B i s e r i c a
«Acoperământul Maicii Domnului»(Maria Schutz)
locaş de rugăciune şi proprietate a parohiei ortodoxe române
«Naşterea Maicii Domnului»
din Freiburg in Breisgau
«Fiindcă nu se poate realiza ce vrei, să vrei ce se poate» (Publius Terentius (195/194 – 159/158 î.d.Hr.)
«Nimic nu-i mai ruşinos decât să te războieşti cu acela cu care ai trăit în intimitate» (Marcus Tullius Cicero * 106 î.d.Hr. –† 43 î.d.Hr.)
În anul 2006, părintele Karl Endisch – preotul paroh de la Biserica Maria Hilf, i-a făcut cunoscută semnatarului acestor rânduri posibilitatea, ca din motive economice, parohia Maria Hilf să nu mai suporte cheltuielile de întreţinere pentru biserica Maria Schutz, de care, de 26 de ani, se foloseau gratuit în exclusivitate comunităţile ortodoxe (greci, români, ruşi şi sârbi). În cazul în care, într-un viitor apropiat, urma să se decidă înstrăinarea locaşului de cult, proprietarul considera comunitatea românilor ortodocşi din Freiburg, ca fiind cea mai potrivită să intre în posesia bisericii.
Comunitatea românilor ortodocşi din Freiburg se dovedise receptivă faţă de relaţiile cu celelalte Biserici şi confesiuni creştine din Freiburg încă din anul 1946, adică deja înainte de constituirea ei, din punct de vedere juridic (1966), în asociaţie sub numele de Biserica Ortdoxă Română din Germania (Rumţnisch-Orthodoxe Kirche in Deutschland). Se evidenţiase şi prin activitatea în cadrul Cercului Ecumenic din Freiburg, iniţiat de către Pastorul Hermann Bujard, înainte de constituirea Asociaţiei de lucru a Bisericilor Creştine – Arbeitsgemeinschaft christlicher Kirchen und Gemeinden (ACK) din Freiburg, în anul 1975.
Ca membru în ACK, parohia română din Freiburg se remarcase prin colaborarea cu celelalte Biserici şi confesiuni creştine în duh ecumenic, pe plan local (Ökumene vor Ort) dar şi prin dragostea şi grija faţă de locaşul lor de rugăciune, pentru mulţi dintre dânşii, îndeosebi pentru românii din exil înaintaţi în ani, biserica fiind totodată şi o părticică de patrie, o filă de istorie, o pagină de cultură românească.
Această părere a împărtăşit-o la vremea aceea şi Î.P.S. Mitropolit Augoustinos, Exarhul Patriarhului Ecumenic în Germania, sub a cărei jurisdicţie canonică, actualul Vicariat al parohiilor ortodoxe române din Germania se află din anul 1992.
În ziua de 25 ianuarie 2007, Mitropolitul Augoustinos, însoţit de către semnatarul acestor rânduri a avut o întrevedere cu Arhiepiscopul romano-catolic din Freiburg, Dr. Robert Zolitsch, spre a se discuta despre eventuala destinaţie a bisericii Maria Schutz, în viitorul apropiat.
Mitropolitul Augoustinos a pledat în favoarea comunităţii românilor ortodocşi din Freiburg, aducând aceleaşi argumente menţionate mai sus, printre altele, prezenţa românilor ortodocşi în Freiburg încă din anii imediat următori sfârşitului războiului (începând din anul 1946), angajamentul comunităţii în mişcarea ecumenică pe plan local (Ökumene vor Ort) şi nu mai puţin grija lor pentru buna gospodărire a locaşului de cult, ei formând majoritatea membrilor Asociaţiei de lucru Bisericile Răsăritene – Arbeitsgemeinschaft Ostkirchen, înfiinţată cu scopul susţinerii, întreţinerii şi înfrumuseţării locaşului de cult (vezi eccelsia in medium).
