Sfântul Ierarh Haralambie

Pentru extindere
daţi „Klick” pe imagini

Sfântul sfinţit mucenic Ierarh Haralambie
cu zi de pomenire la 10 februarie

Sfântul mucenic Haralambie ( greacă αράλαμπος, Haralambos) a trăit între anii 90 – 202,  fapt pentru care e considerat cel mai vârstnic mucenic dintre cei prăznuiți de creștini.
S-a născut din părinţi greci creştini-credincioşi, în Magnezia − un oraş în vestul Asiei Mici, în Turcia de azi, în vremea împăratului roman Septimius Sever (193-2011), pe când mai-marele cetăţii Magnezia era proconsulul Luchian.
Sfântul Haralambie s-a dovedit devotat slujirii Bisericii şi oamenilor şi şi-a închinat viaţa, slujirii lui Hristos şi oamenilor.
A fost hirotonit în treapta preoţiei. S-a făcut vestit cu puterea credinţei sale, cu râvna în propovăduirea evangheliei lui Hristos şi prin fapte bune şi minunate, faţă de cei suferinzi şi în primejdie de moarte; a salvat o femeie de la moarte, a  convertit mulţi păgâni la credinţa în Hristos, pe oamenii neştiutori îi învăţa, pe cei întristaţi îi alina, pe cei deznădăjduiţi îi îmbărbăta, pe păstoriţii săi îi învăţa să nu se lepede de credinţa în Hristos.
A făcut din comunitatea creştină pe care o păstorea un exemplu demn de urmat. Datorită râvnei cu care slujea lui Dumnezeu şi oamenilor, a ajuns episcop al cetăţii Magneziei.
Viaţa bisericească a creştinilor din Magnesia s-ar fi putut dezvolta în condiţii paşnice, dacă guvernatorul Luchian n-ar fi declanşat persecuţia creştinilor.
Luchian fusese numit de către împăratul  roman Septimius Sever, proconsul (guvernator) al cetăţii Magnezia şi al regiunii aferente. Dorind să intre şi să rămână în graţiile împăratului, Luchian s-a remarcat prin persecuţia creştinilor.
Faptul, că Haralambie reuşise să convertească mulţi păgâni la credinţa în Hristos, a fost pentru Luchian motiv suficient să-l persecute îndeosebi pe episcop, după principiul enunţat de către Mântuitorul Hristos: «Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei» (Matei 26,31).

Aşadar Sfântul Haralambie a fost prins şi dus la judecată în faţa guvernatorului. Acesta i-a poruncit: «Haralambie, jertfeşte zeilor ca să trăieşti şi să fii cinstit de împăratul». Sfântul Haralambie nu s-a supus poruncii. Dimpotrivă! I-a răspuns guvernatorului: «Eu care m-am născut în credinţa creştinească şi slujesc Biserica lui Hristos din tinereţile mele, cum să mă lepăd de adevăratul Dumnezeu ca să jertfesc diavolului? Să nu-mi fie una ca aceasta!».
Asiduitatea cu care propovăduia pe Hristos şi credinţa în Dumnezeu l-au mâniat pe guvernator.
Acesta a poruncit ca Sfântul să fie supus la chinuri grele, până când se va lepăda de credinţa în Hristos, va aduce jertfă şi se  va închina idolilor.
Astfel Sfântul Haralambie a fost supus la fioroase chinuri. După ce a  fost dezbrăcat de veşmintele arhiereşti, cu cârlige de fier i-au fost sfâşiate şuviţe de piele de pe trupul său.
În ciuda chinurilor şi a aşteptărilor tuturora, Sfântul Haralambie nu şi-a pierdut cumpătul. Dimpotrivă. Răbda cu bărbăţie zdrobirea trupului său. Da laudă lui Dumnezeu că pătimeşte pentru El şi se ruga pentru martorii muceniciei sale şi pentru cei care îl chinuiau, zicând: «Mulțumesc vouă, fraților, că strujind trupul meu cel vechi şi bătrân, m-aţi înnoit, şi cu haina cea nouă a suferinţelor pentru Hristos mi-aţi îmbrăcat sufletul care dorește să se unească cu veșnicia!».

