Pentru extindere
daţi Klick pe imagini
Frate Ioane! de Pr. Dumitru Em. Popa
Am venit astăzi să-mi plec genunchii la sfântul tău mormânt, în care te zvârcoleşti continuu de 37 de ani încoace.
Am venit să-mi cer iertare, frate Ioane, căci eu, nu numai că n-am fost în stare să merg pe drumul pe care tu ai mers, dar am împiedicat şi pe alţii, care ar fi dorit să-ţi urmeze exemplul.
Prin jertfa ta, ca şi a acelora care te-au precedat, mi-a rămas mie o moşie frumoasă şi iubitoare de Dumnezeu şi de sfintele Lui orânduiri, moşie pe care eu n-am fost în stare s-o păstrez, pentru că păcate grozave mi-au umplut sufletul şi, în loc să iau pildă pe Ion Vodă cel Brav, care murea rupt de cămile, mi-a fost mai la îndemână şi mai potrivit să fac ce a făcut Ieremia Golia.
Am păcătuit şi faţă de tine şi faţă de credinţa mea în Dumnezeu. Tu ai rămas în neam, te-ai contopit cu el şi cu glia din care ai izbucnit spre lumină, pe când eu, am ieşit din neamul din care am fost plămădit şi, cuprins de întunerecul altor interese, am asurzit şi am orbit.
Am asurzit, frate Ioane, şi n-am mai auzit porunca acelora, care şi-au pus oasele temelie, la făurirea edificiului naţional.
Am orbit şi orb am rămas, că nici astăzi, după 37 de ani, nu văd adevărata lumină care să-mi lumineze calea, prin care să ies din întunerecul în care mă zbat, fără să găsesc vreun liman, la care să mă adăpostesc.
Generaţia ta, e generaţia împlinirii visului de veacuri, al întregirii teritoriului nostru firesc.
Generaţia mea, e generaţia abandonării, generaţia lichidatoare, generaţia care din păcat vrea să-şi facă un nimb de glorie.
Şi dacă, pentru a scăpa pe om din robia neascultării, a trebuit ca Dumnezeu să primească jertfa Fiului Său, oare câte generaţii îşi vor mai vărsa sângele, spre a ne izbăvi de plaga întinsă peste lume, de maşina de război a Satanei? Căci fără de jertfa cea mare, nu poate fi izbăvire.
Flamura, care fâlfâie la căpătâiul tău de 60 de ani de zile, a fost purtată din veac în veac şi din generaţie în generaţie, de mână de voinic, şi pe ea stau gravate, cu litere de aur, pietrele ce stau la temelia patrimoniului naţional românesc: Sarmizegetusa, Tapae, Posada, Varna, Rovine, Nicopol, Cosova, Câmpul Pâinii, Războieni, Baia, Podul Înalt, Lipnic, Călugăreni, Şelimbăr, Mirăslău, Gorăslău, Dealul Roşcanilor, Smârdan, Rahova, Griviţa, Plevna.
Iar în zorii zilei de 15 august 1916, în sunet de goarnă şi bubuit de tun, chiuind de bucurie, ai purtat-o şi tu voiniceşte, frate Ioane, şi ai mai gravat pe ea, Robăneştii, Susai, Munţii Coţi, Târgu-Jiu, Argeş, Coşna, Cireşoaia, Oituz, Mărăşti, Mărăşeşti, Budapesta.
Dar poţi să fii mândru, frate Ioane, că această flamură a fost purtată cu aceeaşi demnitate naţională, cu aceeaşi dragoste de glie, cu acelaşi elan, şi de mâinile de voinic ale feciorului tău, care, în zorii zilei de 22 iunie 1941, la chemarea poruncitoare de a trece Prutul, fără nici un pic de şovăire l-a trecut, spre a elibera moşia furată de hrăpăreţul său duşman, şi se va povesti cât va fi lumea lume despre bravura sa, de la Prut la Volga şi de la Ceahlău la Odessa şi Elbrus, până în munţii Caucazului.
Şi el, feciorul tău, frate Ioane, a căzut muşcând din glia însângerată, răpus de mine, care, mânat de interese ce nu mai erau ale neamului meu, l-am lovit mişeleşte pe la spate. El a căzut cu faţa la duşmanul nostru cel de-a pururea, cu un zâmbet amar pe buze şi cu pustiul în suflet, iar eu, care timp de 37 de ani de zile, rătăcesc prin întunerecul în care am intrat împins de propriile mele păcate, vin azi la căpătâiul tău, să-ţi cer iertare pentru faptele mele şi să te rog să ajuţi neputinţei mele, spre a fi de folos nu mie, ci celui care vine după mine şi care trebuie să te aibă pe tine pildă vie, în toate zilele vieţii sale şi ale urmaşilor săi!
Protoiereu Dumitru Em. Popa, sâmbătă, 6 iunie 1981, de Ziua Eroilor Români