Pemtru extensie
daţi Klick pe imagini
Zilele şi timpul în care se face Sfântul Maslu
Sfântul Maslu este una dintre cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe,
şi îşi are temeiul în Sfânta Scriptură.
Sfântul Evanghelist Marcu scrie despre Sfinţii Apostoli, că „scoteau mulţi draci şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i tămăduiau”, după pilda şi porunca lăsată lor de către Mântuitorul.
De aceea Sfântul Apostol Iacov, în epistola sa, îndeamnă pe creştinii bolnavi, zicând:
„Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru dânsul, ungându-l pe dânsul cu untdelemn întru numele Domnului” (Iacob 5,14).
Precizarea Apostolului „Să cheme preoţii Bisericii” a fost temeiul pe care Biserica a hotărât, ca slujba Sfântului Maslu să fie făcută de către şapte preoţi, închipuind cele şapte daruri ale Sfântului Duh, menţionate de către Sfântul Prooroc Isaia (11,2,3).
Este vorba de un număr simbolic şi aminteşte de unele fapte din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, prin care oamenii s-au împărtăşit de mila şi îndurarea lui Dumnezeu.
Citim în Cartea Regilor, că Sfântul Prooroc Elisei s-a rugat şi s-a plecat de 7 ori peste un copil mort, pe care l-a înviat (4 Regi, 4, 34-35).
Şapte au fost preoţii care au sunat din trâmbiţe şi de şpate ori a fost înconjurată cetatea Ierihonului, ale cărei ziduri s-au dărâmat în chip miraculos, ca să poată fi cucerită de către izraeliţii întorşi din Exilul Babilonean, sub conducerea lui Isus Navi, la intrarea în Pământul Făgăduinţei (Isus Navi, 6, 13-16).
De şapte ori s-a rugat Sfântul Prooroc Ilie pe muntele Carmel, până când Dumnezeu a dat ploaie pământului ars de secetă (3 Regi, 18 ,42-45).
Cu privire la numărul slujitorilor, Biserica (în cazuri absolut excepţionale – la nevoie) îngăduie slujba Sfântului Maslu săvârşită „de mai puţini preoţi: trei (de la numărul Sfintei Treimi) sau cel puţin doi”. Nu îngăduie însă ca slujba Sfântului Maslu să fie făcută numai de un singur preot, „căci Sfântul Apostol (Iacob) ne spune să chemăm pe preoţii Bisericii…, iar nu pe un preot”.
Pe aceste temeiuri, Biserica noastră a orânduit Taina Sfântului Maslu, despre a cărui putere, Sfântul Simeon al Tesalonicului ne învaţă aşa: „Maslul dă deslegare păcatelor, ridică din boale şi dă sfinţire”.
Este bine deci, să se facă maslu şi pentru cei bolnavi şi pentru cei sănătoşi; cei bolnavi pentru tămăduire, iar cei sănătoşi pentru iertarea păcatelor.
Maslul se face oricând este nevoie. Dar se obişnuieşte mai cu seamă în zilele de post şi în toate posturile.
Astfel: lunea, miercurea şi vinerea din cursul oricărei săptămâni; miercurea, joia şi sâmbăta din Săptămâna Patimilor (premergător slujbei Ceasurilor, în amintirea ungerii cu mir a Mântuitorului, de către femeia cea păcătoasă (vezi Luca 7, 37-38).
Atunci se face în biserici Malsu de obşte, adică şi pentru bolnavi şi pentru cei sănătoşi; în toate celelalte posturi de peste an.
Cei pentru care se face Maslu (îndeosebi bolnavii) trebuie să se spovedească, pentru a li se da, prin Maslu, curăţire sufletească, adică iertarea păcatelor şi tămăduirea de boală a trupului.
Untdelemnul, grâul sau făina de la Maslu, pe care credincioşii le aduc la biserică şi – după ce au fost binecuvântate şi sfinţite – le iau acasă, trebuie să se păstreze la loc sfinţit, ca să nu se pângărească, prin necinste şi călcare „cele peste care a umbrit puterea lui Dumnezeu, s–a chemat nunele Lui şi care s–au pecetluit cu semnul Sfintei Cruci”, cum bine grăieşte Sfântul Simeon al Tesalonicului, într-una dintre cărţile sale.
«Untdelemnul a fost binecuvântat şi sfinţit de preoţi cu chemarea lui Dumnezeu şi este prin urmare plin de darul dumnezeesc al Duhului Sfânt, ca şi apa Botezului. El are puterea de a sfinţi sufletul şi de a tămădui trupul, a izgoni boalele, de a vindeca rănile, a curăţi întinăciunea păcatului şi împărtăşeşte mila şi îndurarea lui Dumnezeu. De aceea untedelemnul de la maslu ca şi făina binecuvântată atunci, să fie păstrate cu cinste la loc ales, şi folosite numai în scopuri curate evlavioase. Se obişnuieşte ca, din făina şi untdelemnul de la Maslu, să se facă o pâinişoară (turtişoară), din care se dă bolnavului să mănânce. În unele părţi, din acastă făină se fac prescuri pentru Sfintele Daruri la Liturghie. Untdelemnul se poate arde în candelă în casă sau în biserică» Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă, Bucureşti, 1952.
