Pentru extindere daţi Klick pe imagini
Balada Linei din Dudeşti de Dumitru Em. Popa
A fost odată ca-n poveşti.
A fost ca niciodată.
Trăia în Grand sau pe Dudeşti
O prea frumoasă fată.
Că era una la părinţi,
De!… n-aş putea-o spune!
Dar zău, că te scotea din minţi,
Cu gândur-le-i nebune.
Aşa ca ea nici nu găseai.
Spunea şi Tata-Moşu.
Da-n orice seară o vedeai
La felinarul roşu.
De cunoscută?… peste tot!
În mahalaua-ntreagă.
Şi câinii se lingeau pe bot,
Că şi lor li-era dragă.
*************************
Şi luni trecut-au, după luni.
Ea tot creştea, parşiva.
Înaintau Ruşii nebuni,
Că luase ofensiva.
Ea se mutase într-o zi
La unu-n Colentina.
Dar şi aci o regăsi
Frizurcă, bată-l vina.
Iar el, săracul, se-ntorcea
În goană de la Don,
Aşa c-a luat-o şi pe ea
Călare, pe cheson.1
Cum Neamţu-i bun, ea se trezi
Trecând din braţă-n braţă,
Dar pân-la urmă deveni
Chiar Offiziermatraţă.
Cu Marschverpflegung2 şi ţigări,
O, Doamne! Câte fleacuri!
Iar după şapte avansări,
Se şi trezi la Flakuri.3
Vestonul bleu părea turnat
Pe trupu-i de naiadă.
Şi cu grenade sa-narmat,
Din cele fără coadă.
La început îi fu cam greu
Cu piesă-automată…
Că ţeava se-ncălzea mereu,
Fiind decalibrată.
Şi trebuia din când în când
S-o ungă, bat-o focul,
Iar trăgătorii, rând pe rând,
Forţat îşi schimbau locul.
Dar vai! Pe cer când apăreau
Mii de bombardiere,
Piesele fetei deveneau
Zău, puşti mitraliere.
Că înşişi Nemţii se-ngrozeau
De-a tragerii cadenţă,
De aceea o şi decorau
Cu flori de rezistenţă.
La Elba, Friz capitulă,
Cântând încet un şlagăr.
Ami şi Tomi-l dezarmă
Şi mi-l vârâră-n lagăr.
Iar ea, trei lacrămi a vărsat
În reavăna ţărână.
Englezul, rece s-a uitat
La frageda ei mână.
Nu frăgezimea îl făcea
De prinse fără preget,
Ci altceva, ce se găsea
Pe al fetiţei deget.
Americanul, mai galant,
O face pe şiretul.
De altfel, era comandant,
Că el era sergentul.
Şi se propti în faţa ei,
Cu revolverul gata,
Spunând Englezului „O Kay!
Îmi aparţine fata”.
– „E din SS, nu vezi ce piept?
Vrei să ne facă felul?”
– „All right! Johny! Dar fii deştept
Şi dă-mi mie inelul.”
Plecă Englezul bucuros,
Că luase briliantul,
Iar Ami se uita duios,
Cum face pe galantul.
Ţinându-o strâns după mijloc,
Îşi luă prizonierul
Şi, nu cumva s-o ia din loc,
E gata revolverul.
O duse într-un loc retras.
Aşa-i formalitatea.
Iar el, sărmanul, a rămas
Cu revolverul gata.
Uitându-se în ochii ei,
Îl cam cuprinse teama.
Vedea cum sar scântei, scântei,
Şi vru să-şi facă seama.
Ea a zâmbit atunci şiret
Şi se-ndesă întrânsul.
Luându-i arma-i spuse-ncet:
Spune-mi! Care-i învinsul?
De-atuncea dânsa-l aştepta
În fiecare seară.
Americanul apărea,
Dar nu ca-ntâia oară.
Cu şocolată, cu ţigări,
Parfum, ciorapi, bomboane,
Curcan, şampanii, dezmierdări
Şi fel de fel de poame.
Ea îl primea cu vorbe dulci
Şi-ademeniri mieroase:
– „Ah, vino dragă să te culci!
Ah, ce frumos miroase!
O, vin Cow Boyul meu dorit
Şi să rămâi cu mine,
Că niciodată n-am iubit
Pe altul ca pe tine”.
Cow-Boyul se-ndrăgi lulea,
Că-l fermeca madona,
Şi sufletul, zău că-i ardea,
S-o ducă-n Arizona.
Când se iviră zori de zi,
Se scoală don-sergent,
Ca un nebun se repezi
Puşcă la regiment.
„O, colonele, mă usuc
Atâta-i de frumoasă!
Dă-mi un concediu, ca s-o duc
Noră la mama acasă.”
Zâmbi bătrânul cu-nţeles.
Îi tremura monoclul:
–„Sergent! N-am nici un interes.
Dar uite, ia binoclul,
Priveşte către casa ei,
Priveşte către şură,
Şi spune-mi drept, câţi vezi din ei
C-aşteaptă-n bătătură?”
În vremea asta, opt Polaci,4
Dar opt Polaci de rasă,
Cu-nfăţişare de malaci,
Intrau pe rând în casă.
Ce s-a-ntâmplat? Să vă mai spun?
