paulo post

Vizită canonică la 27 Septembrie 1998
Festivitatea de la Frankfurt/M.

La Conferinţa preoţilor din 26 Martie 1998 se anunţase intenţia şi dorinţa I.P.S. Mitropolit Augoustinos al Germaniei de a veni în vizită canonică în parohia românească Adormirea Maicii Domnului din Frankfurt în ziua de Duminică 27 Septembrie acelaşi an –inter quae
Mitropolitul a venit însoţit de Părintele Protoiereu Radu Constantin Miron şi de Părintele Diacon (azi preot) Mihail Tauber.
Bucuria revederii cu distinşii oaspeţi ne-a fost umbrită de un incident neplăcut: automobilul diaconului cu care venise şi mitropolitul – parcat în apropierea bisericii – a fost spart în timpul slujbei. Făptaşii au păgubit pe mitropolit şi pe diacon de obiecte preţioase de cult şi personale.

Mitropolitul a mulţumit gazdelor – Părintelui Dr. Viorel Mehedinţu, Consiliului Parohial şi enoriaşilor români din Frankfurt şi împrejurimi – pentru invitaţia şi cinstea de a fi oaspetele lor în acea zi de minunat septembrie.
A subliniat rolul Bisericilor – indiferent de confesiune sau naţionalitate – în procesul transformărilor politice, sociale şi economice din Europa în viitorul apropiat. „Ortodoxia – a spus Mitropolitul – se va evidenţia printr-un atribut deosebit: gândirea trecută prin filtrul inimii. Creştinul ortodox gândeşte cu inima şi lucrează după cum îi porunceşte inima. Cine gândeşte numai cu raţiunea şi ignoră ce-i spune inima, acela mai mult strică decât clădeşte.”
Le-a rostit  cuvânt de laudă şi felicitare românilor din Frankfurt şi de pretutindeni în străinătate pentru dragostea şi devotamentul lor faţă de tot ceea ce este românesc, le aparţine şi face parte din fiinţa lor: Românis – ţara lor de origine, Biserica şi, credinţa ortodoxă, limba şi cultura românească, precum şi tradiţiile legate sau izvorâte din acestea. Ne-a sfătuit să rămânem statornici în toate câte ţin de originea noastră românească şi ortodoxă, şi să veghem să nu devenim victimele naţionalismului dăunător.

„Nu există nici un fel de îndoială – a spus Mitropolitul – că elementul naţional aparţine fiinţei Bisericii Ortodoxe şi fiinţei fiecărui creştin ortodox. Cu toate acestea naţionalismul nu trebuie practicat în defavoarea societăţii europene multinaţionale. În ceea ce mă priveşte pe mine personal, în mulţii ani de când trăiesc în această minunată Germanie, am constatat o profundă schimbare în felul de a gândi despre identitatea mea naţională şi confesională. De origine sunt grec, de credinţă sunt creştin ortodox. În contextul noii Europe constat şi simt însă că mai întâi sunt ortodox şi mai apoi sunt grec. Cred că mulţi dintre Dumneavoastră aici de faţă gândiţi ca şi mine. De aceea Vă îndemn cu toată convingerea şi din toată inima: păstraţi-Vă identitatea!  rămâneţi ortodocşi! rămâneţi români! ”

După Mitropolit a vorbit Părintele – Paroh Dr. Viorel Mehedinţu.
Textul cuvântării s-a păstrat şi este redat în continuare in extenso.

Eminenza Voastră,
Înalt Prea Sfinţite Părinte Mitropolit Augoustinos,

Pentru parohia noastră de aici – din Frankfurt – este astăzi un prilej de mare şi înălţătoare bucurie, pentru că Vă avem în mijlocul nostru, pentru că ne-am rugat împreună, pentru că aţi slujit împreună cu noi Sfânta Liturghie, care este aceeaşi în toate Bisericile Ortodoxe surori.
Cei mai mulţi dintre noi ne aducem aminte de ultima vizită, pe care ne-aţi făcut-o cu câţiva ani în urmă.
Celor mai mulţi ne-au rămas în minte cuvintele Înalt Prea Sfinţiei Voastre prin care ne îndemnaţi să ne păstrăm credinţa şi tradiţiile noastre ortodoxe, să nu ne îndepărtăm nici de Biserica, nici de ţara noastă de origine, să ne păstrăm identitatea românească şi ortodoxă.
Ca un foarte bun cunoscător al Bisericii şi al ţării noastre, ca şi al virtuţilor poporului român, ne-aţi îndemnat să fim conştienţi de valorile spirituale pe care le-am moştenit de la Biserica şi de la ctitorii culturii româneşti.
Această moştenire, această zestre spirituală contribuie în mod substanţial la formarea identităţii noastre personale.
Cine se rupe de această tradiţie spirituală, devine un pierdut, un anonim.
Aceste îndemnuri părinteşti şi înţelepte, izvorâte din experienţa Înat Prea Sfinţiei Voastre de ani de zile în această ţară, ne-au rămas întipărite în minte şi în inimi.

