Pelerinaj la 27 mai, 2017de Ziua Eroilor Români, la Cimitirul militar român de la Soultzmatt, în ziua de 27 mai, a. D. 2017
Cu vrerea lui Dumnezeu, enoriaşii de la parohia ortodoxă română Naşterea Maicii Domnului din Freiburg au mers şi în acest an, în pelerinaj la Cimitirul militar român de la Soultzmatt, să împlinească datoria faţă de Eroii neamului românesc de pretutindeni şi din toate timpurile, mireni şi clerici, căzuţi pe toate câmpurile de luptă pentru apărarea credinţei, a gliei strămoşeşti, pentru neatârnare, pentru întregirea Neamului, pentru libertate.
Pelerinajul la Cimitirul militar de la Soultzmatt din acest an a fost pregătit din vreme, după obişnuitul program religios-cultural şi familial, întocmit minuţios de către preotul paroh şi colaboratori apropiaţi. Părintele Sorin Petcu l-a făcut cunoscut enoriaşilor prin publicarea în programul slujbelor din luna mai.
Orele 10:30 – plecarea cu autobuzul de la biserică;
Orele 12:00 – sosirea la cimitir;
Orele 12:30 – depunerea coroanei la crucea-monument;
Orele 13:00 – slujba de pomenire;
Orele 13:30 – programul cultural;
Călătoria s-a făcut cu autobuzul închiriat de la firma Balint – Reisen din Freiburg, condus de către domnul Ion Nimerenco.
Startul de plecare de la biserică, stabilit pentru orele 10:30, s-a dat româneşte, adică la orele 11:30, din motive de neluat în seamă, fapt pentru care însă am ajuns cu întârziere la destinaţie, la orele 12:20, puţin înainte de ora stabilită pentru slujba Parastasului.
Întrucât printre pelerini se aflau şi persoane care mergeau prima oară în acest pelerinaj, în timpul călătoriei spre Soultzmatt, preotul Sorin Petcu a vorbit despre însemnătatea pomenirii Eroilor români din tradiţia bisericească şi naţională a românilor în general şi, îndeosebi, despre istoricul şi rostul pelerinajului organizat de către românii din exil, la Cimitirul militar român de la Soultzmatt.
A fost un act de înţelepciune când Biserica Ortodoxă Română, după primul război mondial, a urmat pilda Bisericii din primele veacuri creştine şi a rânduit pomenirea eroilor români în Joia Praznicului Înălţării Domnului.
Pomenirea Eroilor în Joia Înălţării Domnului este una dintre tradiţiile specifice Bisericii Ortodoxe Române cu caracter naţional şi are ca temei credinţa în Învierea şi Înălţarea Domnului Iisus Hristos.
A fost un act de înţelepciune când Biserica Ortodoxă Română, după primul război mondial, a urmat pilda Bisericii din primele veacuri creştine şi a rânduit pomenirea eroilor români în Joia Praznicului Înălţării Domnului.
Pomenirea Eroilor în Joia Înălţării Domnului este una dintre tradiţiile specifice Bisericii Ortodoxe Române cu caracter naţional şi are ca temei credinţa în Învierea şi Înălţarea Domnului Iisus Hristos.
Românii din exil în Europa de Vest au păstrat vie această tradiţie şi au cultivat-o ca pe o datorie sfântă faţă de cei care au murit pentru Neam şi pentru Ţară, precum şi pentru cei care s-au străduit pentru înfăptuirea visului naţional – România Mare.
Întrucât în Biserica Ortodoxă, data Sfintelor Paşti nu se calculează după Calendarul Gregorian, ci după Calendarul Iulian (nereformat), sărbătorile legate de sărbătoarea Sfintelor Paşti nu cad în fiecare an concomitent, ci doar odată la patru ani. Această discordanţă face ca Joia Înălţării Domnului, în Calendarul Iulian nereformat, să fie pentru toţi creştinii ortodocşi zi de lucru.
În anul 1978, spre a înlesni o participare mai numeroasă din partea conaţionalilor, după tradiţie, iniţiatorii au hotărât pomenirea eroilor în biserică, de Ziua Eroilor, după Dumnezeiasca Liturghie a Praznicului Înălţării Domnului, iar pelerinajul la cimitirele militare, în care sunt înmormântaţi ostaşi români din Europa de Vest – Franţa, Germania, Austria, să aibă loc în prima sâmbătă după Praznicul Înălţării Domnului.
Aşa se face că, începând din anul 1978,enoria ortodoxă română Naşterea Maicii Domnului din Freiburg, a organizat neîntrerupt slujba de pomenire a Eroilor Români în Cimitirul militar român de la Soultzmatt, numită de către românii din exil „Pelerinaj la mormintele Eroilor Români de la Soultzmatt”, denumire folosită şi de către românii stabiliţi în vremurile mai din urmă, în partea aceasta de lume.
Pelerinajul la Soultzmatt a fost gândit şi înţeles de către românii din exil ca o chemare spre rugăciune şi pomenire a Eroilor români din toate timpurile şi din toate locurile, aşa cum se făcea în fiecare an, în fiecare biserică din România, de Ziua Eroilor, în Joia Înălţării Domnului.
