Pentru extindere
daţi „Klick” pe imagini
Orice lucru care-i de aşa natură încât nu pot excela mai mulţi în el, provoacă adesea atâta rivalitate, încât e foarte greu să se păstreze intacte bunele relaţii. (Cicero)
O scrisoare cuviincioasă adresată Părintelui Simion Felecan
Părinte Felecan,
Prin prezenta Vă aduc la cunoştinţă, că nu am participat la «consfătuirea preoţească», pe care P. C. Voastră aţi convocat-o pentru zilele de 1-2 mai a. c. (insolenter), din următoarele motive:
− Această «consfătuire», ca dealtfel şi cea din ziua de 29 februarie a.c. la Köln, precum şi cea de la München, din martie 1991, când aţi luat hotărâri, privind viaţa şi organizarea Bisericii Ortodoxe Române din Germania, nu a avut loc cu aprobarea premergătoare a Adunării Eparhiale, aşadar, nu cu asentimentul credincioşilor, pe care-i păstorim.
− Adunarea Eparhială nu a împuternicit până în prezent pe nimeni cu mandatul, de a convoca astfel de consfătuiri separate, cu caracter «pregătitor», şi nici nu şi-a luat obligaţia, de a accepta ulterior hotărârile luate.
− Însuşi scopul urmărit, anume «înfiinţarea unei singure Arhiepiscopii româneşti pentru toată Europa occidentală», înseamnă pentru mine un impediment, atât timp cât nu am încuviinţarea Î.P.S. Arhiepiscop, sub a cărui oblăduire canonică mă aflu, în calitate de preot. Consider, că şi ceilalţi P.C. Părinţi invitaţi, care aparţin jurisdicţional Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate, vor fi având nevoie în acest sens de binecuvântarea episcopului eparhiot, bineînţeles, dacă intenţia participării corespunde într-adevăr scopului propus de susnumita consfătuire.
− P.C. Voastră şi alţi câţiva Părinţi activaţi în Biserica românească din Germania, doar cu frăţeasca îngăduinţă a părintelui Popa – Vicarul nostru – şi sub rezerva, că veţi putea fi preluaţi de Î.P.S. Arhiepiscop George. Doar la prima vedere s-ar părea, că nu aveţi nevoie de o astfel de binecuvântare, aşadar – cum am spus – doar la prima vedere, chiar dacă unii dintre P.C. Voastre aţi aruncat peste bord autoritatea episcopului şi a Sfintelor Canoane ale Bisericii.
− Dealtfel P. C. Voastră ştiţi, că însăşi numirea P.C. Voastre ca preot, pentru Biserica Românilor din Germania, contravine principilor canonice dintotdeauna ale Bisericii iar activitatea P.C. Voastre se desfăşoară doar în baza unui contract de lucru, încheiat exclusiv între părintele Popa şi P. C. Voastră. Acest contract nu include nici pe departe reglementarea statutului canonic al P.C. Voastre şi nu obligă nici pe Episcop, să Vă recunoască necondiţionat, adică fără ca premizele obligatorii să fie îndeplinite. Mai mult, sunt cunoscute cazuri similare – cu puţini ani în urmă, când astfel de contracte au fost anulate, în condiţiile în care au fost încheiate…
Naştera Maicii Domnului
Icoană veche românească
− Interpretând liber normele bisericeşti, P.C. Voastră, nefiind în posesia aşa numitei cărţi canonice, am putea afirma, fără să greşim, că aţi aparţinut şi aparţineţi încă Bisericii Ortodoxe Române, adică Patriarhatului Român. Că P.C. Voastră Vă osteniţi, să Vă reglementaţi situaţia canonică, este lucru bun şi dorim să Vă susţinem, dar Vă rugăm, să nu ne cereţi să acceptăm, fără discernământ, orice cale şi oricare mijloc aflat la îndemână, ca nu cumva să se creadă, că în Biserica noastră au întâietate interesele personale şi mai apoi ale comunităţii.
