Puţini sunt aceia, care îşi orânduiesc viaţa şi lucrurile după un plan: ceilalţi,
la fel ca cei care plutesc pe un fluviu, nu merg, ci sunt purtaţi… De aceea trebuie să stabilim ce voim
şi să perseverăm în aceasta. (Seneca † 65 după Hristos)
Conferinţa preoţească de la Freiburg – 26 martie 1998
La cererea preoţilor şi cu binecuvântarea Î.P.S. Mitropolit Augoustinos al Germaniei, la 26 martie 1998, a avut loc în Freiburg a doua conferinţă a preoţilor români, la care au participat Cucernicii Părinţi Protoierei: Dumitru Em. Popa, dr. Viorel Mehedinţu, Vasile Molnar, Radu Constantin Miron (care a participat şi în calitatea de reprezentant din partea Mitropoliei) şi preotul Sorin Petcu.
1. Pe ordinea de zi au fost prevăzute trei subiecte:
− probleme de organizare internă;
− darea de seamă a preoţilor, privind activitatea pastorală în parohii;
− probleme practice.
Protoiereul Dumitru Em. Popa
(1913-2004)
Părintele Protoiereu Radu Constantin Miron a împărtăşit celor prezenţi cuvântul de salut şi binecuvântarea Î.P.S. Mitropolit Augoustinos al Germaniei.
Mitropolitul mulţumea preoţilor români, pentru prezenţa la festivităţile întreitei aniversări (ziua de naştere a Mitropolitului şi 25 de ani de episcopat, precum şi împlinirea a 35 de ani de la înfiinţarea mitropoliei), care avuseseră loc la reşedinţa mitropolitană din Bonn-Beuel (26 februarie 1998) şi la München (23 martie1998).
Părintele Miron a menţionat că festivităţile de la Bonn şi München au avut ca scop principal, nu atât sărbătorirea Mitropolitului, ci mai mult prezentarea imaginii Mitropoliei şi totodată, şi a întregii Biserici Ortodoxe din Germania, lumii creştine de alte confesiuni şi de alte religii, din această parte a continentului european.
Cu această ocazie, au fost evidenţiate aspectele pozitive din viaţa religioasă a Mitropoliei, care se bucura nu numai de un deosebit prestigiu şi de o bună organizare administrativă, ci şi de o deosebită stimă din partea celor două Biserici mari (Romano – Catolică şi Evanghelică), precum şi din partea Conducerii Statului German.
Protoiereul
Radu Constantin Miron
Protoiereul
dr. Viorel Mehedinţu
Părintele Radu Constantin Miron a menţionat deasemenea că la Patriarhia Ecumenică s-a primit din nou o scrisoare din partea Patriarhiei Române, în care era vorba de aceleaşi greutăţi pe care mitropolitul român din Germania – Î.P.S. Serafim Joantă – le-ar fi întâmpinat din partea Mitropoliei Greceşti.
Greutăţile cu pricina – aşa a explicat Părintele Radu – constau în menţinerea parohiilor româneşti din Germania, la data aceea, deja de cinci ani organizate în vicariat, sub jurisdicţia Mitropoliei greceşti de la Bonn.
Patriarhia Ecumenică a făcut cunoscută această plângere şi Î.P.S. Mitropolit Augoustinos.
Părintele Miron a menţionat şi faptul, că Î.P.S. Mitropolit Serafim Joantă al Germaniei – în contextul acestei plângeri – cu ocazia întrunirii Comisiei Episcopilor Ortodocşi din Germania, i-a declarat Î.P.S. Mitropolit Augoustinos că nu are nimic împotrivă, dacă preoţii români Dumitru Popa, dr. Viorel Mehedinţu şi Sorin Petcu rămân şi în viitor sub jurisdicţia Mitropoliei Greceşti.
Î.P.S. Sa s-a opus însă categoric primirii părintelui Protoiereu Vasile Molnar, sub jurisdicţia susnumitei Mitropolii.
Motivul sau motivele, care determinau atunci pe înaltul ierarh român să se exprime categoric, împotriva intrării părintelui Vasile în rânduială canonică – fie chiar şi sub jurisdicţia unui mitropolit grec ortodox – n-au fost menţionate cu această ocazie.