Porfirie şi Vaptos, doi dintre soldaţii care îl supravegheau pe Sfântul Haralambie, văzând blândeţea şi răbdarea lui, s-au cutremurat sufleteşte de neînfricarea cu care Sfântul pătimeşte, fără să rostească cuvinte de ocară împotriva celor care îl schingiuiau.
Acolo, pe loc, s-au lepădat de credinţa în dumnezeii neadevăraţi şi au crezut în Hristos, adevăratul Dumnezeu, fapt pentru care au fost ucişi cu sabia. Alţi martori ai pătimirilor Sfântului, văzând cu câtă vitejie îndură Sfântul torturile pentru credinţa lui, s-au lepădat de credinţa în idoli şi L-au lăudat pe Hristos.  Convertirea acelor Mărturisitori ai lui Hristos n-a rămas fără consecinţe.
Dregătorul Luchian i-a judecat şi pe aceia şi a poruncit să fie chinuiţi fără milă şi să fie omorâţi, prin tăierea capului cu sabia.
Tradiţia creştină spune că dregătorul Luchian, cuprins de mânie, l-a scuipat pe Sfânt în faţă, apoi a apucat el însuși instrumentele de tortură şi a început să-l rănească. Deodată însă mâinile i-au căzut ca secerate de sabie şi au rămas lipite de trupul Sfântului, iar gura i s-a contorsionat la ceafă. Înspăimântat, Luchian l-a rugat stăruitor pe Sfânt să se  milostivească de el şi să-l vindece cu rugăciunile sale.  Sfântul Haralambie, în bunătatea sa, s-a rugat pentru Luchian, iar acela s-a vindecat acolo pe loc.
Pătruns sufleteşte de credinţa statornică şi îndeosebi de minunata vindecare, Luchian a căzut la picioarele Sfântului Episcop şi l-a rugat să-l boteze. La vederea acestor fapte minunate, alţi mulți martori la chinurile şi răbdarea Sfântului Mucenic – bărbaţi şi femei – s-au lepădat de credinţa în idoli, au crezut în Hristos şi l-au rugat pe Sfântul Episcop să-i boteze.

Proconsulul Luchian a oprit persecuţia creștinilor din provincia guvernată de către el,  urmând să înştiinţeze şi pe împărat despre cele întâmplate acolo. Îl va fi eliberat şi pe Sfântul Haralambie, devreme ce se spune despre el că a făcut şi multe alte minuni; a vindecat bolnavi, a redat unui orb lumina ochilor, a înviat morţi, astfel că mulţi dintre locuitorii regiunii din jurul Magneziei s-au botezat în religia creştină.
Împăratul Septimius Sever se afla atunci în vestul Asiei Mici, în cetatea Antiohiei. Auzind de cele întâmplate în Magnezia s-a mâniat. A trimis  trei sute de soldaţi cu poruncă să-l aresteze pe episcopul Haralambie şi să-l aducă în faţa lui.
Soldaţii au îndeplinit porunca Cezarului. L-au luat pe ierarh captiv şi l-au schingiuit ei înşişi, înainte de a-l aduce în faţa împăratului. I-au înfăşurat barba în jurul gâtului și, trăgând de ea, l-au târât  pe Sfânt pe drumul ce duce la Antiohia. Odată adus în Antiohia, Sfântul Haralambie a stat la judecată înaintea  împăratului Septimius Sever, care îl îndemna: «Jertfeşte idolilor, Haralambie, ca să scapi de moarte. Fie-ţi milă de bărâneţile tale şi nu te împotrivi legilor noastre pământeşti!».
Dar Sfântul Haralambie nu s-a supus poruncii împăratului. Dimpotrivă l-a înfruntat pe acesta, fapt pentru care a fost supus la alte chinuri: soldații împăratului i-au înfipt în trup un piron de fier, i-au ars fața și i-au jupuit pielea de pe trup. A fost legat şi târât prin cetate în văzul mulţimi.
Tradiţia creştină spune despre Sfântul Haralambie că rănile pricinuite lui se vindecau în chip minunat. Aceasta l-a uimit pe împărat, fapt pentru care el a încercat un experiment cu Sfântul Haralambie.
A poruncit să fie adusă în faţa Sfântului Haralambie o persoană, despre care se ştia că, de 35 de ani, era bântuită de un duh rău. Împăratul voia să afle dacă Haralambie are cu adevărat harul, de a putea alunga duhurile rele. Sfântul Haralambie a făcut și această minune. Cu rugăciune şi cu harul lui Dumnezeu, a alungat duhul necurat. Au mai adus în faţa Sfântului, trupul unui băiat mort de trei zile. Sfântul Haralambie s-a rugat pentru el, iar tânărul a înviat.
Văzând minunea, împăratul a exclamat: «Adevărat, mare este Dumnezeul creștinilor!».
Mulţi dintre martorii minunilor Sfântului Haralambie au crezut în Iisus Hristos şi s-au botezat.
Tradiţia creştină spune că, printre cei care au crezut în Hristos şi au primit botezul creştin, s-a aflat însăşi fiica împăratului, Galinia (Gallina). Aceasta l-a mustrat pe tatăl său pentru necredinţa şi asprimea lui şi a sfărâmat cu mâinile ei, statuile zeilor dintr-un templu păgân.
Auzind însă că fiica împăratului a sfărâmat statuile zeilor şi că mulţi oameni cred şi mărturisesc pe Hristos, Crispus, prefectul Antiohiei, vrând să stăvilească răspândirea creştinismului în provincia Antiohiei, l-a îndemnat pe împărat să ordone cât mai grabnic uciderea Sfântului Haralambie.
Împăratul i-a oferit Sfântului o ultimă posibilitate să rămână în viaţă, anume i-a cerut să se lepede de credinţa în Hristos şi să se închine zeităţilor păgâne.
Sfântul Haralambie însă nimic n-a făcut din cele ce i s-au cerut. Atunci împăratul a poruncit să fie supus altor schingiuiri şi mai cumplite; să i se zdrobească gura cu pietre şi să i se pârjolească barba. Sfântul însă a întors flăcările focului asupra chinuitorilor săi.

