Pentru extindere
daţi „Klick” pe imagini
«uneltiri duhovniceşti»
Abilitatea este ocazia apropiată a înşelătoriei; de la una la alta pasul e alunecos;
minciuna constituie singura deosebire dintre ele;
dacă-i adăugată la abilitate, avem înşelătoria. (Jean de La Bruyère *1645 – †10. Mai 1696).
Î.P.S. Nicolae Corneanu,
Mitropolitul Banatului – în vizită la Freiburg
Aproximativ pe la jumătatea lunii februarie 1992, a avut loc la Freiburg întâlnirea cu I.P.S. Nicolae Corneanu – Mitropolitul Banatului.
După declaraţiile dânsului, după ce petrecuse câteva zile la München, îndreptându- se spre nordul Germaniei, şi-a exprimat dorinţa, să se abată şi pe la Freiburg, sperând că va avea ocazia să-l întâlnească pe Părintele Protoiereu Dumitru Em. Popa, pe colaboratorii dânsului întru cele bisericeşti şi probabil şi pe alţi cunoscuţi şi prieteni de mai demult. A venit la Freiburg însoţit de o familie (rude apropiate) din Germania şi a locuit în hotelul Colombi de aici.
Biserica ortodoxă română Acoperământul Maicii Domnului din Freiburg – Germania
Nicolae Corneanu (1923-2014)
Mitropolitul Banatului
(1962-2014
Înaltul ierarh era şi este cunoscut şi frumos apreciat în ţară, îndeosebi în rândul teologilor candidaţi la preoţie, pentru modul cum înţelegea şi înţelege să administreze harul preoţiei, adesea mai alături cu legiuirile bisericeşti, adică neluând în seamă întotdeauna «păcatele tinereţilor sau ale neştiinţei» candidaţilor la preoţie, în felul acesta fiind considerat de către mulţi dintre dânşii – «ajutătorul celor fără de ajutor şi nădejdea celor fără de nădejde».
La Freiburg se bucura de bun renume, nu numai pentru blândeţea-i caracteristică în vorbă şi în faptă, ci şi pentru unele sfaturi şi avertismente, împărtăşite cu trei ani mai devreme românilor de aici (cu unii dintre ei întreţinea relaţii de mai mulţi ani), sfaturi, datorită cărora s-a putut preveni la vreme, primejdia dezbinării comunităţii româneşti de aici.
Este foarte probabil, ca părintele Dumitru Popa să fi fost foarte din vreme înştiinţat (nu se ştie cum şi de cine) de intenţia Î.P.S. Nicolae, de a-l întâlni şi de a avea o convorbire cu dânsul, deoarece la întâlnire – la invitaţia Părintelui – au participat nu numai membrii Consiliului Eparhial din Freiburg, ci şi câţiva dintre cei ce locuiau la distanţe de câteva sute de kilometri (Gelsenkirchen, Heidelberg) şi pe care părintele îi invitase cu acest scop. Căci avea Părintele bunul obicei, când se întâlnea cu oaspeţi de la strana cealaltă, să fie însoţit de câţiva dintre consilierii sau sfetnicii dânsului.
Întâlnirea şi convorbirile au durat cca. 3 – 4 ore (9.00 -13.00), într-una din sălile de conferinţe, puse la dispoziţie de hotelul Colombi din Freiburg, unde Mitropolitul era încartiruit.
După formalităţile de rigoare, Î.P.S. Mitropolit Nicolae ne-a declarat, că dânsul nu a venit la Freiburg cu vreo misiune de undeva sau din partea cuiva, ci din proprie iniţiativă, adică venirea dânsului în Germania, ca şi vizita şi întâlnirea cu noi la Freiburg erau de natură absolut privată.
În urma acestor explicaţii, părintele Popa mi-a spus (în calitate de secretar eparhial), că în cazul de faţă, întocmirea unui proces-verbal nu-i necesară – hotărâre, care mai târziu s-a dovedit păguboasă şi va rămâne o irecuperabilă greşeală.
Naşterea Maicii Domnului
Icoană veche,românească
Sfântul Epitaf dăruit de către P.F. Părinte Patriarh Justinian comunităţii ortodoxe romne din Freiburg
Printre cei care au participat au fost: părintele Dumitru Popa, părintele dr. Viorel Mehedinţu, dr. teol. Petre Vălimăreanu, dr. Mihai Fotin-Enescu, ing. Valerian Dobrescu (?), Caranfil Spânachi, Dumitru Ciupenic, autorul acestor rânduri şi alţi câţiva, al căror nume nu mi le mai amintesc.
