În loc de prolog

Mulţi creştini nu sunt lămuriţi totdeauna asupra multor rânduieli bisericeşti legate de slujbele Sfintelor Taine (Botez, Cununie, Maslu etc.), a ierurgiilor (slujbe, rânduieli şi rugăciuni pentru binecuvântarea şi sfinţirea omului în diferite momente şi împrejurări din viaţa sa), sau asupra celor în legătură cu rânduielile şi disciplina posturilor mari şi mici şi cu zilele şi sărbătorile în care se dezleagă postul.

În calendarul bisericesc aceste „reguli tipicale” sunt menţionate lapidar, fără explicaţii suficiente, astfel că nu rareori credincioşii solicită lămuriri de la preotul lor. Acesta, dacă păstoreşte dincolo de graniţele etnice ale Ortodoxiei Româneşti (în diasporă =împrăştiere), se confruntă adesea cu credinţe şi obiceiuri necunoscute lui, aduse şi practicate de credincioşii români ortodocşi din diferite regiuni ale ţării noastre. Pe unele le cunoaşte poate, pe altele nu sau le ghiceşte obârşia – care nu este de găsit întotdeauna în tezaurul spiritualităţii ortodoxe – şi este impresionat cu câtă sfinţenie enoriaşii lui cultivă şi respectă ceea ce au moştenit de la moşii şi strămoşii lor.

