Pentru extindere
daţi „Klick” pe imagini
Există o demnitate care nu atârnă de noroc; este o anumită atitudine care ne distinge şi
care pare a ne destina pentru lucruri mari; este preţuirea pe care ne-o dăm singuri,
fără a ne da seama; prin această calitate câştigăm respectul celorlalţi oameni
şi de obicei ea este aceea care ne pune deasupra lor mai mult decât naşterea,
funcţiile şi decât însuşi meritul. (François de La Rochefoucauld 1613-1680)
Stare de spirit: ecouri – tulburări – înnoiri
În două capitole precedente (convocatio consilii şi turbulenta contio), se află expusă pe larg reacţia Cucernicilor Preoţi români şi a enoriaşilor lor, faţă de Hotărârea Sinodală a Sfintei Patriarhii Ecumenice, din 16 iunie 1992, care prevedea trecerea parohiilor româneşti din Germania, de sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Ortodoxe Ruse din Franţa (Patriarhia Ecumenică), sub cea a Mitropoliei Ortodoxe Greceşti din Germania (deasemenea Patriarhia Ecumenică).
Şase dintre cele 12 parohii româneşti, numite şi „de exil” (Freiburg, Stuttgart, Frankfurt, Heilbronn, Nürnberg şi Karlsruhe), au luat în consideraţie Hotărârea Sinodală, încă din anul 1999, şi şi-au redefinit relaţiile cu forul bisericesc superior (Mitropolia Ortodoxă Greacă din Germania), sub a cărui oblăduire canonică urmau să funcţioneze în viitor.
Arhidiacon Gabriel Sibiescu Pogorârea Sfântului Duh
Protoiereul
dr. Viorel Mehedinţu
În ceste parohii, grija celor duhovniceşti o purtau trei slujitori: părintele Dumitru Popa, părintele dr. Viorel Mehedinţu şi autorul acestor rânduri.
Celelalte şase parohii (Aachen, Berlin, Köln, München, Nürnberg, Siegen) au respins categoric Hotărârea Sinodală, a Patriarhiei Ecumenice amintitã mai sus. Cucernicii Părinţi au găsit mai potrivit să se retragă cu parohiile din Eparhia Română din Germania, de fapt de sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Ortodoxe Ruse din Franţa (Patriarhia Ecumenică), întrucât Episcopia Română nu fusese niciodată recunoscută canonic, deci – din punctul de vedere al dreptului bisericesc – oficial nu existase niciodată.
Împreună cu alte două parohii româneşti (Hamburg şi Saltzgitter) de sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Române din Paris (Patriarhia Română), acestea s-au constituit în mitropolie românească, dependentă canonic de Patriarhia Română, având ca întâistătător – până la alegerea unui ierarh român pentru Germania – pe Mitropolitul Banatului, Î.P.S. Nicolae Corneanu, funcţia de vicar fiindu-i încredinţată părintelui Alexandru Pop, de la Aachen.
Enoriaşii din cele şase parohii amintite mai sus (Aachen, Berlin, Köln, München, Nürnberg, Siegen) au reacţionat diferit faţă de noua organizare bisericească a parohiilor lor. Majoritatea au aflat de aceasta, abia după ce se înfăptuise, deci când de fapt nu se mai putea reveni sau schimba hotărârea, luată doar de câţiva „iniţiaţi”, fără ştirea şi asentimentul tuturor.
Unii au rămas nepăsători faţă de schimbările făcute, chiar dacă au fost hotărâte şi înfăptuite fără ştirea şi încuviinţarea lor, alţii au apelat la părintele Dumitru Popa, pentru a le limpezi uimirea cu informaţii veridice şi credibile.
În două parohii, enoriaşii fie au refuzat categoric, atât schimbarea statutului parohiei, cât şi serviciile preotului lor (Nürnberg), fie au părăsit parohia, pentru a se reorganiza într-o nouă parohie (München).