Arhiepiscopul Rober Zolitsch a făgăduit că se va ţine seama de dorinţa mitropolitului şi a românilor ortodocşi din Freiburg. Eventuala posibilitate de a obţine biserica a fost comunicată membrilor Consiliului Parohial, care au încuviinţat acest plan, urmând să se cerceteze amănunţit condiţiile şi posibilităţile financiare, în vederea realizării acestui plan îndrăzneţ de la un capăt la celălalt.
Visul la un locaş de rugăciune propriu a fost însufleţit şi de faptul, că în unele oraşe germane, Biserica Catolică şi cea Evanghelică au încredinţat locaşuri de rugăciune (multe dintre ele monumente istorice) minorităţilor creştine, ortodoxe şi mai puţin ortodoxe, pentru simbolica sumă de 1 DM (una marcă germană!), pentru un termen mai lung (în general 99 de ani), cu condiţia ca bisericile să fie întreţinute şi să nu li se schimbe destinaţia iniţială, adică să fie folosite ca locaşuri de rugăciune.
Un astfel de târg a fost preconizat şi de către autorul acestor rânduri, în zadar însă, deoarece la vremea aceea, unii dintre conaţionali nu i-au lăsat şansa de a-l finaliza. Și aceasta nu pentru că lucrul acesta
n-ar fi fost realizabil, dacă ar fi fost întreprins de către toţi şi din toate puterile, dacă cei care ar fi fost în stare să încurajeze şi să susţină proiectul ar fi înţeles, că pentru a îndeplini lucruri mari, trebuie «să trăim ca şi cum n-ar trebui să murim niciodată» (Luc de Clapiers Vauvenargues – 1715 – 1747).
N-a fost posibil, deoarece şi de data aceasta s-a dovedit, că unor români – „de la vlădică până la opincă” – nu li se pare că sunt destul de români !?, dacă nu pun „beţe în roate”, adică dacă nu seamănă dihonie şi dezbinare între conaţionali, acolo unde s-ar putea realiza ceva frumos, temeinic şi spre folosul tuturor.
De astfel de meschinării româneşti, cu care odinioară şi Părintele Emilian Vasiloschi s-a confruntat după doi ani (1952-1954) de osteneli, de a construi o biserică ortodoxă pentru românii din regiunea Salzgitter, am avut parte şi noi la Freiburg. Părintelui Vasiloschi nu i-a fost sortit să realizeze un lucru atât de mare şi frumos. S-a lovit nu atât de lipsa mijloacelor financiare, cât de duplicitatea, nepăsarea şi „ostilitatea pe la spate a înşişi ortodocşilor tăi”, după cum însuşi Părintele menţionează într-o scrisoare către D.C. Amzăr, prietenul său:
„Când vei afla, cum «a devenit cazul», vei rămâne înmărmurit, aici fiind în joc şi duplicitatea …«Ocrotitorilor noştri».