− Iniţiativa P.C. Voastre, de a înfiinţa o arhiepiscopie, pe lângă faptul, că din afară arată ca o rebeliune, prin care aţi urmări preluarea conducerii (ca să nu-i citez pe cei ce spun «putere»), dă naştere la conflicte de ordin juridic bisericesc, în care sunt implicate Patriarhia Ecumenică, Biserica Ortodoxă Rusă din afara frontierelor, Patriarhia Română, la mijloc aflându-se Biserica Românilor din Franţa şi Germania.
− Înfiinţarea unei singure Arhiepiscopii pentru Europa Occidentală, cu două vicariate (episcopii?), înseamnă mai întâi, desfiinţarea sau anularea parţială (?) a actualelor organizaţii bisericeşti.
− În planul P.C. Voastre aţi inclus numai comunităţile din Franţa, Germania şi Elveţia, fără să ţineţi seama şi de celelalte comunităţi din Italia, Spania, Anglia, Austria etc., care aparţin încă tot de Europa, şi cărora nu le-aţi adresat acest apel şi despre care nu ştim, dacă vor da urmare acestei chemări, indiferent de la cine vine, deşi P.C. Voastre vorbiţi foarte clar, de «marele pas, unii pentru alţii, mai ales că e vorba de un pas care nu vizează scopuri personale, ci binele şi cauza Bisericii şi Neamului nostru». Deasemnea spuneţi, că «noi înşine nu mai ştim care sunt oi şi care sunt capre», de unde s-ar înţelege, că o triere după modelul biblic o consideraţi necesară (dacă nu cumva e deja stabilită), urmând ca cei care nu sunt invitaţi să stea de vorbă cu noi, ca şi ceilalţi, din partea «stângă», să se împace cu soarta şi să se mângâie cu lectura din Evanghelia după Matei, cap. 25….
Biserica ortodoxă română Acoperământul Maicii Domnului din Freiburg
− Aşa cum am spus mai sus, înfiinţarea unei noi Arhiepiscopii presupune mai întâi, anularea actualei organizări canonice a Bisericii Române din Germania.
− P.C. Voastre Vă este cunoscut, că această Biserică s-a constituit imediat după războiul ultim, aşadar după «ora zero», sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Ecumenice. Tardiva înfiinţare a parohiilor româneşti, sub jurisdicţia canonică a Sfintei Patriarhii de la Bucureşti, a însemnat de drept o încălcare a jurisdicţiei Patriarhiei Ecumenice. Împotriva acestui abuz au protestat doar unii Români din Exil, fiind motivaţi politic, fără să fi ştiut, să amintească şi aspectul canonic-juridic.
Nici Patriarhia Ecumenică n-a protestat, ţinând seama probabil şi de faptul, că Biserica din România a fost forţată să întreprindă astfel de activităţi. Dacă Patriarhia Română, înainte, n-a putut să respecte jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice, nu acelaşi lucru se întâmplă acum. Aşa s-a petrecut de pildă, cu ocazia vizitei Î.P.S. Nicolae de la Banat, în februarie a.c. (libera legatio).
Deşi vizita Î.P.S. Sale în Germania a fost de natură privată (aşa cum însuși Înalt Preasfinţia Sa ne-a declarat), a venit în mijlocul nostru, după ce mai înainte i-a adus la cunoştinţă Î.P.S. Mitropolit Augoustinos al Germaniei, ca fiind cel mai apropiat reprezentant al Patriarhiei Ecumenice.
În timpul întrevederii avute cu noi, însuşi părintele Popa l-a rugat ca în viitor, dacă va reveni în mijlocul nostru, să ţină seama de normele canonice bisericeşti şi să-l anunţe şi pe Vlădica al nostru, rugăminte, pe care Î.P.S. Sa a promis, că în viitor o va lua în consideraţie.
