De Ziua Eroilor Români –
la Cimitirul militar român de la Soultzmatt în anul Domnului 2015
Potrivit momentului festiv, au fost rostite poeziile: Rugăciunea din urmă, de George Coşbuc,
Eroilor, de Vasile Militaru şi Pomelnic, de MaicaTeodosia – Zorica Laţcu.
Au interpretat: Silvia Tătaru, Mariana Tomescu şi Pr. Sorin Petcu
Rugămintea din urmă
de George Coşbuc*
Eşti schilav tot! Un cerşetor
Te-ntorci acum acasă,
Şi ce fecior frumos erai!
Dar oricum eşti, ce-ţi pasă!
Tu vei vedea iar satul tău
Şi casa voastră-n vale,
Şi biata mamă-ţi va ieşi
Plângând în cale.
Şi eu rămân să mor pe-aici
Cu liftele păgâne!
Ah, parcă simt că n-am s-ajung
Să văd ziua de mâne.
Cu douăzeci deodată-n car
La groapă mă vor duce,
Şi, bun e Domnul, de-om avea
La cap o cruce.
Noi de copii ne ştim, şi-am fost
Ca fraţii, ba mai bine.
Eu, de-am avut un singur ban
L-am împărţit cu tine;
Şi tu, cu gura foc prindeai
Să-mi dai ajutorare;
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Că-i bun şi mare!
Şi-auzi acum! De-or întreba
În sat de-a mea venire,
Tu-n loc de adevăr să spui
Că n-ai de mine ştire,
Că n-am fost la un regiment.
Dar spune-le ce-ţi place,
Că pentru ei, ori viu, ori mort,
Totuna face.
Iar mamei – Doamne,
cum aş vrea
Credinţa s-o înşele!
Să-i spui că m-ai lăsat rănit
La Turnu-Măgurele,
Dar voi sosi cât de curând.
Ascultă-mi rugămintea,
Că mama, dac-ar şti că-s mort,
Şi-ar pierde mintea.
*) George Coşbuc
(*20.09.1866 – † 09.05.1918),
poet şi scriitor român,
membru al Academiei Române
Tu s-o amâi cu zi de zi
Şi spune-i câte toate,
Ea e bătrână, n-are mult
Să mai trăiască, poate;
Şi pentru ce să-i amărăşti
Şi zilele puţine?
Că n-are-n lume bun şi drag
Decât pe mine.
Iar Linii, de s-ar întâmpla
Să vă-ntâlniţi vreodată,
Să-i spui că-s sănătos şi-aş vrea
S-o aflu măritată.
Tu uită-i-te-n ochi să vezi
De-o doare ori n-o doare;
Iar dacă vei vedea-o stând
Nepăsătoare,
Să-i spui că m-ai lăsat rănit
Pe umedele paie,
Că doctorul în carnea mea
Adâncă brazdă taie,
Că de dureri eu mă izbesc
Şi urlu ziua-ntreagă,
Şi c-am murit gândind la ea,
Că mi-a fost dragă.
Şi dacă ochii ei atunci
Mai tulburi se vor face,
N-o mângâia! E de prisos,
Te rog s-o laşi în pace.
O frunză veştedă nu-ţi dă
Cuvânt să zici că-i toamnă,
Şi-o lacrimă în ochii ei
Nimic nu-nseamnă!
Şi-acum dă-mi mâna! A sunat
Cornistul de plecare,
Du Oltului din partea mea
O caldă salutare,
Şi-ajuns în ţară, eu te rog,
Fă-mi cel din urmă bine:
Pământul ţării să-l săruţi
Şi pentru mine!
Pomelnic de Zorica Laţcu **
Pe toţi cei ce în veacuri au căzut luptând
Pentru biruinţa Crucii prea cinstite,
Cei ce în clipa morţii au avut în gând
Numele Treimii prea blagoslovite,
Şi pe toţi aceia care au râvnit
Slava şi cununa mai presus de minte,
Pomeneşte-i Doamne, Tu, când vei veni,
În Împărăţia Slavei Tale sfinte.
Pe toţi Mucenicii Neamului, Eroi,
Luptători cu spada sau cu rugi sfinţite,
Toţi cei ce se roagă astăzi pentru noi,
Şi ne scot în grabă tainic din ispite,
Şi pe toţi aceia care pentru neam,
Au trăit în temniţi, ca-n nişte morminte,
Pomeneşte-i Doamne, Tu, când vei veni,
În Împărăţia Slavei Tale sfinte.
Pe tot neamul nostru evlavios şi sfânt,
Voievozi şi doamne, boieri, jupânese,
Toţi, câţi dorm cu trupul în acest pământ,
În hotarul ţării noastre prea alese.
Pe părinţii noştri şi pe fraţii dragi
Ce s-au dus la ceruri, sus, de mai-nainte,
Pomeneşte-i Doamne, Tu, când vei veni,
În Împărăţia Slavei Tale sfinte.
Şi pe toţi aceia, care neştiuţi
Stinsu-s-au în vremea asprelor prigoane,
Cei ce încă astăzi zac necunoscuţi
Şi-n biserici nu au slujbe şi canoane, .
Pe toţi sfinţii care numai Tu îi ştii
Şi al căror nume numai Tu-l ţii minte,
Pomeneşte-i Doamne, Tu, când vei veni,
În Împărăţia Slavei Tale sfinte.
**) Zorica Laţcu – Maica Teodosia (*17.03.1917- † 08.08.1990), cunoscută şi numită, în anii dinspre sfârşitul vieţii, monahia cu suflet de poezie (Ziarul Lumina). Având metanie în Mânăstirea Vladimireşti, odată cu închiderea mânăstirii de către autorităţile comuniste, în anul 1956, Maica Teodosia a fost arestată şi condamnată la trei ani de detenţie, pe care i-a petrecut în închisoarea de la Miercurea Ciuc. După eliberare, nu i s-a îngăduit revenirea în cinul monahal. A revenit în Mânăstirea Vladimireşti abia în anul 1990, după ce locaşul de rugăciune a fost redeschis.
Eroilor de Vasile Militaru ***
Spre voi, viteji al căror sânge-a curs – hotarul apărându-l,
Îngenunchiat, tot Neamul astăzi îşi -nalţă sufletul şi gândul!…
Spre slava voastră, din altare, se -nalţă fumul de tămâe,
Viteji a căror nume sfinte neşterse -n veci au să rămâe!…
Fiţi binecuvântaţi în veacuri, voi, păstrători de vechi hotare –
Viteji cari aţi căzut în lupte, visând o Românie-Mare! –
De-a pururea mărire vouă în înfloritul Paradis,
Că voi aţi biruit prin moarte, şi s-a-mplinit al vostru vis…
Dar noi?… Suntem noi vrednici oare de jertfa sângelui cel sfânt
Ce-a curs din piepturile voastre pe vechiul Neamului pământ?….
Nu plângeţi oare -n Raiul vostru, c-atâta liotă străină
Culege roada jertfei voastre, din scumpa Neamului grădină?!
O, eu aud mereu mustrarea vitejilor cu piept de fier,
Pe care tunetul adesea, mugind, ne-o bubuie din cer,
Că voi prea mari aţi fost, prin jertfă, pe când urmaşii sunt prea mici,
Lăsând ca România-Mare s -ajungă Rai la venetici!
***) Vasile Militaru
(*19.09.1885 – † 08.07.1959),
poet și scriitor român,
deţinut politic sub rgimul
comunist din România