Pentru extindere
daţi Klick pe imagini
Pelerinaj la Cimitirul militar român de la Vale du Pâtre –Soultzmatt
în anul Domnului 2015
„De la primul pas făcut pe pământul ţării duşmane, fiecare a simţit că pentru el începe acum un nou război, mai greu decât celălalt, din care abia a scăpat. Războiul unuia, împotriva tuturor – împotriva oamenilor şi-a intemperiilor, a foamei şi-a frigului, a bolilor şi-a neprevăzutului – războiul fiecăruia, împotriva universului întreg. Într-o luptă ca asta, nu mai poţi conta pe nici un sacrificiu din partea aproapelui, ameninţat ca şi tine. Eşti singur, cu propriile-ţi mijloace, pe care la rândul tău, nu mai ai dreptul să le risipeşti pentru alţii, dacă vrei să trăieşti. Şi ca pilotul unui avion fără motor, trebuie să te foloseşti de cea mai uşoară adiere prielnică în aripi – ca să aterizezi cât mai târziu şi cât mai departe”. George Topârceanu*
Parohia ortodoxă română Naşterea Maicii Domnului, din Freiburg im Breisgau, a organizat şi anul acesta, la 23 mai 2015, în sâmbăta după Praznicul Înălţării Domnului, tradiţionalul Pelerinaj la Cimitirul militar român de la Soultzmatt. Comemorarea eroilor naţionali, în ziua Praznicului Înălţării Domnului, este una din tradiţiile Bisericii Ortodoxe Române.
După Primul Război Mondial, în anul 1920, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a rânduit ca, odată cu Praznicul Înălţării Domnului, să se facă şi pomenirea eroilor români, ca semn de venerare şi recunoştinţă faţă de jertfa lor, pentru Neam şi pentru Ţară, dar şi din încredinţarea că, precum Mântuitorul Hristos S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl, tot aşa şi sufletele eroilor s-au înălţat la cer şi trăiesc în comuniunea Sfinţilor lui Dumnezeu.
Înţeleapta hotărâre a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române a fost luată în considerare, Ziua Eroilor Români fiind declarată şi respectată ca sărbătoare naţională. De atunci, în toate bisericile ortodoxe române se săvârşeşte Dumnezeiasca Liturghie şi se face slujba de pomenire a eroilor români de pretutindeni şi din toate timpurile.
Până mai acum 50 de ani, în România, pomenirea eroilor arunca o umbră de tristeţe asupra bucuriei Praznicului Înălţării Domnului, îndeosebi în enoriile din mediul rural, unde numele soldaţilor morţi, pe front sau în prizonierat, erau cunoscute tuturor, fiecare cunoscând necazul, durerea şi tristeţea celuilalt.
După slujba de pomenire în biserică, preotul şi enoriaşii depuneau lumânări şi flori la monumentul din curtea bisericii sau din cimitirul satului, pe care sunt încrustate numele eroilor din localitate; văduvele de război şi părinţii celor căzuţi la datorie aprindeau lumânări la mormintele familiilor lor, ca şi când şi cei morţi în război şi-ar dormi acolo somnul de veci, în aşteptarea învierii de obşte.
Gestul pios şi suferinţa văduvelor şi a părinţilor, exteriorizată prin plânsul sfâşietor, tulbura şi cel mai insensibil suflet.
În vremurile mai de pe urmă, numele eroilor de odinioară se cufundă lin în negura uitării, lăsând loc numelor martirilor neamului românesc – mireni şi clerici trecuţi la Domnul – din închisorile şi lagărele de exterminare din România comunistă.
La şase ani după sfârşitul Primului Război Mondial (1914-1916), prin osteneala Casei Regale a României şi cu sprijinul Statului Francez, a fost amenajat Cimitirul militar român de la Val du Pâtre (Valea Păstorului), la câţiva kilometri depărtare de oraşul Soultzmatt, în Alsacia (Franţa).
Cimitirul a fost amenajat chiar pe terenul fostului lagăr de prizonieri, pe care Statul român l-a primit în dar de la Statul Francez.
