Pentru extindere
daţi „Klick” pe imagini
Duşmanul devine prieten, iar prietenul se schimbă după împrejurări;
căci interesele nu rămân totdeauna aceleaşi (Proverb din India)
N e s t a t o r n i c i e
În anul 1998, Parohia română de la Karlsruhe a părăsit Vicariatul şi a trecut de sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol (Mitropolia Ortodoxă Greacă din Germania), sub cea a Patriarhiei Române (Mitropolia Ortodoxă Română) din Germania.
Organizarea bisericească a românilor din Karlsruhe şi împrejurimi se realizase – începând de prin anul 1986/1987 – cu sprijinul şi ostenelile părintelui Protoiereu dr. Viorel Mehedinţu, care slujea atunci – ca şi acum – la mai multe parohii (Frankfurt, Stuttgart, Heilbronn).
La Karlsruhe, nu putea sluji frecvent şi nici chiar duminica, la un timp cât de cât prielnic dorinţei şi posibilităţilor enoriaşilor.
Mult s-a bucurat părintele Viorel când s-a ivit posibilitatea unui ajutor, chiar şi numai „temporar” (credea Părintele!), din partea părintelui Marius Mezinca, în vremea aceea fiu duhovnicesc al Mitropoliei Ardealului, venit din România la Heidelberg, student bursier, desigur cu binecuvântarea Mitropolitului Antonie Plămădeală al Ardealului.
Mezinca îşi făurise deja planuri de viitor, altele decât cele pe care le „urzise” sub ascultarea mitropolitului său – Antonie Plămădeală, înainte de a veni în Germania.
Pentru realizarea acestor planuri, a apelat la ajutorul părintelui Dumitru Em. Popa, de la Freiburg, care, aflându-i gândurile de a nu se mai întoarce în România şi de a solicita primirea sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice (Mitropolia Greacă din Germania), eventual chiar de a emigra în Australia pentru românii de acolo, l-a primit să slujească împreună, în biserica din Freiburg. Între timp, părintele Dumitru a mijlocit chiar şi pe lângă românii din Australia, pregătindu-i din vreme primirea lui acolo ca preot.
Nu se ştie dacă părintele Marius Mezinca va fi întocmit niscaiva formalităţi în vederea emigrării în Australia. Se ştie însă că la Heidelberg fiind, şi deci aproape de Karlsruhe, unde exista o parohie românească, de aproximativ 11 ani sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice, l-a rugat pe părintele Viorel Mehedinţu, să-i îngăduie să slujească la Karlsruhe, atunci când dânsul era ocupat în altă parohie.
Părintele Viorel Mehedinţu, bucuros să poată asigura mai îndeaproape asistenţa pastorală a credincioşilor din Karlsruhe, şi considerându-l om de încredere (doar era preot!), i-a îngăduit să slujească la Karlsruhe, ţinând seama şi de intenţia acestuia de a solicita primirea sa sub jurisdicţia Mitropolitului Augoustinos al Germaniei.
Însuşi faptul că slujea şi cu părintele Dumitru Popa la Freiburg (în trecut foarte prevăzător şi suspicios fraţă de preoţii veniţi din România, chiar şi numai în trecere), inspira şi mai mare încredere. Părintele Dumitru era – altfel spus – un fel de garanţie, că părintele Mezinca nu nutrea niscaiva gânduri ascunse, mai puţin ortodoxe şi frăţeşti.
Bucuria părintelui Viorel a fost însă de scurtă durată. Căci nu mică i-a fost surpriza, cînd a aflat că părintele Marius Mezinca – în loc să-l suplinească în parohie – l-a înlocuit definitiv cu propria-i persoană.
Căci părintele Marius, folosindu-se de absenţa Preotului-Paroh şi ajutat de o parte dintre enoriaşi, a pregătit în taină înlocuirea acestuia cât şi trecerea parohiei sub jurisdicţia Patriarhiei Române (Mitropolia Ortodoxă Română din Germania).
Faptul, că parohia românească de la Karlsruhe a trecut sub jurisdicţia Patriarhiei Române, era legitim şi lăudabil, căci acolo era locul ei de la bun început. Nimeni nu contestă acest lucru. Însă felul cum au procedat enoriaşii cu preotul şi cu episcopul lor este ruşinos, cu atât mai mult cu cât acest lucru s-a petrecut, cu buna ştiinţă şi cu binecuvântarea ierarhului român, Î.P.S. Mitropolit Serafim Joantă al Germaniei.
Vlădica Serafim a fost încântat şi a primit cu bucurie „oferta” părintelui Mezinca şi a enoriaşilor români de la Karlsrue. A slujit mai întâi liturghie arhierească şi, abia după aceea, cu altă ocazie, a comunicat părintelui Viorel Mehedinţu şi Mitropolitului Agoustinos, preluarea parohiei române de aici, sub jurisdicţia proprie.