Mitropolitul ne-a vorbit de starea lucrurilor în viaţa Bisericii Române, după doi ani de la revoluţie, despre intenţia Patriarhiei Române, de a iniţia şi ajuta reorganizarea bisericească a diasporei române şi despre primele măsuri „necesare”, care vor fi luate, ca urmare a hotărârilor Sfântului Sinod, prima dintre acestea fiind şi „rechemarea în ţară a Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Adrian Hriţcu de la Paris”.
Î.P.S. Nicolae ne-a spus, că – înainte de a veni la Freiburg – se întâlnise deja cu preoţi români din Germania (München?), cu care se sfătuise şi de la care aflase de „Consfătuirea preoţilor”, care urma să aibă loc la sfârşitul lunii februarie –la Köln.
„Amănuntul” acesta nu le era necunoscut celor prezenţi – mai toţi membri în Consiliul Eparhial, iar dr. Petre Vălimăreanu a făcut remarca: «Bine că a venit Mitropolitul Nicolae al Banatului la Freiburg să ne spună ce se mai petrece prin Eparhia noastră».
Auzind de întâlnirea Mitropolitului Nicolae cu preoţii din Eparhie şi de convorbirile, cu privire la reorganizarea bisericească a diasporei, părintele Popa l-a întrebat pe Mitropolit, dacă acestea s-au petrecut şi cu ştirea şi încuviinţarea Î.P.S. Arhiepiscop George Wagner de la Paris, după cum prevăd rânduielile bisericeşti.
Î.P.S. Nicolae i-a răspuns, că Î.P.S. George nu a fost înştiinţat despre nimic din acestea, întrucât atât venirea dânsului în Germania, cât şi convorbirile avute cu preoţii şi credincioşii români din această ţară erau de natură particulară!?
Chiar dacă aşa au stat lucrurile, părintele Popa l-a rugat pe Mitropolit, ca în viitor, dacă va mai veni cu astfel de „treburi”, să-l anunţe totuşi din vreme – după cum se cuvine – şi pe Arhiepiscopul nostru de la Paris. Mitropolitul Nicolae a făgăduit, că în viitor va ţine seamă de acest sfat.
Î.P.S. Arhiepiscop
Adrian Hriţcu – Botoşăneanul
(1926-2013)
Întâistătătorul Arhiepiscopiei misionarea ortodixe române pentru Europa Centzrală şi Occidentală de la Paris
(1982 -1992)
Arhidiacon Gabriel Sibiescu: Sfântul Apostol Petru
La întrebarea Mitropolitului, privind perspectiva trecerii Bisericii Române „de exil”, sub jurisdicţia Patriarhiei Române, în viitorul apropiat, a răspuns dr. Petre Vălimăreanu, direct şi sincer, că acest lucru era dorit de toată lumea, dar, ţinând seama de faptul că în Biserica românilor din Germania se făcea deja simţit duhul anarhiei, momentul era încă nepotrivit. Exemplul elocvent – a spus el – erau preoţii veniţi din România, care deşi primiţi cu toată dragostea de către părintele Dumitru Popa şi credincioşii parohiilor româneşti de aici, acţionau din proprie iniţiativă şi fără ştirea şi asentimentul Episcopului, a Vicarului, a Consiliului Eparhial şi cu mare probabilitate, a credincioşilor din parohiile pe care aceştia le conduceau.
Pe de altă parte, imediat după revoluţia populară din decembrie 1989, în Biserica Română din ţară nu s-a produs nici o schimbare fundamentală, aşa cum dorea şi aştepta toată lumea. Patriarhul şi episcopii îndepărtaţi au fost readuşi şi aşezaţi în funcţiile, pe care le avuseseră înainte. Aceştia simpatizau, ca şi mai înainte, cu oamenii puterii lumeşti care, în realitate erau aceiaşi comunişti de odinioară, deşi se declarau a fi democraţi convinşi. Ori, atâta vreme cât la conducerea Bisericii şi a Ţării se aflau vechile structuri, românii din diaspora preferau să rămână cu Biserica lor, sub jurisdicţia Patriarhiei din Constantinopol, care le oferea oblăduire canonică de patruzeci de ani.
Cu declaraţia dlui. dr. Petre Văliumăreanu, făcută în numele celor prezenţi la întâlnire, a luat sfârşit convorbirea cu Î.P.S. Mitropolit Nicolae.
