Pentru extindere
daţi Klick pe imagini
Zilele în care facem parastase celului răposat
După părăsirea trupului, sufletul omului străbate văzduhul către Tronul lui Dumnezeu, trecând prin înfricoşatele vămi.
În acest timp, rudeniile caută să uşureze răposatului trecerea prin vămi şi să plece îndurarea lui Dumnezeu către el, făcându-i parastase, urmate de pomeni. Acestea sunt:
– Parastasul de trei zile
Se face în cinstea Învierii lui Hristos în cea de-a treia zi. Biserica se roagă atunci, ca Hristos Cel înviat a treia zi din morţi, să învieze şi pe cel răposat. După tradiţie, se spune că Sfântul Macarie al Alexandriei († 394) a avut o descoperire de sus, că rugăciunea din această zi eliberează sufletul de întristarea pe care o resimte din pricina despărţirii de trup.
În cele trei zile, sufletul mai umbă încă prin locurile pe unde a trăit, însoţit de un înger. A treia zi, urcă la cer spre închinare la Dumnezeu.
– Parastasul de nouă zile
În a noua zi, sufletul se arată pentru a doua oară lui Dumnezeu. Tot de la Sfântul Macarie se ştie, că în răstimpul dintre a treia şi a noua zi, sufletului i se arată frumuseţile raiului şi lăcaşurile sfinţilor. Este îngrijorat, neştiind care-i va fi soarta. Frumuseţile Raiului îl atrag, dar nu ştie dacă va avea parte de ele.
Rugăciunile celor rămaşi în viaţa de aici îi dau speranţe.
Rugăm pe Domnul Iisus Hristos, care a murit în ceasul al nouălea din zi, precum şi pe cele nouă cete îngereşti, să odihnească pe răposat cu sfinţii şi cu îngerii.
– Parastasul de patruzeci de zile
Se face în cinstea Înălţării Domnului, care a avut loc după 40 de zile de la Înviere.
Din ziua a noua până într-a patruzecea, sufletul este purtat prin Iad.
Este cuprins de spaimă şi de cutremur pentru că i s-ar putea hotărî rămânerea acolo.
Precum Mântuitorul s-a înălţat la ceruri în a patruzecea zi, după Înviere, tot aşa sufletul se înfăţişează acum pentru a treia oară în faţa Dreptului Judecător.
Este ultima înfăţişare, cînd Mântuitorul îi hotărăşte locul unde va sta până la Judecata viitoare.
Parastasul „de 40 de zile” este socotit de tradiţia creştină drept foarte folositor, pentru sufletul celui trecut în viaţa de dincolo. Noi ne rugăm ca Domnul să-i aşeze pe cei plecaţi dintre noi, în Rai, cu drepţii.
– Parastasele la 3, 6 şi 9 luni
– Parastasele de un an până la şapte ani şi după aceea în fiecare an
Dacă rostul parastaselor la 3, 6 şi 9 luni este – pe lângă rugăciunea pentru iertarea păcatelor celui răposat şi odihna acestuia în comuniunea drepţilor – şi acela, de a reîmprospăta amintirea lui în memoria celor rămaşi pe pământ, parastasul de un an şi după aceea în fiecare an (în unele regiuni ale ţării numai până la şapte ani) este considerat asemenea sărbătoririi zilei de naştere din timpul vieţii pe pământ; căci în acea zi din an, în care s-a săvârşit din această viaţă, s-a petrecut naşterea lui în cer, în lumea de dincolo, în veşnicie.
Aceste parastase mărturisesc dragostea noastră pentru cel răposat şi necontenita legătură cu sufletul acestuia. Făcându-le, ne mărturisim astfel şi credinţa noastră în nemurirea sufletelor şi în învierea morţilor.