Protoiereul
dr. Viorel Mehedinţu
Ieromonah Gheorghe Ciobanu, Sfânta Fecioară Maria
(Maica Domnului)
icoană împărătească
La fel s-a întâmplat câţiva ani mai târziu şi în parohia românească de la Düsseldorf, care părăsise în anul 1988 unitatea bisericească din cadrul Episcopiei Române din Germania şi trecuse sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate, respectiv a Î.P.S. Arhiepiscop Arndt Mark al Berlinului, cu reşedinţa la München (vezi nulla res).
Preot-Paroh în vremea aceea era părintele Michail Broos (Mihai Crăciunescu), numit în această funcţie de către părintele Vicar Dumitru Popa, desigur, nu corespunzător normelor canonice, ci doar cu încuviinţarea tacită a Arhiepiscopului Georg Wagner de la Paris.
Când parohia română de la Düsseldorf a trecut sub jurisdicţia Bisericii Ruse din Străinătate, era la al cincilea preot, într-un răstimp de aproape 10 ani; un părinte (Traian Văleanu) emigrase în America, un altul (Ion Gheban)se lăsase de preoţie, având altceva mai bun de făcut, alţi doi (Cezar Codreanu şi Alexandru Pop) fuseseră concediaţi în urma reclamaţiilor enoriaşilor, după ce au fost judecaţi şi condamnaţi (concediaţi) , arbitrar şi fără drept ori posibilitate de apel, la o instanţă superioară (episcop, mitropolit, patriarh, sinod ).
Cel de-al cincilea slujitor –părintele Michail Broos (Mihai Crăciunescu) a urmat foarte curând celor doi preoţi concediaţi mai devreme după principii mai puţin canonice, cu singura deosebire, că dânsul a fost suspendat din preoţie cu ucaz episcopal în regulă, căci Arhiepiscopul Arndt Mark, în urma reclamaţiilor şi a cererii unui grup de enoriaşi, l-a oprit de la săvârşirea Sfintelor Taine (vezi nulla res).
Ieromonah Gheorghe Ciobanu Iisus Hristos Împăratul lumii (Pantocrator)
icoană împărătească
Protoiereul
Radu Constantin Miron
În anul 1996, o mare parte din enoriaşii de la Düsseldorf au solicitat Mitropolitului Aougustinos, reprimirea parohiei lor sub jurisdicţia de mai înainte a Patriarhiei Ecumenice, de data aceasta cu dependenţă canonică de Mitropolia Ortodoxă Greacă din Germania.
Î.P.S. Mitropolit Augoustinos al Germaniei a aprobat cererea enoriaşilor români de aici şi a numit Preot-Paroh pe părintele Protoiereu Radu Constantin Miron, care slujea deja la alte două parohii greceşti (Brühl şi Vesseling).
Lucrurile au funcţionat bine şi armonios timp de şapte ani.
În anul 2003 – la iniţiativa tainică a câtorva membri din consiliul parohial – a fost declarată trecerea enoriei de sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice (Mitropolie Ortodoxă Greacă din Germania) sub cea a Patriarhiei Române (Mitropolia Ortodoxă Română din Germania).
Odată cu preluarea Parohiei din Düsseldorf, Î.P.S. Mitropolit Serafim Joantă al Germaniei l-a reabilitat şi pe părintele Michail Broos şi l-a (re)aşezat Preot-Paroh al acestei enorii.
Aşa cum am menţionat mai sus, se cuvine reţinut faptul, că trecerea parohiei de sub o jurisdicţie sub alta s-a pregătit şi înfăptuit şi la Düsseldorf – întocmai ca la Karlsruhe – „tainic”, adică pe furiş, fără ştirea preotului Paroh şi a Mitropolitului Augoustinos. Aceştia n-au fost consideraţi vrednici nici măcar de un formal cuvânt de mulţumire, din partea consiliului parohial şi a enoriaşilor.
Cititorii îşi pot face o impresie obiectivă asupra mersului lucrurilor şi al oamenilor – enoriaşi şi feţe bisericeşti – în urma lecturii scrisorii părintelui Protoiereu Radu Constantin Miron.
Î.P.S. Augoustinos Labardakis, Mitropolitul Germaniei şi Exarh al Patriarhiei Ecumenice pentru Europa Centrală
Arhidiacon Gabriel Sibiescu Sfântul Apostol Petru
Căci iată ce le scria Părintele enoriaşilor săi, la 29 ianuarie 2003:
«Iubiţi credincioşi,
Pe data de 25 Ianuarie a.c. am primit o scrisoare din partea comitetului nostru parohial, în care preşedintele comitetului, domnul Motoi, îmi anunţă că de pe data de 14 ianuarie 2003 parohia noastră din Düsseldorf („Rumänisch Orthodoxe Kirche im Ruhrgebiet”) aparţine Mitropoliei Ortodoxe Române din cadrul Patriarhiei Române.
În scrisoare se mai spune că, duminică 2 februarie, va sluji Î.P.S. Mitropolit Serafim împreună cu noul preot paroh – Părintele Michael Broos (Mihai Crăciunescu) şi că sunt invitat să particip la această slujbă.