Înalt Prea Sfinţite Părinte Mitropolit Augoustinos,

În istoria de două decenii a acestei parohii, prezenţa Înalt Prea Sfinţiei Voastre în mijlocul nostru e pentru noi un eveniment deosebit.
V-am văzut de atâtea ori la televiziunea germană, luând parte ca reprezentat al întregii Ortodoxii la comemorarea a diferite evenimente, fie politice, fie culturale, fie bisericeşti.
Astăzi aţi descins în mijlocul nostru. Vă avem în nemijlocita apropiere. Cine vă cunoaşte activitatea atât de intensă, programul atât de încărcat, ştie să preţuiască cum se cuvine efortul pe care l-aţi făcut ca să ne cinstiţi cu vizita pe care ne-o faceţi.
În numele enoriaşilor acestei parohii doresc să Vă mulţumesc, nu numai pentru astăzi, ci şi pentru tot timpul de până acum, în care ne-aţi adăpostit sub jurisdicţia, sub protecţia – Înalt Prea Sfinţiei Voastre.
Se cuvine astăzi să ne aducem odată mai mult aminte că parohia noastră împreună cu celelalte parohii ale exilului românesc din Germania, se află de aproape o jumătate de secol sub jurisdicţia canonică –  sub oblăduirea –  Patriarhiei din Constantinopol. Venind astăzi la noi, aţi venit propriu zis acasă. Noi suntem ai Înalt Prea Sfinţiei Voastre şi Înalt Prea Sfinţia Voastră sunteţi al nostru.
La rugămintea noastră am fost primiţi în sânul Patriarhiei-Mamă a Constantinopolului. După instaurarea dictaturii comuniste atee de cea mai tristă şi neagră amintire în ţara noastră – România -, Biserica românească a exilului a întrerupt legătura cu conducerea Bisericii din ţară – ea însăşi fiind controlată şi influenţată de conducerea puterii comuniste.
Ca să ieşim din această sferă, ca să fim scutiţi de vizitele ierarhilor din ţară, care ar fi venit nu numai în misiuni de natură bisericească, ci şi cu alte scopuri, străine cu totul de cele bisericeşti, fapt foarte bine cunoscut şi recunoscut între timp,  pentru ca influenţa securităţii, – care în România demola biserici, iar în străinătate întemeia parohii -, să nu se întindă şi asupra noastră, Biserica Ortodoxă Română a exilului şi-a îndreptat privirea în acele vremuri de restrişte spre Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, cerând să fie primită sub jurisdicţia ei canonică.
Aici a găsit şi înţelegere, şi ajutor. Românii ortodocşi din Germania au fost primiţi cu Biserica lor “de exil” în sânul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, care – atât cât i-a stat în putinţă – s-a îngrijit tot timpul de ei, ca o adevărată mamă faţă de copiii ei.
S-a îngrijit prin ierarhii ei ca Biserica românească a exilului să poată satisface nevoile spirituale ale credincioşilor ei, ca românii ortodocşi să-şi poată cultiva credinţa şi tradiţiile lor ortodoxe bisericeşti.
În felul acesta, Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a asigurat Bisericii Ortodoxe a exilului românesc din Germanie un statut canonic de prim rang, recunoscut şi respectat de Bisericile ţării gazdă şi de întreaga Ortodoxie.
De aproape cinci decenii ne aflăm înconjuraţi de grija, de protecţia, de dragostea Bisericii-Mamă a Constantinopolului, care ajung la noi în mod direct şi sporite prin grija, ajutorul şi căldura inimii Înalt Prea Sfinţiei Voastre.
Ştim că putem veni la Înalt Prea Sfinţia Voastră cu toate problemele pe care le avem. Vă simţim totdeauna – ca şi astăzi – foarte aproape, şi ca Înalt Părinte duhovnicesc, şi ca un foarte bun frate. Mai mult nu ne putem dori.
De Înalt Prea Sfinţia Voastră suntem foarte mulţumiţi.
Vă suntem foarte recunoscători!
Există două feluri de frăţietate: o frăţietate de sânge, etnică, şi una dovedită prin faptă, prin ajutor.
Mulţi aşa numiţi fraţi de-ai noştri de neam – etnici – s-au dovedit a fi cu totul ne-fraţi, chiar duşmani neîndurători, încercând să semene printre noi sămânţa discordiei şi dezbinării.
Sunt foarte mândru şi foarte mulţumit că enoriaşii parohiei de la Frankfurt ca şi ai celorlalte parohii – cu foarte puţine excepţii – n-au căzut pradă unor astfel de încercări necurate.
Spre marea noastră consternare există însă chiar şi astăzi astfel de încercări, care se abat asupra noastră de la cei care se numesc fraţii noştri! Mai pot ei să ne fie fraţi, dacă încearcă să ne dezbine, să rupă unitatea şi armonia de care ne-am bucurat atâta vreme în parohiile noastre sub jurisdicţia Înalt Prea Sfinţiei Voastre?
Iată de ce Vă spuneam că vă simţim atât de aproape, şi ca părinte şi ca frate.
Ne-aţi dovedit această frăţie prin faptă.
Primiţi, Înalt Prea Sfinţite Părinte Mitropolit, mulţumirea şi recunoştinţa noastră sinceră, din toată inima.