Protoiereul Dumitru Em. Popa
(1913-2004)
Întâistătătorul Bisericii ortodoxe române din Germania
(1966-2018)
Nürnberg a. D. 1999
după Dumnezeiasca Liturghie, în biserica greacă
„Sf. Apostoli Petru şi Pavel” cu enoriaşii: de la stânga spre dreapta: inginer Mihail Pastia,
Mark Hilmer, Mriana Pastia,
Roxana Hilmer, pr. Sorin Petcu,
Lucia Sporea cu fiul Theo,
Lucia Popescu
1.Parohia ortodoxă română Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel de la Nürnberg
La Nürnberg, până prin anii 1988/1989, existau două parohii româneşti: una ortodoxă, păstorită de către părintele dr. Mircea Basarab, sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Paris (Patriarhia Română), şi o a doua, greco-catolică, dependentă de Misiunea Bisericii Române Unite. Românii de aici – ortodocşi şi câţiva uniţi – frecventau Sfintele Slujbe, după modelul împământenit deja de mai multă vreme la München, în ambele biserici, motivând că un serviciu religios odată în lună este insuficient, pentru nevoile lor spirituale.
În afară de aceasta – spuneau dânşii – „liturghia este aceeaşi atât la ortodocşi cât şi la uniţi, cu singura (!) deosebire că la uniţi – spre deosebire de ortodocşi – răspunsul la ectenii este «Doamne miluieşte-ne», în loc de Sfântul Duh se spune Sfântul Spirit şi că uniţii ţin de Papa de la Roma. În rest – totul e la fel” (sic).
În anul 1989, la iniţiativa părintelui Simion Felecan de la München, o parte dintre enoriaşii români ortodocşi de la Nürnberg s-au organizat bisericeşte într-o a doua parohie ortodoxă românească, cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, dependentă de Episcopia Română din Germania – în realitate sub oblăduirea canonică a Arhiepiscopiei Ortodoxe Ruse din Paris –Patriarhia Ecumenică, având ca preot paroh, pe părintele Alexandru Câmpean de la Regensburg.
Părintele Alexandru slujea pentru românii de aici în biserica grecilor, fără obligaţia de a contribui financiar la întreţinerea locaşului de cult, părintele grec, Alexandros Tsatsanis, punându-le românilor la dispoziţie până şi prescura şi vinul pentru Dumnezeiasca Liturghie.
Aşadar în anul 1992, funcţionau la Nürnberg două parohii ortodoxe româneşti, sub două jurisdicţii diferite.
În parohia Sfinţii Apostoli Petru Şi Pavel, situaţia a devenit tensionată, după ce părintele Alexandru Câmpean le-a făcut cunoscut enoriaşilor planul, de trecere a parohiei sub jurisdicţia Patriarhiei Române.
Părintele Câmpean a considerat potrivit să-i pregătească pe enoriaşi, în vederea trecerii parohiei sub jurisdicţia Patriarhiei Române, avertizându-i – printre altele – şi de pericolul dominaţiei fanarioţilor, fără a se gândi că în biserică, sunt prezenţi şi greci, cunoscători ai limbii române, cărora noţiunea fanariot, cu toate înţelesurile ei, unele mai puţin pozitive, nu le este străină.
Părintele Câmpean n-a luat în consideraţie nici faptul, că numai datorită dragostei şi înţelepciunii ierarhilor de la Fanar (Constantinopol), preoţii şi parohiile româneşti din Germania au putut funcţiona patruzeci de ani, în deplină unitate canonică şi liturgică cu întreaga Ortodoxie.
Nu mică le-a fost mirarea grecilor, auzind că preotul român îi batjocoreşte în casa şi pe cheltuiala lor.
Nici enoriaşii români nu s-au bucurat să afle că observaţiile, făcute de preotul lor, fie ele chiar şi justificate, pot pune relaţiile lor cu comunitatea greacă de aici, într-o lumină mai puţin prielnică. Iar despre plănuita trecere a parohiei sub jurisdicţia Patriarhiei Române, nici nu mai putea fi vorba.
Drept urmare, aceştia nu i-au mai îngăduit părintelui Alexandru Câmpean să slujească, cerându-i părintelui Dumitru Popa, să vină personal să slujească Sfintele Slujbe sau să le trimită un alt preot, de sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice.
Părintele Popa le-a îndeplinit rugămintea. Provizoriu, a trimis preot slujitor pe autorul acestor rânduri, după care l-a rugat pe Î.P.S. Mitropolit Augoustinos al Germaniei, să-l numească pe acesta în funcţia de Preot-Paroh, funcţie, din care a fost eliberat după rânduială, în anul 2004, prin Decizie Mitropolitană.
