Pentru extindere
daţi „Klick” pe imagini
Nu-i de ajuns să hotărâm ce trebuie să facem sau să nu facem,
ci mai trebuie să şi rămânem la ceea ce am hotărât (Marcus Tullius Cicero * 106 v. Chr † 43 î.d. Hristos)
Mitropolia Ortodoxă Greacă din Germania
Conferinţa de la Bonn din 20 mai 1992
În capitolul anterior restitutio ordinis, sunt prezentate informaţii, cu privire la hotărârea Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol – din 22 aprilie 1992, ca parohiile ortodoxe române din Germania să fie transferate de sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Ortodoxe Ruse (multinaţionale) din Franţa, sub oblăduirea Mitropoliei Ortodoxe Greceşti din Germania, având ca ierarh întâistătător pe Î.P.S. Augoustinos Labardachis, Mitropolit al Germaniei şi Exarh al Patriarhiei Ecumenice pentru Europa Centrală.
Decizia sinodală a fost comunicată – după cum se cuvenea – mai întâi Î.P.S. Mitropolit Augustin, fiind vorba de o hotărâre, care privea jurisdicţia Mitropoliei pe care o păstorea, care nu se putea aplica, fără consimţământul acestuia şi care, în cazul unui refuz din partea Mitroplitului, nu mai avea valabilitate.
Aceasta a fost comunicată de către Mitropolitul Augustin al Germaniei, mai întâi celor trei preoţi recunoscuţi cu statut canonic, după care urma să fie supusă discuţiilor şi aprobată în cadrul Adunării Generale Eparhiale, convocată deja pentru data de 13 iunie 1992, la Freiburg, aşadar înainte de a se cunoaşte hotărârea Patriarhală şi Sinodală din 22 aprilie şi deci, cu o „ordine de zi” obişnuită.
Î.P.S. Augoustinos Labardachis, Mitropolitul Germaniei şi Exarhul Patriarhiei Ecumenice pentru Europa Centrală
Protoiereul
dr. Viorel Mehedinţu
Aşadar, dând urmare deciziei sinodale, Î.P.S. Mitropolit Augustin ne-a invitat pe cei trei slujitori recunoscuţi de Patriarhia Ecumenică (Prot. Dumitru Em. Popa, pr. dr. Viorel Mehedinţu şi autorul acestor rânduri), pentru ziua de 20 mai 1990, la sediul Mitropoliei în Bonn- Beuel, pentru a comunica oficial hotărârea Sfântului Sinod de la Constantinopol, pentru a discuta personal cu noi şi pentru a clarifica şi stabili principiile, după care parohiile româneşti vor fi organizate şi vor funcţiona în cadrul Mitropoliei.
La data stabilită (20 mai 1992) ne-am înfăţişat la Mitropolie, unde am fost întâmpinaţi de către Mitropolit, cu dragoste şi bunăvoinţă.
După temenelile de rigoare, Mitropolitul ne-a împărtăşit personal hotărârea Sfântului Sinod, care – luând în consideraţie scrisoarea noastră din 1 august 1989 – a dispus transferul parohiilor ortodoxe române din Germania de sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Ortodoxe Ruse din Franţa, sub jurisdicţia Mitropoliei ortodoxe Greceşti din Germania.
Înainte de a deschide consfătuirea, Mitropolitul a ţinut să facă următoarea precizare:
„Motivul, pentru care sunteţi invitaţi azi aici, Vă este deja cunoscut, acum V-am înmânat personal şi actul de transfer, pentru ca să îndeplinim toate formalităţile oficiale. Patriarhul m-a rugat să-i fiu de ajutor în găsirea unei soluţii mulţumitoare, pentru ca Biserica Română din Germania să poată ieşi din criza în care se află de mai mulţi ani. Nu am acceptat rugămintea Patriarhului, pentru că n-aş avea de lucru. Fac ascultare! Am acceptat hotărârea Sfântului Sinod dintr-un singur motiv. Doresc să Vă fiu de ajutor Dumneavoastră şi credincioşilor ortodocşi români, pe care îi păstoriţi. Sfântul Sinod a hotărât punerea parohiilor româneşti din Germania sub jurisdicţia Mitropoliei Greceşti din această ţară, pentru ca Biserica Ortodoxă Română din Germania să primească un nou acoperiş de mare preţ, ca în aceste condiţii noi, să poată să se organizeze mai bine, ca la timpul potrivit să-şi primească propriul episcop, care să-i poarte de grijă”.
