Pentru extindere
daţi „Klick” pe imagini
«Din întâmplare am ajuns să fim cum suntem şi după viaţa aceasta vom fi ca şi cum n-am fi fost niciodată; căci fum este suflarea din nările noastre şi cugetarea o scânteie care se aprinde din mişcarea inimii noastre. Numele nostru se va uita cu vremea şi nimeni nu-şi va aduce aminte de lucrurile noastre şi viaţa noastră va trece ca umbra norului şi se va risipi ca negura, pe care o alungă razele soarelui şi căldura lui o îngreuiază» (Cartea Înţelepciunii lui Solomon 2, 2, 4).
Părintele Protoiereu Emilian Vasiloschi s-a născut la 29 octombrie (stil vechi) – 11 noiembrie (stil nou) 1886, în Sinăuţii de Sus, Judeţul Rădăuţi, în Bucovina. Tatăl – preotul Vichenti Vasiloschi, se născuse „prin” 1858 în Solca, Bucovina, din părinţi români ortodocşi – Casian Vasiloschi, dascăl bisericesc şi Ana, născută din familie preoţească românească.
Vichenti Vasiloschi fusese preot ortodox român în Iaslovăţ (lângă Rădăuţi, în Bucovina). Mama – Ripsimia, cu numele de fată Barbier, româncă ortodoxă din Suceava, Bucovina, născută „prin” 1858, din părinţi români ortodocşi din Suceava. Au trecut la Domnul în acelaşi an –1930, în comuna Iaslovăţ.
Părintele Emilian Vasiloschi a frecventat (după şcoala primară) Gimnaziul Superior din Cernăuţi (bacalaureatul –1908), apoi cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, pe care le-a încheiat cu examenul de licenţă (20 iulie 1912).
La 14/27 octombrie 1912, s-a căsătorit cu Valeria Usaţiuc, fiica preotului Eusebiu Usaţiuc, din Slobozia Parancei, lângă Boian – Bucovina, şi a soţiei acestuia – Iulita, născută Levescu, fiica fostului preot paroh din Sinăuţii de Sus.
Arhipresviterul mitrofor
Emilian Vasiloschi
(1886 – 1966)
Întâistătătorul Bisericii ortodoxe române din Germania (1942-1966)
Biserica ortoxoă română Ierusalemer Kirche din Berlin
Soţilor Vasiloschi li s-au născut patru copii: Rodica, Florin, Oana şi Oltica. Rodica a trecut la Domnul la vârsta de 13 ani, feciorul –Florin a urmat liceul militar şi a fost promovat sublocotenent de aviaţie, iar fiicele – Oana şi Oltica au studiat arhitectura (Oana în România şi Oltica la Berlin).
Între anii 1912-1916, părintele Vasiloschi a fost profesor de muzică la Gimnaziile de stat din Câmpulung şi Rădăuţi, profesor secundar suplinitor, pentru limba germană la Liceul internat şi pentru religie la Liceul ortodox de fete.
La 24 septembrie 1917, a fost hirotonit preot de către Mitropolitul dr. Pimen Georgescu, iar la 18 noiembrie a fost numit preot paroh la Târgul Lespezi, judeţul Baia, de unde a fost transferat, la 1 ianuarie 1920, la parohia Toma Cozma din Iaşi.
Pentru rodnica activitate pastorală, depusă în cadrul protopopiatelor Fălticeni, Iaşi, Dorohoi şi Neamţ, i s-au acordat numeroase distincţii (în 1922 era deja ridicat în treapta de Iconom Stavrofor).
La 1 martie 1940, Patriarhul Nicodim Munteanu l-a transferat la Bucureşti, în Administraţia Patriarhală, pe postul de Consilier Referent la Consiliul Central Bisericesc, Secţia Culturală (Consilier Referent Patriarhal) şi l-a numit preot la biserica Icoanei.
Prot. Emilian Vasiloschi în fruntea procesiunii de înmormântare a Mitropolitului Visarin Puiu
La 1 ianuarie 1942, a fost numit în locul părintelui Andrei Vascan, preot paroh (titular) al Capelei ortodoxe Române din Berlin şi delegat cu îngrijirea duhovnicească a ucenicilor (Decretul Sf. Arhiepiscopii a Bucureştilor nr. 22039/1942; Ordinul Ministerului Muncii nr. 6729/1942 şi Decretul Patriarhal nr. 7830 din 1 aprilie 1942).
La Berlin şi-a dat toată osteneala, să ducă la bun sfârşit misiunea încredinţată, bucurându-se de sprijinul autorităţilor locale, al celor române – civile şi bisericeşti – şi în mod deosebit, de cel primit din partea corpului diplomatic, în frunte cu consulul român de la Berlin, fapt pentru care Ministerul Culturii Naţionale şi al Cultelor l-a distins cu Meritul Cultural în gradul de Cavaler (Decretul nr. 247 din 1.II.1943).
