Retrospectivă

Pentru extindere
daţi „Klick” pe imagini

«Ce-a fost întâi nu-i nici în amintire,
nici de ce-a fost pe urmă nu-şi vor aduce-aminte
urmaşii de la urmă» (Ecclesiastul 1, 11).

Retrospectivă sau antidot la uitare

Deunăzi, încercând să fac oarecum ordine prin sertare şi prin alte locuri potrivite pentru «exilarea» obiectelor ce nu-mi fac trebuinţă în fiecare zi, am descoperit printre  DVD-urile stivuite alandala, unul pe care se află înregistrat un aspect din trecutul Bisericii Ortodoxe Române din Germania, în general şi în special, al  parohiei «Naşterea Maicii Domnului» din Freiburg, anume din vremea când comunitatea românilor ortodocşi de aici era una şi unită, fapt ce în prezent nu se mai poate spune despre ea, după ce, în ultimii ani, au venit peste noi alte vremuri şi printre noi oameni cu vederi «progresiste»,  dar fără preţiosul simţ pentru cultura memoriei; întâi dărâmă ce-au găsit făcut de către alţii, ca mai apoi să zidească acelaşi lucru ca să  poată spune – nu fără mândrie luciferică: «noi am fost primii aici şi cutare lucru l-am făcut noi pentru prima oară!».

Biserica ortodoxă română
Acoperământuş Maicii Domnului
din Freiburg, Schützen Alee 16

Livia Piso,
Maica Domnului
(Odighitria sau Călăuzitoarea)

Declaraţia de mai sus nu se potriveşte cu vârsta şi existenţa parohiei «Naşterea Maicii Domnului» din Freiburg, care dăinuie aici de şaptezeci şi doi de ani. Vorba asta te pune însă pe gânduri şi nu poţi să crezi că vine de la o minte zdravănă, deoarece este  lipsită nu numai de logică sănătoasă, ci şi de respect şi de  bun simţ, faţă de cei care o aud sau o citesc. A fost făcută cunoscută în scris (facebook) la tot natul românesc din lume, ignorând cu bună ştiinţă faptul, că printre cei ce au citit-o sunt şi români, nu numai cu minte clară şi gândire logică, dar trăitori aici de peste şapte decenii şi cunoscători ai istoriei prezenţei româneşti în Germania.
Când am citit-o, m-am gândit la sintagma spusă de către André Malraux, (*1901 – † 1976): «Cine vrea să citească viitorul,  acela trebuie să răsfoiască trecutul». Afirmaţia de mai sus de rea credinţă mi-a zădărnicit elanul vreunui alt comentariu caustic, în afară de a aminti de cele spuse de către înţeleptul biblic: «Nu răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu te asemeni şi tu cu el. Răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu se creadă înţelept în ochii lui» (Pildele lui Solomon, 26, 4-5).
Descoperind DVD-ul uitat de doisprezece ani într-un sertar, găsesc oportună o succintă retrospecţiune în viaţa şi vechimea Bisericii Ortodoxe Române din Germania (Rumänisch-Orthodoxe Kirche in Deutschland e.V.) şi a Parohiei ortodoxe române «Naşterea Maicii Domnului»  din Freiburg în Breisgau, bine ştiind că «Amintirea faptelor din trecut devine un exemplu pentru buna chibzuială cu privire la cele din viitor» (Plutarh, *45–† 127).