În cele din urmă, la stăruinţele prefectului Crispus, împăratul a pronunțat sentința de condamnare la moarte a Sfântului Haralambie, prin tăierea capului cu sabia. Înainte de a se îndeplini porunca împăratului, în temniţă, unde aştepta să i se taie capul, Sfântul Haralambie, în genunchi stând, şi-a ridicat mâinile şi s-a rugat, zicând: «Mulţumesc Ţie Doamne Dumnezeule că eşti milostiv şi îndurat cu lumea pe care ai zidit-o. Mulţumesc Ţie că m-ai învrednicit să slujesc până acum Biserica Ta şi să mărturisesc numele Tău pe pământ. Pomeneşte-mă Doamne Dumnezeul meu întru împărăţia Ta!» Şi deodată s-au deschis cerurile şi Sfântul Haralambie a văzut slava Domnului şi a auzit acesta glas: «Vino Haralambie, prietenul Meu, cel ce ai răbdat multe pentru numele Meu! Cere de la Mine ce voieşti şi Eu îţi voi da!»
Sfântul Haralambies-a rugat zicând: «Mare este taina slavei Tale, Doamne! Îţi mulţumesc că fiind încă în trup, m-ai învrednicit să văd slava Ta cea înfricoşătoare. De este voia Ta, Doamne, rânduieşte ca oriunde se vor afla moaştele mele şi se va cinsti numele meu să fie îndestulare de pâine, de grâu, de vin, de animale şi toate cele de trebuinţă. Revarsă, Doamne, peste toţi darurile Tale şi izbăveşte oamenii de ciumă şi de orice boală grea!»
În clipa aceea Sfântul Haralambie şi-a duhul în mâinile lui Hristos, iar toţi cei de faţă, vîzând şi auzind rugăciunea Sfântului Haralambie, au strigat plini de uimire «Mare este Dumnezeul lui Haralambie! Acesta este adevăratul Dumnezeu, iar de idoli, de păgâni şi de diavoli ne lepădăm!»
Toţi au crezut în Hristos şi au primit botezul. Tradiţia bisericească spune că Galinia (Gallina) – fiica împăratului Septimius Sever, a uns trupul Sfântului Haralambie cu miresme şi l-a înmormântat cu multă solemnitate la loc de cinste.
Pătimirea şi moartea lui s-au întâmplat în anul Domnului 202, când Sfântul mucenic Haralambie, Episcopul Magneziei, ajunsese la binecuvântata vârstă de 113 ani.
Cu mucenicia Sfântului Haralambie se adevereau cuvintele Mântuitorului din Evanghelie, unde stă scris: «Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi. Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine. Precum mă cunoaşte Tatăl, şi Eu cunosc pe Tatăl ţi sufletul îmi pun pentru oi» (Ioan, X, 11-15).
Sfântul ierarh şi mucenic Haralambie a trăit îngereşte, în feciorie, în post şi în rugăciune. Puternic în cuvânt şi în faptă şi-a pus sufletul pentru «oile sale» din cetatea Magnezia, fiindu-le acestora părinte sufletesc. S-a dovedit «păstor bun» şi devotat slujitor al Bisericii. Având credinţă neîndoielnică în Hristos, a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul înainte vederii şi al facerii de minuni.

