Pentru extindere
daţi Klick pe imagini
I. Locurile de odihnă şi de pomenire
După încetarea războiului, în anul 1919, a fost înfiinţat Comitetul pentru amenajarea şi îngrijirea mormintelor prizonierilor români din Alsacia. Comitetul, în semn de recunoştinţă faţă de români – aliaţii Franţei în război, s-a obligat faţă de Statul Român, să reunească mormintele prizonierilor români, diseminate în 35 de cimitire, din sate şi comune din Alsacia, în cimitirele militare franceze din imediata apropiere.
În anul 1923, în comuna Blaesheim, în prezenţa Comitetului Franco-Român, a fost inaugurată o placă comemorativă, în amintirea prizonierilor români morţi în lagărul de la Blaesheim, „ca urmare a lipsurilor de tot felul”, pe care le-au suferit din partea armatei imperiale germane.
În cimitirul militar de la Val du Pâtre , în apropiere de oraşul Soultzmatt (Rinul de Sus), au fost (re)înmormântaţi 687 de prizonieri români.
Cimitirul militar român de la Val du Pâtre – Soultzmatt, în stadiul incipient, cu crucile din lemn – Foto stânga, Edition Vibeco (fără an) şi în stadiul final, cu crucile din piatră – Foto dreapta, J. Kuntz, editor – Soultz (Haut-Rhin)
Cimitirul de la Haguenau
În cimitirul militar de la Strasbourg – Cronenburg, au fost înmormântaţi 197 de prizonieri români. Slujba de sfinţire a cimitirului şi de pomenire a eroilor s-a făcut la 9 aprilie 1924, de faţă fiind şi Regele Ferdinand I al României, Regina Maria şi Generalul francez Matthias Berthelot.
În arhiva bisericii române din Freiburg, se păstrează o copie după originalul dispărut, astfel că nu se poate spune cu certitudine, dacă în imaginea de mai sus este vorba de ceremonia din cimitirul de la Strasbourg – Cronenburg
Foto, stânga: Moment festiv din timpul ceremoniei militare, în cimitirul de la Strasbourg – Cronenburg.
Foto, dreapta: Cimitirul militar de la Dieuze. Monumentul, obelisc ridicat în amintirea soldaţilor români, prizonieri ai armatei germane, morţi între 1916-1919 în Lorena şi înmormântaţi în aceasta necropolă.
Moment din timpul slujbei de pomenire, la 1 noiembrie 1986.
Haguenau 1986. Cimitirul militar. Moment din timpul slujbei de pomenire a Eroilor Români
În cimitirele de la Dieuze şi de la Haguenau, s-a pus câte o placă, cu următoarea inscripţie în limba română şi franceză:
„În memoria celor 2344 de prizonieri de război români, morţi în lagărele de internare germane din Alsacia şi Lorena, în 1917 şi 1918. În memoria Alsacienilor şi Lorenilor, care le-au fost de ajutor”. „A la mémoire des 2344 prisonniers de guerre roumains morts dans les camps d´inrenement allemands en Alsace et en Lorraine en 1917 et 1918. A la mémoire des Alsaciens et des Lorrains qui les ont aidés”.
În Osuarele de la Effry şi Hirson (Aisne) se află 281, respectiv 275 de trupuri de prizonieri români.
Osuarul de la Effry (Aisne). Legenda este incompletă şi neclară: Effry (Aisne). Osuarul russo-român din cimitirul naţional francez. Pe frontispiciu stă scris:
„Aici se odihnesc 23 de prizonieri Români şi 305 Ruşi, morţi pentru patria lor în 1917. Tot aici se odihnesc alţi 356 de prizonieri civili (126 Francezi, 229 Belgieni şi un Italian”.
Assevent (Nord). Mormânt colectiv. Un prizonier român identificat, înmormântat cu alţi doi prizonieri francezi neidentificaţi, decedaţi în anul 1917.
Saint-Quentin (Aisne). Mormânt militar român în necropola naţională franceză. Inscripţia de pe crucea de piatră: Mandracel (Măndrăgel?) Nicolai N. 2884, Soldat Român, † 22.07.1917
Maubeuge (Nord). 1 Noiembrie 1993. Moment din timpul slujbei de pomenire a Eroilor Români.
La stânga preotului (pr. Surdu de la Biserica Română Unită de la Paris?) se află
domnul Remus Radina „un ofiţer al Armatei Regale Române şi un prea încercat deţinut politic anticomunist”.
În cimitirul militar de la Rastatt-Niederbühl – Germania (Foto, stânga) (caa 16 km distanţă de Baden-Baden) a fost amenajată o parcelă separată, pentru prizonierii români înmormântaţi în cimitirele comunale din localităţile învecinate. De acest lucru s-a ocupat în mod deosebit Vasile Bărbulescu, veteran de război, fost ofiţer (locotenent major) în Armata Română şi mai apoi în aşa numita Armată Naţională, iar în cele din urmă, refugiat politic în Germania.
În cimitirul din oraşul Müllheim (Baden) sunt înmormântaţi şapte soldaţi români (fotografiile din dreapta), decedaţi în anul 1917.
