Conferinţa preoţească de la Freiburg – 26 Martie 1998
La cererea preoţilor şi cu binecuvântarea I.P.S. Mitropolit Augoustinos al Germaniei la 26 Martie 1998 a avut loc în Freiburg a doua conferinţă a preoţilor români.
Au participat Cucernicii Părinţi: Protoiereii: Dumitru Em. Popa, Dr. Viorel Mehedinţu, Vasile Molnar, Radu Constantin Miron şi Preotul Sorin Petcu.
Părintele Radu Constantin Miron a participat şi în calitatea de reprezentant din partea Mitropoliei.
1. Pe ordinea de zi au fost prevăzute trei subiecte:
– probleme de organizare internă;
– darea de seamă a preoţilor privind activitatea pastorală în parohii;
– probleme practice.
Părintele Protoiereu Radu Constantin Miron a împărtăşi celor prezenţi cuvântul de salut şi binecuvântarea I.P.S. Mitropolit Augoustinos al Germaniei.
Mitropolitul mulţumea preoţilor români pentru prezenţa la festivităţile întreitei aniversări (ziua de naştere a Mitropolitului şi 25 de ani de episcopat, precum şi împlinirea a 35 de ani de la înfiinţarea mitropoliei), care avuseseră loc la reşedinţa mitropolitană din Bonn-Beuel (26 februarie 1998) şi la München (23 Martie1998).
Părintele Miron a menţionat că festivităţile de la Bonn şi München au avut ca scop principal nu atât „sărbătorirea” Mitropolitulu, ci mai mult prezentarea imaginii Mitropoliei – şi totodată şi a întregii Biserici Ortodoxe din Germania – lumii creştine de alte confesiuni şi de alte religii din această parte a continentului european.
Cu această ocazie au fost evidenţiate aspectele pozitive din viaţa religioasă a Mitropoliei, care se bucură nu numai de o bună organizare administrativă şi de un frumos prestigiu, ci şi de o deosebită stimă din partea celor două Biserici mari (Romano – Catolică şi Evanghelică), precum şi din partea Conducerii Statului German.
Părintele Radu Constantin Miron a făcut cunoscut că la Patriarhia Ecumenică s-a primit din nou o scrisoare din partea Patriarhiei Române, în care este vorba de aceleaşi „greutăţi” pe care mitropolitul român din Germania – I.P.S. Serafim Joantă – le-ar fi întâmpinat din partea Mitropoliei Greceşti.
„Greutăţile” cu pricina – aşa a explicat Părintele Radu – constau în menţinerea parohiilor româneşti din Germania – la data aceea de cinci ani organizate în vicariat – sub jurisdicţia Mitropoliei greceşti de la Bonn.
Patriarhia Ecumenică a făcut această plângere cunoscută şi I.P.S. Mitropolit Augoustinos.
Părintele Miron a menţionat şi faptul că I.P.S. Mitropolit Serafim Joantă al Germaniei – în contextul acestei „plângeri” – cu ocazia întrunirii Comisiei Episcopilor Ortodocşi din Germania -, i-a declarat I.P.S. Mitropolit Augoustinos că nu are nimic împotrivă, dacă preoţii români Dumitru Popa, Dr. Viorel Mehedinţu şi Sorin Petcu rămân şi în viitor sub jurisdicţia Mitropoliei Greceşti.
I.P.S. Sa se opune însă categoric ca Părintele Protoiereu Vasile Molnar să fie primit sub jurisdicţia susnumitei Mitropolii.
Motivul sau motivele care determinau atunci pe înaltul ierarh român să se exprime categoric împotriva intrării Părintelui Vasile în rânduială canonică – fie aceasta şi sub jurisdicţia unui mitropolit grec ortodox – n-au fost menţionate cu această ocazie.
Se ştia însă că Părintele Vasile plecase din România cu îngăduinţa episcopului său – astăzi I.P.S. Mitropolit Bartolomeu Anania al Clujului – deci cu carte canonică în bună rânduială -, urmând ca – acolo unde Părintele urma să se stabilească şi să slujească – să intre sub jurisdicţia unui episcop ortodox, care – la rândul său – să fie în bună rânduială canonică şi în comuniune cu întreaga Ortodoxie.