Livia Piso, Iisus Hristos – Pantocrator

Aniversare la 60 de ani de la
întemeierea comunităţii
românilor ortodocşi din Freiburg (DVD)

Ca nu cumva să fiu greşit înţeles, scopul prezentei publicaţii nu este să arătăm cu degetul spre cineva, nici să-l facem de râs şi nici de ruşine, ci să dăm şi adevărului, despre Biserica Ortodoxă din Germania şi despre parohia ortodoxă română «Naşterea Maicii Domnului» din Freiburg, şansa să iasă la lumină, ca tot românul ortodox, de bună credinţă şi cu putere de discernământ, să nu creadă prosteşte ca adevărate, afirmaţiile auzite de la neştiutori sau răuvoitori, fără a cerceta mai îndeaproape, dacă nu cumva cele auzite sunt niscaiva scorniri cu intenţii duşmănoase.
Scopul prezentului «pelerinaj» în trecutul Bisericii românilor ortodocşi din Germania, începând încă din secolul al XIX-lea, este «cultio memoriae» (cultivarea amintirii), ca nici înaintaşii noştri pe aceste meleaguri, nici faptele lor să fie uitate (ex memoria excedere).
Pe DVD-ul menţionat mai sus se află înregistrată sărbătoarea jubilară de «50 de ani de prezenţă românească şi spiritualitate ortodoxă în Freiburg în Breisgau».
Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită în limbile: greacă, rusă şi română, de către Exarhul Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru Europa Centrală, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Augoustinos al Germaniei, împreună cu un sobor format din următorii slujitori:

Î.P.S. Augoustin Labardakis,
Mitropolitul Germaniei şi
Exarh al Patriarhului Ecumenic
pentru Europa Centrală

Protoiereul
Radu Constantin Miron

− din partea Mitropoliei ortodoxe greceşti din Germania: Protoiereul Radu Constantin Miron,  Vicarul Parohiilor ortodoxe române din Germania şi Arhimandritul Philotheos Maroudos;
− din partea parohiei ortodoxe ruse din Freiburg: Potoiereul Mihail Dronov, Pr. Constantin Schmidt şi Diacunul Dimitri Mariaskin;
− din partea parohiei ortodoxe române din Freiburg,  Protoiereul Sorin Petcu.
Răspunsurile la Dumnezeiasca Liturghie au fost date de corul parohiei,  dirijat de către cântăreţul de operă, maestrul Marius Cosmnescu.
Corul a fost format din: Raluca Florica Antonoaea, Brgitte Ewald Giesin, Matei Duma, Anka Klein, Marieta Krachtus, Simona Inze, Ruxandra Lanzo, Carmen Platt, Lucia Popp, Ametista Rosenberger şi Silvia Diana Tătaru.
Cu producţia, imaginea şi regia, s-a ocupat vrednicul de pomenire Josef Johann Zahner (†), care a imortalizat pe peliculă-video momente din vremea Dumnezeieştii Liturghii şi, mai apoi, de la masa comună frăţească (agapa).

Maestrul Marius Cosmescu,
solist de operă,
dirijorul grupei corale

DVD -Imagine din timpul
Dumnezeieştii Liturghii,
şi numele coriştilor care au
înfrumuseţat serviciul religios

Filmul a fost publicat cu încuviinţarea noastră  şi cu bunăvoinţa domnişoarei Maria Moloci şi se poate viziona pe Youtube la adresele:
https://www.youtube.com/watch?v=hCntcF_y3Bg
https://www.youtube.com/watch?v=uT5HFI_CtSQ
https://www.youtube.com/watch?v=cKwf7_tpHnE&t=110s
https://www.youtube.com/watch?v=0NsOJMqwo2M
https://www.youtube.com/watch?v=vvmYe4dtFR8

Imaginile sunt însoţite de un succint istoric, întocmit de către Pr. Sorin Petcu, despre prezenţa românească şi spiritualitatea ortodoxă în Germania, care se derulează de la dreapta spre stânga.
Pr. Sorin Petcu, în calitate de preot-paroh şi gazdă, a rostit în limba germană o succintă cuvântare, în care a salutat şi a mulţumit înaltului  ierarh, că a primit invitaţia să fie oaspetele românilor ortodocşi din Freiburg.