Pe una dintre cele două plăci, fixate pe pereţii laterali, se poate citi sentenţa:
Geboren zum zeitlichen Streben. Gestorben zum ewigen Leben. Klaget nicht – Glaubet. Fraget nicht – Hoffet. Născuţi să moară devreme. Morţi pentru viaţa veşnică. Nu vă tânguiţi – Credeţi. Nu întrebaţi – nădăjduiţi
În acestă necropolă militară odihnesc 54 de eroii români de la haltingen, prizonieri de război (1914-1918), morţi în anul 1917. Imaginea alăturată reprezintă mormântul comun, în starea de dinainte de reamenajare. Mormântul nu se află în incinta unuia dintre cimitirele oraşului, ci undeva, singular, la marginea pădurii, la caa 3 km depărtare de şoseaua naţională B3.
La 1 noiembrie 1989 – de Ziua Eroilor, în Biserica Apuseană – s-a făcut pentru prima oară slujbă de pomenire a Eroilor Români, de către părintele Dumitru Em. Popa de la Freiburg, însoţit fiind de către autorul acestor rânduri şi de enoriaşi români din Freiburg şi împrejurimi.
Necropola a fost recondiţionată în anul 2008, din iniţiativa Parohiei ortodoxe române Buna Vestire din Lörrach (Patriarhia Ecumenică), păstorită de către părintele Protoiereu Vasile Molnar, şi a guvernului român, iar oraşul Weil am Rhein a suportat cheltuielile pentru amenajare (Foto A,B,C).
Slujba de sfinţire şi de pomenire a avut loc la 7 iunie 2008, de faţă fiind reprezentanţi ai autorităţilor locale, membri ai corpul diplomatic român, un pluton de gardă militară român şi un număr considerabil de români ortodocşi.
Caută: Googl: http://www.weil-am-rhein.de/servlet/PB/menu/1166660_l1/index.html – Gedenkfeier für rumänische Soldaten.
Generalul
Gheorghe Mărdărescu
(1866 – 1938)
II. Soldatul Necunoscut
La 15 mai 1923, la Mărăşeşti, locul legendarei victorii româneşti din 1916, zece sicrie, conţinând oseminte ale soldaţilor necunoscuţi, au fost obiectivul principal în cadrul unei ceremonii importante.
La cererea Ministrului de Razboi de atunci, Generalul Gheorghe Mărdărescu (1866-1938) – vezi: http://ştirea.wordpress.com/istorie/ , un orfan de război, cel mai bun elev din clasa I, de la Liceul Militar D.A. Sturza din Craiova – Amilcar Săndulescu a desemnat primul sicriu din rândul întâi, să fie cel al Soldatului Necunoscut.
După ce s-au săvârşit slujbele religioase, sicriul a fost transportat la gară şi de acolo la Bucureşti.
La 16 mai 1923 (cinci ani după termnarea războilui), cortegiul a fost întâmpinat solemn de către Suveranii României şi de către autorităţile de Stat şi purtat pe un afet de tun la Biserica Mihai Vodă, unde s-a făcut o slujbă de pomenire, după care a fost dus şi înmormântat în Parcul Carol din Bucureşti.
La 30 octombrie 1927, spre amintire, la mormânt a fost aprinsă o flacără, iar pe lespedea de pe mormânt a fost gravată următoarea inscripţie: „Aici odihneşte fericit Soldatul Necunoscut, căzut jertfă pentru unitatea naţiunii române. Osemintele sale sunt înmormântate în pământul României Mari întregite (1916-1919)”.
În broşura amintită la începutul acestui documentar se spune că, după cel de-al 2-lea Razboi Mondial, mormântului Eroului Necunoscut ar fi fost profanat, iar osemintele au dispărut. Din izvoare credibile şi mai recente aflăm însă că după război, în anul 1958, osemintele Soldatului Necunoscut au fost duse la Mausoleul de la Măraşeşti, mai apoi, la 26 octombrie 1991, au fost readuse şi depuse în Parcul Carol din Bucureşti. Despre Amilcar Săndulescu şi Povestea Erolului Necunoscut vezi: http://www.crestinortodox.ro/diverse/povestea-eroului-necunoscut-69199.html
III. Placa comemorativă din Paris – Bulevardul Operei (avenue de l´Opéra)
Spre aducere amine de evenimentele acelor vremuri tulburi, la Paris, pe Bulevardul Operei, a fost dezvelită o placă comemorativă, cu următoarea inscriptie:
«În acest „Hotel des Deux Mondes”, din Ianuarie 1917, până în Iunie 1919, a funcţionat Comitetul National de Unitate Română, prezidat de marele om de stat Tache Ionescu şi recunoscut oficial de Guvernul Republicii Franceze, la 12 Octombrie 1918, când ministrul României în Franţa era Victor Antonescu . Acest Comitet Naţional de Unitate avea : o misiune parlamentară, prezidată de Toma Stelian – fost ministru, o misiune universitară, în fruntea căreia se găseau profesorii: Nicolae Titulescu – ministrul finanţelor şi semnatarul Tratatului de la Trianon, George G. Mironescu – fost preşedinte al Consiliului, Ermile Pangrati – fost ministru, şi o misiune a Românilor din Transilavania, prezidată de către R.P. Vasile Lucaci. Organul oficial era ziarul „România” – „La Roumanie”, fondat de către marele român Pavel Brătăşanu şi condus de Constantin Banu, Constantin Mille şi Emile D. Fagure. În amintirea acţiunii patriotice, desfăşurată în Franţa de către acest Comitet, la 27 Februarie 1936 a fost inaugurată această placă comemorativă, Domnul Jean Chiappe fiind Preşedintele Consiliului Municipal din Paris şi Dinu Cesiano – Ministrul României în Franţa”».
Prot. Sorin P e t c u Freiburg im Breisgau, în iunie, a. D. 2011
