Crăciunul în anul Domnului 2023

Pentru extindere
daţi „Klick” pe imagini

Taină minunată şi neobişnuită văd, cer fiind peştera, scaun de heruvimi- fecioara,
ieslea – sălăşluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu,
pe care lăudându-L, Îl slăvim (Axionul praznicului).

«Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ,
înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare,
că S-a preaslăvit» (din Canonul Crăciunului).

Dumnezeu ne-a învrednicit şi în acest an să ajungem să prăznuim Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, marea minune întâmplată acum mai bine de două mii de ani în Betleem, în Ţara Sfântă.
Biserica sărbătoreşte an de an, la 25 ale lunii decembrie, ziua în care Dumnezeu a făcut cunoscută oamenilor „Taina cea din veac ascunsă”, despre care Scrierile Biblice şi imnografia creştină ortodoxă ne vorbesc, adesea „în chip umbrit”, dar şi pe înţelesul tuturor.

Taina cea din veac ascunsă învăluia hotărârea luată de Dumnezeu de a trimite Lumii un Mântuitor.
În Sfânta Scriptură stă scris că Protopărinţii noştri Adam şi Eva au călcat porunca dumnezeiască,  vrând să cunoască înainte de vreme, mai mult decât Dumnezeu le-a dat să cunoască în starea lor de „pruncie spirituală”. Neascultarea lor a fost socotită păcat şi au fost pedepsiţi cu moartea; au fost alungaţi din Rai, adică au căzut din starea de „asemănare cu Dumnezeu”, şi au pierdut „Frumuseţea cea dintâi”, cu care fuseseră încununaţi de Dumnezeu dintru început. Păcatul Protopărinţilor a avut urmări şi pentru urmaşii lor, care l-au moştenit cu toate consecinţele lui. Dar Dumnezeu „nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă (pocăiască) şi să fie viu”, adică să aibă parte de viaţa veşnică.
Pentru aceasta le-a promis acestora că El, Dumnezeu, va trimite oamenilor Mântuitor, că El va veni la ei, ca să-i cureţe de Păcatul Strămoşilor, pentru ca oamenii să aibă parte de viaţa veşnică. De această promisiune vorbeşte „în chip umbrit” proorocul Isaia, spunând că „la plinirea vremii”, o fecioară, „în ciuda şi împotriva legilor naturale ale naşterii oamenilor”, deci pe cale minunată, supranaturală, va naşte un Fiu, al cărui nume va fi Immanuel (Isaia 7, 14), care se tâlcuieşte „Cu noi este Dumnezeu”.

Potrivit promisiunii făcute, căci „Dumnezeu nu minte” (Tit 1, 2), „la plinirea vremii”, în oraşul Betleem din ţara Sfântă, Dumnezeu s-a coborât între oameni. Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu – S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi a luat chip de om (Galateni 4, 4).
Îngerul Domnului a descifrat atunci „taina cea din veac ascunsă” (Romani 16, 25), vestind păstorilor din împrejurimile Betleemului minunea Naşterii Domnului Iisus Hristos, zicându-le:
„Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; Vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 11).
„O, ce veste minunată!” Căci , cu adevărat, o mare minune s-a întâmplat atunci acolo, în Betleemul Iudeii! O minune, pe care nu cu puterea minţii, ci cu puterea credinţei o putem  cuprinde!
Căci Cel care S-a născut în Betleem nu a fost un om oarecare, ci a fost Fiul lui Dumnezeu, Unul din Treime. Fiul este trimis de Tatăl pe pământ, ca om printre oameni, ca să şteargă păcatul Protopărinţilor (Păcatul strămoşilor oamenilor Adam şi Eva) şi să aducă lumii „lumina cunoştinţei” – a cunoaşterii lui Dumnezeu.

La Betleem s-a făcut atunci începutul intervenţiilor lui Dumnezeu, vizibile în mersul istoriei mântuirii omului; au fost aşezate temelii noi pentru destinul omului şi al întregii lumi.
Căci, dacă Dumnezeu mai vorbise înainte cu omul prin îngerii Săi şi prin gura proorocilor, „în zilele mai de pe urmă ne-a grăit prin Fiul” (Evrei 1, 1).
Cu naşterea lui Hristos din Sfânta Fecioară se petrece unirea omului cu Dumnezeu, Adevărul întrupat; Dumnezeu vorbeşte cu omul faţă către faţă; Dumnezeu se descoperă omului, pentru ca acesta să-L cunoască direct, personal.
„Naşterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei”, adică a cunoaşterii lui Dumnezeu. Pruncul născut în ieslea din Betleem a dovedit că El este Mesia, pe Care omenirea îL aştepta de veacuri; a dovedit că El este Fiul lui Dumnezeu, prin învăţătura Sa şi prin multele minuni, cea mai mare dintre ele fiind propria Lui Înviere din morţi, aceasta fiind şi cea mai convingătoare dovadă a dumnezeirii Sale.