Se ştia însă că părintele Vasile plecase din România cu îngăduinţa episcopului său – astăzi Î.P.S. Mitropolit Bartolomeu Anania al Clujului, deci cu carte canonică în bună rânduială, urmând ca, acolo unde Părintele se va stabili şi va sluji, să intre sub jurisdicţia unui episcop ortodox, care – la rândul său – să fie în bună rânduială canonică şi în comuniune cu întreaga Ortodoxie.
Protoiereul Vasile Molnar
Protoiereul Sorin Petcu
Părintele Radu Constantin Miron considera că astfel de probleme nu erau de competenţa preoţilor, spre a fi discutate şi rezolvate, că ele cădeau în grija celor doi ierarhi, noi – preoţii români – urmând „să ne facem datoria de preoţi şi în viitor cu toată conştiinciozitatea faţă de enoriaşii noştri”.
Părintele Radu Constantin Miron a cerut lămuriri, cu privire la scrisoarea părintelui Dumitru Popa din 18 iunie 1997, adresată Î.P.S. Mitropolit Augoustinos, în care îl ruga pe acesta să numească pe părintele Sorin Petcu, urmaş al dânsului în funcţia de preot-paroh la Freiburg, atunci când dânsul – motivat de vârstă şi sănătate – se va retrage la pensie.
La data când părintele Popa scria Mitropolitului, părintele Sorin Petcu deţinea funcţia de preot-paroh la parohiile din Pforzheim şi Nürnberg, iar la parohiile din Freiburg şi München îl suplinea pe părintele Dumitru, în calitate de preot-ajutător (Gehilfe), termen impropriu, folosit deja de către Arhiepiscopului Georg Wagner de la Paris, în Gramata de numire din 21 februarie 1990 (adresa nr. DA 93-90).
În scrisoarea menţionată, părintele Dumitru nu preciza însă dacă solicita numirea părintelui Petcu pe postul de paroh şi în cazul, în care dânsul s-ar fi retras imediat din funcţia amintită.
Lipsind aceste detalii, Mitropolitul nu a luat nici o hotărâre înainte de a primi lămuriri suplimentare şi clare.
Părintele Popa a precizat, că în scrisoarea către Mitropolit, din 18 iunie 1997, solicita numirea părintelui Petcu la Freiburg, pe postul doi de preot, ca mai târziu – atunci când dânsul se va retrage definitiv la pensie – acesta să-i urmeze în funcţia de paroh. Prin numirea părintelui Petcu la Freiburg, pe postul doi de preot, se făcea şi o corectură a actului de numire eliberat de către Î.P.S. Arhiepiscop Georg Wagner de la Paris, care folosise expresia preot-ajutător, „ca şi când ar fi vorba de un preot fără har deplin”.
Părintele Protoiereu Radu Constantin Miron a făcut cunoscută dorinţa Mitropolitului, de a face o vizită canonică parohiei de la Frankfurt, în ziua de 27 septembrie 1998.
Părintele dr. Viorel Mehedinţu urma să se ocupe de organizarea întâlnirii la faţa locului, invitaţi urmând să fie şi românii din celelalte parohii: Freiburg, München, Nürnberg, Lörrach, Stuttgart, Heilbronn, Saarbrücken, Pforzheim, Düssledorf şi de pretutindeni (cum de altfel s-a şi întâmplat)– paulo post.
Î.P.S. Augoustinos Labardakis,
Mitropolitul Germaniei şi
Exarh al Patriarhului Ecumenic
pentru Europa Centrală
2. Situaţia parohiilor
La data când a avut loc conferinţa preoţească (26 martie 1998), Vicariatul Român era alcătuit din 12 parohii româneşti, dintre care două, situate dincolo de graniţa jurisdicţională a Mitropoliei (Franţa şi Elveţia) şi păstorite de către cinci preoţi: părintele Protoiereu Dumitru Em. Popa la Freiburg şi Baden în Elveţia; părintele dr. Viorel Mehedinţu la Frankfurt, Stuttgart şi Heilbronn; părintele Protoiereu Radu Constantin Miron la Düsseldorf; părintele Protoiereu Vasile Molnar la Lörrach, Saarbrücken şi Strasbourg; părintele Sorin Petcu la Freiburg, München, Nürnberg şi Pforzheim.