Iniţiatorii Pelerinajului l-au gândit şi l-au considerat un act simplu de rugăciune şi de închinăciune, la mormintele celor care au murit pentru Neam şi pentru Ţară. Nu s-au aşteptat însă ca Pelerinajul să devină un fel de Valea Plângerii, căci aici, ani la rând, au venit fraţi români, băjenari exilaţi de pe toate continentele, să se roage pentru Eroii români de pretutindeni şi din toate timpurile, pentru ei înşişi, pentru ţara sfârtecată şi împilată sub dictatura comunistă, să facă schimb de idei, de experienţe din viaţa de exil, să-şi împărtăşească reciproc bucuriile şi necazurile, succesele, decepţiile etc.
Carol I de Hohenzollern–Sigmaringen (*1839),
rege al României (1881-1914)
Numărul impresionant de mare al românilor din exil pe toate continentele, prezenţi an de an în cimitirele militare, precum cel de la Soultzmatt, a făcut ca Pelerinajul la Cimitirul militar de la Soultzmatt şi slujba de pomenire să capete de fiecare dată caracter de sărbătoare pascală, ortodoxă şi românească.
Pentru cei mai puţin sau chiar deloc familiarizaţi cu istoria românilor, părintele Sorin Petcu a considerat oportun să menţioneze câteva evenimente semnificative din ultimii 151 de ani în România, precum şi numele a doi regi ai României, care au marcat istoria românilor, în contextul civilizaţiei şi culturii europene: Carol I de Hohenzollern–Sigmaringen (*1839), rege al României (1881-1914) şi Ferdinand I de Hohenzollern–Sigmaringen (*1865), rege al României (1914 −1927).
Deşi nu erau de origine română, ei şi-au însuşit soarta şi idealurile naţionale ale românilor, şi anume independenţa naţională faţă de Poarta Otomană şi realizarea României Mari, prin readucerea provinciilor româneşti înstrăinate prin curţile vecinilor, la sânul patriei.
La 10 mai 1866, Principele Carol I de Hohenzollern–Sigmaringen a depus jurământul de credinţă poporului român, iar la 10 mai 1877, a declarat independenţa Principatelor Unite faţă de Poarta Otomană. La 10 mai 1881, Principatele Unite au devenit Regat, iar Principele Carol a devenit Regele Carol I al României.
Ferdinand I de Hohenzollern–Sigmaringen (*1865),
rege al României (1914 −1927)
Deşi german de neam, Carol I s-a identificat cu poporul român, destinul supuşilor săi fiind şi destinul său. Românii care au trăit mai aproape de vremurile în care s-au petrecut acele măreţe fapte, care auziseră mai îndeaproape de faptele şi de cuvintele regelui lor, păstrau chipul lui în camera cu icoana sau icoanele casei şi povesteau din cele auzite despre el, că în clipa în care a făcut primul pas pe pământ românesc, ar fi spus: „Din acest moment eu sunt român!”.
Şi s-a dovedit a fi fost într-adevăr bun român.
În vremea domniei lui Carol I, soldaţii români şi-au jertfit viaţa într-un război crâncen, ca ţara lor să devină independentă. Regele Carol I a mijlocit şi a încurajat România să-şi deschidă porţile în faţa civilizaţiei, culturii şi tehnologiei europene. La începutul secolului trecut, în Balcani se confruntau naţiunile conlocuitoare, constituite în urma dezmembrării imperiului turc.
În anul 1883, România a aderat la Axă sau Tripla Alianţă, formată din Germania, Austro-Ungaria şi Italia, cu drepturi egale, în contextul acordului diplomatic austro – german. Ea se afla într-un litigiu mai vechi şi cu ţările vecine, din cauza românilor din provinciile româneşti – Ardeal, Banat şi Bucovina, aflate sub dominaţia Austro-Ungariei şi a Rusiei, şi pe care România le-a revendicat dintotdeauna. Aşa se face că, în iulie-august 1913, România se afla în război cu Bulgaria, alături de sârbi şi de greci.
În august 1914, a izbucnit Primul Război Mondial. Regele Carol I, cu toate că era rudă cu împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei, n-a intrat în război alături de vărul său, cum acela s-a aşteptat, ci a declarat neutralitatea României.
După moartea lui Carol I (1914), succesorul său, Regele Ferdinand I (foto dreapta), deşi se simţea mai aproape de cauza Aliaţilor, constituiţi în Antanta sau Tripla Înţelegere (Franţa, Anglia, Rusia), împreună cu prim-ministrul Ion Brătianu, au respectat neutralitatea României declarată de către defunctul Carol I.
În anul 1915, Antanta a promis românilor să-i susţină în revendicarea dreptului legitim, de a recupera cele trei provincii româneşti – Transilvania, Banatul şi Bucovina, revendicate de către ei de secole, desigur nu pe cale paşnică, nici imediat, ci prin război, după încheierea ostilităţilor.
La 17 august 1916, România a semnat tratatul de alianţă cu ţările aliate ale Antantei şi, zece zile mai târziu, a declarat război Austro-Ungariei.
La 28 şi 30 august şi la 1 septembrie, Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Turcia şi Bulgaria) au declarat război României. Deşi pe frontul din Bulgaria, trupele române fuseseră zdrobite de către cele bulgare şi germane în luptele de la Turtucaia, armata română, România, sub conducerea guvernului Ion I. C. Brătianu, a declanşat ofensiva în Transilvania, dar, fără ajutorul eficient din partea Rusiei, subminată de revoluţia bolşevică, astfel că trupele române au fost învinse, în urma unui atac covârşitor al celor trei Aliaţi Centrali.