Preotul Sorin Petcu,
anul Domnului 1999
în Nürnberg
Protoiereul Dumitru Em. Popa
(1913-2004)
Întâistătătorul Bisericii ortodoxe române din Germania
(1966-2018)
2. Parohia ortodoxă română Învierea Domnului de la München
La München, până în 1992, existau două parohii ortodoxe româneşti sub jurisdicţii diferite: cea mai veche – Buna Vestire („de exil”), dependentă canonic de Arhiepiscopia Ortodoxă Rusă din Paris – Patriarhia Ecumenică şi a doua, mai nouă (din 1974), Naşterea Domnului, cu dependenţă canonică de Arhiepiscopia Ortodoxă Română din Paris – Patriarhia Română. Tot aici funcţiona şi parohia română greco-catolică, aparţinând Misiunii Bisericii Unite din Germania.
O vreme, enoriaşii Parohiei Buna Vestire şi cei greco-catolici au folosit – prin rotaţie – acelaşi locaş de cult (Sfântul Nicolae – Gasteig). Acest lucru va fi fost posibil şi datorită bunelor relaţii dintre preoţii ortodocşi (Vasiloschi şi Popa) şi preotul greco-catolic (Monseniorul Vasile Zăpârţan).
Această armonioasă „convieţuire” a încetat prin anul 1987/1988, după ce enoriaşii ortodocşi şi-au înregistrat parohia la autorităţile juridice, cu statut de e.V. (asociaţie înregistrată), oficial membră a Episcopiei Române din Germania, în realitate însă dependentă canonic de Arhiepiscopia Ortodoxă Rusă din Paris – Patriarhia Ecumenică.
Nu lipsită de importanţă a fost şi „politica” prozelitistă şi deloc românească, practicată de către Superiorului Bisericii Române Unite din München – Monseniorul Octavian Bârlea, faţă de românii ortodocşi din exil.
Protoiereu Stavrofror Emilian Vasiloschi (1886 – 1966), slujind în sobor cu Arhiepiscopul George Tarasov în catedrala ortodoxă rusă din Bad Ems
Preotul Vasile Zăpârţan
(1918-1976)
Părintele Octavian Bârlea a găsit potrivit şi de cuviinţă să publice, în revista „Săptămâna Müncheneză”, suplimentul pe luna martie, articolul cu titlul „Încotro? între ortodocşi şi uniţi”, în care întrevedea şi (indirect) oferea două perspective de viitor, pentru viaţa religioasă a românilor din dasporă: „păstrarea credinţei şi a tradiţiei ortodoxe, adică rămânerea în ţărână, la margine de drum în bătaia vremilor”, sau schimbarea confesiunii ortodoxe devenind membrii Bisericii Româneşti unită cu Biserica Romano Catolică (nulla res). În acelaşi an (1988), a mijlocit „Constituirea Comunităţii Românilor Ortodocşi din München, sub protecţia Sfântului Părinte” (mite et callide).
Între timp, capela „Sfântul Nicolae – Gasteig” devenind neîncăpătoare, s-a slujit în biserica Sfântul Luca.
În 1992, o parte dintre enoriaşii parohiei Buna Vestire s-au considerat înşelaţi de către preotul lor – părintele Simeon Felecan şi de câţiva conaţionali iniţiaţi în taină, întrucât aceştia au preferat unităţii bisericeşti în sânul parohiei, dezbinarea acesteia şi trecerea sub jurisdicţia Patriarhiei Române, fără a le fi făcut cunoscut tuturor şi din vreme planul acesta şi fără a le fi cerut tuturor consimţământul.
„Înşelaţii” s-au separat şi s-au constituit într-o a doua parohie românească (1993), cu hramul Învierea Domnului, sub vechea jurisdicţie a Patriarhiei Ecumenice, după care au solicitat părintelui Dumitru Popa, să vină să slujească sau să le trimită preot slujitor, aşa cum procedase un an mai devreme, în cazul parohiei de la Nürnberg.
Părintele Dumitru le-a îndeplinit rugămintea pe cât i-a stat în putinţă. Fiind deja octogenar, a slujit în noua parohie din München o singură dată, încredinţând apoi treburile parohiei, părintelui Sorin Petcu. Funcţia administrativă de paroh şi-a păstrat-o însă până în anul 2002, când a fost eliberat – la cerere – prin Decizie Mitropolitană.