Slujbă arhierească la 60 de ani de la întemeierea parohiei

Părintele Sorin a menţionat etapele esenţiale din prezenţa şi organizarea bisericească a românilor ortodocşi din Germania, pornind de la biserica română de la Lipsca (Capela română de la Lipsca -Leipzig) până în prezent.
A menţionat şi a mulţumit  episcopilor şi exarhilor Patriarhiei Ecumenice, care, în vremurile de restrişte,  au primit sub oblăduire canonică parohiile românilor ortodocşi din Germania.
Mulţumind, a  menţionat pe întâistătătorii Bisericilor Evanghelice şi Catolice din Freiburg, care au ajutat şi mijlocit românilor ortodocşi o viaţă religioasă armonioasă.
A mulţumit membrilor Consiliului Parohial, enoriaşilor şi coriştilor,  că l-au sprijinit la organizarea acestei serbări jubilare.
Motivat de faptul că nu toţi românii prieteni pe facebook vorbesc şi înţeleg nemţeşte, dar mai ales de înregistrarea acustică insuficientă, reproduc textul cuvântării, în limba română, în continuarea acestui prolog.

Protoiereul Sorin Petcu

Înalt Preasfinţia Voastră,
Stimaţi părinţi,
Stimaţi invitaţi de aproape şi mai de departe,
Dragii mei enoriaşi,

Am o bucurie deosebită să Vă urez astăzi bun venit în Biserica Acoperământul Maicii Domnului, la jubileul de 60 de ani al prezenţei româneşti şi, odată cu aceasta, al spiritualităţii ortodoxe în Freiburg şi împrejurimi. Puţini ştiu că începuturile prezenţei româneşti în Germania datează de mult mai mult decât 60 de ani.
Prima parohie ortodoxă românească în Germania, care exista deja de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, în Leipzig (Capela română de la Lipska), a fost desfiinţată în anul 1881, din motive financiare. Din ea făceau parte comercianţi, emigranţi, studenţi, muncitori români.
Parohia a fost reînfiinţată în anul 1938 la Berlin (Biserica română de la Berlin), cu un centru parohial şi cultural propriu şi care se evidenţia printr-o activitate culturală intensă. Enoriaşi erau diplomaţi români, studenţi, personal al armatei române venit pentru şcolarizare la Berlin, muncitori din diverse branşe şi emigranţi. Ultimul preot paroh aici a fost Protoiereul Emilian Vasiloschi.
Părintele Vasiloschi, «bunul păstor, care merge înaintea oilor lui, şi oile îl urmează, pentru că îi cunosc glasul» (Ioan 10, 1 şi urm.), îşi oblăduia duhovniceşte compatrioţii în tot locul unde se găseau: în lagărele de primire pentru refugiaţi, în lagărele de prizonieri de război şi mai târziu, pretutindeni unde aceştia începeau o existenţă nouă.
Sub oblăduirea lui, acolo unde era nevoie, s-au constituit comunităţi româneşti ortodoxe şi s-au improvizat lăcaşuri de rugăciune în barăcile lagărelor, aşa-numitele «capele din barăci», în incinta lagărelor de refugiaţi, aflate sub administraţia militară a aliaţilor.
Foştilor refugiaţi de război li s-au alăturat cu timpul alţi refugiaţi politici veniţi din România. Acolo unde trăiau şi existau premisele, aceştia s-au constituit în enorii ortodoxe: Düsseldorf, Bonn, Berlin, München, Hamburg, Linz, Salzburg, Viena şi Freiburg.
Pentru românii care locuiesc în străinătate, biserica a însemnat şi înseamnă totul: un colţ de acasă, o câtime de tradiţie, un crâmpei de familie…

Protoiereul mitrofor
Emilian Vasiloschi (1886 – 1966)
 Întâistătătorul Bisericii române
din Germania (1941-1966)

Serviciu religios
cu Pr. Emilian Vasiloschi
în incinta Bibliotecii române
din Freiburg