Protoiereul Dumitru Em. Popa (1913 – 2004)
Întâistătătorul Bisericii ortodoxe române din Germania (1966-2004)
Protoiereul
Radu Constantin Miron
Mitropolitul a considerat, că e mai potrivit, ca prima parte a întrevederii cu noi să aibă loc în după amiaza aceleiaşi zile, în care noi – preoţii români – vom discuta, cu privire la noua situaţie creată prin hotărârea sinodală, putând după aceea, să-i prezentăm punctele de vedere personale şi condiţiile, pe care le considerăm acceptabile pentru ambele părţi (Mitropolie şi parohiile româneşti). Propunerea Mitropolitului era motivată – cum însuşi ne-a spus atunci – de grija, ca nu cumva prezenţa sa să ne influenţeze sau să ne împiedice – într-un fel sau altul– să ne exprimăm deschis punctele de vedere personale, cu privire la noua situaţie creată, precum şi consecinţele ei pentru viaţa bisericească a românilor din Germania.
Mitropolitul ne-a întrebat, dacă am fi de acord, ca la convorbirea noastră să participe şi părintele Protoiereu Radu Miron – unul dintre secretarii Mitropoliei, în calitate de delegat al său, respectiv din partea Mitropoliei – întrucât P. C. Sa –„român după neam şi ortodox după lege” – cunoştea îndeaproape situaţia Bisericii Române din Germania.
Rezultatul discuţiilor noastre urma să fie analizat în comun, în prezenţa şi cu participarea directă a Î.P.S. Mitropolit Augustin.
Propunerea Mitropolitului ni s-a părut foarte înţeleaptă şi am acceptat-o întocmai. Părintele Dumitru Em. Popa a împuternicit pe autorul acestor rânduri, să întocmească un proces-verbal, care să fie prezentat în cadrul viitoarei Adunării Bisericeşti, din 13 iunie 1992.
În cele trei ore de lucru (9.00 – 12.00), s-a ajuns la o înţelegere unanimă, cu privire la aspectele esenţiale legate de trecerea – respectiv primirea parohiilor româneşti din Germania, sub jurisdicţia Mitropoliei Greceşti din Germania.
În după amiaza aceleiaşi zile am prezentat Î.P.S. Mitropolit lista, cu punctele, asupra cărora am discutat şi rezultatele convorbirilor, după cum urmează:
Protoiereul Sorin Petcu
Arhidiacon Gabriel Sibiescu Sfântul Apostol Simon Zilotul
1. Hotărârea Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol – din 22 aprilie 1992 – având caracter intern-administrativ, se referea numai la parohiile ortodoxe româneşti, aflate sub jurisdicţia canonică a Î.P.S. Arhiepiscop Wagner, de la Paris, Statutul parohiilor ortodoxe române, de sub jurisdicţia Patriarhiei Române, precum şi cel al celorlalte parohii ortodoxe neromâneşti, nefiind afectate de hotărârea sinodală, din 22 aprilie 1992.
2. Statutul canonic al Parohiilor româneşti din Germania n-a suportat nici o modificare, Biserica românilor ortodocşi din exil rămânând, ca şi până atunci, sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice. În consecinţă, urma ca în viitor, pentru problemele legate de Biserica noastră, să ne adresăm Î.P.S. Mitropolit Augustin al Germaniei şi Exarh al Patriarhului Ecumenic pentru Europa Centrală.
3. În viaţa religioasă şi culturală a parohiilor româneşti, vor avea prioritate – ca şi până atunci – şi vor fi respectate şi cultivate şi în viitor:
a. identitatea naţională;
b. folosirea limbii române la serviciile religioase;
c. păstrarea şi cultivarea continuităţii tradiţiilor româneşti, religioase şi culturale.
