Pentru extensiune
daţi Klick pe imagini
Soldaţi români, înmormântaţi în cimitire din Franţa şi Germania
Scurtă prezentare istorică
Românul, neprevenit şi mai puţin orientat într-ale istoriei neamului nostru, este surprins când aude că, în multe cimitire din Franţa şi Germania, sunt înmormântaţi soldaţi români.
Cu aproximativ zece ani în urmă, din iniţiativa domnului Remus Radina – purtătorul de cuvânt al Asociaţiei vechilor deţinuţi politici români, Ministerul Francez al Apărării – Secretariatul de Stat pentru Combatanţi – Comisia pentru memoria şi informaţia istorică, a publicat în cadrul colecţiei „Les Chemins de la Mémoire”(Drumurile memoriei) o broşură de numai 12 pagini (mai jos în imagine), cu titlul Les Roumains en France 1916-1918, cu un succint conţinut despre soldaţii români din primul război mondial, care şi-au dat obştescul sfârşit în lagărele germane de prizonieri din Alsacia – Franţa, provincie sub ocupaţie germană în vremea aceea, şi au fost înmormântaţi în diferite (douăsprezece) cimitire militare.
Din broşură am preluat informaţiile şi imaginile fotografice, pe care le-am considerat relevante pentru cititori. La fotografii am păstrat rama cu explicaţia în limba franceză, ca să se ştie de către cine şi unde au fost publicate.
În broşură se vorbeşte despre români – „popor latin cu istorie zbuciumată”, despre România în război, despre prizonierii de război, despre martiriul prizonierilor români, despre locurile de amintire, despre Soldatul Necunoscut şi în cele din urmă, despre placa comemorativă de pe Bulevardul Operei din Paris, în amintirea activităţii Comitetului Naţional de Unitate Română, din ianuarie 1917, până în iunie 1919, în capitala Franţei.
Harta Franţei – Legenda: 2784 (soldaţi) români înmormântaţi în cimitire (militare) româneşti, în cimitire militare franceze şi în cimitire comunale , în afară de cei înmormântaţi în cimitire militare germane
Este menţionat faptul, că Românii şi-au întemeiat Statul în anul 1861, iar independenţa declarată în 1877 a devenit efectivă la sfârşitul războiului, care a dus la eliberarea Balcanilor creştini de dominaţia otomană.
Cimitirul militar român de la Val du Pâtre – Soultzmatt (Rinul de Sus). Foto stânga, format carte poştală de către J. Kuntz. Editor – Soulz. Legenda: Cimitir în care sunt înmormântaţi 536 de români morţi în timpul Marelui Război (1914-1918), lângă restaurantul Gauchmatt, aproape de Soultzmatt (Rinul de Sus, Vosgi). Numărul de 536 de români” dovedeşte că fotografia datează cu mare probabilitate din anul 1919, înainte de înmormântarea celor 125 de prizonieri („un întreg detaşament român”), care au murit de frig în noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1917, la Steinbrunn-le-Haut. Vezi capitolul: Cimitirul militar de la Soultzmatt
Cimitirul militar român de la Val du Pâtre – Soultzmatt (Rinul de Sus) în Alsacia (Foto dreapta, format carte poştală –Editio Wibeco – fără an de apariţie). După toate aparenţele, crucile par a fi fost făcute iniţial din lemn, cu „acoperiş” protector. În imaginea de mai jos (acelaşi cimitir) lipseşte acoperişul protector.
În anul 1883, România a aderat la Axă sau Tripla Alianţă (formată din Germania, Austro-Ungaria şi Italia), cu drepturi egale, în contextul acordului diplomatic austro – german. Criza din Balcani, unde se ciocneau ideile naţionaliste ale statelor, constituite în urma dezmembrării imperiului turc, intervenţiile marilor puteri sau problemele naţionalităţilor conlocuitoare n-au ocolit România. În iulie-august 1913, România se afla – alături de Sârbi şi de Greci – în război cu Bulgaria.
Este menţionat faptul, că Românii şi-au întemeiat Statul în anul 1861, iar independenţa declarată în 1877 a devenit efectivă la sfârşitul războiului, care a dus la eliberarea Balcanilor creştini de dominaţia otomană.
În anul 1883, România a aderat la Axă sau Tripla Alianţă (formată din Germania, Austro-Ungaria şi Italia), cu drepturi egale, în contextul acordului diplomatic austro – german. Criza din Balcani, unde se ciocneau ideile naţionaliste ale statelor, constituite în urma dezmembrării imperiului turc, intervenţiile marilor puteri sau problemele naţionalităţilor conlocuitoare n-au ocolit România. În iulie-august 1913, România se afla – alături de Sârbi şi de Greci – în război cu Bulgaria.
România se afla de asemenea într-un litigiu apăsător cu ţările vecine, din cauza minorităţilor româneşti din Transilvania, Banat şi Bucovina, provincii româneşti aflate sub dominaţia Austriei, Ungariei şi Rusiei şi pe care România le revendica de vreme îndelungată.