Părintele Radu Constantin Miron considera că astfel de probleme nu sunt de competenţa preoţilor spre a fi discutate şi rezolvate. Ele cad în grija celor doi ierarhi. Noi – preoţii români – „să ne facem datoria de preoţi şi în viitor cu toată conştiinciozitatea faţă de enoriaşii noştri.”
Părintele Radu Constantin Miron a cerut lămuriri cu privire la scrisoarea Părintelui Dumitru Popa din 18 Iunie 1997 adresată I.P.S. Mitropolit Augoustinos, în care îl ruga pe acesta să numească pe Părintele Sorin Petcu urmaş al dânsului în funcţia de preot paroh la Freiburg, atunci când dânsul – motivat de vârstă şi sănătate – se va retrage la pensie.
La data când Părintele Popa scria Mitropolitului, Părintele Sorin Petcu deţinea funcţia de preot paroh la parohiile din Pforzheim şi Nürnberg, iar la parohiile din Freiburg şi München îl suplinea pe Părintele Dumitru în calitate de preot ajutător (Gehilfe), – termen impropriu folosit deja de Arhiepiscopului Georg Wagner de la Paris în Gramata de numire din 21 februarie 1990 (adresa Nr. DA 93-90).
În scrisoarea menţionată Părintele Dumitru nu precizase dacă dânsul solicită numirea Părintelui Petcu pe postul de paroh în cazul că dânsul se retrage imediat din funcţia amintită.
Lipsind aceste detalii, Mitropolitul nu a luat nici o hotărâre înainte de a primi lămuriri suplimentare şi clare.
Părintele Popa a precizat că în scrisoarea din 18 Iunie 1997 către Mitropolit solicita numirea Părintelui Petcu pe postul doi de preot la Freiburg, ca mai târziu – atunci când dânsul se va retrage definitiv la pensie – acesta să-i urmeze în funcţia de paroh.
Prin numirea Părintelui Petcu pe postul doi de preot la Freiburg se făcea şi o „corectură” a actului de numire eliberat de I.P.S. Arhiepiscop Georg Wagner de la Paris, care folosise expresia preot ajutător – , “ca şi când ar fi vorba de un preot fără har deplin”.
Părintele Protoiereu Radu Constantin Miron a făcut cunoscută dorinţa Mitropolitului de a face o vizită canonică parohiei de la Frankfurt în ziua de 27 Septembrie 1998
Părintele Dr. Viorel Mehedinţu urma să se ocupe de organizarea întâlnirii la faţa locului. Invitaţi urmau să fie şi românii din celelalte parohii: Freiburg, München, Nürnberg, Lörrach, Stuttgart, Heilbronn, Saarbrücken, Pforzheim, Düssledorf, şi de pretutindeni (cum s-a şi făcut) paulo post
2. Situaţia parohiilor
La data când a avut loc conferinţa preoţească (26 Martie 1998) Vicariatul Român era alcătuit din 12 parohii româneşti, dintre care două erau situate dincolo de graniţa jurisdicţională a Mitropoliei (Franţa şi Elveţia), păstorite de cinci preoţi: Părintele Protoiereu Dumitru Em. Popa la Freiburg şi Baden în Elveţia; Părintele Dr. Viorel Mehedinţu la Frankfurt, Stuttgart şi Heilbronn; Părintele Protoiereu Radu Constantin Miron la Düsseldorf; Părintele Protoiereu Vasile Molnar la Lörrach, Saarbrücken şi Strasburg; Părintele Sorin Petcu la Freiburg, München, Nürnberg şi Pforzheim. La data respectivă (26 Martie 1998) situaţia parohiilor se prezenta astfel:
a. Freiburg in Breisgau
Parohia românilor din Freiburg primise în anul 1979 un măreţ locaş de cult (Maria Schutz Kapelle),pe care – timp de peste 20 de ani l-a folosit alternativ cu grecii şi (sporadic) cu sârbii. Din anul 2003 biserica este folosită şi de ruşii ortodocşi din Freiburg şi împrejurimi.