Deci, Părinte, dacă cei mai mari ca noi în rang şi har respectă aceste principii, nu se cuvine oare, ca şi noi să arătăm aceeaşi smerenie? Dacă admitem, că înfiinţarea Arhiepiscopiei s-ar realiza, cum veţi reacţiona P.C. Voastră faţă de o acţiune similară, venită sau dirijată dintr-altă parte? Oare veţi apela la respectarea principiului jurisdicţiei, pe care acum, P.C. Voastră conştient îl neglijaţi, creând prin aceasta un precedent?
Biserica ortodoxă română Acoperământul Maicii Domnului din Freiburg
Biserica ortodoxă română Acoperământul Maicii Domnului din Freiburg
− Tocmai pentru a evita oportunismul şi ambiţiile personale în rândul slujitorilor ei, de la lector şi până la Vlădică, Biserica a fixat aceste norme cuminţi şi înţelepte, care au fost şi sunt respectate cu sfinţenie de oamenii de bună credinţă.
− Nu consideraţi lipsă de smerenie, dacă-mi iau îngăduinţa, să-mi exprim părerea, că soluţiile – prin care intenţionaţi să realizaţi noua stare de lucruri – sunt la fel de insuficiente, ca şi cele de până acum. Unele nu sunt clare nicidecum, altele sună, ca şi când ar fi intenţionat construite alături cu realitatea lucrurilor, de parcă doriţi să faceţi impresie (sau să duceţi în eroare?) într-altă parte…..
− În anul 1979 s-a iniţiat reorganizarea Bisericii Româneşti din Germania, prin ridicarea ei la rangul de Episcopie. Lucru bun la prima vedere, numai că, pe de o parte, s-au omis câteva lucruri esenţiale, iar pe de altă parte, s-au prevăzut altele, care n-au putut fi realizate până în zilele noastre. Aşa de pildă, nu s-au purtat convorbiri cu Patriarhia Ecumenică, în vederea susţinerii acestei idei şi a prevenirii piedicilor inevitabile, care ar fi putut sta în calea recunoaşterii. Acestea au apărut la scurt timp după Congresul de la Frankfurt şi, în mare măsură, durează încă. Nu s-a ştiut cu siguranţă, nici măcar dacă vom avea episcop şi – dacă da – cine va fi acela (ca şi acum, în perspectiva celor iniţiate de P. C. Voastre).
După cum vedeţi, şi atunci «a mers carul înaintea…».
Recunoaşterea Episcopiei a fost solicitată abia după ţinerea Congresului. Prea târziu! Între timp, Sfântul Sinod de la Bucureşti fusese forţat, să protesteze la Constantinopol împotriva unei eventuale recunoaşteri a acestei Episcopii. Pentru a evita un conflict între cele două Biserici, Patriarhia Ecumenică a amânat această hotărâre. Iată aşadar cauza, pentru care Biserica noastră din Germania – poate spre deziluzia iniţiatorilor de la Frankfurt 1979 – este încă şi astăzi consemnată în actele Sinodului Ecumenic, nu ca Episcopie – la care iniţial au aderat câteva parohii – ci ca «Biserica Ortodoxă Română din Germania», aşa cum de la început a fost organizată şi recunoscută, ca fiind canonică.
− P.C. Voastră propuneţi înfiinţarea unei singure Arhiepiscopii pentru toată diaspora (românească), cu două vicariate – în Franţa şi Germania, ca mai apoi să vorbiţi de «singura Episcopie românească din occident cu autonomie deplină». Deasemnea Vă preocupă problema «gingaşe», privind locul de reşedinţă a viitoarei Arhiepiscopii, deşi pe noi ne-ar interesa mai mult, să aflăm ceva concret despre Sinodul, sub a cărui jurisdicţie se va afla noua Arhiepiscopie şi despre candidaţii la scaunul de arhiepiscop şi episcop, lucru– consider eu – mai important decât locul de reşedinţă, de unde aceşti vlădici ne vor împărtăşi binecuvântările, desigur – cum potrivit spuneţi – nu tuturor, ci doar «celor care merită…»
− E adevărat că ne promiteţi, că vom fi informaţi la «timpul oportun». Nu ştim când va fi acesta. Dacă nu ne este dat să ştim vremurile, descrieţi-ne măcar semnele, după care să ne orientăm. Dealtfel, tot aşa s-a procedat şi în 1979. La «timpul oportun» s-a «făcut» şi Episcopia, fără episcop, alegerea şi sfinţirea acestuia, trecându-se sub rezervă.
