Pentru extindere
daţi „Klick” pe imagini
Nimic nu-i mai uşor decât a înşela pe un om onest. Mult crede cine nu minte niciodată,
şi mult se încrede cine nu înşeală niciodată. (Belmonte de Gracián * 1601 – † 1658)
Consecinţe
imediate după Adunarea Bisericească din 13 iunie 1992, în Freiburg
Deşi la Adunarea Bisericească de la Freiburg, din 13 iunie 1992, cei patru Cucernici Părinţi se declaraseră categoric potrivnici hotărârii Patriarhale şi Sinodale din 22 aprilie, discuţiile au continuat şi după ce şedinţa oficială se încheiase.
Rezultatul a fost o vagă speranţă, sădită de dânşii în sufletele noastre, că în cele din urmă vor accepta, să intre în rânduială şi să rămână sub noua ordine juridică, slujitori la parohiile încredinţate lor, de către părintele Dumitru Popa.
Eram aproape siguri de aceasta, mai ales că părerea noastră era împărtăşită şi susţinută deschis şi de către sfetnicul de încredere şi ocrotitorul părintelui Felecan, dr. Constantin Nagacevschi de la München, prieten vechi şi de inimă cu părintele Dumitru Em. Popa, încă din vremea «învolburatei lor tinereţe».
Biserica ortodoxă română Acoperământul Maicii Domnului din Freiburg
Biserica Sfântul Dumitru din satul Glod – Chilii (România) Iconostasul (fragment)
Convieţuiseră în calitate de „oaspeţi ai Führerului” („Gäste des Führers”) în lagărele de la Rostock şi Buchenwald şi supravieţuiseră bombardamentului în lagărul de la Buchenwald – în 1944, în timpul căruia Nagacevschi a fost grav rănit la cap («lui Costel Nagacevschi i se întorsese pielea capului pe dos, de-i acoperea faţa» – povestea adesea părintele D. Popa).
Nu-mi este cunoscut, dacă tot împreună, spre sfârşitul războiului, s-au înrolat în Armata Naţională.
Este cunoscut, din spusele părintelui Dumitru, că în anii imediat urmatori războiului, au „argăţit” la un ţăran din regiunea Essen, împreună cu ei fiind şi un al treilea prieten – Caranfil Spânachi, care le-a rămas devotat celor doi camarazi şi după ce aceştia s-au săvârşit din această viaţă.
Din acele vremuri se păstrează o fotografie cu chipul lui Nagacevschi, dăruită prietenului său Mitică Popa, cu ocazia zilei de naştere (a Părintelui n.n.), cu mişcătoarea dedicaţie: «Dragă Mitică, de 13 Iulie îţi trimit, nu imaginea unui prieten, ci sufletul aceluia, care în anii înnouraţi şi reci ai Streinătăţii s-a găsit mereu alături de tine încălzindu-se la sufeltul tău. Costel, Tübingen 1947».
Dar cum firea, mintea şi inima omului sunt schimbătoare, câţiva ani mai târziu (1963), nu va încuviinţa şi nu va susţine planul hirotoniei viitorului preot de exil Dumitru Popa (1963-1992), iar după ce aceasta s-a făcut, spre bucuria unora şi spre amărăciunea altora, va înclina spre tabăra „suporterilor” părintelui Vasile Boldeanu, de la Biserica Română din Paris.
Părintele Popa nu i-a socotit lipsa de loialitate, deşi ar fi avut destule motive. Dimpotrivă! După moartea doctorului Gheorghe Tase de la München, alt vechi prieten şi camarad al părintelui Popa, despre care părintele Vasilovschi scria că era foarte supărat, că «a îndrăznit (părintele (Vasiloschi) să aleagă pe Mitică Popa pentru preoţie, fără să-l consulte mai întâi pe domnia sa, cerându-i aprobarea… »– BOR – Freiburg, părintele Popa l-a delegat pe prietenul său Costel Nagacevschi, reprezentantul Bisericii Române din Germania, la Comisia Ecumenică din München.