Părintele Protoiereu Dumitru Em. Popa era Preotul-Paroh la Freiburg. Din anul 1986 asigura tot a doua duminică din fiecare lună şi asistenţa religioasă românilor din parohia Adormirea Maicii Domnului din oraşul Baden în Elveţia (ca. 130 km depate de Freiburg). În absenţa dânsului slujea la Freiburg Părintele Sorin Petcu.
b. Frankfurt, Stuttgart, Heilbronn
Parohiile româneşti din Frankfurt, Stuttgart şi Heilbronn erau (şi sunt) păstorite de către Părintele Protoiereu Dr. Viorel Mehedinţu. Programul liturgic a rămas până azi neschimbat: la Heilbronn se slujea în Duminica 1-a din lună, la Frankfurt în a 2-a şi a 4-a şi la Stuttgart în a 3-a duminică din fiecare lună.
Au existat temeri că înfiinţarea unei a doua parohii româneşti în Stuttgart (dependentă canonic de Mitropolia Ortodoxă Română din Germania – Patriarhia Română) alături de cea existentă aici deja din anul 1978 (Patriarhia Ecumenică) ar putea contribui la adâncirea dezbinărilor, spre regretul tuturor una din cele mai puţin lăudabile caracteristici ale mai tuturor comunităţilor ortodoxe din diaspora românească. Temerile s-au dovedit a fi neîntemeiate.
c. München
Parohia Învierea Domnului de la München constituită în anul 1993 avea ca Preot –Paroh pe Părintele Dumitru Em. Popa, pe care-l suplinea deja din 1993 Părintele Sorin Petcu.
Din lipsă de locaş de cult comunitatea a „peregrinat”cu slujbele aproape un an prin bisericile altor confesiuni, inclusiv în biserica slavilor greco-catolici.
S-a apelat atunci şi la comunitatea românilor greco-catolici din München, în a căror biserică se mai slujise alternativ cu ani în urmă (vezi positio mentis).
Condiţiile (de ordin confesional şi deloc româneşti) puse atunci de Monseniorul Octavian Bârlea n-au putut fi acceptate de comunitatea ortodoxă. Abia în urma intervenţiei I.P.S. Augoustin şi a mijlocirilor Părintelui Georgios Malamousis de la parohia greacă din München pe lângă Ordinariatul Bisericii Romano – Catolice din München, parohia română Învierea Domnului a (re) primit capela mică de la Gasteig cu hramul Sfânta Maria, în care – în vremurile mai de demult – slujiseră alternativ Părinţii Protoierei Emilian Vasiloschi, urmaşul său Dumitru Popa şi preotul greco-catolic Monseniorul Vasile Zăpârţan.
d. Nürnberg/Fürth
Convieţuirea cu fraţii ortodocşi greci de la Nürnberg era una din cele mai armonioase şi poate dintre cele mai rare.
Atunci când Românii de aici s-au organizat în a doua parohie cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel nu dispuneau de locaş de rugăciune. Grecii din Nürnberg şi Fürth slujeau într-o biserică închiriată de la Biserica Evanghelică de aici – o clădire veche, situată în Fürtherstrasse 168, în spatele fostei gări de cale ferată, la graniţa dintre Nürnberg şi Fürth.
Grecii – ştiindu-i pe Români sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Ecumenice (unde se aflau şi ei) – le-au venit în ajutor acestora. Le-au pus la dispoziţie biserica lor, fără ca să le solicite vreo contribuţie la cheltuielile de întreţinere (chirie, lumină, căldură etc.).
La începutul anului 1995 grecii au terminat construcţia noului locaş propriu de rugăciune din Nürnberg, atât cât să se poată sluji în el, şi s-au mutat cu slujbele în noua biserică. Le-au lăsat însă biserica veche românilor, suportând în continuare toate cheltuielile (chirie, căldură, curent electric, asigurări etc.) până la expirarea contractului grecilor încheiat cu Biserica Evanghelică.