O parohie ortodoxă română în diasporă este formată din credincioşi veniţi din diferite regiuni ale ţării noastre; cei mai vârstnici sunt statornici în tradiţiile şi obiceiurile pe care le-au văzut şi le-au trăit în casa bunicilor şi a părinţilor lor, moştenite şi de aceia de la înaintaşii lor, cei mai puţini vârstnici (unii dintre dânşii) – născuţi, crescuţi şi educaţi doar întrucâtva sau chiar deloc în duhul credinţei în Dumnezeu – sunt mai receptivi la schimbările sau reformele din timpurile moderne, observate în viaţa religioasă a creştinilor de altă confesiune, reforme care – după cum se ştie, dar nu se spune – aduc cu ele şi o stare de sărăcie spirituală, cum e, de pildă Liturghia simplon adică cu durata de cel mult o oră, anularea disciplinei postului, scoaterea din practică a Tainei Spovedaniei, împărtăşirea cu regularitate fără nici un fel de pregătire sufletească şi trupească, sau participarea la Sfânta Liturghie în faţa televizorului (adică biserica electronică), spovedania la telefon sau în internet, predica pusă în internet la dispoziţia celor care din diferite pricini nu s-au întâmplat să vină la biserică, şi multe alte „înnoiri” de acest fel.
Nu rare ori se întâmplă, că părerile enoriaşilor despre preotul lor, chiar şi atunci când acesta, în ostenelile sale pastorale, alege calea de mijloc sau drumul de aur (den goldene Weg) au păreri diferite: unii spun că este conservativ din cale-afară şi necorespunzător cerinţelor timpurilor moderne, alţii sunt de părere, că slujitorul lor deschide uşa ereziei sau schismei, întrucât nu respectă cu stricteţe legiuirile bisericeşti corespunzător Sfintelor Canoane.
O situaţie cu totul aparte se întâlneşte în familiile mixte, în care conviţuiesc creştini de două (sau chiar trei confesiuni).
Aceştia frecventează slujbele religioase, fiecare în biserica la care aparţine (ortodoxă, romano-catolică, evanghelică etc.), serbează Sfintele Paşti de două ori în acelaşi an (există şi triste excepţii!), au sau nu au înţelegere pentru cineva din familie care posteşte miercurea, vinerea şi mai multe săptămâni în an, că în amintirea celor care s-au săvârşit din viaţa aceasta se fac slujbe de pomenire la diferite soroace însoţite de acte de milostenie.
Iată de ce am considerat de trebuinţă să aşez în pagina Bisericii noastre, după putinţă, câteva rânduieli bisericeşti mai importante într-o formă mai cuprinzătoare, spre a fi la îndemâna credincioşilor, în credinţa că aceştia le vor urma, desigur, fiecare după credinţa şi putinţele lui.
Pe lângă Cartea de Învăţătură Creştină Ortodoxă (Catehismul) – ediţia Bucureşti 1952, precum şi alte studii în domeniul Cultului Ortodox mi-a stat la îndemână un mic şi valoros compendiu de spiritualitate ortodoxă, pe care l-am descoperit în biblioteca parohiei noastre din Freiburg, cu titlul: Carte de rugăciuni pentru tot creştinul.
Cartea a fost întocmită de Arhiepiscopul Firmilian (de fel din comuna Plopeasa, judeţul Buzău), – mai târziu Mitropolitul Olteniei – şi tipărită la Iaşi, în anul 1957, cu binecuvântarea Sfântului Sinod Român şi prin stăruinţa vrednicului de amintire Justin Moisescu Mitropolitul Moldovei şi Sucevei (1957–1977) şi mai târziu (1977- 1986) Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Prefaţa sau „Cuvânt către cetitori” este semnată de vrednicul de pomenire Justinian Marina, Patriarhul României (1948-1977), şi poartă data de 2 August 1951 (!).
Cartea a apărut în vremuri de restrişte pentru Biserica Ortodoxă Română şi credincioşii ei, probabil într-un tiraj restrâns, după ce va fi lâncezit un îndelungat timp (6 ani?) prin birourile Cenzurii, căci cum altfel s-ar putea explica considerabila distanţă de timp de la prefaţare (2 August 1951) până la data apariţiei (1957) – desigur numai în cazul că nu e vorba de o greşeală de tipar.
Cartea e valoroasă nu numai pentru timpul şi condiţiile în care a fost tipărită (după ortografia veche, adică „â” din „a” şi nu „î” din „i”), sau datorită ostenitorilor cu întocmirea ei, ci şi datorită bogatului conţinut (25 capitole), fiind prin aceasta foarte „cuprinzătoare pentru trebuinţele sufleteşti ale dreptcredincioşilor creştini”.
Ea cuprinde multe şi felurite rugăciuni: pravila pe scurt, rugăciunile de zi şi de noapte, rugăciuni în legătură cu biserica („înbisericirea”), Acatiste, Cântările Sfintei Liturghii, Tropare, Svetilne şi alte Cântări ziditoare de suflet din slujbele de peste an (Praznicele Împărăteşti), Podobii, Cântări la Priveghere, la Sfintele Taine, la Ierurgii, la Te-Deum etc., toate „aşezate pe note liniare după izvod psaltic” (adică după muzica bisericească bizantină) de renumiţii compozitori: Nicolae Lungu – Conferenţiar Universitar la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti şi Diaconul Anton Uncu.
Pentru desfătarea ochiului şi a minţii cartea este `îmbogăţită´ cu podoabe şi înflorituri, lucrate cu iscusinţă, după datina noastră bisericească românească.
La întocmirea capitolului ultim Orânduiri Bisericeşti s-au luat -pe lângă însemnările din cărţile de slujbă şi însemnările cuprinse în Tipicul cel Mare al Bisericii, care nu stă la îndemâna oricui şi care este sau ar trebui să fie respectat în toată Ortodoxia.
Spre dezamăgirea unor cititori, care nu sunt obişnuiţi cu scrisul vechi am redat textele din Carte de rugăciuni pentru tot creştinul respectând ortografia originală, dar, cu bună ştiinţă, am evitat (sau înlocuit) anumiţi termeni tehnici care – chiar dacă din perspectiva Bisericii Ortodoxe definesc un adevăr – nu (mai) sunt întotdeauna şi pretutindeni potriviţi sau acceptaţi, îndeosebi în diasporă, unde credincioşii ortodocşi sunt integraţi într-o societate multiconfesională sau convieţuiesc cu parteneri de diferite alte confesiuni.
Am folosit această Carte de rugăciuni fără a solicita (după cum s-ar fi cuvenit), încuviinţarea Editurii Centrului Mitropolitan din Iaşi, care a tipărit-o în acea vreme, în credinţa că n-ar exista motive temeinice să nu mi se îngăduie această smerită slujire sub această formă. În situaţia că mi se va cere voi face ascultare şi voi şterge acest capitul din Pagina Bisericii noastre.

Protoiereu Sorin Petcu, Freiburg, Aprilie 2008