Din alte notiţe biografice, se pare, că părintele Emilian a fost decorat şi de către Regele Mihai I al României, căruia Părintele (democrat convins) i-a rămas credincios până la sfârşitul vieţii.
Că părintele Vasiloschi era un bun organizator, o dovedeşte planul întocmit de către dânsul, deja de la sosirea sa la Berlin, cu privire la organizarea vieţii religioase a românilor de aici.
Părintele Emilian Vasiloschi şi Marioara Mihali la mormântul Mitropolitului Visarion Puiu
În anul venirii sale la Berlin (1942), părintele Vasiloschi a acordat prioritate organizării din temelie a parohiei de aici, în prim plan fiind „obţinerea unei falnice biserici, «Jerusalemer Kirche», drept catedrală a parohiei din Berlin şi a Românilor din Germania”.
În vremea aceea, comunitatea română ortodoxă din Berlin avea la dispoziţie o capelă (biserică), în Klopstockstrasse 38.
În anul 1943, erau prevăzute: repararea, amenajarea şi înzestrarea acestei Biserici; obţinerea unui apartament cu 20 de camere, drept casă parohială, chiar în vecinătatea bisericii; asistenţa pastoral-duhovnicească a ucenicilor şi lucrătorilor români, trimişi în Germania (aceasta chiar de la venirea la Berlin) şi a militarilor români din Germania, în calitate de confesor militar titular (la vremea cuvenită, fiind deja preot, fusese scutit de prestarea serviciului militar).
În cadrul programului cultural, prevăzut de către părintele Vasiloschi, a fost şi organizarea unui cor bisericesc.
Conjunctura economică şi îndeosebi politică, din Germania şi din Europa din acele timpuri, nu l-au împiedicat pe părintele Emilian Vasiloschi, să-şi realizeze planul propus.
Pr. Emilian Vasiloschi,
Pr. Dumitru Em. Popa şi alt coliturghisitor la mormântul Mitropolitului Visarion Puiu
Arhiepiscopul Georghij Tarasov, Pr. Emilian Vasiloschi şi Dunitru Em. Popa
A organizat un cor mare, mixt, bisericesc-naţional, „sub prima dirijare” a lui Sergiu Celibidache, pe atunci student la Berlin, şi care avea şi o activitate „extra bisericească”, dând în repetate rânduri concerte în Berlin, Leipzig etc.
A cumpărat biserica Ierusalim (Jerusalemer-Kirche), pe strada cu acelaşi nume (Jerusalemerstrasse), cu o încăpătoare casă parohială, pe care cu multă trudă le-a renovat sau modificat (biserica). Aceasta se întâmpla în timpurile cele mai critice şi în împrejurări extrem de grele, războiul fiind foarte aproape de faza finală.
După dezastrul marelui bombardament al aliaţilor, din 22 noiembrie 1943, Părintele s-a retras cu familia la Buckow (cca 65 km dpărtare de Berlin). Aici şi-a instalat provizoriu şi cancelaria (parohială), aducând cu sine şi o mare parte din obiectele bisericeşti: cărţi, veşminte, sfintele vase etc., pentru a le salva de distrugere, întrucât – notează părintele Emilian mai târziu –„primejdia distrugerilor devenise din ce în ce mai mare, mai cu seamă după loviturile groaznice ale bombelor explozibile şi incendiare de la 21 Junie 1944, când a fost distrusă marea casă parohială, abia terminată, din pasajul «An der Jerusalemer Kirche» Nr. 3 şi au fost din nou rupte ferestrele şi uşile şi acoperişurile bisericii. Mulă trudă şi energie a trebuit din nou pentru a se repara în nenumărate rânduri stricăciunile mereu repetate produse de bombardamentele aviaţiei inamice”.
Arhiepiscopul
Gheorghij Tarasov şi
Pr. Emilian Vasiloschi
Düsseldorf-1963-Pr.-Vasiloschi-la-mormantul-fiicei-Oltea
La necazurile pricinuite de război s-au adăugat altele, personale, în familie. Fiul – Florin a căzut pe front (1943), Oana se afla în România, ocupată de trupele ruseşti, iar Oltica – o talentată pictoriţă – s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi s-a săvârşit din viaţă (iunie 1960), după ce a dat naştere unui fiu – Florin, care va rămâne una dintre puţinele mângâieri ale Părintelui şi ale maicii preotese, până la sfârşitul vieţii lor.
După sfârşitul războiului, Părintele nu s-a întors în ţară, ci a ales drumul spinos al refugiului, rămânând în Germania, în ciuda condiţiilor foarte neprielnice de viaţă şi de lucru.