În Betleemul Iudeii, Dumnezeu ia chip de Om în persoana lui Iisus Hristos, „pentru noi şi pentru a noastră Mântuire”. „Pe Fiul cel din vecie, Ce L-a trimis Tatăl mie”, spune colindul românesc.
Cât de adâncă teologie, într-o frază de numai zece cuvinte! Hristos a venit ca să ne cureţe de păcatul strămoşesc, să ne înveţe şi să ne ajute să realizăm îndumnezeirea noastră, adică „la frumuseţea cea dintâi ridicându-mă” (slujba de înmormântare), să ne facă moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor („Raiul cel închis, azi iar s-a deschis”).
Hristos ne-a descoperit că există Dumnezeu, Părintele Luminilor şi „Tatăl nostru”, de la Care se pogoară „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit” (Iacob 1, 17; Matei 6, 9; 1 Corinteni 8, 6).
Hristos ne-a învăţat despre Dumnezeu Tatăl, Cel pe care „Nimeni din oameni nu L-a văzut” (2 Timotei 6, 16), dar cine a văzut pe Fiul, acela a văzut şi pe Tatăl (Ioan 14, 9) şi a cunoscut voia Tatălui. Hristos ne-a învăţat despre Sfântul Duh, „Mângâietorul”, „Duhul adevărului” şi „Domnul de viaţă făcătorul”, Care ne dăruieşte şi ne sfinţeşte viaţa, ne luminează mintea şi înţelegerea, spre gândirea cea dreaptă.

Hristos ne-a învăţat despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu, că a fost trimis şi că a venit de Sus, de la Tatăl , şi că învăţătura adusă de El este tot de Sus, de la Dumnezeu.
Hristos ne-a învăţat că suntem creaţi de Dumnezeu, că suntem fiii lui Dumnezeu, deci că şi noi venim tot de Sus, că noi „atârnăm de cer” şi nu în niscaiva copaci (!), că rădăcinile noastre sunt înfipte în cer şi nu în pământ…
Hristos a venit să ne fie El însuşi călăuză în viaţă. Hristos ne-a învăţat ce trebuie să credem şi cum trebuie să credem, cum trebuie să trăim aici pe pământ,  pentru a  fi moştenitori ai vieţii veşnice, în Împărăţia lui Dumnezeu.
Acestea sunt doar câteva motive, care i-au îndemnat pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii să spună că sensul cel mai adânc al sărbătorii Crăciunului este „transfigurarea universului material”, deoarece, prin Naşterea lui Hristos, Dumnezeu şi Lumea se întrepătrund.

Dumnezeu vine în Lume, pentru ca Lumea să se transfigureze, să se îndumnezeiască.
Aşadar, prin Naşterea lui Hristos, Lumea este trasă şi angajată într-un proces de schimbare, este chemată să participe la o nouă viaţă, în perspectiva Împărăţiei lui Dumnezeu, pe care o realizăm mai întâi în inimile noastre.
 Naşterea Domnului este, desigur, una dintre cele mai frumoase sărbători din crugul anului bisericesc, nu mai puţin şi pentru că la Crăciun,  retrăim poate cele mai frumoase momente din copilăria noastră nevinovată.
Este îmbucurător faptul, că în Biserica Ortodoxă,  Crăciunul n-a luat (încă?) forme de Carnaval! Atmosfera de sfinţenie şi izvor de tainică bucurie este prezentă în bisericile, în casele şi în inimile creştinilor ortodocşi.
Facem amintire de Naşterea Domnului,  nu numai prin respectarea tradiţiei darurilor aduse de „Moş Crăciun”, ci şi prin modul în care ne pregătim să primim în inimile noastre pe Hristos, Cel care se naşte „la Vitleem colo jos”.

Îl aşteptăm şi-L primim punând rânduială în viaţa şi în sufletele noastre; postim, ne rugăm cu mai multă râvnă ca de obicei, facem acte de pocăinţă şi fapte de milostenie, iertăm şi uităm celor care ne-au greşit în vreun fel, ne spovedim şi urmăm sfaturile duhovnicului nostru, pentru a -L primi cu vrednicie pe Hristos,  sub chipul Sfintei Împărtăşanii.
În această stare de curăţenie spirituală venim la biserică an de an, pentru a ne reînnoi şi a ne întări încredinţarea, că Cel născut la Betleem a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, pentru că de această încredinţare depinde bucuria de darurile Naşterii Domnului, care ne ajută să ne rânduim viaţa, potrivit cu învăţătura lui Hristos. În cele din urmă, după puterea şi înzestrarea fiecăruia dintre noi, devenim noi înşine vestitorii Naşterii minunate, prin cântarea frumoaselor noastre Colinde, şi ele de asemenea  de o deosebită valoare spirituală, nu numai prin multa teologie cu care sunt încărcate, ci şi prin aceea că au fost cântate de către părinţii şi moşii şi strămoşii noştri, faţă de care avem infinita datorie, de a le păstra nestricată Moştenirea pe care ne-au încredinţat-o, şi anume Credinţa Ortodoxă, împletită cu dragostea de Neam şi de Patrie.
Şi încă ceva. Să nu uităm că,  poate chiar în imediata noastră apropiere,  cineva, din cauza unei boli, a unei lipse materiale, a plecării cuiva drag din lumea aceasta sau a unei decepţii, nu se poate bucura de Crăciun!
De aceea,  îndemnul colindătorilor „Şi nu uita când eşti voios, române, să fii bun” , să-l înţelegem ca fiindu-ne adresat şi nouă şi să ne străduim ca fiecare să aibă parte de bucuria Crăciunului.
Să ne rugăm Domnului ca în Anul Nou, 2024, să avem parte de sănătate, bucurii şi multe împliniri!

Protoiereu  Sorin P e t c u – Freiburg in Breisgau – în Decembrie 2023