− Bun lucru doriţi şi cu autonomia, pe care o avem şi de care ne bucurăm în prezent, dar care nu întotdeauna ne fereşte de intervenţii singulare, cum este intervenţia P.C. Voastre în prezent.
Autonomia bisericească se obţine prin ieşirea parţial şi condiţionat dintr-o stare de supunere administrativă, dar nu şi spirituală. Deci, pentru ca să avem o Arhiepiscopie autonomă, trebuie să stăm mai întâi pe picioarele noastre (adică să ne hrănim noi înşine şi să avem minte şi smerenie, să ne putem chivernisi cu înţelepciune) sub oblăduirea cuiva şi abia după aceea, dacă nu cădem la examen, urmează slobozenia.
− Ţinând seama de tactica strategică pe care o adoptaţi – înfiinţarea Arhiepiscopiei, pentru a determina Patriarhia Română să-şi retragă episcopul de la Paris – s-ar putea uşor interpreta, că doriţi ca în viitor Biserica noastră să aparţină juridic Patriarhatului Român; lucru bun dealtfel, împotriva căruia nimeni n-ar avea ceva de obiectat dacă – pentru acest pas – ar fi pregătiţi toţi Românii din toată diaspora. P.C. Voastră condiţionaţi «retragerea Episcopului» de la Paris, de înfiinţarea Arhiepiscopiei. Cum să ne explicăm oare, că deşi – până în prezent – nu avem nici Arhiepiscopie, nici Arhiepiscop şi nici Episcop, totuşi Sfântul Sinod al B.O.R. a hotărât, deja în luna ianuarie, vacantarea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală, cu reşedinţa la Paris, începând cu data de 30 aprilie a.c., urmând ca Î.P.S. Sale Adrian să i se încredinţeze altă funcţie, în calitate de ierarh, membru al Sfântului Sinod al B.O.R. Despre această hotărâre a Sinodului Român, aflasem deja de la Î.P.S. Nicolae, când ne-a cercetat şi ne-a vorbit (libera legatio).
Biserica ortodoxă română Acoperământul Maicii Domnului din Freiburg
Preot Gabriel Boroianu Acoperământul Maicii Domnului (mozaic)
În scrisoarea pe care ne-a expediat-o tuturor preoţilor, după vizita făcută în Germania, Î.P.S. Sa numeşte această hotărâre a Sfântului Sinod «prima măsură», pentru a ne uşura nouă posibilităţile, de a decide unde vom aparţine bisericeşte;
Nu aminteşte însă de cele spuse de însuşi Î.P.S. Sa, în timpul convorbirii din luna februarie, când a menţionat foarte clar cererea Î.P.S. Arhiepiscop Adrian – de la Paris, către Sfântul Sinod, imediat după 1989 (Revoluţie), prin care solicita binecuvântarea, de a fi eliberat din această funcţie, spre a se putea întoarce acasă. În baza acestei cereri, Sfântul Sinod a hotărât vacantarea Arhiepiscopiei, şi nu suspendarea Arhiepiscopului, cum s-a auzit deunăzi, aici la noi…
− Dacă ţinem seamă de lucrurile petrecute în realitate şi de propunerile P.C. Voastre, avem impresia, că încercaţi să ne prezentaţi voit lucrurile puţin sucit, ca şi când Sfântul Sinod ar lua hotărâri, în funcţie de indicaţiile noastre.