Biserica veche avea nevoie de reparaţii radicale, îndeosebi la acoperiş, care ameninţa de pe o zi pe alta să se prăbuşească. Românii l-au mai reparat pe ici pe acolo pe cât
le-a fost cu putinţă din punct de vedere financiar. Ultima Sfântă Liturghie s-a slujit în luna Aprilie 1995, când partea de acoperiş de deasupra Sfintei Mese se prăbuşise deja. Întrucât Sfânta Masă nu se mai putea folosi, a fost improvizat un altar în naosul bisericii. Se apropia Sărbătoarea Sfintelor Paşti, iar românii de aici nu aveau nici o alternativă cu privire la un locaş de cult, nici pentru slujba Sfintei Învieri, şi cu atât mai puţin pentru viitor.
Părintele Alexandros Ţaţanis de la biserica greacă m-a întrebat într-o Duminică, dacă avem biserică în care să serbăm Sfintele Paşti şi dacă avem vreo alternativă pentru viitorul apropiat, după ce se termină contractul lor cu Biserica Evanghelică.
Slujisem cu dânsul în biserica nouă. Mă aflam alături de dânsul în faţa Sfintei Mese. I-am răspuns că nu avem, şi nici nu ştiu dacă vom putea să găsim o posibilitate într-un aşa de scurt timp, cel puţin pentru slujba Sfintei Învieri.
Auzind aceasta Părintele Alexndru mi-a spus: „Veţi sărbători Sfintele Paşi aici, în această biserică, pentru că biserica aceasta aparţine şi Românilor. Dar şi în viitor veţi sluji tot în această biserică, pentru că suntem ortodocşi şi fraţi!”
Cuvintele Părintelui m-au emoţionat într-atât că abia după câteva momente mi-am regăsit glasul şi cuvintele ca să-i mulţumesc.
Deşi nu ne cunoaşte limba ca să citească el însuşi aceste rânduri (nădăjduiesc însă că cineva i le va traduce), îi mulţumesc Părintelui Alexandru încă odată şi în acest loc, trecându-i numele cu mare cinste şi bucurie în filele atât de zbuciumatei istorii a Bisericii românilor din exil.
e. Saarbrücken
Românii din Saarbrücken şi împrejurimi s-au organizat bisericeşte în anul 1993. Prin grija şi după sfatul Părintelui Protoiereu Vasile Molnar de la Strasbourg au înfiinţat Parohia Ortodoxă cu hramul Învierea Domnului, dependentă canonic de Mitropolia
Ortodoxă Greacă din Germania (Patriarhia Ecumenică).
În anul 2003 comunitatea a serbat împlinirea a 10 ani de la înfiinţarea parohiei cu Sfîntă Liturghie arhierească săvârşită de I.P.S. Mitropolit Augoustinos al Germaniei urmată de masa festivă în duhul iubirii creştine.
Preotul slujitor este Părintele Protoiereu Vasile Molnar.
De la înfiinţarea parohiei sfintele slujbe se oficiază în duminica a 2-a din lună în biserica Deutschherrenkpelle, construită în anul 1227.
Părintele Vasile slujeşte Sfânta Liturghie în aceeaşi a 2-a duminică din lună şi în parohia românească din Lörrach (vezi mai jos), iar în celelalte duminici din lună în parohia ortodoxă de limbă română şi franceză din Strasbourg.
Saarbrücken a. D. 2003. Foto stânga: Dumnezeiască Liturghie cu Arhiereu la împlinirea a 10 ani de la înfiinţarea parohiei (2003). În imagine (sus): I.P.S. Mitropolit Augustinos al Germaniei, P.C. Prot. Radu Constantin Miron (stânga) şi,P.C. Vasile Molnar; Foto dreapta: Fotografie de grup cu enoriaşii parhohiei ortodoxe române din Saarbrücken
f. Lörrach – Weil am Rhein
Cu osteneala şi sub îndrumarea aceluiaşi Părinte Vasile Molnar de la Strasbourg românii ortodocşi din Lörrach şi Weil am Rhein – două oraşe în sud-vestul Germaniei separate de metropola elveţiană Basel de invizibila graniţă dintre Germania şi Elveţia – s-au organizat bisericeşte în anul 1995.