Spre deosebire de celelalte cimitire militare din Alsacia, în care sunt înmormântaţi soldaţi de diferite naţionalităţi (francezi, români, ruşi ş.a.), în Cimitirul militar de la Soultzmatt sunt înmormântaţi (cu câteva excepţii) exclusiv soldaţi români, 680 la număr. Aceştia fuseseră aduşi în Alsacia (aflată atunci sub ocupaţie germană) de către germani şi internaţi în lagăre, insuficient aprovizionate cu cele necesare pentru a supravieţui, de pe o zi pe alta, fiind obligaţi să muncească peste puterile lor.
Mulţi dintre ei au murit de boală – îndeosebi de necruţătoarea gripă spaniolă – de foame, de frig şi nu mai puţin, din cauza regimului inuman la care au fost supuşi.
N-au fost înmormântaţi după rânduiala ortodoxă, nefiind printre ei un preot ortodox militar, nici într-un sanctuar distinct (militar), ci prin cimitirele din localităţile învecinate.
Nu se ştie câţi dintre prizonierii români, internaţi în lagărele din Franţa şi din Germania, au supravieţuit. Pentru soldaţii români, morţi în lagărele din dreapta Rinului, nu s-a putut face nimic deosebit, relaţiile dintre Statul Român şi cel german fiind întrerupte timp îndelungat.
Aceia au fost înmormântaţi fie în cimitirele localităţilor din apropierea lagărelor de prizonieri, fie în locuri singuratice, la marginea aşezărilor urbane (vezi necropola miltară de la Haltingen).
După amenajarea Cimitirului militar român de la Vale du Pâtre, soldaţii români au fost deshumaţi şi înmormântaţi în noua necropolă, pe care o considerăm, cred că fără să greşim prea mult, şi glie românească. Pentru o documentaţie mai amplă, despre Cimitirul militar român de la Vale du Pâtre şi despre alte necropole, în care sunt înmormântaţi soldaţi români, vezi Soultzmatt..
Slujba de sfinţire a cimitirului şi de pomenire a eroilor s-a făcut la 9 aprilie 1924, în prezenţa Regelui Ferdinand I, a Reginei Maria a României şi a reprezentanţilor Statului francez, printre aceştia aflându-se şi Generalul Matthias Berthelot. Soultzmatt/Vivax recordatio
După cel de-al doilea Război Mondial, din motive politice, Cimitirul militar de la Soultzmatt n-a mai putut face parte din programul sărbătorii naţionale române de Ziua Eroilor, Europa fiind împărţită în două blocuri politice, fapt care a îngăduit ca necropola românească de la Soultzmatt să fie dată uitării de către români.
Nu însă şi de către francezi.
Ca semn de recunoştinţă faţă de Statul Român de odinioară, aliat în războiul împotriva Germaniei, Statul Francez s-a ostenit şi este preocupat de îngrijirea şi conservarea cimitirului. De pildă, crucile de odinioară, din lemn, au fost înlocuite cu cruci din ciment, care dăinuie şi astăzi.
Abia la sfârşitul deceniului al şaptelea din secolul trecut, Cimitirul militar de la Soultzmatt şi alte cimitire militare din Alsacia, în care sunt înhumaţi soldaţi români, au intrat în atenţia românilor din exil, în Europa de Vest.
Aceştia n-au pregetat să înnoade firul întrerupt al tradiţiei Bisericii Ortodoxe Române, reînviind sărbătoarea naţională de comemorare a Eroilor români, în lumea Exilului românesc, după criterii deosebite de cele observate şi practicate în România, de până la revoluţia din 1989.
În anul 1978, câţiva români din exil, la iniţiativa vrednicilor de pomenire Protoiereu Dumitru Em. Popa de la Freiburg (Germania) şi Remus Radina de la Paris, s-au întâlnit pentru prima oară, de Ziua Eroilor Români, la Cimitirul militar român din Val du Pâtre (Valea Păstorului).
Părintele Dumitru a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie şi Slujba de pomenire a Eroilor români de pretutindeni, din toate timpurile şi din toate locurile.