Sublocotenentul
Dumitru Em. Popa combatand în Armata Naţională la sfârşitul războiului (după 23 august 1944)
Arhidiacon Gabriel Sibiescu Naşterea Maicii Domnului
Foto Iulia Vintilă
Nu s-a îndoit de loialitatea lui, nici când acesta s-a implicat în viaţa parohiei de la Freiburg, care, datorită şurubăriilor dânsului, acompaniat de către părintele Simion Felecan, era cât pe ce să se dezbine chiar sub ochii Părintelui şi ai noştri.
Abia după ce Părintele a văzut, că vechiul lui prieten scria istoria Bisericii Române din Germania fără dânsul, ci cu alţi arhitecţi, potrivnici lui, abia atunci a recunoscut, că nu mai poate să spună, cum spusese toată viaţa «n-am întâlnit pe cineva care să mă fi supărat».
A suferit de înstrăinarea prietenului său. Faţă de noi, nu şi-a exprimat niciodată deschis dezamăgirea. Însă nici nu-i mai rostea numele. Săvârşirea din viaţă a acestuia (25 octombrie 1993), i-a fost adusă la cunoştinţă chiar de către soţia defunctului (în ziua de Sfântul Dumitru), fără a fi însă chemat să-l prohodească, cum (poate) s-ar fi cuvenit. Alţi slujitori au făcut aceasta.
Arhidiacon Gabriel Sibiescu Adormirea Maicii Domnului, Foto Luigi Lanzo
Arhidiacon Gabriel Sibiescu
Sfinţii mucenici: Haralambie, Trifon şi Parascheva Romana
Părticele din sfintele lor moaşte se află în biserica română din Freiburg
Părintele Popa, fie că n-a vrut să tulbure ceremonia cu prezenţa lui, fie că nu va fi mai simţit dorinţa, să-l petreacă pe ultimul drum, nici măcar în virtutea prieteniei de odinioară, a rămas acolo unde-l aşezase acesta şi cei împreună cu dânsul, adică dincolo de marginea sentimentelor şi a evenimentelor.
La slujba de a doua zi (Sf. Dumitru Basarabov) şi la liturghia din duminica următoare, ne-am rugat pentru sufletul lui, după datina noastră creştinească.
În ziua prohodirii, unul dintre vorbitori a menţionat, pe lângă multe altele, meritul d-lui Constantin Nagacevschi, cu privire la Biserica Românilor din exil, spunând: «Numele lui C. Nagacevschi se leagă şi de Biserica Ortodoxă Română. El a fost unul din promotorii Episcopiei Ortodoxe Române dela Freiburg, independentă (sic) de Bucureşti. Dacă în ultimul timp s-a făcut iniţiatorul unei Episcopii Române de Apus (!), dependentă de Bucureşti, aceasta numai şi numai pentru a ridica prestigiul românilor din Europa de Vest în ochii occidentalilor, precum şi cu scopul de a permite românilor de aici, de a avea un cuvânt de spus în cadrul Sinodului Bisericii Ortodoxe Române din ţară».
În acest loc se cuvine o clarificare a primei afirmaţii. Constantin Nagacevschi s-a implicat în viaţa numitei Episcopii de la Freiburg, abia când aceasta exista deja de patru ani, adică după ce Părintele l-a delegat reprezentant al Eparhiei pe lângă Comisia Ecumenică, pentru problemele financiare.
La Congresul Bisericesc de la Frankfurt, din 1979, de la parohia română de la München, care la data respectivă, deşi exista de aproape 30 de ani, nu era încă înregistrată oficial la organele juridice, va fi participat poate cineva, dar numai în calitate de observator. Dacă Nagacevschi va fi fost sau nu unul dintre acei observatori, nu este menţionat nicăieri.