− Dacă ni se spune de o «primă măsură», pe care Sfântul Sinod a luat-o în ianuarie, ţinând seama şi de noi, înseamnă că vor urma şi altele, înseamnă că discuţiile preliminarii s-au purtat mai înainte. Aţi putea să ne spuneţi, cine vor fi fost purtătorii de cuvânt în numele Bisericii noastre şi – mai ales – ce fel şi cât de mari promisiuni s-au făcut Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române? Părinţii sinodali vor fi ştiut fără-ndoială ceva mai mult, decât ştim noi cei mici, la ora actuală, căci o hotărâre, cu o atât de mare greutate şi poate cu urmări neprevăzute pentru unii, nu cade din cer întâmplător. Dacă şi celelalte măsuri, care ar putea să urmeze după prima – mai sus amintită, au fost luate, ţinându-se seama şi de noi, acest lucru s-a petrecut, fără ca mai înainte să se fi stat de vorbă şi cu noi, preoţii şi îndeosebi credincioşii, astfel că ne simţim luaţi prin surprindere; şi să nu surprindă pe nimeni reacţiile neobişnuite ale celor amintiţi aici, la urmă.
− Poate că P.C. Voastră ştiţi mai multe amănunte, având în vedere că – după evenimentele din 1989 – aţi fi fost expus unei adevărate avalanşe a «fel de fel de indivizi sosiţi din Ţară, cu fel de fel de intenţii, mai mult sau mai puţin curate». Cred că este vorba de nişte ierarhi, de vreme ce –în contextul acestei declaraţii – îl citaţi pe Î.P.S. Nicolae, care – după cum am amintit – ne-a cercetat şi pe noi (libera legatio).
Fără-ndoială că, prin contactele avute cu «indivizii», pe care spuneţi că voit nu i-aţi evitat, aţi putut «afla gândurile şi sentimentele celor din Ţară, faţă de noi», gânduri şi sentimente pe care dorim să ni le împărtăşiţi şi nouă la proxima Adunare Generală. Am fi dorit deasemnea, ca acestor «indivizi», să le fi fost prezentată nu doar poziţia P.C. Voastre şi a câtorva credincioşi din apropierea P.C. Voastre, ci şi a noastră, a tuturor Românilor, avându-se în vedere, că problema aflată în discuţie ne priveşte pe noi – toţi Românii din diasporă. Nu credeţi că ar fi mai bine ca, la timpul şi locul cuvenit, să vorbim toţi obiectiv, aceeaşi limbă, ţinând seama şi de cel mai mic dintre noi? P.C. Voastră credeţi că vom fi luaţi în consideraţie, dacă fiecare întreprinde acţiuni singulare sau prezintă o singură realitate cu două feţe, după cum bate vântul, pentru sau contra intereselor noastre?
− Vă grăbiţi să osândiţi pe fraţii P.C. Voastre. Dreptul Canonic al Bisericii Ortodoxe nu prevede nicăieri, că un preot – chiar cu merite deosebite – ar fi îndreptăţit să hotărască modul şi criteriile, după care episcopul să se orienteze în treburile eparhiei.
P.C. Voastră Vă asumaţi acest privilegiu. Mai întâi subliniaţi dreptul şi cinstea noastră – clerici şi mireni, de a ne alege Arhiepiscopul nostru, după care acesta va proceda la curăţenie generală, prin «confirmarea dreptului de a sluji, preoţilor care merită sau retragerea acestui drept, celor care nu merită».
Biserica ortodoxă română Acoperământul Maicii Domnului din Freiburg Masă de altar din anul 1889 – anul sfinţirii locaşului de cult
Arhidiacon Gabriel Sibiescu Sfântul Apostol Petru
Criteriul, după care se va conduce noul Vlădică, spuneţi P.C. Voastră, va fi «situaţia reală a parohiilor», pe care acesta (Vlădica) o va cunoaşte, urmând apoi a proceda ca atare.
