Sfintele Paşti în anul Domnului 2024

Pentru extindere
daţi Klick pe imagini

Întru lumina Ta, Stăpâne, vom vedea lumină!
Osana, întru cei de sus!

„Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul în faţa căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre.El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Ebed Jahve, Isaia 53, 3-5).

Iubiţi fii sufleteşti,

După şapte săptămâni de nevoinţe trupeşti şi sufleteşti,  cu ajutorul lui Dumnezeu, să ajungem să prăznuim iarăşi Învierea Domnului şi Mântuitorului nostru –  Iisus Hristos.
Slujbele din biserică, din timpul Postului Mare, rugăciunile şi textele sfinte ne aduc în faţa ochilor minţii chipuri de smerenie, de pocăinţă, de iertare şi de iubire, ne călăuzesc mintea mai sporit către Dumnezeu, care „aşa  a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16).

În Săptămâna Mare, Îl vom însoţi pe Domnul Hristos pe drumul Crucii, din Betania, unde l-a înviat pe Lazăr, în Ierusalim, unde a pătimit, şi în cele din urmă, pe Golgota.
În Duminica Floriilor, Îl întâmpinăm şi noi cu stâlpările nevoinţelor şi faptelor noastre cele bune. La slujbele deniilor, ne rugăm la Înfricoşata Judecată a lui Hristos (Matei 24,3-35),  să nu avem parte de soarta smochinului neroditor (Marcu 11,14), să nu ne amestecăm cu „aluatul fariseilor”, ci să fim feriţi de duhul invidiei, al răutăţii, al făţărniciei, al iubirii de stăpânire, al grijilor de multe, şi de slavă deşartă.
Vom deveni mai hotărâţi, în a aduna din belşug, în candelele inimilor noastre, untdelemn de fapte bune, ca să nu ne încuiem în afara Împărăţiei Mirelui Hristos (Matei 25, 1-13).
Împreună cu Marta, care a uns capul şi picioarele Domnului Hristos cu mir de mare preţ (Marcu, 14), vom suspina şi noi, cu lacrimi de pocăinţă, pentru păcatele noastre ştiute şi neştiute şi ne vom ruga să nu ne fie socotite vânzare sau lepădare, ca oarecând lui Iuda (Matei 26, 6-16)a, ori lui Petru (Matei 26,  71-74).

În Joia Mare vom lua pildă de smerenie, împletită cu iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, şi vom sta împreună cu ucenicii Domului la Masa Cinei celei de Taină, când Domnul Însuşi a slujit Liturghia Sfintelor Sale Patimi, a Morţii şi a Învierii Sale.
Vom fi  martorii judecăţii Dreptului Judecător, apoi Îl vom însoţi pe Domnul pe drumul Sfintelor Sale Patimi, până la locul Răstignirii – pe muntele Golgota.
Îl vom vedea suferind, Îl vom auzi iertând, Îl auzim vestind împlinirea lucrului pentru care se făcuse Fiul Omului, zicând Săvârşitu-sa (Ioan 19,30).
Vom sta de veghe sub Sfânta Sa Cruce, ne vom înfricoşa din ceasul al şaselea până într-al nouălea, când „s-a făcut întuneric peste tot pământul”(Luca 23,44), iar Domnul Şi-a încredinţat duhul în mâinile Părintelui Ceresc (Luca 23,46; Ioan 19,30).

Apoi Îl prohodim alături de Sfânta Sa Maică şi Fecioară şi le vom fi de ajutor lui Iosif din Arimateea şi lui Nicodim, să-L coboare de pe Sfânta Cruce, să-L înfăşurăm în giulgiu cu miresme de smirnă şi aloe şi să-L punem în mormânt, săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus (Luca 23, 53; Ioan 19,39-40).
Nu rămânem sub Cruce, „întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde” (1 Tesaloniceni 4,13), şi nici nu ne îndoim, ca oarecând Ucenicii (Matei 28,17), că Domnul, după ce Se va coborî în adâncul iadului şi va strica acestuia porţile prin Învierea Sa, îi va învia şi-i va ridica la odihnă pe cei ce au murit, în nădejdea învierii şi a vieţii veşnice, şi odată cu ei şi pe noi, care credem în Învierea lui Hristos şi în învierea noastră.
Întăriți în credinţă, pe baza mărturiilor, celor care L-au văzut şi au vorbit cu Hristos Cel înviat, „am mânecat cu mânecare adâncă”, venim şi noi, „purtători de lumină în miez de noapte”, să auzim şi noi,  încă o dată,  pe îngerul vestitor al Învierii Domnului întrebând: „Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis. Iată locul unde L-au pus. A înviat!”  (Marcu 16,6; Matei, 28, 6; Luca 24,5-6).