Saint-Quentin (Aisne). Mormânt militar român în necropola naţională franceză. Inscripţia de pe crucea de piatră: Mandracel (Măndrăgel?) Nicolai N.
În august 1914, când a izbucnit primul război mondial, Regele Carol I, cu toate că era rudă cu împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei, a declarat neutralitatea României. În octombrie 1914, Primul ministru – Ion Brătianu, împreună cu Regele Ferdinand I, care i-a succedat regelui Carol I, s-au simţit mai aproape de cauza Aliaţilor, constituiţi în Antanta sau Tripla Înţelegere (Franţa, Anglia, Rusia), respectând însă această neutralitate.
În anul 1915, Antanta a recunoscut Românilor dreptul legitim, de a recupera cele trei provincii revendicate (Transilvania, Banat şi Bucovina).
La 17 august 1916, a fost semnat un tratat de alianţă între ţările aliate ale Antantei şi România. Zece zile mai târziu, România a declarat război Austro-Ungariei.
Imediat (la 28 şi 30 august şi la 1 septembrie 1916), Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Turcia şi Bulgaria) au declarat război României. Armata română a declanşat ofensiva în Transilvania, dar, în lipsa ajutorului eficient din partea Rusiei (preocupată de simptomele revoluţiei bolşevice), s-a pomenit izolată. Într-o lună, armata română a fost învinsă, în urma unui atac covârşitor al celor trei Aliaţi Centrali.
La 6 decembrie (1916 n.n.), germanii au ocupat Bucureştii. Rămăşiţele armatei române s-au repliat în Moldova pe poziţii de apărare. Regele Ferdinand şi guvernul s-au instalat la Iaşi.
Legenda (incompletă şi neclară): Effry (Aisne). Osuarul russo-român din cimitirul naţional francez. Pe frontispiciu stă scris: „Aici se odihnesc 23 de prizonieri români şi 305 ruşi, morţi pentru patria lor în 1917. Tot aici se odihnesc alţi 356 prizonieri civili (126 francezi, 229 belgieni şi un italian)”.
Lipsită de material de război şi împuţinată, armata română a fost reorganizată de către generalul Matthias Berthelot (în imagine, stânga), şeful misiunii militare franceze (în România n.n.) şi înzestrată cu armament şi material de război, adus în România din Franţa şi din Anglia, prin Arhangelsk. La sfârşitul anului 1917, efectivul militar ajunsese la 400 000 de soldaţi.
În vara lui 1917, armata română a obţinut câteva victorii în Moldova, însă prăbuşirea, respectiv ieşirea Rusiei din război din cauza revoluţiei din 1917, a separat România de Aliaţi. Singură în faţa forţelor Puterilor Centrale, România a fost nevoită să înceteze lupta, prin armistiţiul din 9 decembrie 1917. Tratatul de pace, intrat în istoria României sub numele de Pacea ruşinoasă de la Buftea, semnat la 7 mai 1918 la Bucureşti, nu a fost ratificat nici de către Rege şi nici de Parlament.
Foto stânga: Monumentul – obelisc în amintirea soldaţilor români, prizonieri ai armatei germane, morţi între 1916-1919 în Lorena, înmormântaţi în această necropolă.
În vara lui 1917, armata română a obţinut câteva victorii în Moldova, însă prăbuşirea, respectiv ieşirea Rusiei din război din cauza revoluţiei din 1917, a separat România de Aliaţi. Singură în faţa forţelor Puterilor Centrale, România a fost nevoită să înceteze lupta, prin armistiţiul din 9 decembrie 1917.
Foto dreapta: Maubeuge (Nord). La mormintele româneşti, slujba de pomenire a morţilor (eroilor), la 1 noiembrie 1993. La stânga preotului se află domnul Remus Radina
Tratatul de pace, intrat în istoria României sub numele de Pacea ruşinoasă de la Buftea, semnat la 7 mai 1918 la Bucureşti, nu a fost ratificat nici de către Rege şi nici de Parlament.
Tratatul de pace conţinea, printre altele, următoarele două clauze: Germania urma să primească petrol românesc, pe o durată prevăzută până în 1948, şi îşi rezerva dreptul exclusiv asupra exporturilor româneşti de cereale, carne, furaje, până în anul 1926.
În toamna anului 1918, aliaţii au fost victorioşi pe frontul din Răsărit. Bulgarii, turcii, austriecii şi ungurii au capitulat. Armata franceză de la Dunăre, sub comanda generalului Mathias Berthelot, a intervenit pe frontul din România împotriva Germaniei. Armistiţiul din 11 noiembrie 1918 a pus capăt ostilităţilor şi pe frontul românesc, de unde armata germană, înfrântă, s-a retras.Tratatul de pace de la Bucureşti (Buftea, 7 mai 1918 n.n.) a fost anulat.