S-a hotărât atunci, ca din anul următor (1979), românii din exil să vină în fiecare an, în sâmbăta de după Praznicul Înălţării Domnului, în pelerinaj la Cimitirul militar român de la Soultzmatt, ca să participe la slujba de pomenire a Eroilor români. De atunci, enoria ortodoxă română din Freiburg, păstorită de către vrednicul de pomenire părintele Dumitru Emanoil Popa, s-a ostenit, cu multă dragoste şi dăruire, cu organizarea şi coordonarea pelerinajului.
Începând din anul 1979, pelerinajul s-a repetat an de an, fără întrerupere, devenind cu timpul, una dintre cele mai frumoase sărbători religios-naţionale ale exilului românesc.
Până în anul 1990, participanţii veneau în număr impresionant de mare, cu precădere din Europa de Vest – din ţările de dincoace de Cortina de Fier (Germania, Franţa, Elveţia, Italia, Austria, Belgia, Olanda etc.), dar şi de pe continentele de mai departe (Australia şi cele două Americi).
După ce a fost (re)descoperit, pentru mulţi români, Cimitirul militar român de la Soultzmatt a devenit prin el însuşi un monument, o filă din istoria României, scrisă cu sângele soldaţilor români, fapt pentru care românii, aflaţi în trecere prin aceste părţi de lume, nu pregetă să facă o mică excursie, pentru a vizita acest sanctuar românesc.
S-ar putea spune că la acest cimitir s-a simţit mai mult ca oricând şi oriunde tendinţa, de a se vorbi mai puţin despre eroii români şi jertfa lor în cele două Războaie Mondiale şi mai mult, despre martirii neamului românesc – mireni şi clerici, omorâţi în închisorile şi în lagărele de exterminare din România comunistă.
Desigur, este o datorie sfântă să se vorbească despre toţi martirii neamului românesc, din toate timpurile şi din toate locurile, nu însă dându-i uitării pe acei soldaţi români, morţi pe toate câmpurile de luptă pentru Neam şi pentru Ţară.
Se cuvine deci să se transmită, nu numai generaţiilor tinere de români din vremurile noastre, ci şi celor ce vor urma, că independenţa naţională şi întregirea neamului românesc într-o Românie Mare, „de la Nistru, pân’ la Tisa”, s-au înfăptuit datorită eroismului şi jertfei ostaşilor români, începând cu Războiul pentru dobândirea Independenţei Naţionale (1877).
Se cuvine menţionat şi faptul, că în biserica ortodoxă română Maria Schutz (în traducere liberă: Acoperământul Maicii Domnului), din Freiburg, la Dumnezeiasca Liturghie s-a amintit dintotdeauna de ostaşii români căzuţi pe toate câmpurile de luptă, pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român, de românii martiri ai neamului românesc, mireni şi clerici, morţi în închisorile comuniste şi în lagărele de exterminare din România, precum şi de toţi românii din exil, trecuţi la Domnul, departe de patria şi de familiile lor.
De Ziua Eroilor Români, la Sfânta Liturghie din biserica din Freiburg şi în sâmbăta pelerinajului, la Cimitirul militar de la Soultzmatt, se rosteşte şi Pomelnicul de la Soultzmatt, în care se aminteşte şi de eroii români din cel de-al doilea Război Mondial, precum şi de eroii Revoluţiei Române din 1989.
În acest an (2015), în sâmbăta după Praznicul Înălţării Domnului, pentru enoria română Naşterea Maicii Domnului din Freiburg, a avut loc cel de-al treizeci şi şaselea Pelerinaj la Cimitirul militar de la Soultzmatt.
La 21 mai, s-a serbat Praznicul Înălţării Domnului, iar sâmbătă 23 mai, ca în fiecare an, a avut loc Pelerinajul la Cimitirul militar de la Soultzmatt, după un plan întocmit minuţios, în program fiind prevăzute, pe lângă transportul participanţilor în condiţii optime şi rezonabile, săvârşirea serviciului religios, cuvântarea festivă, evocări literare tematice, precum şi organizarea agapei pe pajiştea din vecinătatea cimitirului.