În această „aleasă şi sfântă zi, cea dintâi a săptămânii”, Biserica lui Hristos serbează Învierea lui Hristos, „Paştile Domnului, că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi”.
Astăzi s-a împlinit descoperirea făcută de Dumnezeu patriarhilor, proorocilor şi drepţilor din Legea Veche, că din neamul lui Iuda va răsări Hristos, prin Care neamul omenesc – Împăciuitorul şi Răscumpărătorul, Căruia I se vor supune toate popoarele – nu va fi lăsat în iad şi nu va vedea stricăciunea, ci va fi răscumpărat din robia morţii, unii la viaţă veşnică, iar alţii la ocară şi ruşine veşnică (Daniel 12,2):  „Morţii Tăi vor trăi şi trupurile lor vor învia! Deşteptaţi-vă, cântaţi de bucurie voi, cei ce vă sălăşluiţi în pulbere! Căci roua Ta este rouă de lumină şi din sânul pământului, umbrele vor învia” (Isaia 26,19; vezi şi Facere 49,10; Iov 19,25-27; Psalm 15,9-10; Faptele Apostolilor 2, 26-27; Osea 13,13-14).
Însuşi Mântuitorul Hristos a vestit ucenicilor Săi patimile, moartea şi Învierea Sa: „Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, dar după trei zile va învia” (Marcu 8,31; vezi şi Matei 16,21; 17, 22-23; Luca 18,31-33). Proorocul David a prevestit Ziua Învierii lui Hristos şi îndemna zicând: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa” (Psalm 117,24). Căci, cu adevărat, aceasta este ziua în care inimile noastre se umplu de bucuria duhovnicească,  izvorâtă din Învierea lui Hristos, bucurie,  care  „umple cerul şi pământul şi cele de dedesubt”.

Astăzi împărtăşim şi noi bucuria cetelor îngereşti, a strămoşilor Adam şi Eva, a patriarhilor, proorocilor şi drepţilor, a apostolilor şi a tuturor martorilor Învierii Domnului, pe a căror mărturisire stă credinţa noastră în Învierea lui Hristos şi în învierea noastră.
Învierea lui Hristos este şi învierea noastră, mai întâi din moartea păcatului, adică tainică în duh, prin pocăinţă, prin învăţătura şi trăirea în Duhul Evangheliei lui Hristos, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine ale Bisericii, prin care Dumnezeu trăieşte în noi şi noi trăim în Dumnezeu, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2,20; 2 Corinteni 1,3,5).
În alt loc, douăzeci de ani după evenimentul Învierii Domnului, acelaşi Apostol îndeamnă: „Curăţiţi aluatul cel vechi, ca să fiţi frământătură nouă, precum şi sunteţi fără aluat; căci Paştile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi” (1 Corinteni 5,7).
Îndemnul Apostolului este sinteza înnoirii adusă de Hristos, care este  una dintre caracteristicile creştinismului. Sfântul Apostol Pavel se referă în mod expres la simbolul central al istoriei mântuirii – mielul pascal din cultul liturgic iudaic, pe care Apostolul îl identifică cu Domnul Hristos şi îl numeşte de asemenea Mielul Pascal.

Paştele iudaic era marea sărbătoare în amintirea eliberării poporului iudeu din robia egipteană şi trecerea lui minunată prin Marea Roşie, în drum spre Ţara Făgăduinţei.
În amintirea acestui eveniment din istoria mântuirii, Legea Mozaică prevedea să se jertfească miei – un miel de fiecare familie. În Patimile şi moartea sa, Hristos S-a descoperit ca Mielul lui Dumnezeu, Care S-a jertfit pe Cruce şi a ridicat păcatul lumii (Ioan 1, 29).
Hristos a fost omorât în acelaşi ceas, în care se jertfeau mieii pascali în templul din Ierusalim.
Cu referinţă la jertfa mielului pascal, la Cina cea de Taină, în loc de mâncărurile tradiţionale de paştele iudaic (mielul pascal, ierburile amare, azima – aluatul cel vechi sau pâinea nedospită), Domnul Hristos S-a oferit pe Sine Mielul Pascal, sub semnele pâinii şi a vinului, şi a înlocuit (transformat) paştele cel vechi (iudaic), cu propriul Lui Paşti.
Aluatul cel vechi sau pâinea nedospită, amintea de azimele pe care  iudeii le-au avut merinde pentru drum, când s-a ieşit (exodus) în mare grabă din ţara Egiptului. Prin trecerea lui Hristos de la moarte la viaţa cea veşnică, deci prin Învierea Lui, exodul cel vechi al lui Israel a fost înlocuit cu exodul cel nou, al nostru, „de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer”. Nu mai suntem aluatul cel vechi – azima nedospită, ci pâinea cea nouă, dospită, noul Israel, hrănit cu Cuvântul şi Harul lui Dumnezeu.

Iubiţi fii sufleteşti,

În această preasfântă zi a Învierii Domnului Iisus Hristos, să deschidem cât mai larg porţile inimilor noastre, ca să-L primim pe Hristos cel Înviat, Care vine să ne înnoiască, să spele otrava păcatului şi a morţii din sufletele noastre şi ne umple de licoarea de viaţă dătătoare a Sfântului Duh.
Noi ştim şi credem că Hristos a înviat din morţi, de aceea ne dăm bineţe cu tradiţionalul
„Hristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!” – absolută sinteză a credinţei, pe care o mărturisim şi care azi, în ziua Învierii, ne uneşte în cuget şi simţire în chip deosebit, bine ştiind, că Hristos cel Înviat ne însoţeşte necontenit pe drumul vieţii în această lume şi ne va învia la a doua a Sa venire (Parusia Domnului). Amin.

Enoriaşilor parohiei noastre române-ortodoxe de la Freiburg, precum şi cititorilor paginii noastre de internet, le dorim Sfintele Paşti cu bucurie, iar Hristos cel Înviat să-i facă părtaşi roadelor Sfintei Cruci şi Sfintei Sale Învieri.

Protoiereu Sorin Petcu

Freiburg in Breisgau a.D. 2024