La 1 Decembrie 1918, unităţile militare franceze şi române intră în Bucureştii eliberaţi. Regele Ferdinand şi regina Maria şi-au făcut intrarea solemnă în Bucureşti: vezi http://art-historia.blogspot.com/1decembrie 1918 la Bucureşti.
Amenenajarea parcelei pentru soldaţii români, în cimitirul din Rastatt-Niederbrühl (foto stânga), s-a făcut în anul 1972, de către Primăria oraşului Rastatt, din iniţiativa şi cu osteneala dlui Vasile Bărbulescu (†), lt. major şi veteran din al 2-lea război mondial.
În aceeaşi zi, provinciile înstrăinate (Transilvania, Banatul şi Bucovina) s-au alipit Coroanei Române. Noua situaţie geo-politică a fost ratificată prin tratatele de la Saint Germain en Laye şi Trianon, în anii 1919 şi 1920.
1 noiembrie 1986.
De Ziua Eroilor Români la cimitirul militar din Haguenau, lângă Strasbourg
Müllheim/Baden. Cimitirul militar. Pe două plăci de bronz sunt încrustate numele soldaţilor din Müllheim, morţi în cele două războaie mondiale, printre aceştia fiind şi şapte prizonieri români.
Badea Constantin † 1917; Corneanu Vasile † 1917
Florescu Nikolai † 1917; Fulga Dumitru † 1917
Jaşcu George † 1917; Nikolai Silvestru † 1917
Tache Diaconu † 1917
Pe una dintre cele două plăci, fixate pe pereţii laterali, se poate citi sentenţa:
Geboren zum zeitlichen Streben. Gestorben zum ewigen Leben.
Klaget nicht – Glaubet. Fraget nicht – Hoffet
Născuţi să moară devreme. Morţi pentru viaţa veşnică.
Nu vă tânguiţi – Credeţi. Nu întrebaţi – Nădăjduiţi
Pentru imagini cu pietrele de mormânt mergi la: vivax recordatio
Weil am Rhein -Haltingen (Germania). În acest mormânt odihnesc 54 de soldaţi români din primul război mondial.
La 1 noiembrie 1989 – de Ziua Eroilor , în Biserica Apueană s-a făcut pentru prima oară slujbă de pomenire a Eroilor Români, de către părintele Dumitru Em. Popa de la Freiburg, însoţit fiind de către enoriaşii români din Freiburg şi împrejurimi. Mormântul a fost recondiţionat în anul 2008, din iniţiativa guvernului român, pe cheltuiala oraşului Weil am Rhein şi sfinţit la 7 iunie 2008, de faţă fiind diplomaţi români, un regiment de gardă militară şi un număr considerabil de români.
Caută şi în googl: Stadt Weil am Rhein – Gedenkfeier für rumänische Soldaten.
Prizonierii de război
La a doua conferinţă de la La Haye, în 1907, la care au participat patruzeci şi patru de State, au fost semnate treisprezece convenţii cu privire la legile şi tradiţiile războiului, printre acestea fiind şi cele cu privire la regimul prizonierilor de război.
Alături de celelalte mari puteri, Germania a ratificat aceste texte. Cu toate acestea, numărul soldaţilor români decedaţi în lagărele germane de prizonieri, raportat la numărul total al prizonierilor de alte naţionalităţi, a fost considerabil mai mare. Astfel, numai în patru luni, au murit atâţia prizonieri de război români, câţi prizonieri de război belgieni au murit în patru ani.
Din august 1916, câteva zeci de mii de combatanţi români au fost luaţi prizonieri de armatele Puterilor Centrale, numărul acestora ajungând, la 1 februarie 1917, la aproximativ 80 000 de soldaţi.
Prizonieri români (1914-1918)
În jur de 43 000 de soldaţi români, luaţi prizonieri de armatele celui de-al 2-lea Reich German, au fost deportaţi în lagărele de muncă forţată din Germania, Alsacia, Lorena şi alte regiuni din nordul Franţei. Alţii au fost transferaţi pe frontul de vest şi pe frontul din Italia, pentru a efectua muncă forţată în condiţii abominabile.
Dintre aceştia, mai mult de 1100 au murit pe teritoriul Alsaciei, în urma torturilor, de foame şi de frig, şi au fost înmormântaţi în cimitire militare sau obişnuite, dintre care peste douăzeci se găsesc pe teritoriul francez de azi (printre cele mai importante fiind cele de la Vale du Pâtre – Soultzmatt, Maubeuge, Assevent, Effry, Hirson, Signy-L’abbaye, Rethel), iar altele, al căror număr exact nu se cunoaşte (încă), se găsesc pe teritoriul german – în localităţile de pe partea dreaptă a Rinului (Weil am Rhein-Haltingen, Müllheim, Freiburg, Rastatt).
Protoiereu Sorin P e t c u Freiburg im Breisgau, în iunie a.D.2011