Mitropolitul a mulţumit Părintelui Viorel pentru frumoasele cuvinte şi a promis că şi în viitor le va rămâne românilor acelaşi frate şi acelaşi părinte duhovnicesc de până acum, şi pe cât îi va sta în putinţă le va fi de ajutor, pentru că – a spus mitropoltul –  “slujirea (diaconia) aceasta e spre tot binele nu numai al Bisericii românilor din Germania, ci şi al  întregii Ortodoxi.”I. P.S. Mitropolit Augoustinos a rostit predica, pe care a prelungit-o  cu un emoţionant cuvânt de mulţumire, de laudă şi de încurajare adresat enoriaşilor parohiei române de la Frankfurt prezenţi în biserică, da nu numai acestora, ci tuturor românilor din diaspora ortodoxă.
Mitropolitul a vorbit liber, astfel că reconstituirea integrală a celor rostite atunci de înaltul ierarh este definitiv cu neputinţă.
Înltul Ierarh s-a dovedit a fi fost bine documentat cu privirea la ospitalitatea şi religiozitatea românilor din România şi în aceeaşi măsură a celor din Germania.

Unora dintre noi ne era cunoscut acest lucru. Cândva făcuse parte din delegaţia care l-a însoţit pe Patriarhul Ecumenic Dimitrios I (1972 – 1991) în vizita făcută Bisericii Ortodoxe Române. De atunci – ori de câte ori se ivea ocazia – povestea despre emoţionantele întâlniri cu românii acasă la ei, în Biserica lor. A rămas adânc impresionat de bucuria împletită cu dragostea sfielnică cu care au fost întâmpinaţi de români pretutindeni pe unde i-au întâlnit. „Pentru noi era clar ca ziua – a spus Mitropolitul mai târziu – că toţi acei oameni veniseră să ne întâmpine din dragoste şi de bună voie, şi nu din porunca vreunui funcţionar politic, aşa cum se obişnuia în situaţii de altă natură. Patriarhul Dimitrios le împărtăşea acestora binecuvântare arhierească şi le dăruia cruciuliţe spre marea lor bucurie şi mulţumire”.

Înainte de a se face otpustul Sfintei Liturghii Mitropolitul i-a conferit Părintelui Dr. Viorel Mehdinţu – prin hirotesie – titlul de Protoiereu, după care i-a înmânat insignele distinctive: Epigonatul (Bederniţa) şi Crucea pectorală, de care l-a încredinţat pe Părintele Viorel că i-a adus-o personal de la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol.
Serbarea s-a continuat şi după slujba Sfintei Liturghii în sala de festivităţi a bisericii.

Protoiereu Sorin Petcu – Müllheim, Mai, a.D. 2009