Înainte de a-mi lua rămas bun de la dânsul, prin intermediul persoanelor care-l însoţeau, Vlădica Nicolae mi-a transmis rugămintea, de a reveni în hotel în după amiaza aceleiaşi zile, întrucât dorea, să aibă cu mine o convorbire personală, după cum s-a şi întâmplat.
Subiectul convorbirii a fost acelaşi din timpul dimineţii, cu deosebirea, că Mitropolitul voia să ştie, dacă doresc şi în ce măsură aş putea sprijini iniţiativa preoţilor, care intenţionează să treacă cu parohiile lor, sub jurisdicţia Patriarhiei Române.
Dr. teol. Petre Vălimăreanu
(1909-1994)
Arhidiacon Gabriel Sibiescu: Sfântul Apostol Simon Zilotul
Răspunsul meu a fost sincer, direct şi dezamăgitor pentru venerabilul ierarh.
I-am explicat, că simpla propunere de a trece sub jurisdicţia Patriarhiei Române, ar produce dezbinare între credincioşii din Freiburg, aceştia fiind încă sensibilizaţi, din cauza unui conflict intern, care fusese clarificat şi în cele din urmă, oarecum cu bine depăşit, datorită avertismentului şi sfatului primit chiar de la dânsul, cu trei ani mai devreme.
Majoritatea românilor din Freiburg nu vor lua în seamă propunerea unui preot, de curând hirotonit. Ei îşi vor urma preotul lor, care de treizeci de ani i-a boteazat, i-a cununat, i-a prohodit, cu timp şi fără timp şi din toată sărăcia, le-a fost tuturor masă şi casă, sfetnic şi însoţitor la autorităţi, la forţele de muncă, în spitale şi oriunde aceştia au avut nevoie de ajutor. Unii i-au fost prieteni încă din anii tinereţii, cu alţii „petrecuse” în lagărele de la Rostock şi Buchenwald, câţiva i-au fost subordonaţi pe front, în ultimele luni ale războiului.
Părintele Popa a fost unul dintre foarte puţinii români din exil, care mi-a întins o mână de ajutor, aşa cum a întins o mână de ajutor salvatoare şi preoţilor, veniţi din România fără nici o rânduială. I-a primit, le-a îngăduit să slujească, i-a aşezat pe la parohii, împotriva tuturor rânduielilor bisericeşti, iar când aceştia au crezut că nu mai au nevoie de ajutorul şi protecţia dânsului, au început să se răzvrătească împotriva lui.
I-am vorbit Mitropolitului şi de diferenţele de opinii, dintre mine şi părintele Simeon Felecan, care de la o vreme, şi-a însuşit vrednicii, pe care nu i le-a dat nimeni şi care nu i se potriveau.
Pe lângă acestea, mai erau şi câteva declaraţii, pe care dânsul şi ceilalţi preoţi din grupul răzvrătiţilor le-au făcut în cadrul întâlnirilor de până atunci, care puneau sub semnul îndoielii bunele lor intenţii.
Arhidiacon Gabriel Sibiescu:
Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan
Arhidiacon Gabriel Sibiescu Sfinţii Împăraţi Constantin cel Mare şi Elena mama sa
Ori, în astfel de condiţii, o colaborare cu dânşii nu era posibilă.
I-am vorbit şi despre aspectul moral al situaţiei generale menţionând, că o iniţiativă, în spatele părintelui Popa şi a credincioşilor din Freiburg, şi potrivnică acestora, nu-mi era îngăduită, mai ales când ştiam, că ceea ce se preconiza sau se plănuia atunci, oricum se va realiza într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat.
I-am reamintit Mitropolitului, de declaraţia de mai înainte a dlui. dr. Petre Vălimăreanu – teolog român, din generaţia profesorilor mei de teologie (Arhimandritul Ghenadie Niţoiu de la Seminarul din Buzău, pr. prof. dr. Dumitru Fecioru de la Institutul Teologic din Bucureşti şi probabil şi alţii)– şi i-am spus, că mulţi români în exil împărtăşesc aceeaşi opinie.
I-am vorbit şi despre rezultatul sondajului făcut la întrunirea din 30 iunie 1990 – la Freiburg, despre opinia credincioşilor cu privire la statutul juridic al Bisericii lor într-un viitor apropiat şi despre condiţiile, în care aceştia ar accepta jurisdicţia Patriarhiei Române: câţiva au optat pozitiv, fără nici un fel de condiţie, unii s-au declarat categoric împotrivă, alţii – de acord, dar fără ierarhia actuală etc. (omni festinatione).
După o „tainică convorbire” de peste patru ceasuri, mi-am luat rămas bun de la Vlădica Nicolae în bună pace.