Părintele Vasiloschi s-a străduit şi la început şi mai târziu să realizeze o organizare ordonată a acestor parohii şi a înfiinţat «Biserica Ortodoxa Română din  Germania – asociaţie înregistrată», numită multă vreme (impropriu) şi «Biserica de exil»,  deoarece membrii parohiilor erau aproape exclusiv români trăitori în exil, departe de ţara şi de Biserica lor.
Această Biserică a fost aşezată sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, dat fiind faptul, că o legătură cu Patriarhia Română şi cu regimul comunist de la Bucureşti nu era nici posibilă, nici de dorit.
Românii au venit şi s-au stabilit la Freiburg deja din anul 1945. Erau curajoşi şi foarte încrezători în destinul lor. In 1946 au înfiinţat «Biblioteca Română» şi «Institutul Român», primul şi probabil şi astăzi încă, singurul centru cultural român din Germania de proporţii impunătoare.
In Freiburg, slujbele ortodoxe erau celebrate de Preotul Emilian Vasiloschi, încă din anul 1946, mai întâi sporadic, apoi cu regularitate, mai ales după ce vrednicul Părinte Protoiereu Dumitru Emanoil Popa, în anul 1963, şi-a mutat domiciliul de la Paris la Freiburg.
La 3 noiembrie 1966, Enoria ortodoxă română din Freiburg a fost înregistrată oficial la Judecătoria din Freiburg, cu titlul Biserica Ortodoxă Română din Germania (Rumänisch-Orthodoxe Kirche in Deutschland e.V. Freiburg).

Imagine dintr-o sală de spectacole în Freiburg

Athenagora I
Patriarhul Ecumenic
(1948-1972)

Înalt Preasfinţia Voastră, dragi fraţi şi surori în Domnul nostru Iisus Hristos,

am organizat astăzi această serbare jubiliară, cu luare aminte la itinerarul istoric al parohiei noastre şi la însemnătatea ei spirituală pentru românii ortodocşi, care trebuie să trăiască vremelnic sau pentru totdeauna departe de patria lor; am organizat acest eveniment, privind înapoi spre trecut şi înainte spre viitor, ştiind că amintirea celor trecute aduce încredere şi speranţă pentru viitor.
Sărbătorim astăzi aşadar, aducându-ne aminte şi fiind recunoscători!
Ne aducem aminte!
Îi pomenim pe vrednicii Protoierei Emilian Vasiloschi şi Dumitru Emanoil Popa, care s-au implicat nemăsurat în întemeierea şi dăinuirea tuturor parohiilor româneşti din întreaga Germanie.
Îi pomenim pe episcopii şi arhiepiscopii – exarhii Patriarhiei Ecumenice, care au primit parohiile românilor ortodocşi din Germania, le-au însoţit şi oblăduit duhovniceşte.
Îi pomenim pe toţi românii ortodocşi din exil, cu precădere pe «întemeietorii parohiilor», care cu vorba şi fapta au sprijinit şi înfrumuseţat viaţa religioasă a parohiilor lor din Freiburg şi din alte locuri.
Îl pomenim pe preotul evanghelic Hermann Bujard de la Biserica Melanchthon din Haslach (Freiburg), care a înfiinţat Cercul Ecumenic Freiburg in Breisgau, prin intermediul căruia a înlesnit tuturor creştinilor ortodocşi din Freiburg construirea propriei existenţe parohiale şi crearea unei punţi de legătură cu ceilalţi creştini din acest oraş. 
Îi pomenim pe toţi episcopii şi decanii catolici şi evanghelici din Freiburg, care le-au mijlocit românilor ortodocşi o viaţă religioasă armoioasă.

Protoiereul
Dumitru Em. Popa (1913-2004),
Întâistătătorul Bisericii Române
din Germania (1966-2004)

Athenagoras Kavadas
(1909 – 1962)
Arhiepiscop al Thyateirei şi
Marii Britanii (951-1962)

Aducem mulţumire!