Aşadar putem înţelege, că nu noi – prin faptele noastre – putem cădea din cinstea slujirii preoţeşti, ci însişi credincioşii pe care-i păstorim sunt piatra de poticneală, de care lovindu-ne, cădem din starea de demnitate, astfel fiind scutiţi de orice responsabilitate, urmând să ne împăcăm cu soarta…..
− P. C. Voastră spuneţi că această intervenţie aţi prezentat-o la consfătuirea de la Köln (instabilis gressus).
Dacă într-adevăr aşa s-a întâmplat şi n-aţi scris aceste rânduri, pentru a face impresie într-altă parte, cum se face că nici un Părinte dintre cei de faţă nu V-a cerut o explicaţie mai clară, a ceea ce intenţionaţi să spuneţi?
− După ce în planul de lucru al episcopului aţi înscris curăţenia generală, subliniaţi ideea principală a punctului prim, anume «unitatea noastră spirituală sub o singură jurisdicţie», fără a vă lua timp, să reflectaţi la ceea ce se va întâmpla sau ce vor face «nemerituoşii».
Aceşti «nemerituoşi» vor fi preferaţi de enoriaşii lor, probabil şi în viitor, şi nimic nu-i va împiedica să organizeze o altă diasporă lângă cea existentă, astfel că planurile realizării unităţii spirituale, pe care V-aţi propus s-o realizaţi dintr-o dată, se vor dovedi zadarnice, dezbinarea din urmă dovedindu-se mai ireparabilă decât cea dintâi.
Cum veţi proceda P.C. Voastră, dacă enoriaşii – dacă nu toţi, cel puţin o parte – nefiind de acord cu planurile P.C. Voastre, nu vor mai frecventa biserica unde slujiţi şi vor prefera un alt preot?
− P.C. Voastre Vă simţiţi chemaţi, să «scoateţi carul din mocirlă», adică să faceţi rânduială în treburile Bisericii noastre, ca prin aceasta să se schimbe imaginea Neamului şi Ţării, în faţa lumii (!)….
Folosiţi fraze pompoase, Părinte, dar Vă scapă din vedere realitatea. Preoţii noştri nu cunosc nici o meserie, fiind nevoiţi să-şi asigure existenţa, aşteptând cu mâna întinsă la diferite instituţii caritative sau de ajutor social, pentru că nici o parohie nu-i în stare, nu spun să întreţină, dar nici măcar să ajute un preot. Ori P.C. Voastră doriţi dintr-o dată Arhiepiscopie! Şi când veţi avea Arhiepiscop şi Episcop, la cine veţi apela, pentru a fi întreţinuţi, pentru că Biserica Mamă nu mai poate, ca mai demult, să finanţeze diaspora, mai ales pe noi, care ne vrem autonomi.
− Nu cred că noua Arhiepiscopie va schimba imaginea Neamului şi a Ţării, mai repede şi mai bine, decât se întâmplă în prezent. Dacă aţi citi ziarele (în limba Germană), aţi afla amănunte despre starea jalnică de acasă. Foarte adesea se vorbeşte de copii, care escortează convoaiele cu ajutoare cerşind, copii HIV-pozitiv, părinţi care-şi vând copiii etc. etc… Dacă aţi merge prin căminele de refugiaţi, aţi avea ocazia să întâlniţi realitatea, din care noi ne-am refugiat la vreme, realitate, care – fără deosebire de rasă şi naţionalitate – aici în Vest este considerată, ca fiind românească.
Să nu uităm, Părinte, că lumea pe care doriţi s-o impresionaţi, va ţine seama de realitatea cea mai apropiată, începând cu ziarul, radioul, televizorul şi terminând cu numărul copleşitor al refugiaţilor din Ţară.