La data respectivă (26 martie 1998), situaţia parohiilor se prezenta astfel:
Biserica ortodoxă română
Acoperământul Maicii Domnului
din Freiburg
a. Freiburg în Breisgau
Parohia românilor din Freiburg primise în anul 1979 un măreţ locaş de cult (Maria Schutz Kapelle), pe care – timp de peste 20 de ani – l-a folosit alternativ cu grecii şi (sporadic) cu sârbii. Din anul 2003, biserica este folosită şi de ruşii ortodocşi din Freiburg şi împrejurimi.
La Freiburg, preot-paroh era părintele Protoiereu Dumitru Em. Popa, care – din anul 1986 – asigura tot a doua duminică din fiecare lună şi asistenţa religioasă a românilor, din parohia Adormirea Maicii Domnului din oraşul Baden în Elveţia (cca. 130 km depărtare de Freiburg). În absenţa dânsului, la Freiburg slujea părintele Sorin Petcu.
Pr. D. Popa şi Pr. S. Petcu
slujind în biserica Maria Will
din Baden -Schweiz, a.D. 1994
Î.P.S Mitropolit
Augoustinos oaspetele
românilor ortodocşi din Frankfurt (a.D.1988)
b. Frankfurt, Stuttgart, Heilbronn
Parohiile româneşti din Frankfurt, Stuttgart şi Heilbronn erau (şi sunt) păstorite de către părintele Protoiereu dr. Viorel Mehedinţu. Programul liturgic a rămas până azi neschimbat: la Heilbronn se slujea în prima duminică din lună, la Frankfurt în a 2-a şi a 4-a iar la Stuttgart în a 3-a duminică din fiecare lună.
Au existat temeri, că înfiinţarea unei a doua parohii româneşti în Stuttgart (dependentă canonic de Mitropolia Ortodoxă Română din Germania – Patriarhia Română), alături de cea existentă aici deja din anul 1978 (Patriarhia Ecumenică), ar putea contribui la adâncirea dezbinărilor, spre regretul tuturor, una din cele mai puţin lăudabile caracteristici ale mai tuturor comunităţilor ortodoxe din diaspora românească. Temerile s-au dovedit a fi neîntemeiate.
Frankfurt a.D. 1998
immagine din timpul
Dumnezeieştii Liturghii
c. München
Parohia Învierea Domnului de la München, constituită în anul 1993, avea ca preot-paroh pe părintele Dumitru Em. Popa, suplinit deja din 1993 de către părintele Sorin Petcu.
Din lipsă de locaş de cult, aproape un an, comunitatea a peregrinat cu slujbele prin bisericile altor confesiuni, inclusiv în biserica slavilor greco-catolici.
S-a apelat atunci şi la comunitatea românilor greco-catolici din München, în a căror biserică se mai slujise alternativ cu ani în urmă (vezi positio mentis).
Condiţiile (de ordin confesional şi deloc româneşti), puse atunci de către Monseniorul Octavian Bârlea, n-au putut fi acceptate de comunitatea ortodoxă. Abia în urma intervenţiei Î.P.S. Augoustin şi a mijlocirilor părintelui Georgios Malamousis de la parohia greacă din München, pe lângă Ordinariatul Bisericii Romano-Catolice din München, parohia română Învierea Domnului a (re) primit capela mică de la Gasteig, cu hramul Sfânta Maria, în care – în vremurile mai de demult – slujiseră alternativ părinţii Protoierei Emilian Vasiloschi, urmaşul său Dumitru Popa şi preotul greco-catolic – Monseniorul Vasile Zăpârţan.
Slujbă arhierească în
biserica ortodoxă greacă
din Nürnberg (2002)
d. Nürnberg/Fürth
Convieţuirea cu fraţii ortodocşi greci de la Nürnberg era una dintre cele mai armonioase şi poate cele mai rare.
Când românii de aici s-au organizat în a doua parohie, cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, nu dispuneau de locaş de rugăciune. Grecii din Nürnberg şi Fürth slujeau într-o biserică, închiriată de la Biserica Evanghelică de aici – o clădire veche, situată în Fürtherstrasse 168, în spatele fostei gări de cale ferată, la graniţa dintre Nürnberg şi Fürth.
Grecii, ştiindu-i pe români sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Ecumenice (unde se aflau şi ei), le-au venit în ajutor acestora, punându-le la dispoziţie biserica lor, fără a le solicita vreo contribuţie la cheltuielile de întreţinere (chirie, lumină, căldură etc.).