Este prima oară când vorbesc despre această întâlnire şi convorbire cu dânsul şi îmi exprim şi pe această cale regretul, că n-am putut răspunde pozitiv invitaţiei ce mi-a făcut, fapt care, cu mare probabilitate îl va fi dezamăgit profund pe venerabilul ierarh.
Sfinţii mucenici: Haralambie, Trifon şi Parascheva Romana Părticele din Sfintele lor moaşte se păstrează în biserica ortodoxă română din Freiburg
Arhidiacon Gabriel Sibiescu Sfântul Apostol Andrei
Nu multă vreme după întâlnirea şi convorbirea cu noi la Freiburg, am primit din partea Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Banatului o scrisoare, redactată la 6 martie 1992.
Modul impersonal de adresare surprinde la prima vedere, dar se explică prin faptul, că scrisoarea este în realitate o „circulară” trimisă, după cum s-a constatat mai târziu, tuturor preoţilor români (cu o singură excepţie cunoscută nouă la Freiburg – o eroare?) din ţările Europei de Vest, fără diferenţiere între cei care se aflau sub jurisdicţia Patriarhiei Române (Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru Europa de Vest cu sediul la Paris, păstorită de Î.P.S. Arhiepiscop Adrian Hriţcu) şi cei de sub alte jurisdicţii (Patriarhia Ecumenică, Biserica Ortodoxă Rusă din afara graniţelor etc. ).
Cuprinsul scrisorii lasă a se înţelege, că vizita Î.P.S. Nicolae în Germania şi convorbirile avute cu preoţii români şi probabil şi cu alte persoane şi personalităţi civile n-au fost nicidecum „de natură privată”, cum ne-a lăsat să credem însuşi Mitropilitul Nicolae, ci „oficială”, devreme ce dânsul, în Bucureşti fiind, s-a străduit să-i prezinte Patriarhului Teoctist „tot ce era mai important din aspectele aflate şi constatate cu prilejul vizitei din februarie în Germania”, după cum însuşi menţionează în numita scrisoare, redată integral în continuare.
„Mitropolia Banatului
(cabinetul Mitropolitului)
Timişoara, la 6 martie 1992
Iubite Părinte,
Îmi este încă proaspătă în memorie recenta noastră întâlnire.
Cele discutate împreună am căutat să le dau urmare şi de aceea, găsindu-mă la Bucureşti zilele acestea, m-am străduit să-i prezint Părintelui Patriarh Teoctist tot ce era mai important din aspectele aflate şi constatate cu prilejul vizitei din februarie în Germania.
Între altele i-am arătat – ceea ce de fapt este îndeobşte cunoscut – că în Germania trăiesc la ora actuală numeroşi preoţi şi credincioşi ortodocşi români, aşezaţi aici de mai îndelungată sau scurtă vreme. Dintre aceştia, o parte au – sub raport bisericesc – statut canonic, alţii nu. La toţi, am mai arătat, se observă dorinţa de a-şi normaliza situaţia lor şi a comunităţilor din care fac parte, dacă cumva nu o au încă normalizată. În acest scop:
a) ca primă măsură Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât să retragă pe Î.P.S. Arhiepiscop Adrian de la Paris, prin aceasta voind să arate că toţi clericii şi credincioşii ortodocşi români din Europa Centrală şi Occidentală, „trimişi” (sublinerea îi aparţine Î.P.S. Nicolae, n.n.) sau plecaţi din ţară, sunt în situaţia de a decide singuri şi în deplină libertate asupra formei de organizare bisericească căreia se ataşează;
b) întrucât la Duminica Ortodoxiei, deci peste câteva zile, toţi capii Bisericilor Ortodoxe se vor găsi la Istambul – Constantinopol, Părintele Patriarh Teoctist va profita de întâlnirea cu cei prezenţi şi mai ales cu Patriarhul ecumenic Bartolomeu, spre a face cunoscută disponibilitatea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru acele formule care vor fi decise de cei în cauză, adică de Dumneavoastră;
c) spre a decide care sunt acele opţiuni, din câte am aflat de la unii din Dumneavoastră, urma să se ţină o întrunire la Köln în 28 februarie, după cum urmează să se convoace curând Adunarea Eparhială a Eparhiei de sub jurisdicţia Î.P.S. Arhiepiscop Georges Wagner; Evident, asemenea iniţiative aparţin Dumneavoastră şi ele sunt privite cu nădejde că vor ajuta la găsirea soluţiilor canonice optime;