− Să nu considerăm această atitudine, lipsită de logică. Şi noi am pretins mai înainte lumii de aici, să creadă că spunem adevărul despre realitatea din România şi acest lucru îl facem şi astăzi…..
− Mă surprinde iniţiativa luată de P.C. Voastră, de a pune lucrurile în bună rânduială în Biserica noastră, adică de a scoate «carul din mocirlă» – cum spuneţi. Această Biserică este păstorită de mai bine de 25 de ani, de către părintele Popa. Deasemnea găsesc de cuviinţă să Vă reamintesc, că Vicarul legitim al acestei Biserici este părintele Popa, numit în această funcţie de către Arhiepiscop.
De mai bine de 14 ani i-am fost alături şi îndrăznesc să afirm, că multe aspecte din viaţa acestei Biserici îmi sunt mai bine cunoscute şi cu mult înainte de a Vă fi hotărât P.C. Voastră să Vă părăsiţi rosturile şi credincioşii din România, într-un timp, când Neamul şi Ţara, Poporul şi Biserica noastră se aflau într-o situaţie mult mai grea, decât cea pe care o menţionaţi P.C. Voastră acum (Intervenţia P.C. Voastre, p. 2, al. 2), pentru a veni în Germania, ca «să salvaţi sufletele Românilor pribegi» (citat liber din predica pe care aţi ţinut-o în biserica din Freiburg, octombrie 1988).
Arhidiacon Gabriel Sibiescu Sfântul Apostol Pavel
Freiburg în Breisgau, a. D. 1988 Părintele Simion Felecan predică în biserica Maria Schutz. În planul 2 se poate distinge imaginea Părintelui Dumitru Popa
Să nu ne ispitească duhul mândriei şi să ne subliniem superioritatea faţă de părintele Popa, într-adevăr necunoscător într-ale Teologiei, modest, cum cu aleasă fineţe spuneţi P.C. Voastră înşivă, neuitând să precizaţi, că nu cei modeşti, ci cei cu pregătire excepţională şi cu experienţă bogată sunt chemaţi, să lucreze în viitor, pentru folosul Bisericii şi al Neamului.
Dacă părintele Popa n-a putut predica Evanghelia lui Hristos cu cuvinte înalte, a dat în schimb dovadă de devotament pentru treburile Bisericii. Pentru a sluji Bisericii a ignorat legiuirile bisericeşti şi V-a aşezat pe P.C. Voastră şi pe ceilalţi Părinţi Preoţi pe la parohiile româneşti, căutând să asigure comunităţilor asistenţa religioasă şi ajutându-Vă totodată şi pe P.C. Voastre, să Vă faceţi un rost aici, ori chiar această numire a preoţilor fără carte canonică şi fără încuviinţarea oficială a Episcopului – deci nerespectarea canoanelor – l-a compromis în faţa celorlalţi preoţi şi ierarhi, chiar dacă această învinuire este formulată în prezent, numai cu jumătate de gură.
− Am fost martor, când P.C. Voastră înşivă apelaţi la respectarea canoanelor. Vă amintiţi de cazul părintelui Crăciunescu? Când îl sfătuiaţi pe părintele Popa, cu ocazia hramului parohiei de la la München, 1989, să intervină, să i se ia comunităţii de la Düsseldorf dreptul de a sluji în biserică, pentru că părintele Crăciunescu şi comunitatea au trecut sub jurisdicţia P.S. Mark (Biserica ortodoxă rusă din afara graniţelor n.n.), ca şi când nu aţi fi fost şi P.C. Voastră printre cei, care iniţial au optat pentru o schimbare de jurisdicţie, prin trecerea sub oblăduirea Sinodului Ortodox Rus din Străinătate…
Dacă am fi ţinut seama de sfatul P.C. Voastre, am fi fost şi mai dezbinaţi. Astăzi cel puţin ne răspundem la bună ziua.