Arhidiacon Gabriel Sibiescu,
Acoperământul Maicii Domnului
(hramul locaşului de închinăciune)
Naşterea Maicii Domnului
Icoană veche românească
Când i s-a propus – în 1988 – (de către autorul acestor rânduri) cooptarea Arhiepiscopului Adran Hriţcu de la Paris, în slujba Bisericii Române de exil din Germania, a răspuns: «Propunerea aceasta să nu se facă vreodată, nici măcar în glumă. Noi nu vrem un episcop dintre cei din România».
Cât priveşte a doua afirmaţie, că românii «de aici» (diasporă?) vor avea «un cuvânt de spus în cadrul Sinodului Bisericii Ortodoxe Române din ţară», ideea aceasta este şi va rămâne de-apururea un fruct al fanteziei – al cuvântătorului de atunci şi al optimiştilor neiniţiaţi în cele ale Bisericii.
Aşa cum am spus mai devreme (turbulenta contio), dr. Constantin Nagacevschi susţinea transferul şi rămânerea Bisericii noastre sub jurisdicţia Mitropolitului Augustin al Germaniei, ba chiar ne-a şi asigurat în aceeaşi zi, că va duce «muncă de lămurire» şi cu ceilalţi Cucernici Părinţi, pentru a se supune hotărârii Patriarhiei Ecumenice şi pentru a intra în rânduială.
Speranţele noastre însă s-au dovedit înşelătoare. Chiar în seara aceleiaşi zile de 13 iunie 1992, dr. Nagacevschi i-a comunicat prin telefon părintelui Popa din München, că părintele Simeon Felecan şi ceilalţi Cucernici Părinţi rămân definitiv la hotărârea comună, luată deja înainte de Adunarea Bisericească, anume de a continua şi realiza planul înfiinţării unei Episcopii autonome, cu episcop român.
Biserica română din Freiburg
Sfânta Masă din anul 1889 în stil liturgic romano-catolic
Biserica ortodoxă română
Acoperământul Maicii Domnului
din Freiburg (1885-1889),
Foto Adrian Preda
La 24 iunie 1992, părintele Vicar Dumitru Em. Popa a făcut cunoscută, creştinilor din parohiile româneşti, din cadrul Vicariatului, hotărârea Patriarhală şi Sinodală din 22 aprilie – acelaşi an, după cum urmează:
«În şedinţa sa din 22 Aprilie 1992, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, sub a cărei jurisdicţie canonică ne aflăm, a decis ca Biserica Ortodoxă Română din Germania Federală să fie transferată de la Arhiepiscopia din Paris, condusă de Î.P.S. Arhiepiscopul Gheorghe Wagner, la Mitroplia Ortodoxă Greacă din Germania, de sub conducerea Î.P.S. Mitropolit Augoustinos, care a convocat pe ziua de 20 Mai 1992, la cancelaria Mitropoliei din Bonn, pe preoţii recunoscuţi de către Patriarhia Ecumenică: părintele vicar Dumitru Em. Popa, părintele dr. Viorel Mehedinţu şi părintele drd. Sorin Petcu, pentru a le comunica această hotărâre.
Ceilalţi preoţi, fără carte canonică, şi care până acum funcţionau numai prin încredinţarea vicarului român, sunt îndrumaţi să ceară individual Î.P.S. Mitropolit Augoustinos încadrarea, cu respectiva încuviinţare de a mai putea oficia; dacă vreunii dintre dânşii socotesc, că motivele ce i-au determinat să-şi părăsească turma, motive declarate şi autorităţilor germane, au dispărut, aceştia au acum şi alte căi de rezolvare a problemei.
Până la clarificarea situaţiei, enoriaşii noştri din diaspora se pot adresa, pentru nevoile duhovniceşti, celor trei preoţi recunoscuţi canonic.
Freiburg, 24 Iunie 1992, Protoiereu Dumitru Em. Popa».