Sub îndrumarea Părintelui Protoiereu Vasile Molnar au înfiinţat Parohia ortodoxă română cu hramul Buna Vestire, cu dependenţă canonică de Mitropolia Ortodoxă Greacă din Germania (Patriarhia Ecumenică).
De la înfiinţarea parohiei Sfintele Slujbe sunt săvârşite într-o frumoasă biserică – pe vremuri necropola marchizilor de Lörrach şi Basel – construită între anii 1356-1402.
Locaşul de rugăciune al românilor ortodocşi din Lörrach şi Weil am Rhein – vedere genrală şi imagine din interiorul locaşului de cult –
g. Düsseldorf
În anul 1996 majoritatea enoriaşilor Parohiei ortodoxe române de la Düsseldorf au solicitat revenirea sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice cu dependenţă canonică de Mitropolia Ortodoxă Greacă din Germania.
Opt ani mai devreme (1988) parohia trecuse de sub jurisdicţia Episcopiei Române din Germania, respectiv a Arhiepiscopiei Ortodoxe Ruse din Franţa, sub cea a Arhiepiscopiei Ortodoxe Ruse din Germania (Biserica Ortodoxă Rusă din afara frontierelor, care avea for tutelar Sinodul Ortodox Rus de la New-York) nulla res.
Din motive necunoscute nouă (cu mare probabilitate irelevante pentru lucrarea de faţă) Arhiepiscopul Mark a oprit pe Preotul-Paroh de aici – Părintele Mihail Crăciunescu-Bross – de la săvârşirea Sfintelor Taine, astfel că parohia se afla văduvită de slujitor.
I.P.S. Mitropolit Augoustinos al Germaniei a primit şi a aprobat cererea enoriaşilor români de la Düsseldorf şi le-a numit Preot – Paroh – cum şi-au dorit – pe Părintele Protoiereu Radu Constantin Miron, unul din secretarii Mitropoliei.
h. Pforzheim
În anul 1996 – prin mijlocirea Părintelui Protoiereu Dr. Viorel Mehedinţu – Biserica Evanghelică din Pforzheim le-a înlesnit românilor ortodocşi din Pforzheim şi împrejurimi folosirea locaşului de cult cunoscut sub două nume (două hramuri): Auferstehungskirche (Biserica Învierii) şi Johannes Kirche (Biserica Sfântul Ioan(Evanghelistul) din Mathystrasse – colţ cu Glümerstrasse 2)- www. ortodoxiapforzheim.de
În anul următor (1997) aceştia s-au constituit în parohie ortodoxă românească cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, dependentă canonic de Mitropolia Ortodoxă Greacă din Germania (Patriarhia Ecumenică).
Se cuvine menţionat în acest loc remarcabilul angajament al celor câteva familii româneşti – îndeosebi al familiei Ioan şi Ana Pâslaru -, care – cu timp şi fără timp, cu vorba, cu sfatul şi nu mai puţin cu buzunarul – ajută şi contribuie la consolidarea şi dăinuirea parohiei.
Prima Sfântă Liturghie s-a săvârşit aici de către Părintele Protoiereu Dr. Viorel Mehedinţu, ajutat în calitate de dascăl de autorul acestor rânduri, în ajunul Naşterii Domnului din anul 1996.
Din 1997 se slujeşte aici Sfânta Liturghie în fiecare a 2-a duminică din lună şi la sărbătorile mari de către Părintele Sorin Petcu de la Müllheim/Baden
3. Organizarea practică
Pentru a asigura “transparenţa” şi accesul uşor la datele din registrele de botezuri şi cununii s-ahotărât transcrierea digitală şi fotocopierea acestora, după care să fie puse la dispoziţia Mitropoliei.
Formularele certificatelor de botez şi cununie vor fi întrebuinţate unitar în parohiile Vicariatului.
Protoiereu Sorin Petcu – Freiburg, în Mai a. D. 2009