Aducem mulţumire tuturor românilor – ne referim aici nu numai la credincioşii ortodocşi, bineînţeles! – care sprijină biserica noastră în orice fel.
Mulţumim Asociaţiei de lucru a Bisericilor şi comunităţilor creştine (ACK) din Freiburg, care, în toţi aceşti ani, le-a stat alături tuturor creştinilor ortodocşi.
Mulţumim iniţiatorilor Asociaţiei de lucru Bisericile Răsăritene (AG-Ostkirchen) din Freiburg, Domnului Decan al Şcolilor Evanghelice Karl-Heinz Schirmer, Domnului Profesor Karl Gerold Fürst, Părintelui Hans Joachim Quincke (+), Doamnei Tatjana Miron (†) şi tuturor membrilor asociaţiei.
Mulţumim eforturilor şi sprijinului material ale Bisericilor – Romano-Catolică şi Evanghelică din Freiburg, pentru ca parohiile ortodoxe din Freiburg să aibă la dispoziţie astăzi un frumos lăcaş de rugăciune – biserica Acoperământul Maicii Domnului, în care ne aflam şi ne rugăm astăzi.
Pe Dumneavoastră, Domnule Decan Karl-Heinz Schirmer, v-am auzit atât de des vorbind despre Ortodoxie şi dau astăzi mărturie: dacă încă nu aţi devenit ortodox, în multe privinţe gândiţi ca un creştin ortodox, adică «cu inima»!

Georgji Tarasov,
Arhiepiscop de Syracusa,
Întâistătătorul Arhiepiscopiei
ortodoxe Ruse din Franţa
(1960-1981)

Arhiepiscopul
George Wagner de Eudocia
(1930-1993)
Întâistătătorul Arhiepiscopiei
ortodoxe ruse din Franţa (1981-1993) 

Aducem mulţumire din toată inima Dumneavoastră, Părinte Protopop Radu Constantin Miron… Nu numai pentru că aţi lăsat de izbelişte propria parohie ca să fiţi astăzi aici cu noi şi să sărbătoriţi împreună cu noi, ci şi pentru tot ceea ce săvârşiţi spre binele nostru, al parohiilor româneşti din Freiburg şi din alte locuri.
Cu toate că slujiţi în Biserica greacă – profetul în ţară străină!, Prea Cucernicia Voastră ne aparţineţi nouă, poporului român, Bisericii Române. O ureche şcolită muzical distinge clar tonul de fundal al mărturiei Cucerniciei Voastre: «Eu sunt român». Cucernicia Voastră împreună cu Doamna Rodica Popa sunteţi «cei mai tineri veterani» ai acestei parohii româneşti din Freiburg.
In numele meu şi al parohiei româneşti din Freiburg, mulţumesc din inimă colaboratorilor mei apropiaţi, pentru ajutorul dat membrilor din consiliul parohial la organizarea acestei serbări jubilare.
Mulţumim dirijorului corului, Domnul Marius Cosmescu şi membrilor corului, pentru minunata prestaţie muzicală.
Mulţumim Doamnei Rodica Popa – mulţi dintre Dumneavoastră o cunosc – fiica Părintelui Dumitru Em. Popa, pentru realizarea grafică a frumoasei invitaţii şi pentru costurile legate de aceasta, pe care dumneaei le-a preluat.
In afară de aceasta, icoana cu naşterea Fecioarei Maria este un dar către biserica noastră din partea Familiei Hausner din Waldkirch. Mulţumim pentru frumosul dar!

Pr. Karl-Heinz Schirmer, Schuldekan a.D.

Prof. dr. Carl Gerold Fürst
(*1933 – † 2012)