Monseniorul Octavian Bârlea
(1913-2005)
München, anul Domnului 2002
– cu Boboteaza la Familia Mircea şi Gabriela Carp.
De la stânga spre dreapta:
avocatul Vlad Negreanu, epitrop (†), Margareta
Dumitrescu, preşedinta consiliului parohial (†),
preotul Sorin Petcu,
Florica Negranu (†),
Mircea Carp
Cu conducerea parohiei de odinioară – Buna Vestire, Părintele Dumitru n-a mai întreţinut nici un fel de relaţii, nici măcar cu dr. Constantin Nagacevschi, de care îl legase o prietenie de peste 50 de ani, dar care s-a dovedit a fi nestatornică ( secundum consilium).
Pentru că la München unele treburi rămăseseră în neorânduială, la 23.04.1994, părintele Dumitru a rugat în scris pe părintele Simeon Felecan şi pe membrii consiliului parohial, să i se restituie obiectele de cult, proprietate personală: Sfântul Antimis, o cădelniţă şi sfintele vase (potir, disc, steluţă, copie), duse de el şi lăsate în folosinţa parohiei, încă din vremea când dânsul slujea acolo. Acum le solicita cu scopul, de a le pune la dispoziţia celeilalte parohii româneşti – Învierea Domnului – din München.
Părintele Dumitru considera deasemenea că, după trecerea parohiei Buna Vestire sub jurisdicţia Patriarhiei Române, era de datoria acesteia să înzestreze parohia müncheneză cu obiectele de cult necesare serviciilor religioase.
Scrisoarea Părintelui a rămas fără răspuns şi nici obiectele de cult menţionate nu i-au fost restituite.
Chiar dacă, abia în anul 1987, vechea parohie Buna Vestire a fost înregistrată la organele de stat administrative, ca parohie ortodoxă română sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice, asistenţă religioasă a existat pentru românii de aici şi din împrejurimi încă din anii imediat următori sfârşitului războiului ultim, începând cu vrednicul de pomenire – Părintele Emilian Vasiloschi, ba chiar şi mai devreme (vezi Biserică de exil I).
Parohia nou înfiinţată (1993) la München, cu hramul Învierea Domnului, o considerăm prelungirea în timp a vechii comunităţi bisericeşti ortodoxe române din capitala Bavariei, pe temeiul tradiţiei canonice (începând din anul 1953), sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice.
În prezent (a. D. 2009), există la München 4 parohii ortodoxe române: una (Învierea Domnului) – sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice şi trei, dependente de Mitropolia Ortodoxă Română din Germania, sub jurisdicţia Patriarhiei Române.
München anul Domnului 2002
– cu Boboteaza la Familia
Mircea şi Gabriela Carp.
De la stânga spre dreapta:
Margareta Dumitrescu, Preşe-
dinta Consiliului parohial (†),
Gabriela Carp ((†),
avocatul Vlad Negreanu, epitrop casier (†), pr. Sorin
Petcu, Florica Negranu (†)
Nürnberg , 17 decembrie 2000;
slujind în sobor cu P.S.
Episcop – Vicar
Dimitrios de Thermai
cu ocazia hirotoniei părintelui
Dr. Constantin Sporea
Am cunoscut la Nürnberg şi la München români minunaţi, creştini cuminţi, cu credinţă adâncă, cu multă frică de Dumnezeu şi ruşine de oameni, sau cum spune românul doar în trei cuvinte – „oameni de treabă”, de a căror nepreţuită dragoste m-am bucurat, în cei 13 ani cât am fost preotul lor.
Împovărată mi-a fost inima când a trebuit să plec de la dânşii (2004), fiind chemat să slujesc lui Dumnezeu şi oamenilor la Freiburg.
Celelalte parohii: Freiburg, Frankfurt, Stuttgart, Karlsruhe, Heilbronn n-au fost afectate în nici un fel de Decizia Patriarhală şi Sinodală din 1992.
Protoiereu Sorin P e t c u – Freiburg, în mai a. D. 2009
Continuare: în redintegratis viribus
Nürnberg, 17 decembrie 2000;
imagine din timpul slujbei
hirotoniei părintelui
Dr. Constantin Sporea