Protoiereul Dumitru Em. Popa
(1913-2004)
Întâistătătorul Bisericii ortdoxe române din Germania
(1966-2004)
Freiburg în Breisach, a.D. 2016, Biserica Acoperământul Maicii Domnului imagine de la de la târnosirea locaşului de rugăciune
La 3 iulie 1992, părintele Dumitru Popa a făcut cunoscut Î.P.S. Mitropolit Augustin, că Adunarea Bisericească din 13 iunie şi-a însuşit hotărârea Sfântului Sinod de la Constantinopol – din 22 aprilie 1992 – şi clauzele stabilite la 20 mai 1992, în cadrul convorbirilor, la reşedinţa mitropolitană din Bonn.
Tot atunci, Părintele i-a făcut cunoscut Mitropolitului Augoustinos şi refuzul preoţilor fără carte canonică, de a cere recunoaşterea de către Mitropolit şi primirea lor sub jurisdicţia sa.
La 7 iulie 1992, părintele Dumitru Popa a făcut cunoscută hotărârea Patriarhiei Ecumenice şi Comisiei Ecumenice de la München precizând, că „Biserica Ortodoxă Română din Germania va exista şi va funcţiona şi în viitor, ca unitate bisericească distinctă, în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Greceşti din Germania cu titulatura «Vicariatul Parohiilor Ortodoxe Române»”.
Totodată, Părintele menţiona şi numele preoţilor (Popa, Mehedinţu, Petcu) cu statut canonic, recunoscuţi de către mitropolit şi deci, cu drept de a sluji în parohiile româneşti.
Ca urmare a hotărârii Sinodale, preoţilor fără carte canonică li s-a anulat, cu data de mai sus (13 iunie 1992), aprobarea, de a mai sluji în parohiile româneşti, dar li s-a recomandat să îndeplinească formalităţile, în vederea recunoaşterii de către Mitropolitul Augustin al Germaniei, dacă doresc, să rămână în viitor sub jurisdicţia acestuia.
La 16 iulie 1992, Î.P.S. Mitropolit Augustin confirma primirea scrisorii părintelui Dumitru–din 3 iulie – şi precizeaza şi de această dată, că «rostul Deciziei Patriarhale şi Sinodale este ca să ajute comunităţilor ortodoxe române din Germania până când se va găsi altă modalitate. E de la sine înţeles că identitatea română-ortodoxă a parohiilor trebuie să fie păstrată. Toată osteneala de a menţine şi cultiva limba liturgică, muzica bisericească, obiceiurile bisericeşti ale creştinilor români ortodocşi, este de către Noi nu numai dorită, dar şi susţinută sub toate formele posibile.
Cât priveşte organizarea parohiilor şi slujirea preoţilor, acestea sunt posibile numai conform cu Rânduielile (canoanele) Bisericii Ortodoxe, cum dealtfel şi Părintele Dumitru menţionează în scrisoarea sa din 3 iulie. După cum toate Bisericile Ortodoxe sunt unitare în Învăţătură (dogmă) şi Liturghie (rit) tot aşa (unitar) trebuie să fie şi în Dreptul Canonic. De fapt acest lucru (principiu) ar trebui ca fiecare preot nu numai să-l ştie, ci să şi procedeze întocmai».
Biserica ortodoxă română Acoperământul Maicii Domnului din Freiburg, construită între anii 1885-1889
La 29 iulie 1992, părintele Dumitru Popa a trimis preoţilor fără statut canonic: Alexandru Câmpeanu – Regensburg, Liviu Dărăban – Siegen, Lucian Pârjol – Berlin, Mitu Lazăr –Köln, Alexandru Pop –Aachen, Gabriel Cernăuţenau – Freiburg, Simion Felecan –München, o scrisoare cu următorul conţinut:
«Prea Cucernice Părinte,
Cu frăţească dragoste Vă trimitem alăturat, în copie, scrisoarea adresată nouă de Părintele Patriarh Bartolomeu al Constantinopolului, din 16 iunie a.c., însoţită de răspunsul Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Augustin, la raportul nostru din 3 iulie a.c., spre luare la cunoştinţă.
Părintele Patriarh ne comunică personal hotărârea Sfântului Sinod din ziua de 22 aprilie 1992, ca Biserica Ortodoxă Română din Germania să stea în viitor sub oblăduirea canonică a Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Augustin al Germaniei, Exarhul Patriarhiei Ecumenice pentru Europa Centrală.
Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Augustin confirmă, în scrisoarea din 16 iulie 1992, luarea la cunoştinţă a raportului nostru, asupra hotărârilor Adunării Bisericeşti din 13 iunie 1992.
Înalt Prea Sfinţia Sa subliniază în mod categoric necesitatea necondiţionată, ca Biserica Ortodoxă Română din Germania, să funcţioneze şi în viitor, conform cu Sfintele Canoane.
Prea Cucernicia Voastră nu sunteţi recunoscut de nici un episcop, astfel că nu aveţi statutul canonic reglementar. Până în prezent aţi putut acorda asistenţă religioasă credincioşilor ortodocşi români, numai din încredinţarea Noastră. V-am acordat acest drept, care contravine Sfintelor Canoane, ţinând seama de starea de necesitate majoră, în care Biserica românească din Germania s-a aflat până acum, şi sub rezerva, că la timpul potrivit veţi putea fi şi Prea Cucernicia Voastră încadrat în normele canonice.
Ni s-a adus la cunoştinţă, că în prezent şi Prea Cucernicia Voastră aveţi posibilitatea de a intra în ordinea canonică, şi Noi suntem încredinţaţi, că şi Prea Cucernicia Voastră doriţi acest lucru, desigur, numai în cazul, că intenţionaţi cu adevărat să rămâneţi şi în viitor preot slujitor, la una din parohiile care aparţin jurisdicţiei Noastre.
Din încredinţarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit, Vă rugăm să ţineţi seama de acest lucru, şi până la 1 septembrie a.c., să ne înaintaţi o cerere adresată Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit, în vederea recunoaşterii canonice, însoţită de Cartea canonică din partea episcopului eparhiot din România, actul de hirotonie, certificatele de studii teologice şi autobiografia.
Pentru facilitarea acestei proceduri, Vă rugăm să ne trimiteţi actele menţionate mai sus, în limba germană. Legalizarea traducerilor, acolo unde lipseşte, se poate face de către Noi, în baza originalelor, pe care, desigur, va trebui să ni le puneţi la dispoziţie în acest scop.
În Cartea canonică să fie menţionat, atât numele Bisericii Ortodoxe Române din Germania, cât şi al Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Augustin, Exarhul Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, sub a cărei jurisdicţie canonică se află Biserica Noastră.
Cererea Prea Cucerniciei Voastre, împreună cu actele însoţitoare menţionate mai sus, vor fi înaintate cu avizul Nostru corespunzător Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Augustin la Bonn, spre cercetare şi aprobare.
Sfânta Mitropolie va cerceta cazul fiecărui preot individual, iar recunoaşterea canonică se va acorda, acolo unde nu există nici un fel de impediment.
Spre evitarea unor întrebări suplimentare, Vă rugăm să prezentaţi o autobiografie completă.
În cazul, că nu intenţionaţi să solicitaţi recunoaşterea, Vă rugăm să ne comunicaţi înainte de 1 septembrie.
Cu frăţească dragoste,
Preot Dumitru Em. Popa».
Speranţa şi aşteptările Părintelui s-au dovedit zadarnice. Adresanţii dânsului nu l-au învrednicit cu vreun răspuns –nici măcar cu unul negativ! – cum s-ar fi cuvenit şi cum obişnuiesc să procedeze oamenii cu multă învăţătură.
Dacă la Adunarea Bisericească au declarat în auzul tuturor, că nu mai au încredere în conducerea Bisericii, anume în părintele Popa în primul rând, ce i-ar fi determinat să îndeplinească chiar şi o stereotipă formalitate, oricât de civilizată ar fi părut.
Lucrurile s-au lămurit însă pe deplin, până la 31 august 1992,înainte de a se împlini sorocul fixat de către părintele Popa (1 septembrie), cum se va arăta în capitolul următor.
Protoiereu Sorin Petcu, Mülheim, iunie 2008
Continuare în: hoc animo Augoustinum