4. Titlul de Episcopie respectiv Eparhie nu se va mai folosi, deoarece Episcopia nu a fost întemeiată după rânduiala bisericească şi nu a fost recunoscută de Sfânta Patriarhie Ecumenică sau de o altă Patriarhie.
5. Parohiile româneşti vor constitui – ca la început (1953-1963) – un Vicariat, care va fi condus de către un Vicar român, numit de către Mitropolit.
6. Denumirea Vicariatul Parohiilor Ortodoxe Române din Germania va fi preluată în Titulatura Mitropoliei Ortodoxe Greceşti din Germania, care – fiind recunoscută juridic, cu statut de persoană juridică (Körperschaft des Öffentlichen Rechts) – se va bucura de anumite avantaje, de care şi parohiile româneşti erau îndreptăţite să profite.
7. S-a întocmit lista parohiilor ortodoxe române, aflate în acel moment sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice.
8. Delegaţiile eliberate de către părintele Dumitru Popa, preoţilor refugiaţi sau veniţi din ţară, prin care li se îngăduia să slujească în parohiile româneşti, de sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice sub rezerva, că vor fi recunoscuţi de Î.P.S. Arehiepiscop Georg Wagner, începând cu data de 20 mai 1992, îşi vor pierde valabilitatea.
Acestor preoţi şi celor care vor mai veni după această dată, li se vor oferi două alternative: de a înainta Mitropolitului cerere de recunoaştere, însoţită de recomandarea Vicarului, sau de a renunţa, să mai slujească în forma de până atunci.
Recunoaşterea se va acorda individual, numai de către Mitropolit, după ce fiecare caz în parte va fi cercetat şi numai dacă nu existau impedimente, aşa cum era prevăzut în Rânduielile Bisericeşti (Sfintele Canoane).
Dacă unii dintre Cucernicii Părinţi refuzau să solicite recunoaşterea, trebuia să li se pună în vedere de la început, că în viitor nu li se va mai permite să slujească în vreuna din parohiile, care în acel moment se aflau sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice.
Părintele Dumitru Popa va întocmi şi va înainta către Mitropolie o listă, cu numele preoţilor care slujeau în parohiile româneşti, de sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice, inclusiv numele preoţilor care nu slujeau, în măsura în care se ştia unde locuiau şi cu ce se ocupau, spre a putea fi luaţi în seamă, în cazul când aceştia ar solicita recunoaşterea din partea Mitropolitului.
Părintele Dumitru Popa avea deja o listă pregătită, pe care i-a înmânat-o chiar Mitropolitului personal.
Pe listă erau menţionaţi următorii Cucernici Părinţi: Simion Felecan, Alexandru Pop, Mitu Lazăr, Liviu Dărăban, Alexandru Câmpean, Lucian Pârjol, Gabriel Cernăuţeanu, Ieromonahul Gheorghe Ciobanu.
9. La Sfintele Slujbe se va pomeni – ţinând seama de ordinea ierarhică – numele Patriarhului Ecumenic şi al Î.P.S. Mitropolit Augustin al Germaniei.