d) a existat şi propunerea ca o delegaţie restrânsă, formată din câţiva preoţi şi mireni, să meargă la Bucureşti spre a avea o întrevedere cu Părintele Patriarh Teoctist. Am vorbit Prea Fericirii sale despre o atare convorbire şi s-a declarat dispus să primească oricând, pe oricine şi să discute orice probleme ar dori interlocutorii;
e) am mai arătat că mulţi preoţi aflaţi în Germania şi în alte ţări ale Europei Centrale şi Occidentale n-au carte canonică, ceea ce le îngreunează intrarea în legalitate. Sunt în măsură să anunţ că toţi aceştia o pot cere direct, ori prin instituţia bisericească de care depind, de la Patriarhie sau de la Eparhia de la care au plecat şi li se va elibera fără întârziere. Dacă ar apare dificultăţi, m-aş implica în rezolvarea cazului respectiv;
Arhidiacon Gabriel Sibiescu Sfântul Apostol Bartolomeu
Arhidiacon Gabriel Sibiescu Sfântul Apostol Iacob
f) în ce mă priveşte, pe parcursul discuţiilor noastre, am vorbit despre eventualitatea – sugerată de unii din Dumneavoastră – ca o delegaţie restrânsă din ţară, formată dintr-un ierarh, un preot şi un mirean, să viziteze pe cât mai mulţi preoţi şi consilii parohiale sau reprezentanţi ai comunităţilor ortodoxe-române din Germania şi în general din Europa Centrală şi Occidentală cu scopul de:
1) a arăta disponibilitatea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru orice formulă canonică dorită de cei în cauză;
2) a afla dorinţele şi cerinţele de orice natură a celor în cauză;
3) a folosi cele aflate în discuţiile cu Patriarhia Ecumenică şi cu alţi conducători bisericeşti interesaţi.
Atari luări de contact, dacă ar avea loc, ar fi precedate evident de contactarea forurilor bisericeşti de care depind, clericii sau comunităţile respective.
Eventualitatea unei atari vizite, trebuie să mărturisesc, a fost privită la Patriarhie cu rezerve, de teama ca nu cumva să se lase impresia încercării de a influenţa din ţară o soluţie sau alta. Ar putea fi luată în considerare însă, dacă ar fi solicitată formal.
Iată cele câteva lucruri pe care le-am prezentat Părintelui Patriarh Teoctist şi care am socotit că este de datoria mea să Vi le împărtăşesc. Nu Vă ascund că mi-ar părea foarte bine, dacă prin demersul meu aş putea contribui cu cât de puţin la normalizarea unei situaţii, a cărei prelungire nu este nimănui folositoare.
Hristos să fie în mijlocul nostru.
† Nicolae – Mitropolitul Banatului”
Arhidiacon Gabriel Sibiescu Sfântul Evanghelist Marcu
Arhidiacon Gabriel Sibiescu Sfânta Fecioară Maria
cu Pruncul Iisus
Scrisoarea Mitropolitului a încurajat pe Cucernicii Părinţi, dornici de „canonicitate” şi „autonomie bisericească”. Căci Mitropolitul anunţa înlesnirea obţinerii cărţilor canonice „de la Patriarhie sau de la Eparhia de la care au plecat”, şi promitea, că „acolo unde ar exista dificultăţi, m-aş implica în rezolvarea cazului respectiv”.
Referitor la „delegaţia restrânsă din ţară”, care să viziteze preoţi , consilii parohiale sau reprezentanţi ai comunităţilor ortodoxe-române din Germania, Mitropolitul menţiona „eventualitatea” acesteia, „sugerată de unii dintre Dumneavoastră”, deci nu de toţi preoţii, ci numai de „unii”, – desigur fără ştiinţa credincioşilor. Credincioşii urma să fie luaţi în consideraţie, abia după ce lucrurile ar fi intrat în „rânduiala” dorită. Procedând astfel se evitau eventuale complicaţii sau întârzieri, cum dealtfel s-au şi petrecut lucrurile.
„Disponibilitatea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru orice formulă canonică dorită de cei în cauză”, menţionată de Mitropolit, în capul listei cu problemele de discutat, trebuia să fie „momeala” şi „hrisovul” de obţinere şi recunoaştere a autonomiei bisericeşti, care însă, cum era de aşteptat, nu s-a realizat.
Protoiereu Sorin Petcu, Müllheim, în mai a.D. 2008
Coninuare în: instabilis gresus
Gabriel Sibiescu
Iisus Hristos Împăratul lumii
(Pantocrator)