− Nimănui nu-i este îngăduit – P.C. Voastre şi celorlalţi Părinţi, cu atât mai puţin – să afirme, că părintele Popa ar fi vinovat de starea, oricum nu atât de jalnică, precum o prezentaţi P.C. Voastră, a Bisericii românilor din Germania.
Dacă analizaţi mai atent starea lucrurilor, veţi vedea, că toate sunt în mare măsură bune şi cuminte aşezate. Lipsa de respect faţă de această rânduială vine din partea P.C. Voastre, care Vă consideraţi chemaţi, să dărâmaţi rânduiala cea veche şi să faceţi una nouă, mai bună, şi aceasta cât mai repede, ca şi când n-am şti, că înainte de a alerga, trebuie mai întâi să mergem la pas…..
− Dacă vom voi să construim turn, nu vom începe cu acoperişul şi, dacă nu vom fi în stare să terminăm lucrarea începută, nu ne vom face oare de râsul lumii?
Părinte Felecan,
V-am scris aceste rânduri, spre a Vă arăta încă odată , că nu sunt de acord cu părerile P.C. Voastre. Nu ştiu cum aş putea să Vă conving, că eu întotdeauna am susţinut ideile bune, mai ales când acestea slujeau Bisericii şi nu păgubeau pe nimeni. V-am prezentat în linii mari realitatea din Biserica noastră, pe care nu avem voie s-o neglijăm, dacă dorim s-o scutim de pierderi substanţiale. Dacă P.C. Voastră doriţi cu adevărat să Vă debarasaţi de prejudecăţi, să trăiţi şi să slujiţi în spiritul Evangheliei, dacă doriţi să Vă înarmaţi cu virtutea răbdării, a ascultării, a dragostei frăţeşti, lăsând la o parte tot ceea ce V-a ţinut departe de fraţi, dacă angajamentul P.C. Voastre nu vizează scopuri personale, depăşeşte interesele personale, urmărind doar binele şi cauza Bisericii şi Neamului nostru, aşa cum P.C. Voastră înşivă pretindeţi de la noi, atunci îngăduiţi-mi sfatul frăţesc, să Vă osteniţi şi P.C. Voastră, să cultivaţi aceste virtuţi cu adevărat (nu-i de-ajuns să le propovăduiţi sau să le solicitaţi de la alţii), ba să-i îndemnaţi şi pe ceilalţi fraţi să facă asemenea, aşa cum ne străduim şi noi la rândul nostru, să nu cădem la acest examen, adică din smerenie, fără ca prin aceasta să neglijăm treburile Bisericii.
Încercăm şi noi, după îndemnul Mântuitorului, «pe acestea să le facem, şi pe acelea să nu le lăsăm» (Matei 23,23 ; Luca 11, 42), iar pe cele care depăşesc puterile sau competenţa noastră, le lăsăm în grija celor mai mari decât noi, care au fost rânduiţi să le întocmească pe fiecare după rostul ei, iar noi să fim cuminţi şi să nu părăsim lucrarea încredinţată nouă, doar atunci când suntem chemaţi şi rânduiţi la o alta.
Reflectaţi bine şi cu toată puterea de discernământ la aceste rânduri, mai încercaţi să staţi de vorbă şi cu însăşi P.C. Voastră, pentru ca în timpurile care vin, să pot împărtăşi şi eu părerile P.C. Voastre, ca de la frate la frate, în spiritul dragostei lui Hristos.
Cu toate doririle de bine pentru P.C. Voastră şi toată familia.
Pr. Sorin Petcu
Preot Sorin Petcu
79379 Müllheim
Zunzingerstr. 6
Tel. 0763114829
27 aprilie 1992
05 mai 1992
PS – Scrisoarea a rămas fără răspuns
Continuare în: appellare ad imperatorem
Freiburg anul Domnului 1988 Cucernici părinţi refugiaţi în Germania slujind în sobor Dumnezeiasca Liturghie în biserica română din Freiburg