A întrerupt definitiv şi legătura cu Patriarhia Română, probabil din raţionamente politice.
Relaţiile apropiate cu Mitropolitul Visarion Puiu – în vremea aceea şi el refugiat în Elveţia – le-a considerat, ca autonomie provizorie a comunităţilor ortodoxe româneşti proaspăt întemeiate şi în chip deosebit, ca acoperire canonică pentru validitatea Sfintelor Taine, săvârşite în afara comuniunii cu Biserica Română.
Deja din 1945, putea fi întâlnit prin lagărele de prizonieri de război şi refugiaţi, căutându-şi enoriaşii de odinioară de la Berlin şi conaţionalii refugiaţi din ţară, «făcându-se tuturor toate».
Părintele Vasiloschi,
presbitera Valeria şi
nepoţelul Florin, fiul Olticăi
Slujbă de pomenire cu Părintele Emilian Vasiloschi în incinta Bibliotecii Române la Biblioteca Română din Freiburg
Din puţinele documente rămase de la dânsul şi din povestirile celor care l-au cunoscut, l-au însoţit, l-au ajutat, aflăm că, în mai toate lagărele de refugiaţi, a înjghebat câte o capelă (de fapt nişte barăci), în care slujea Dumnezeiasca Liturghie.
În arhiva bisericii române de la Freiburg, se află o mică parte din corespondenţa personală a Părintelui; sunt scrisori primite de la conaţionali, refugiaţi, adăpostiţi provizoriu prin lagăre, lipsiţi de orice ajutor material şi spiritual. Lectura lor lasă să se bănuiască preţul, pe care acei oameni l-au plătit pentru libertate. Părintele le răspundea evident, tuturor. Avea un deosebit simţ pentru ordinea în lucrul de birou; pentru fiecare întâlnire şi convorbire în interesele Bisericii, a întocmit note informative sau procese-verbale, multe dintre acestea conţinând informaţii preţioase despre viaţa internă şi problemele, cu care Părintele şi Biserica românească din Germania a fost confruntată, în primele două decenii după război.
Odată cu caterisirea şi depunerea din treaptă a Mitropolitului Visaron Puiu, de către Sinodul Român, statutul de autonomie a Bisericii românilor din Germania a devenit neîntemeiat.
Pentru ca această Biserică să funcţioneze canonic, părintele Vasiloschi a solicitat Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, primirea Bisericii românilor din Germania sub jurisdicţie canonică. Cererea a fost acceptată, astfel că, din 1953, Părintele şi parohiile româneşti din Germania s-au bucurat de acoperirea canonică a Sfintei Patriarhii Ecumenice, fiind puse sub oblăduirea Mitropolitului Athenagoras de Thyatira, Exarhul Patriarhului Ecumenic pentru Europa de Vest, cu reşedinţa la Londra.
Slujbă de pomenire cu Părintele Emilian Vasiloschi în incinta Bibliotecii Române la Biblioteca Română din Freiburg
Athenagoras Kavadas
(1909 – 1962)
Arhiepiscopul Thyateirei
şi Marii Britanii (951-1962)
După săvârşirea din viaţă a mitropolitului Athenagoras (1964), părintele Vasiloschi a solicitat aceleiaşi Sfinte Patriarhii, punerea Bisericii româneşti din Germania sub oblăduirea Arhiepiscopului Georgij Tarassov, întâistătătorul Arhiepiscopiei Ortodoxe Ruse şi Exarhul Patriarhiei Ecumenice, cu reşedinţa la Paris.
Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a aprobat cererea părintelui Vasiloschi, astfel că Biserica românilor din Germania a funcţionat canonic, sub oblăduirea Arhiepiscopiei Ortodoxe Ruse, cu reşedinţa în Paris, până în 1992 –restitutio ordinis, când a fost pusă de acelaşi Sfînt Sinod, la cererea părintelui Dumitru Em. Popa, în anul 1989, – hoc sperans ut... sub jurisdicţia Mitropoliei greceşti din Germania.
Cu vremea (peste 20 de ani), numărul parohiilor româneşti pe teritoriul Germaniei federale a crescut simţitor, în timp ce părintele Vasiloschi rămăsese încă singurul preot pentru românii din Germania, din Austria şi de pretutindeni, unde era nevoie.
Lipsa de slujitori a fost lucrul, de care Biserica românească din Germania a suferit tot timpul, întrucât aceasta nu a dispus de mijloace materiale, pentru întreţinerea preoţilor, iar idealişti nu se întâlnesc la tot pasul, nici măcar în rândul slujitorilor la altar.