Mulţumim tuturor celor care au adus bucate şi băuturi pentru întremarea trupului, după Dumnezeiasca Liturghie. Trebuie să recunosc că fără ajutorul şi contribuţia  Dumneavoastră, serbarea de astăzi nu ar fi fost posibilă!
Vă mulţumim în special Dumneavoastră, Înalt Preasfinţite Părinte Mitropolit, pentru tot ceea ce faceţi de peste 25 de ani pentru toate comunităţile româneşti, inclusiv cea din Freiburg, mai ales pentru atitudinea Înalt Prea Sfinţiei Voastre, lipsită de prejudecăţi faţă de oameni şi faţă de noi, românii. Odată, cândva, aţi vizitat Biserica Ortodoxă Română. Aţi fost şi încă sunteţi profund impresionat de pioşenia românilor, pe care Înalt Preasfinţia Voastră o apreciaţi şi la noi, românii de aici.
Îmi amintesc că acum 14 ani, Părintele Dumitru Em. Popa, Părintele Dr. Viorel Mehedinţu şi smerenia mea am fost la Înalt Preasfinţia Voastră, în camera de lucru. Şedinţă de lucru! Ne-aţi dat atunci pentru drumul spre casă, pe lângă alte sfaturi şi următorul îndemn: «Dumneavoastră, preoţii, să purtaţi de grijă ca românii din parohiile Dumneavoastră, să-şi păstreze credinţa ortodoxă şi pe lângă aceasta, să nu-şi uite limba şi cultura, deoarece credinţa ortodoxă, limba română şi cultura română alcătuiesc împreună temelia identităţii Dumneavoastră, ca naţiune român-ortodoxă».

Tatjana Miron (†)
a dirijat grupa corală
peste un sfert de veac

Veria Rodica Popa

Prin aceasta, aţi evidenţiat rolul cu totul deosebit al Bisericii Ortodoxe în viaţa religioasă şi culturală a românilor din diaspora. Mai târziu, am întâlnit aceeaşi idee în poezia «Biserica în exil», scrisă de poetul Vasile Posteucă*, el însuşi trăitor în exil.
Cu îngăduinţa Înalt Preasfinţiei Voastre, aş dori să închei cuvântul meu de bun venit cu această poezie, de data aceasta în limba română, convins că numai în această formă, românii – conaţionalii mei − vor înţelege mai bine motivele, care l-au determinat pe poet să  aştearnă pe hârtie această poezie:

                                                     BISERICĂ ÎN EXIL   de Vasile Posteucă

Vasile Posteucă
1912-1972

Te ridicăm din dor şi sărăcie;
Sfânt dor de Ţară şi de libertate;
Din setea noastră grea de veşnicie
Spre culmi de cer, de oameni neumblate…

Copii pribegi, am ctitorit altare,
Crescând icoana Ţării-n rugăciuni;
Să-i deie Domnul viitor de soare
Şi generaţii mândre de şolduni…

Bisericuţă sfântă, văd cum creşti,
Cu toată noaptea ce ne stă în cale;
Cum  ctitorind sub streşinile tale,
Simţim pe frunţi luminile cereşti.

Şi-apoi în inimi te purtăm fierbinte
Setoşi de-un veac mai bun, de rai setoşi,
Precum ne-am pomenit din moşi-strămoşi,
Precum om face şi de-acum – nainte.

Tu dă-ne cugetul chemat să ierte;
Pe orice duşman să-l schimbăm în frate,
Să îndurăm nevoi şi nedreptate
Şi să fugim de căile deşarte.

Şi celor răi le linişteşte gândul
Şi du-i să-ngenunche lângă noi,
Căci toţi purtăm prin crivăţ şi noroi,
În noi, icoana lui Iisus Prea Blândul.

Căci trec amaruri şi războaie vin
Şi umbre suntem, clipe trecătoare,
Şi numai Dumnezeu ne dă scăpare,
Acum şi-n vecii vecilor, a m i n!

* Vasile Posteucă s-a născut la 10 septembrie 1912 în Stăneştii de Jos, districtul Siret, Austro-Ungaria. S-a săvârşit din viaţă la 21 noiembrie 1972, în Chicago. Vrednicul de pomenire părintele Arhimandrit Roma Braga a spus despre el: «Valoarea lui Vasile Posteucă constă, nu atât în faptul că a fost un om intelectual şi un poet talentat, ci mai ales în aceea că a avut curajul, în acest veac de mimetism spiritual, să-şi trăiască viaţa lui cu sinceritate».

Continuare în: retro temporis