Soultzmatt, se spune că ar reprezenta-o pe Regina Maria a României. Legenda, de pe coperta broşurii amintite la începutul acestui documentar, spune că statuia simbolizează pe mama soldatului.
La aceste două interpretări s-ar putea adăuga, desigur, şi altele: bunica, sora, logodnica, soţia.
Statuia a fost executată – aşa glăsuieşte inscripţia de pe soclu – la Turnătoria Arta Română, din Bucureşti (Colentina 115), la 07 ianuarie 1933.
Se spune că statuia a fost ridicată prin grija şi cu osteneala ziaristului român Pamfil Şeicaru (1894-1980), părere neatestată încă de nici un document.
Situaţia cimitirului, după cel de-al doilea război mondial
Nu dispunem de o documentaţie bogată cu privire la îngrijirea cimitirului, în cei mulţi ani de la sfinţire până după cel de-al doilea război mondial. Se vor fi ocupat o vreme de acest lucru Comitetul pentru Mormintele Româneşti din Alsacia şi Asociaţia Le Souvenir Français, în virtutea sentimentului de recunoştinţă, faţă de soldaţii români. Despre asociaţia Le Souvenir Français, Generalul de Gaulle a spus: „Aceasta urmăreşte o operă admirabilă. Ea apără viaţa Franţei, ocupându-se de ai săi, care au murit pentru ea” (Remus Radina, Cuvântare de Ziua Eroilor, la Soultzmatt, la 6 iunie 1992).
În anul 1952, Asociaţia Le Souvenir Français trăgea un semnal de alarmă, cu privire la starea neîngrijită în care se afla cimitirul militar român de la Soultzmatt, cu întrebarea: „Va fi posibil de a reuşi, în fine, o întreţinere continuă a acestui nefericit cimitir?”.
La 4 octombrie 1955, aceeaşi Asociaţie scria: „Tocmai am primit de la Colonelul Legros, preşedintele Comitetului nostru din Colmar, o scrisoare, care-mi semnala cu amărăciune starea de abandon a actualului cimitir militar român de la Soultzmatt” (Remus Radina, Cuvântare de Ziua Eroilor, la Soultzmatt, la 6 iunie 1992).
Privind cu atenţie şi comparând imaginile cu cimitirul din 1922, respectiv 1924, se observă deosebirea dintre primele şi cele de dată mai recentă – probabil după anul 1955 – publicate aici.
Iniţial, crucile au fost efectuate din lemn şi nu din ciment, aşa cum sunt şi în przent.
Cele două tunuri, de o parte şi de cealaltă a crucii nu mai există. Când şi în care împrejurări au dispărut, nu se ştie.
După cel de-al doilea război mondial, mormintele eroilor români din Franţa a trebuit să fie ignorate şi uitate de către Bisericile din România, nu însă şi de către românii din exil.
Într-o scrisoare din data de 28 iulie 1954, aflată în arhiva Bisericii române din Freiburg, Dumitru C. Amzăr de la Wiesbaden comunica părintelui Emilian Vasiloschi, că părintele Vasile Zăpârţan (Biserica Română Unită din Germania) „a lansat recent un apel pentru o tabără de muncă de vară într-o localitate din Alsacia, pentru restaurarea unui cimitir românesc”.
D. C. Amzăr îşi exprima totodată şi indignarea pentru faptul, că părintele Vasiloschi nu a fost cooptat la realizarea acestui plan cu caracter românesc: „O face Sfinţia Sa, dar zice că treaba n-are nimic de-a face nici cu politica şi nici cu Biserica (adică cu confesiunea!). Că tot ce fac ei, e treabă «creştină şi românească». Dar sunt sigur că tabăra nu va putea fi făcută numai din «uniţi» şi sunt sigur că soldaţii înmormântaţi acolo (foşti prizonieri în Germania?) au fost în majoritatea lor ortodocşi! Prin urmare, vedeţi care e situaţia: ei păstorii şi noi turma!”.
Nu ştim dacă şi în ce măsură proiectul iniţiat de către părintele Vasile Zăpârţan s-a realizat cumva. În documentaţia pusă la dispoziţie de către Primăria oraşului Soultzmatt este menţionat doar faptul, că, după ce „necropola românească” de la Soultzmatt a devenit „un deosebit loc de pelerinaj” (pentru români n.n.), Statul Francez s-a obligat să suporte cheltuielile de întreţinere a tuturor cimitirelor militare româneşti, în semn de aducere aminte şi recunoştinţă faţă de soldaţii români, aliaţii din războiul de odinioară (1916-1918), lucru de care în prezent se îngrijeşte administraţia oraşului Guebewiller.
Protoiereu Sorin P e t c u Müllheim/Baden, în iunie, a. D. 2011