Georgij Tarasov Arhiepiscop de Syracusa, Întâistătătorul Arhiepiscopiei ortdodoxe multinaţionale din Franţa, cu reşedinţa în Paris (1960-1981)
Pr. Emilian Vasiloschi în fruntea procesiunii de înmormântare a Mitropolitului Visarion Puiu
Părintele Vasiloschi s-a ostenit mult cu căutarea unui candidat la preoţie, printre românii refugiaţi, care să-i fie de ajutor la lucrarea pastorală şi pe care să-l lase urmaş în slujirea „Bisericii exilului românesc”, până când – în sfârşit – l-a găsit în persoana neobositului părinte Dumitru Emanoil Popa, pe atunci rezident la Paris, cu rosturi destul de bine întemeiate şi în slujba comunităţii româneşti de acolo (dascăl şi membru în corul bisericii), prieten credincios al Mitropolitului Visarion Puiu.
Părintele Vasiloschi s-a stabilit cu familia, după multe şi lungi peregrinări, la Düsseldorf, unde a întemeiat o minunat de frumoasă parohie românească, cu credincioşi cuminţi şi cu frică de Dumnezeu.
S-a săvârşit din viaţă la 7 iulie 1966.
Slujba de prohodire a fost săvârşită de către părintele Dumitru Em. Popa, în sobor cu preoţii protoierei Aleksa Todorovic şi Dobrivoje Cilerdzic – de la Biserica Ortodoxă Sârbă, dr. Vasyl Mardak şi Dmytro Wasylczuk – de la Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană, părintele Nikolaj Koschinsky, de la Biserica Ortodoxă Rusă (Patriarhia Ecumenică/Arhiepiscopia Ortodoxă pentru Franţa şi Europa de Vest).
În biserică şi la mormânt, au fost rostite cuvântări de către: părintele Dumitru Em. Popa, protoiereul Dobrivoje Cilerdzic, dr. Vasyl Mardak; Alexandru Proc, în numele Consiliului Ecumenic al Bisericilor, în numele Domnului Scharf – Preşedintele Consiliului Bisericii Evanghelice din Germania, în numele Cancelariei şi al Serviciului Relaţiilor Externe ale Bisericii Evanghelice din Germania, în numele Episcopului Dietzfelbinger (Provincia Rheinland-Westfalen), în numele Bisericii Evanghelice Luterane din Bayern, în numele Operei Diaconice (Diakonisches Werk) din Germania, în numele membrilor Comisiei Ecumenice şi în numele societăţii compatrioţilor germani din Bucovina; Generalul Ion Gheorghe (fost membru în corpul diplomatic român de la Berlin până în 1945) în numele românilor; msgr. dr. Vasile Zăpârţan, din partea Misiunii Catolice Române (Biserica Română Unită) din Germania, părintele Schmittat din partea Bisericii Evanghelice din Rheinland, consilierul ministerial Scheven din partea Ministerului Culturii din Nordrhein-Westfalen; domnii –dr. Leonida Lututovici şi Avocatul Gheorghe Acrivu-Agritta. Biserica Evanghelică din Rheinland a fost reprezentată de către preotul Schmittat şi dl. Eggert.
Protoiereul Dumitru Em. Popa (1913-2004)
Întâistătătorul Bisericii ortodoxe române din Germania (1966-2004)
„Întru mulţi ani, Stăpâne!”
În imagine: Arhiepiscopul Gheorgij Tarasov, Preotul Emilian Vasiloschi şi Dumitru Em. Popa
Părintele Vasiloschi era un oaspete bine văzut în mijlocul societăţii compatrioţilor germani din Bucovina şi foarte iubit, deoarece, cu veselia-i caracteristică, reuşea de fiecare dată să descreţească frunţile oamenilor, fapt pentru care societatea şi redacţia ziarului Süddeutsche a adresat membrilor familiei Părintelui, condoleanţele cuvenite.
Acestora li s-a alăturat şi Părintele Justinian Marina – Patriarhul României. La 29.09.1966, Părintelui Dumitru Em. Popa i-a parvenit, de la Cabinetul Patriarhului, cartea de vizită personală a acestuia (foto dreapta), trimisă cu adresa oficială nr. 948/1966, deci nu pe ascuns, şi împodobită cu emblema Patriarhiei Române având următorul conţinut:
„Justinian Patriarhul României vă împărtăşeşte creştineşti condoleanţe pentru pierderea Protopresviterului Emilian Vasiloschi, şi părinteşti binecuvântări”.
Surse de informaţii la realizarea acestei biografii: Arhiva Bisericii Ortodoxe Române din Germania – Freiburg în Breisgau;
Süddeutsche Zeitung, nr. 18, 1966, p. 3.
Protoiereu Sorin Petcu – Müllheim