Ziua de sâmbătă nefiind zi de lucru în toate domeniile, s-a sperat ca numărul participanţilor să fie mai mare. Dar, potrivit proverbului românesc: „Socoteala de-acasă, nu se potriveşte cu cea din târg”, am spus şi în cazul nostru: Nădejde zadarnică! Pentru că în pofida înlesnirilor de tot felul, numărul participanţilor înscrişi înainte de plecare a fost, ca de obicei, mic.
Noroc cu enoriaşii veniţi în ceasul al unsprezecelea, de fapt înainte de orele unsprezece. Am avut parte şi de bucuria pricinuită de prezenţa şi participarea copiilor la pelerinaj.
Chiar dacă nu prea au înţeles ei, despre ce este vorba sau care este rostul pelerinajului, fără să vrea au înfrumuseţat sărbătoarea.
Pentru a înlesni şi participarea celor care nu dispun de mijloace proprii de deplasare, dar şi pentru transportul obiectelor necesare organizării ceremoniei şi a agapei, a fost închiriat de la firma Balint din Freiburg un autobuz, care ar fi putut oferi şi adăpost în caz de ploaie.
Vremea a fost şi anul acesta de partea noastră şi ne-a întărit încă o dată credinţa moştenită de la participanţii din vremurile de mai demult, care spuneau: „Când merg românii în pelerinaj la Soultzmatt, nu plouă!” .
Contribuţia la acoperirea cheltuielilor de transport a fost facultativă, adică după principiul: „După dragoste şi putere”, copiii fiind „invitaţii Părintelui”.
S-a ţinut seama şi de faptul, că punctualitatea nu ne prea stă în obicei. Deci, plecarea din Freiburg s-a fixat la orele 10:30, pentru ca până la orele 11:00 să sosească şi cei care vin… româneşte şi astfel să putem pleca la drum, pentru a ajunge la timp la destinaţie.
Numărul participanţilor s-a mărit datorită românilor veniţi cu mijloace de transport personale, printre aceştia aflându-se şi P.C. Părinte Protoiereu Vasile Molnar, de la Strasbourg, care a şi coliturghisit.
Reprezentanţii Primăriei oraşului Soultzmatt, deşi anunţaţi cu o lună mai devreme, n-au putut participa la ceremonie, ca în fiecare an, deoarece au avut de îndeplinit alte obligaţii în interesul Primăriei.
La orele 13:20, doamnele Florica Zahner şi Mariana Tomescu au depus la baza crucii – monument o coroană de flori, în culorile Tricolorului românesc, în timp ce participanţii au cântat Imnul Eroilor Români.
A urmat slujba de pomenire, săvârşită de către Protoiereii Sorin Petcu, de la Freiburg, şi Vasile Molnar, de la Strasbourg, împreună cu corul parohiei ortodoxe române de la Freiburg.
După slujba de pomenire, dl. dr. med. Mihai Neagu Basarab, directorul Bibliotecii Române din Freiburg, a rostit o succintă alocutiune, în care a evidenţiat printre altele, rostul comemorării eroilor români şi totodată şi grija autorităţilor locale franceze faţă de Cimitirul militar român de la Soultzmatt.
Autorul a evocat personalităţile exilului românesc, care în trecut au participat, într-o formă sau alta, la organizarea acestui pelerinaj; a menţionat implicaţiile nefaste ale Bisericii Ortodoxe Române, în situaţia politică mai puţin lăudabilă din România de astăzi, subliniind că înţelegerea situaţiei şi acceptarea adevărului istoric, chiar şi atunci când realitatea trebuie urgent schimbată, este premiză în vederea restaurării demnităţii şi a optimismului românilor la nivel naţional (vezi textul integral în allocutio).
Potrivit momentului festiv, au fost rostite poeziile: Rugăciunea din urmă, de George Coşbuc, Eroilor, de Vasile Militaru şi Pomelnic, de MaicaTeodosia-Zorica Laţcu (vezi textele apotheosis).
După otpustul slujbei de pomenire, participanţii au intonat Imnul Eroilor Români, după care, după tradiţia românească, s-au împărţit participanţilor colivă, colaci, vin şi ouă roşii.