La începutul anului 1995, terminând construcţia noului locaş propriu de rugăciune din Nürnberg, atât cât să se poată sluji în el, grecii s-au mutat cu slujbele în noua biserică. Au lăsat însă biserica veche românilor, suportând în continuare toate cheltuielile (chirie, căldură, curent electric, asigurări etc.), până la expirarea contractului încheiat cu Biserica Evanghelică.
Biserica veche avea nevoie de reparaţii radicale, îndeosebi la acoperiş, care ameninţa de la o zi la alta să se prăbuşească. Românii l-au mai reparat pe ici pe acolo pe cât le-a fost cu putinţă din punct de vedere financiar. Ultima Sfântă Liturghie s-a slujit în luna aprilie 1995, când partea de acoperiş de deasupra Sfintei Mese se prăbuşise deja. Întrucât Sfânta Masă nu se mai putea folosi, în naosul bisericii a fost improvizat un altar. Se apropia Sărbătoarea Sfintelor Paşti, iar românii de aici nu aveau nici o alternativă, cu privire la un locaş de cult pentru slujba Sfintei Învieri şi cu atât mai puţin, pentru viitor.
Într-o duminică, părintele Alexandros Ţaţanis de la biserica greacă m-a întrebat, dacă avem biserică în care să serbăm Sfintele Paşti şi dacă avem vreo alternativă pentru viitorul apropiat, după ce se va încheia contractul lor cu Biserica Evanghelică.
Slujisem cu dânsul în biserica nouă. Mă aflam alături de dânsul în faţa Sfintei Mese. I-am răspuns că nu avem, şi nici nu ştiu dacă vom putea să găsim o posibilitate într-un aşa de scurt timp, cel puţin pentru slujba Sfintei Învieri.
Auzind aceasta, părintele Alexndru mi-a spus: «Veţi sărbători Sfintele Paşi aici, în această biserică, pentru că biserica aceasta aparţine şi Românilor. Dar şi în viitor veţi sluji tot în această biserică, pentru că suntem ortodocşi şi fraţi!».
Cuvintele Părintelui m-au emoţionat într-atât, că abia după câteva momente mi-am regăsit glasul şi cuvintele, pentru a-i mulţumi.
Deşi nu ne cunoaşte limba, pentru a putea citi el însuşi aceste rânduri (nădăjduiesc însă că cineva i le va traduce), îi mulţumesc încă o dată şi în acest loc părintelui Alexandru, trecându-i numele cu mare cinste şi cu bucurie, în filele istoriei atât de zbuciumate a Bisericii românilor din exil.
Slujba Dumnezeieştii Liturghii
în Nürnberg.
În imagine: Pr. Sorin Petcu şi
Pr. dr. Constantin Sporea
Saarbrücken a. D. 2003
Slujbă arhierească la 10 ani
de la întemeierea parohiei
e. Saarbrücken
Românii din Saarbrücken şi împrejurimi s-au organizat bisericeşte în anul 1993. Prin grija şi după sfatul părintelui Protoiereu Vasile Molnar de la Strasbourg, au înfiinţat Parohia Ortodoxă cu hramul Învierea Domnului, dependentă canonic de Mitropolia Ortodoxă Greacă din Germania (Patriarhia Ecumenică).
În anul 2003, comunitatea a serbat împlinirea a 10 ani de la înfiinţarea parohiei, cu Sfînta Liturghie arhierească, săvârşită de către Î.P.S. Mitropolit Augoustinos al Germaniei, preoţi împreună-slujitori fiind părinţii protoierei Radu Constantin Miron şi Vasile Molnar, urmată de masa festivă, în duhul iubirii creştine.
De la înfiinţarea parohiei, sfintele slujbe se oficiază în duminica a 2-a din lună, în biserica Deutschherrenkpelle, construită în anul 1227. Părintele Vasile slujeşte Sfânta Liturghie în aceeaşi a 2-a duminică din lună şi în parohia românească din Lörrach (vezi mai jos), iar în celelalte duminici din lună, în parohia ortodoxă de limbă română şi franceză din Strasbourg.