Nu cred că este cazul.
Calvad-ul5 fu ceva mai bun
Şi-i alină necazul.
Că el, trăind din lovituri,
Avea pivniţa plină.
Şi să vezi ce de fripturi
Curgeau spre biata Lină.
Când luna se-nălţa zglobiu,
El pătrundea în casă.
– „Ah, dragă, de-aş putea să fiu,
Să fiu a ta mireasă.
Dar hai, păşeşte peste prag
Şi vino lângă mine,
Că n-am avut în lume drag,
Mai drag decât pe tine.”
Dar, învăţată cu lichior,
Ţigări şi ciocolată,
Şi cu parfum multicolor,
Se duse biata fată.
Într-un târziu, se pripăşi
La un Englez în braţe.
Aici o duse şi mai şi.
Ah, ce frumoasă viaţă!
Englez înalt, chiar Scoţian,
Şi cu mustăţi de Pustă.
Era bătrân, cu păr bălan
Şi mai purta şi fustă.
De dinţi nici vorbă, că-i avea
Bătuţi cu aur, dar,
În timpul nopţii şi-i ţinea,
La apă-ntr-un pahar.
Aşa bătrân, ea îl iubea,
Cu foc şi cu ardoare,
Şi toată noaptea-l scotocea
Prin cele buzunare.
Şi Scoţianul s-a tot dus
Pe marea cea albastră.
Doar un Bulgar, sau poate-un Rus
Mai bate la fereastră.
Ea a sperat mereu, mereu,
Că vine, bată-l vina.
Dar iată răvăşelul său,
Ce-l scrise pentru Lina:
−”Trăind în cercul vostru sfânt,
Norocul vă petrece.
Iar eu, în insulă mă simt
Englez, cu sânge rece”.
A plâns ce-a plâns, dar izbuti
Să uite, biata fată,
După trei zile se trezi,
Persoană deplasată.6
Şi într-un lagăr, lângă Rin,
Îşi petrecea veleatul,
Cu ţuică, şuncă şi cu vin,
De se mira tot satul.
Doi ani de zile-a petrecut,
Târându-se pe coate,
În care timp, a cunoscut
Din neamurile toate.
Târziu, c-un singur geamantan
Şi cu Rucksack în spate,
Descinse şi la Caraman,
Fiind refugiată.
O! vai! cât este de plăcut
Să fii fată frumoasă!
Că de când mama m-a făcut,
Am fost tot norocoasă.
Doar apărui pe Saint Michel
Şi ţin-te bine, Lină!
Cum m-a văzut, m-a luat cu el
Acasă-n limuzină.
D-apoi mâncăruri! ca-n poveşti,
Ca-n basmele cu smeii.
Par-că-s la curţi împărăteşti,
Aşa se-nvârt lacheii.
Nu e bătrân, poate-i trecut
De cinci, şase decenii.
Eu îl iubesc, căci l-am văzut,
Cu bani pe opt milenii.
Cobori încet, odorul meu,
Cobori, cobori agale,
Căci numai bunul Dumnezeu
Mi te-a scos azi în cale.
Dar într-o toamnă, când crăpa
Şi coaja de pe nucă,
O dandana se întâmpla
Cu mica mea duducă.
Un paj zglobiu cu părul creţ
Veni, bătu-l-ar vina,
Râzând şiret… şi vorbăreţ,
S-alătură de Lina.
La braţul lui ea tresări
Şi-a podidit-o plânsul.
Ocrotitorul o găsi
Sub pătură cu dânsul.
C-un retevei, ca pe tâlhari,
I-a dat din cas-afară.
Şi rătăceau bieţii hoinari,
Pribegi şi fără ţară.
Rătăcitoare, ca o stea
Pe bolta înstelată,
Pe străzi înguste apărea
Plângând, sărmana fată.
……………………………………
La aşternut cădea mereu,
În fiecare seară.
Iar dimineaţa, ca un smeu,
Zbura pe uşe-afară.
„O, adu-mi, Craiul meu frumos,
Mai ad-un Crai de ghindă.
Aş vrea să-l văd, privind în jos,
Eu să privesc în grindă.”
Sosit-au Craii, rând pe rând,
De roşu şi de tobă,
De au lăsat-o lăcrămând
Şi fără foc în sobă.
Norocul ei n-o părăsi;
Nu plânse mult madona,
Că se trezi-ntr-o bună zi
Studentă la Sorbona.
Şi cum studenţii-s cavaleri
Şi nu prea cunosc jocul,
Madona noastră cea de ieri,
Azi, le şi puse ciocul.
A fost destul, un visător
Să fie-atras în cursă,
Ca toată studenţimea-n cor
Să-i dea şi ei, o bursă.
Ecoul unei rugi fierbinţi
Se auzea prin aer:
„Vă mulţumesc, o, sfinţi părinţi,
C–am mai găsit alţi fraieri! “ .
1 Vehicul de artilerie, tras de cai, format dintr-o ladă de tablă închisă, împărţită în compartimente, destinat pentru transportul muniţiei.
2 Provizie (de alimente) pe durata de deplsare a unităţilor militare.
3 Baterie de artilerie antiaeriană
4 Polonezi
5 Calvados – rachiu franţuzesc din mere
6 Evacuată (mutată)