Pe pajiştea din apropierea cimitirului, s-a servit masa de prânz, într-o frumoasă atmosferă de familie.
La orele 19:30, după ce s-au făcut fotografii de grup, s-a dat semnalul de plecare spre Freiburg, unde, cu binecuvântarea şi ajutorul lui Dumnezeu, s-a ajuns la orele 20:30.
*George Topârceanu, Pirin-Planina, episoduri tragice şi comice din captivitate, în Scrieri, vol. 2, Bucureşti 1983, p. 117.
NB: George Topârceanu (* 20 martie 1886 –† 7 mai 1936), poet, prozator, memorialist şi publicist român, a fost mobilizat ca sergent de artilerie pe frontul din Dobrogea, după ce România, la 14 august 1916, după doi ani de neutralitate, a intrat în Primul Război Mondial de partea Triplei Antante, împotriva coaliţiei Puterilor Centrale, având de înfruntat ofensiva germano-bulgară a feldmareşalului August von Mackensen. La 24 august 1916, în urma înfrângerii trupelor române la Turtucaia, a căzut prizonier la bulgari. S-a crezut despre el că a murit. A trecut prin diverse lagăre de prizonieri până în anul 1918, când, în urma intervenţiei lui Constantin G. Stere pe lângă comandamentul german din Bucureşti, a fost eliberat, stabilindu-se la Bucureşti cu acelaşi statut, de prizonier de război(!) La Bucureşti, a publicat în ziarul Lumina şase foiletoane cu însemnările de pe front, sub titlul general – Amintiri din campanie. Foiletoanele au apărut în acelaşi an (1918) în volum, cu titlul – Amintiri din luptele de la Turtucaia. În anii următori (1919-1936), a publicat în diferite reviste literare, altă serie de „amintiri din Bulgaria”, care au apărut în anul 1936 la Bucureşti, în volum (ultima scriere terminată), cu titlul Pirin-Planina, episoduri tragice şi comice din captivitate , în care autorul descrie riguros condiţiile adevărate, pe care i le oferea situaţia de prizonier de război, cu care vor fi fost confruntaţi şi prizonierii români, morţi şi înmormântaţi prin numeroasele cimitire din Alsacia, din Germania şi de pretutindeni şi despre al căror sfârşit nu s-au primit întotdeauna referinţe autentice şi definitive, nici de la supravieţuitorii lagărelor, întorşi la casele lor, şi nici din arhivele militare germane.
Despre Pirin-Planina, Şerban Cioculescu a spus: „Cartea trebuie citită, ca să se vadă câte grozăvii se filtrează în limpedea povestire, în care Topârceanu şi-a pus toate resursele inteligenţei şi simţirii sale. Sunt atâtea luminişuri totuşi, atâta înţelegere omenească într-o dramă, în care până la sfârşit se topesc deosebirile de neam, într-o solidaritate superioară, întru suferinţă” (Ultima carte a lui G. Topârceanu, în Adevărul, 1937, 13 mai).
Cu adevărat! Cartea se cuvine citită de tot românul, care de Ziua Eroilor Români merge în pelerinaj, la mormintele celor care şi-au jertfit vieţile „pentru Neam şi Ţara lor”. În felul acesta, amintirea lor, conjugată cu preţuirea şi recunoştinţa urmaşilor lor, va rămâne vie peste veacuri şi se va transmite de la o generaţie la alta de către românii iubitori de ţară şi de neam.
Acest sentiment a fost cuprins în cuvinte şi de către scriitorul român Emil Gârleanu (* 5 ianuarie 1878, – † 2 iulie 1914), în nuvela Mormintele astfel: „Când nu mai îngenunche nimeni deasupra unui mormânt, atunci cel ce se odihneşte într-însul e dus cu adevărat de pe lume. Căci amintirea e şi ea o fiinţă, şi atâta vreme cât în sufletul cuiva chipul tău trăieşte, trăieşti şi tu.”
Mulţumiri d-lui Octvian Teis, care ne-a încredinţat spre publicare imagini de la sărbătoare.