Părintele Vasiloschi se referă probabil la Consiliul Ecumenic al Bisericilor, de la care i se făgăduise ajutor financiar pentru construirea bisericii, (ajutor care însă nemotivat, nu i s-a mai pus la dispoziţie n.n.), fapt pentru care Părintele continuă cu năduf: „Pentru a conduce o Biserică, cu demnitate şi cu dârză statornicie, pe foarte expusele ei metereze de apărare, contra primejdioaselor atacuri ale unor duşmani bine înarmaţi (sau fără scrupule…), tu, luptând cu sărăcia şi cu cea mai dezesperantă nepăsare sau chiar ostilitate de pe la spate a înşişi «ortodocşilor» tăi…, se cere să ai puteri supraomeneşti şi să fii «nebun pentru Hristos!». Dar tocmai pentru acest motiv cred, merg pe drumul cel spinos dar drept şi Mântuitorul nu mă va părăsi, ci mă va sprijini şi ocroti ca şi până acum” vezi http://www.ortodoxia.de/html/retro temporis.html
Întocmai s-au petrecut lucrurile şi la Freiburg, după ce unul dintre membrii Consiliului parohial (desigur român!), motivat de faptul că preotul său a refuzat să-i hrănească orgoliul, a făcut cunoscută celorlalte comunităţi posibilitatea, de a obţine biserica pentru preţul simbolic de 1 €, avertizându-i de primejdia ca preotul Petcu să-i lase fără loc de închinare. A făcut acest lucru după ce a cerut autorului acestor rânduri să-i alunge pe ruşi „din biserica noastră” (sic). A iniţiat chiar întocmirea unor liste cu semnături din partea românilor, în vederea excluderii ruşilor din biserică ( listele sunt păstrate în arhiva bisericii noastre). Faptul că preotul său nu i-a sprijinit iniţiativa, dar mai ales n-a vrut să ia în considerare alte pretenţii şi dispoziţii deloc creştineşti şi bisericeşti, pe care el se considera îndreptăţit să le solicite şi să le aibă, datorită ajutorului dat la bunul mers al treburilor comunităţii (fapt care, într-adevăr, nu poate fi tăgăduit), l-a determinat, ca semn de protest, să se retragă din comunitatea românească, ca să participe la Dumnezeiasca Liturghie săvârşită de către preotul rus.
Împreună cu alţi câţiva enoriaşi, desigur tot români ortodocşi, care credeau despre ei înşişi că sunt măsura tuturor lucrurilor, deşi incompetenţi: vezi http://www.ortodoxia.de/html/castigatio.html, dar nelipsiţi nici ei de meschinăriile de care s-a lovit cândva Părintele Vasiloschi, adică duplicitate, ostilitate, dar mai ales mândrie şi slavă deşartă, a pus la cale îndepărtarea semnatarului acestor rânduri de la conducerea parohiei, pentru ca în locul lui „să aducem preotul nostru”.
Preotul le-a împărtăşit intenţiile sale, de a obţine biserica pentru comunitatea românilor din Freiburg, în credinţa că ceea ce intenţionează să realizeze este în interesul şi spre binele comunităţii, iar pe ei considerându-i oameni de încredere şi sfetnici (consilieri) buni, cum se străduiau făţiş să pară. S-au dovedit însă a fi făţarnici, înşelându-l pe preotul şi duhovnicul lor în aşteptările sale, făcându-l să-şi amintească de maxima: «Încrede-te, dar vezi în cine (Fide, sed cui vide» (Axel Oxenstierna – *1583 – † 1654).
Celelalte comunităţi ortodoxe (rusă, greacă, sârbă), aflând că biserica Maria Schutz ar putea fi scoasă la mezat pentru un preţ de nimic (1 €), au dorit şi ele să aibă parte de o astfel de pleaşcă. Au înaintat cereri, solicitând fiecare pentru sine obţinerea bisericii pentru preţul simbolic de 1 €.
Spre a evita posibile divergenţe sau chiar învrăjbiri între comunităţile ortodoxe, proprietarul a renunţat la înstrăinarea bisericii, pe care însă n-a mai pus-o gratuit la dispoziţia ortodocşilor, ci a dat-o în arendă celor trei comunităţi (greacă, română şi rusă), pentru o sumă anuală considerabilă.
Din anul 2010, ca urmare a tumultoaselor divergenţe dintre comunitatea rusă şi celelalte două (română şi greacă), comunitatea rusă slujeşte în biserica romano-catolică Sfântul Canissius din cartierul Freiburg – Landwasser, iar comunităţile română şi greacă au revenit la starea de la începutul anilor ´80, când biserica era folosită numai de către ele.
Comunitatea românilor ortodocşi din Freiburg n-a renunţat însă la ideea, dorinţa şi nădejdea, de a avea propriul locaş de rugăciune.