Desigur aş fi preferat să nu aflu cu 11 zile întârziere că nu mai sunt preotul parohiei noastre, mai ales fiindcă am primit scrisoarea într-un moment când mă pregăteam să reprezint parohia noastră în cadrul unei manifestări a „Comisiei Bisericii Ortodoxe din Düsseldorf” (KOKiDüs).
Aş mai fi preferat să aflu această veste de la Episcopul care acum şapte ani mi-a dat binecuvântarea să slujesc la Düsseldorf, adică de la Î.P.S. Augoustinos. Dar nici Înat Prea Sfinţia Sa nu a fost informat mai înainte, nici de domnul preşedinte Motoi, nici de Î.P.S. Serafim cu care se întâlnise cu câteva zile înainte.
Dealtfel Î.P.S. Serafim n-a găsit de cuviinţă să răspundă nici mie la o scrisoare ce i-am trimis pe data de 1 Ianuarie 2003.
Şi nici părintele Broos n-a găsit timpul să-mi răspundă la scrisoarea mea din 28 Decembrie 2002.
În aceste scrisori rugam – pentru ca să se facă trecerea parohiei noastre de sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice (de Constantinopol) sub Patriarhia Română, într-adevăr în spirit frăţesc, aşa cum îmi ceruse Comitetul Parohiei – să se ţină o adunare parohială, în care puteam informa enoriaşii despre semnificaţia acestei treceri şi apoi discuta despre ea.
La această adunare mi-aş fi dorit să povestesc despre legăturile mele personale cu această parohie, în care au fost cununaţi părinţii mei, unde am fost botezat eu şi fraţii mei, unde am participat ca mic copil la sfinţirea bisericii noastre, unde am asistat la slujba de prohodire a Părintelui Emilian Vasiloschi, unde am ajutat în altar şi mai târziu am cântat la strană, când îl însoţeam pe Părintele Popa care venea de la Freiburg.
Aş mai fi explicat la această adunare care este diferenţa dintre o parohie şi o asociaţie şi care este răspunderea preotului pentru întreaga turmă care i-a fost încredinţată (dealtfel nu am cerut niciodată să fie supusă unui vot trecerea parohiei cum mi s-a reproşat!).
Mai important ar fi fost să Vă vorbesc despre rolul Patriarhiei de Constantinopol pentru Biserica Ortodoxă Română în Germania, pentru preoţii şi pentru credincioşii ei în deceniile trecute, nu numai în anii când Biserica din România nu putea să-i ajute pe credincioşii români ortodocşi din Germania, ci şi după 1989,când aceştia puteau să-şi păstreze în continuare într-o biserică liberă, identitatea religioasă şi naţională, fără pericolul provincialismului.
Apartenenţa parohiei noastre de Patriarhia de Constantinopol nu înseamnă o nostalgie a trecutului sau a exilului, ci dimpotrivă este un model de speranţă pentru viitorul Ortodoxiei în această ţară. De aceea aş fi vorbit despre gratitudinea generaţiei mele şi a părinţilor mei, pentru sprijinul continuu al Constantinopolului pentru Românii din Germania.
Despre această adunare vorbisem pe data de 1 Decembrie 2002 cu Comitetul Parohial, în prezenţa Părintelui Broos. Tot atunci cerusem un plan cronologic (folosisem cuvântul englezesc „timetable” cei prezenţi la această discuţie îşi aduc desigur aminte…) ca să-mi iau în primire obiectele de cult (Sfântul Potir, Sfântul Antimis) care aparţin parohiei greceşti de la Brühl şi apoi să predau parohia urmaşului meu.
De aceea nu înţeleg motivele pentru această grabă, care m-a pus pe mine (şi pe alţii) în faţa unui fapt împlinit. Nu cred că era nevoie de această grabă, aşa cum nu era nevoie nici de „înmulţirea miraculoasă” a registrului parohial… Şi– mai ales – mi-ar fi plăcut să-mi iau personal rămas bun de la enoriaşii mei, pe care i-am însoţit duhovniceşte în ultimii şase ani.
Poate cer prea mult. Dar refuzul categoric din partea iniţiatorilor acestei acţiuni, de a discuta în public circumstanţele preluării parohiei noastre de către Patriarhia Română, ar transforma prezenţa mea la slujba arhierească din 2 Februarie într-o participare la un spectacol, cu care nu pot fi de acord.
Iar elementara lipsă de tact, de a-mi comunica cu o întârziere de 11 zile înlăturarea mea din postul de preot şi paroh, pe care l-am ocupat în aceşti ani fără nici un fel de avantaj financiar – chiar şi un măturător de stradă în ţara în care trăim, este anunţat dinainte când îşi pierde postul….. – mă face să nu pot participa la această slujbă.
Protoiereu Radu Constantin Miron”.
Protoiereu Sorin Petcu, Müllheim – mai 2009
Continuare în: paulo post
Arhidiacon Gabriel Sibiescu Sfântul Apostol Paavel