Pentru extindere
daţi „Klick” pe imagini
Balul Carnavalului1
Ca niciodată-n acest an,
Serbatu-s-a cu-atâta pompă
Acest sfârşit de Carnaval,
În München, într-o bombă.
de Dumitru Em. Popa
Cu mare vâlvă s-a tot dus,
Din om în om şi pom în pom,
Că vestea-ceasta a ajuns,
Chiar pân-la Roma şi la Bonn.
Şi-au prins din vreme a sosi
De peste tot, drept credincioşii,
Să prăznuiasc- această zi,
Ca-n vremuri de demult, strămoşii.
Şi-atunci, când balul a-nceput,
Erau cu toţii-n păr;
Dar parcă fuse un făcut,
Mai toţi mascaţi la fel.
Purtau bărbi mândre, ce în vânt
Se înfoiau cu-aşa mândrie,
De te cruceai ca un nătâng,
De-atâta gingăşie.
Şi ce mândreţe fosta, Doamne!
Chiar zile-ntregi ai fi privit,
Când prins-au a juca bătuta
Şi tropca-n ritm afuristit.
Şi-atunci, când se juca-nvârtita
Şi brâuleţul îndrăcit,
Spontan, lângă Moş Roş, Brunhilda
La joc aprins s-a fost pornit.
Din Capital-venit-au dârz
Chiar toţi pân-la opincă.
Şi cum mai aştepta Capsâz
Lumina să se stingă!
Şi Mareşalul Tanasachi,
Mai mare „Ţap“ în Capitală,
Într-o partidă de Tasachi,
Făcu Ţânţarii de ocară.
Şi Domnul Nicu Sforărescu,
Şoptind mereu, cu Gică Tase,
Se milogiau de-Apostolescu,
Uitării să nu-i lase.
Şi-apoi pe „Tată“, într-un cerc
Pledând cu bunătate,
Cum va salva de la înec
Copii, la noua sa maternitate.
Iar Gică Tase ascultând,
Lui Sforărescu-i da cu cotu,
Ca să-nţeleagă, că-n curând,
Va fi în „Ordnung” totu.
Din München, de la mic la mare,
În frunte-avându-l chiar pe Sfinx,
Venit-au toţi în sărbătoare
Şi cu pingele noi de ghips.
Să-l fi văzut pe Bălumé,
Purtându-şi barba foarte mândru,
Ce cordial se-ntreţinea
Cu camaradul nostru Ciuntu.
Apoi pe Moş Teban Voinicu,
Mai mândru ca un Barbă Cot,
În vals nebun cu-acelaş Ciuntu,
De se crucea norodul tot.
În ciuda celor din trecut,
Ca înfrăţiţi de când îi Ceru,
Laurian, cu barba la pământ,
Juca la umăr cu Boeru.
Cu-n iatagan turcesc la brâu,
Îl învârtea Popa Stănescu,
Cum dai de-a dura un buriu,
În sârbă, pe Conu Sfinţescu.
Mituş făcea pe scamatorul,
Scoţând panglici şi foc pe nas,
Şi-apoi, fantastic, cu toporul
Chiar căpăţâna ş-a fost ras.
Şi-n vii, aplauze apoi
A re-nviat ca din nimica,
Iară Olteanu ş-alţi vre-o doi
Umblau cu tingirica.
Au mai venit şi Crai din Răsărit,
Avându-l pe Pisoi codaş,
Şi-n toi de bal, ei au trântit
În legea lor, un pokeraş.
Chiar şi Parisu-a fost prezent :
Obrad, Moş Roşu şi Culică,
Şi bietul Borca discuta
Cu Profesorul Ionică.
Chiar Şefu Presei2, cu-alai mare,
Venit-a ţanţoş între noi,
La Schmok3, mustăţi şi guler tare,
Şi pălărie de Cow-Boy.
Şi-apoi, la ore mici din noapte,
Când balul era-n mare toi,
La început numai în şoapte,
Au prins a se certa vre-o doi.
Dar focu-aprins se stinge greu,
Că-n scurtă vreme a-nceput,
Bătae-n toată legea, zău,
Cum numa-n ţară am văzut.
Ce pumni, ce scaune, ce sticle,
Erau zvârlite ca în car,
În capete hodorogite,
De orişicare adversar.
Boeru, care patrona,
S-a pus în exerciţiu,
Năprasnic începu a striga,
Cerând un armistiţiu.
Dar nimeni nu i-a dat crezare,
Ba încă unul, mai bolând,
I-a pus, aşa… la întâmplare,
Chiar un tablou pe după gât.
Martie 1947
1 Poezia a fost publicată prima dată în revista „Vocea Dimocratului Naţionale”, nr. 2, din 25 martie 1947. Persoanele menţionate au existat cu adevărat.
La redactare am păstrat ortografia originală
2 Este vorba de însuşi autorul poeziei, al „autoportretului” în costum de Cawboy, precum şi al caricaturii din stânga.
3 smoching