După şaptezeci de ani de existenţă în Freiburg şi după nouă ani de aşteptări şi speranţe, a fost voia şi binecuvântarea lui Dumnezeu, ca sfârşitul anului 2015 şi începutul anului 2016 să le fie românilor ortodocşi din Freiburg prilej de aleasă bucurie, de a avea propriul locaş de rugăciune.
Se cuvine aici menţionat sprijinul esenţial primit de la Părintele Matthias Uhlich (Biserica Evanghelică) şi de la dl. Profesor Gerhard Rummel (Biserica Romano -Catolică), membrii în Consiliul Cercului ecumenic de lucru Bisericile Răsăritene (Ökumenischer Arbeitskreis Ostkirchen – Freiburg e.V.), care au propus şi au recomandat Parohiei Maria Hilf încredinţarea bisericii Maria Schutz – Acoperământul Maicii Domnului, comunităţii ortodoxe române din Freiburg.În anii 1979/1980, locaşul de cult a fost restaurat şi dotat cu instalaţie de încălzire (atunci modernă) şi instalaţie electrică. De atunci folosim la sfintele slujbe cărbune, tămâie şi lumânări de calitate bună. Cu privire la lumânări, ni se spune că ar fi ecologice.
Credem ce ni se spune, deşi nu prea ştim în ce constă ecologia acestor lumânări, care seamănă cu cele pe care le confecţiona mama din ceară de albine, înmuiată la tăciuni aprinşi, şi din feştilă de cânepă sau bumbac, pe care, careva dintre noi, trebuia s-o ţină bine de ambele capete, pentru ca mama să poată modela lumânarea cu ambele mâini.
Lumânările noastre sunt de culoare (oarecum) galbenă, împrăştie un uşor (probabil artificial) miros de ceară de albine, incomparabil însă cu parfumul lumânărilor din ceară de albine (autentic ecologică), ard liniştit, nu scot fum şi nu picură, fapt pentru care le aprindem în biserică în sfeşnicele de la icoane, aşa cum făceam în vremurile de demult, în bisericile de acasă, urmând pilda înaintaşilor noştri.
După treizeci şi cinci de ani de folosire intensivă, locaşul de cult a avut nevoie de o primeneală temeinică, atât în interior cât şi pe dinafară, ceea ce s-a şi făcut, costurile pentru reparaţii fiind achitate cu banii bisericii şi din daniile primite de la enoriaşi, deşi mai potrivită ar fi fost împodobirea pereţilor interiori cu pictură bisericească bizantină, precum în bisericile noastre ortodoxe.
Se cuvine menţionată aici şi propunerea Părintelui Ieromonah Gheorghe Ciobanu (refugiat politic din România, în anii `80, cu domiciliul în Freiburg), de a picta gratuit biserica Maria Schutz. Biserica era atunci proprietatea Parohiei romano-catolice Maria Hilf şi era dată gratuit spre folosinţă, minorităţilor ortodoxe din Freiburg.
Nu cunoaştem argumentele invocate, pentru ca propunerea Părintelui Ciobanu să nu poată fi luată în considerare. De la Părintele Gheorghe Ciobanu păstrăm în inventar doar două icoane împărăteşti şi un epitaf, a căror descriere se poate citi într-unul din capitolele următoare.
Realizarea unui astfel de proiect (împodobirea bisericii cu pictură bizantină) n-ar fi posibilă în prezent din lipsa mijloacelor financiare, având în vedere şi faptul, că parohia Naşterea Maicii Domnului din Freiburg nu se bucură de nici un fel de ajutor (subvenţii) primit din afară (stat, oraş, mitropolie). Enoria dăinuie de şaptezeci de ani prin ea însăşi, preotul însuşi slujind fără simbrie.
Până vor veni vremuri mai prielnice, am preferat ca deocamdată să renovăm interiorul, urmând ca în anul care vine, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al enoriaşilor noştri, să ne ocupăm şi de partea exterioară.
Protoiereu Sorin Petcu, 2016, în septembrie