Saarbrücken a. D. 2003
la 10 ani de la constituirea parohiei
Lörrach. Biserica Evanghelică,
locaş de rugăciune şi pentru
comunitatea ortodoxă română de aici
f. Lörrach – Weil am Rhein
Cu osteneala şi sub îndrumarea aceluiaşi părinte Vasile Molnar de la Strasbourg, românii ortodocşi din Lörrach şi Weil am Rhein – două oraşe în sud-vestul Germaniei, separate de metropola elveţiană Basel prin invizibila graniţă dintre Germania şi Elveţia – s-au organizat bisericeşte în anul 1995.
Sub îndrumarea părintelui Protoiereu Vasile Molnar, au înfiinţat Parohia ortodoxă română cu hramul Buna Vestire, cu dependenţă canonică de Mitropolia Ortodoxă Greacă din Germania (Patriarhia Ecumenică).
De la înfiinţarea parohiei, Sfintele Slujbe sunt săvârşite într-o frumoasă biserică – pe vremuri necropola marchizilor de Lörrach şi Basel – construită între anii 1356-1402.
Lörrach. Biserica Evanghelică,
locaş de rugăciune şi pentru
comunitatea ortodoxă română de aici
g. Düsseldorf
În anul 1996, majoritatea enoriaşilor Parohiei ortodoxe române de la Düsseldorf au solicitat revenirea sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice, cu dependenţă canonică de Mitropolia Ortodoxă Greacă din Germania.
Opt ani mai devreme (1988), parohia trecuse de sub jurisdicţia Episcopiei Române din Germania, respectiv a Arhiepiscopiei Ortodoxe Ruse din Franţa, sub cea a Arhiepiscopiei Ortodoxe Ruse din Germania (Biserica Ortodoxă Rusă din afara frontierelor, care avea for tutelar Sinodul Ortodox Rus de la New-York) – nulla res.
Din motive necunoscute nouă (cu mare probabilitate irelevante pentru lucrarea de faţă), Arhiepiscopul Mark a oprit pe preotul-paroh de aici – părintele Mihail Crăciunescu-Bross – de la săvârşirea Sfintelor Taine, astfel că parohia era văduvită de slujitor.
Urmare acestei situaţii, Î.P.S. Mitropolit Augoustinos al Germaniei a primit şi a aprobat cererea enoriaşilor români de la Düsseldorf şi le-a numit preot-paroh – cum şi-au dorit – pe părintele Protoiereu Radu Constantin Miron, unul dintre secretarii Mitropoliei.
Protoiereul
Radu Constantin Miron
Biserica evanghelică Învierea din Pforzheim
h. Pforzheim
În anul 1996, prin mijlocirea părintelui Protoiereu dr. Viorel Mehedinţu, Biserica Evanghelică din Pforzheim le-a înlesnit românilor ortodocşi din Pforzheim şi împrejurimi, folosirea locaşului de cult, cunoscut sub două nume (două hramuri) – Auferstehungskirche (Biserica Învierii) şi Johannes Kirche (Biserica Sfântul Ioan Evanghelistul – din Mathystraße – colţ cu Glümerstraße 2) – www. ortodoxiapforzheim.de
În anul următor (1997), aceştia s-au constituit în parohie ortodoxă românească cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, dependentă canonic de Mitropolia Ortodoxă Greacă din Germania (Patriarhia Ecumenică).
Se cuvine menţionat în acest loc, remarcabilul angajament al celor câteva familii româneşti – îndeosebi al familiei Ioan şi Ana Pâslaru, care – cu timp şi fără timp, cu vorba, cu sfatul şi nu mai puţin cu buzunarul – au ajutat şi au contribuit la consolidarea şi dăinuirea parohiei.
Prima Sfântă Liturghie s-a săvârşit aici în ajunul Naşterii Domnului, în anul 1996, de către părintele Protoiereu dr. Viorel Mehedinţu, ajutat în calitate de dascăl, de către autorul acestor rânduri.
Din anul 1997, se slujeşte aici Sfânta Liturghie în fiecare a 2-a duminică din lună.
Biserica evanghelică Învierea din Pforzheim
3. Organizarea practică
Pentru a asigura „transparenţa” şi accesul uşor la datele din registrele de botezuri şi cununii, s-a hotărât transcrierea digitală şi fotocopierea acestora, pentru a putea fi puse la dispoziţia Mitropoliei.
Formularele certificatelor de botez şi cununie vor fi întrebuinţate unitar în parohiile Vicariatului.
Protoiereu Sorin Petcu – Freiburg, în mai a. D. 20093
Continuare în: pendulus status