Biserica l-a trecut pe episcopul Haralambie în rândul sfinţilor mucenici. Este prăznuit în toate bisericile creştine, în ziua de 10 februarie. În haghiografia şi iconografia ortodoxă greacă, Sfântul Haralambie este reprezentat ca preot, pe când în ortodoxia slavă, este înfăţişat ca episcop.
Credinţa despre Sfântul mucenic Haralambie, că este ocrotitor împotriva bolilor fără leac este cuprinsă în cuvinte şi în Acatistul în cinstea pomenirii lui. Stă scris acolo:«Bucura-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete!».
Credinţa aceasta a dăinuit veacuri de-a rândul în inimile dreptcredincioşilor români, astfel că ei l-au rugat pe Sfântul mucenic Haralambie să le fie mijlocitor la Dumnezeu, ajutor şi ocrotitor în vremuri de restrişte şi în situaţii de cumpănă, cum au fost de pildă, «ciuma lui Caragea Vodă (1813) sau lipsa îndelungată de hrană, «foametea» din anul 1795, pe vremea domniei lui Alexandru Moruzi (1795), fapt pentru care drept credincioşii creştini  au dorit să-l ştie prezent şi în bisericile lor.
Aşa se face că fragmente din moaştele Sfântului Haralambie se află  în numeroase biserici şi mânăstiri de pe întinsul României: Mânăstirea Miclăuşeni, din Iaşi, Mânăstirea Râşca, Catedrala episcopală din Galaţi, bisericile bucureștene: Sfântul Dumitru (Poșta), Sfinții Arhangheli (Oțelari), Sfântul Stelian, Nașterea Maicii Domnului – Mărgeanului și Mănăstirea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril – Stavropoleos.
Dumnezeu a vrut ca şi românii ortodocşi din Freiburg să-l ştie pe Sfântul mucenic Haralambie prezent şi în bisericile lor, şi să-l simtă alături de ei, ocrotitor şi împreună-rugător la Iisus Hristos Mântuitorul şi Dumnezeul nostru.
În ziua de 10 iulie, în anul mântuirii 2016, cu ocazia sfinţirii bisericii ortodoxe române Acoperământul Maicii Domnului (Maria Schutz) din Freiburg, în Germania, în firida din suportul Sfintei Mese au fost depuse, potrivit tradiţiei Bisericii Ortodoxe,  o părticică din moaştele Sfântului mucenic Haralambie, împreună cu fragmente din moaştele Sfinţilor mucenici Trifon şi Parascheva de la Roma, aduse de la Constantinopol cu acest scop, de către Vicarul Mitropoliei Ortodoxe Greceşti din Germania, Prea Sfinţitul Episcop Bartolomeu de Arianz, care a şi târnosit biserica.

Surse literare:

Mineiul pe luna Februarie, ziua a zecea, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă,
Ediţia a 5-a, Bucureşti 1976, p. 114.
Proloagele, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova 1991, Vol. I, p. 501
Arhimandrit Cleopa Ilie, Predici la praznicele împărăteştu şi la sfinţi de peste an,
Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, Huşi 1986, p. 314-317.
Heiliger Haralambos în: https://www.heiligenlexikon.de/BiographienC/Charalampos.html
Sfântul Haralambie în: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sf%C3%A2ntul_Haralambie

Protoiereu Sorin Petcu