Î.P.S. Mitropolit a acceptat cele 9 propuneri enunţate mai sus, în forma în care le formulasem noi mai devreme, după care a precizat următoarele:
1. Administraţia Vicariatului Ortodox Român va fi organizată şi va funcţiona separat de Administraţia Mitropoliei, pentru a se evita învinuirea, că Exarhul Patriarhiei „a preluat parohiile româneşti din motive financiare, cu scopul de a le exploata”;
2. Î.P.S. Mitropolit Augustin va susţine, aplica şi recomanda şi românilor principiul paulin: „Preotul care slujeşte la altar, acela se cuvine să şi mănânce de la altar”; se va strădui, ca şi preoţii români să poată primi un ajutor financiar de la parohiile lor, după modelul organizat de Mitropolie, pentru preoţii greci din Germania. Acest sistem va fi realizat şi va funcţiona, condiţionat de angajamentul şi grija credincioşilor români, faţă de nevoile materiale ale Bisericii lor. În perspectiva realizării acestui plan, organizarea unei „Săptămâni Româneşti” ar putea oferi ocazia potrivită, ca viaţa religioasă a Românilor ortodocşi din Germania să fie inclusă într-un program;
3. Pentru a se evita interpretarea eronată a hotărârii Sfântului Sinod, va fi nevoie de o scrisoare (pastorală), care să fie trimisă tuturor parohiilor româneşti din Germania şi pretutindeni, unde se va crede de cuviinţă, cu explicaţiile de rigoare (Mitropolitul l-a rugat pe părintele dr. Viorel Mehedinţu, să întocmească această pastorală);
4. Se vor trimite scrisori de mulţumire Părintelui Patriarh de la Constantinopol şi Î.P.S. Arhiepiscop Georg Wagner de la Paris;
5. Această nouă situaţie a Bisericii româneşti din Germania va fi provizorie şi va dura până în momentul, când aceasta va avea pregătită platforma necesară, ca un episcop român să poată prelua această Biserică şi să o poată păstori fără mari dificultăţi. „Desigur, că Patriarhia Română ar putea trimite în orice moment un episcop în Germania, dar, având în vedere situaţia prezentă de aici, nu cred că acesta va reuşi să se menţină multă vreme. Acest lucru l-a spus şi Patriarhul Teoctist, şi cred că dânsul e înţelept şi a înţeles cum stau lucrurile”;
6. Hotărârea Sfântului Sinod se va face cunoscută credincioşilor români în parohii, eventual prin convocarea unei Adunări Generale extraordinare.
Arhidiacon Gabriel Sibiescu Sfântul Evanghelist Luca
Arhidiacon Gabriel Sibiescu Sfântul Apostol Iacob
Părintele Dumitru Popa i-a spus Mitropolitului, că Adunarea Bisericească era deja convocată pentru data de 13 iunie acelaşi an (1992), iar pe ordinea de zi vor figura (în locul punctelor prevăzute şi comunicate, spre a fi luate în discuţie) hotărârea sinodală şi rezultatul convorbirilor cu Mitropolitul, în acea zi de 20 mai 1992. Având în vedere, că Adunarea Bisericească din 13 iunie se va ocupa exclusiv de hotărârea sinodală şi de rezultatul consfătuirii cu dânsul, Mitropolitul ne-a întrebat, dacă socotim binevenită propunerea dânsului, ca la susnumita Adunare Bisericească să participe şi Părintele Protoiereu Radu Miron, în calitate de delegat al Î.P.S. Sale, adăugând că dacă n-ar fi fost deja planificat în altă parte, ar fi venit personal în mijlocul românilor.
Am găsit bună propunerea Mitropolitului şi am fost de aceeaşi părere, că prezenţa părintelui Radu Miron, la întrunirea noastră din 13 iunie, ne va fi de folos la elucidarea unor probleme, ale căror soluţii de rezolvare nu ştiam încă unde să le căutăm sau să le găsim.
Înainte de a închide consfătuirea cu noi, Părintele Mitropolit Augustin a mulţumit părintelui Dumitru Em. Popa pentru ostenelile şi străduinţa, cu care 30 de ani a purtat jugul preoţiei şi pentru felul, cum de fiecare dată a dus la bun sfârşit sarcina, plină de grea răspundere, a conducerii şi administrării Bisericii românilor din Exil, „sarcină pe care nu fiecare ştie sau poate s-o poarte cu demnitate şi fără oboseală un aşa de îndelungat timp”, după care i-a dorit, ca Dumnezeu să-l învrednicească şi de acum înainte, de ani mulţi cu sănătate.
Rezultatul consfătuirii cu Mitropolitul urma – după cum, deja în aceeaşi după amiază, a fost anunţat şi recomandat – să fie comunicat credincioşilor, prin intermediul preoţilor şi al delegaţilor parohiilor la Adunarea Bisericească, lucru care s-a petrecut întocmai.
Prot. Sorin Petcu – Müllheim, a. D. mai 2008
Continuare în: turbulenta contio
Arhidiacon Gabriel Sibiescu Sfântul Evanghelist Ioan